Necenzurarea dispoziţiilor instanţei judecătoreşti cu privire la datorarea taxei judiciare de timbru şi cuantumul acesteia Obligativitatea deciziei Curţii Constituţionale


C.A. Piteşti, decizia nr. 672 din 21 mai 2003

Prin acţiunea formulată de reclamanţii M.A., D.L. şi H.A., în contradictoriu cu D.G.F.P. Vâlcea, s-a cerut anularea deciziei din 20 ianuarie 2003 şi recunoaşterea dreptului de a nu achita taxa de timbru, aşa cum se reţinuse iniţial prin decizia nr. 584 din 17 decembrie 2002. S-a mai cerut, prin aceeaşi acţiune, obligarea reprezentanţilor reclamantei la plata de daune morale şi materiale, precum şi suspendarea executării actului administrativ. În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în cadrul unei acţiuni în revendicare, ce se află pe rolul Tribunalului Vâlcea, prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, s-a stabilit că datorează taxă judiciară de timbru. Printr-o primă decizie, pârâta a reţinut că nu datorează această plată, pentru ca, ulterior, să revină, şi, prin actul administrativ a cărui anulare se cere, să respingă contestaţia.

Prin sentinţa civilă nr. 282/C/2003, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea reclamanţilor şi a luat act de renunţarea la cererea privind daunele morale şi materiale. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că acţiunea formulată de reclamanţi este întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi este evaluabilă în bani, aşa încât nu este aplicabilă scutirea la care se referă art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Sub aspectul revocabilităţii actelor administrative, s-a apreciat că decizia nr. 584 din 17 decembrie 2002 nu produsese efecte prin executarea sau intrarea în circuitul altor raporturi juridice, fiind admisibilă revocarea ei.

Reclamanţii au declarat recurs, cale de atac soluţionată prin decizia nr. 672/R-C/2003 a Curţii de Apel Piteşti, instanţă care a pus în discuţia părţilor decizia nr. 127/2003 şi, în raport de aceasta, admisibilitatea acţiunii, în sensul respingerii sale. În motivarea soluţiei, instanţa de control a reţinut că reclamanţii au formulat, în condiţiile art. 1 din O.U.G. nr. 13/2001 şi art. 18 din Legea nr. 146/1997 (modificată), contestaţie împotriva modului în care Tribunalul Vâlcea a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, într-o acţiune cu care fusese învestit. Printr-o primă decizie, pronunţată la 17 decembrie 2002, contestaţia a fost admisă, înlăturându-se obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, pentru ca, ulterior, la 20 ianuarie 2003, organul administrativ să revoce această decizie, în fond respingând contestaţia.

O primă discuţie care se impune este legată de revocabilitatea actelor administrative, apreciindu-se că un astfel de act este supus cenzurii şi nu un act de jurisdicţie, aspect pe care părţile nu l-au contestat. În principiu, actele administrative de autoritate sunt revocabile oricând, fie din oficiu, fie în urma unui recurs graţios, atunci când autoritatea constată nelegalitatea actului sau eroarea în care s-a aflat organul emitent. Distincţiile care se fac la aplicarea principiului revocabilităţii sunt determinate de efectele juridice produse până la revocare, dacă acestea s-au produs în alte ramuri de drept.

În cauză, decizia din 17 decembrie 2002 nu a produs efecte, aşa cum rezultă din procesele verbale de şedinţă din dosarul de fond, nici una din părţi neînvederând până la 20 ianuarie 2003 instanţei, soluţia pronunţată, aşa încât, nu s-a luat nici o măsură sub acest aspect.

Sub aspectul fondului pretenţiilor, s-a observat că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 127 din 27 martie 2003, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate prevăzută de art. 1 alin. 2 teza 1 din O.U.G. nr. 13/2001 şi s-a reţinut că cenzura modului de stabilire a taxei judiciare de timbru nu se poate face decât de instanţele judecătoreşti în căile legale de atac şi nu de organele Ministerului Finanţelor Publice. Referitor la incidenţa acestei hotărâri, care este obligatorie potrivit art. 145 alin. 2 din Constituţie, s-a apreciat că, atâta vreme cât printr-o astfel de decizie nu se alterează conţinutul unor drepturi şi obligaţii definitiv stabilite în funcţie de legea aplicabilă, ea produce efecte, nefiind vorba de o aplicare retroactivă. S-ar putea discuta despre retroactivitate numai în măsura în care raporturile juridice ar fi fost definitiv stabilite anterior publicării deciziei, ceea ce nu este cazul în speţă, iar, din punct de vedere contrar, ar face să ultraactiveze un text legal, declarat neconstituţional.