O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3)
Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Din această perspectivă, dacă nu rezultă din actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei, dar nici din probele administrate împrejurări care să conducă la concluzia
unui pericol social ridicat şi care să justifice aplicarea sancţiunii amenzii în cuantumul maxim, scopul sancţiunii contravenţionale poate fi atins prin aplicarea avertismentului, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de Legea nr. 144/2007.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1406/R/2009,
nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 9597 din 17 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 11249/302/2008, a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta B.A. împotriva procesului-verbal seria AA nr. 6307, întocmit de intimata Agenţia Naţională de Integritate la data de 22 octombrie 2008, în sensul că s-a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei cu avertisment. S-a reţinut de către instanţa de fond, în motivarea hotărârii, că procesul-verbal contestat a fost întocmit în mod legal, însă a apreciat că sancţiunea amenzii este prea aspră, astfel că a înlocuit-o cu avertisment.
împotriva hotărârii primei instanţe a formulat recurs intimata, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea plângerii. în motivarea recursului, intimata a arătat, în esenţă, că în mod greşit a fost apreciat ca fiind nejustificat cuantumul maxim al amenzii aplicate, deoarece fapta a fost individualizată în raport cu principiile instituite de O.G. nr. 2/2001, precum şi având în vedere împrejurările care evidenţiază pericolul social al faptei şi datele ce caracterizează persoana contravenientului.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând actele depuse la dosar, faţă de motivele de recurs şi raportat la prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a reţinut următoarele: în mod judicios a reţinut prima instanţă temeinicia procesului-verbal de contravenţie atacat, cât timp petenta nu a probat contrariul celor consemnate în actul de constatare a contravenţiilor, sarcina probei contrare incumbându-i în calitate de reclamantă, conform art. 1169 C. civ. Pe de altă parte, sancţiunea aplicată trebuie să fie în concordanţă cu criteriile de individualizare prevăzute de art 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestora, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale
ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Din aceasta perspectivă, tribunalul a constatat că nu rezultă din actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei, dar nici din probele administrate împrejurări care să conducă la concluzia unui pericol social ridicat şi care să justifice aplicarea sancţiunii amenzii în cuantumul maxim de 500 lei. în mod corect judecătoria a apreciat că scopul sancţiunii contravenţionale poate fi atins prin aplicarea avertismentului, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de Legea nr. 144/2007.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
