Neefectuarea procedurii prealabile. Acţiune pentru anularea unui contract administrativ. Consecinţe


Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. Procedura prealabilă este obligatorie, norma legală fiind imperativă, legiuitorul nu a făcut distincţie între contractele administrative evaluabile sau neevaluabile în bani.

Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 482 din 27 martie 2008

Prin sentința nr. 1690 din 5.12.2007 a Tribunalului Botoșani, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Botoșani – prin primar, în contradictoriu cu pârâții C.J. Botoșani și D.G.A.S.P.C. Botoșani, în sensul că s-a anulat Convenția nr. 12225 din 29.12.2004, nr. 1702 din 17.01.2005, convenție prin care s-a stabilit că începând cu data de 1.01.2005, C.L. Botoșani va suporta și vira contribuția anuală corespunzătoare finanțării activității prevăzută la art. 1 din H.G. nr. 457/2000 în sumă totală de 811.560 lei către C.J. Botoșani.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul și-a depășit competențele, încheind convenția în lipsa unei hotărâri a consiliului local și fără a avea un mandat dat în acest sens, iar pe de altă parte, nu s-a avut în vedere legislația în materie, prin care s-a reformulat sistemul de protecție al copilului, respectiv Legea nr. 272/2004 care reglementează faptul că nu se mai stabilesc subvenții de la bugetele locale pentru finanțarea sistemului de protecție al copilului.

Cât privește excepțiile invocate de pârâți, printre care și aceea a lipsei procedurii prealabile, prima instanță le-a respins prin încheierea de ședință din 12.09.2007, reținând în ce privește excepția prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că în speță nu se impune realizarea concilierii prevăzută de art. 7201 C.proc.civ., convenția nefiind evaluabilă în bani și că legea specială nu prevede un termen de prescripție privind exercitarea acțiunilor în contencios administrativ care derivă din contracte administrative neevaluabile în bani, tribunalul considerând astfel că sunt aplicabile în acest caz, dispozițiile generale privind prescripția extinctivă prevăzută de Decretul nr. 167/1958.

împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâtul C.J. Botoșani reiterând, printre altele și excepția neparcurgerii de către reclamant a procedurii prealabile.

Recursul a fost apreciat ca întemeiat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Potrivit alin. (6) al aceluiași articol, plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. în acest caz plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzută la alin. (7), care va începe să curgă în mod diferit în funcție de situațiile arătate la lit. a)-e).

în speță, în primul rând este discutabil dacă acea convenție (contract administrativ) a cărei nulitate se solicită, este neeva­luabilă în bani, dacă avem în vedere obiectul acesteia, respectiv faptul că s-a stabilit la art. 2 că „Primăria datorează cu acest titlu suma totală de 8.115.600.000 lei”.

Prin urmare, reclamantul avea obligația să formuleze plângerea prealabilă care, potrivit dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, avea semnificația concilierii conf. art. 7201 C.proc.civ.

în al doilea rând, chiar dacă s-ar reține că respectiva convenție nu ar fi evaluabilă în bani, obligația parcurgerii procedurii prealabile tot trebuia îndeplinită, legiuitorul nefăcând nici o distincție între contractele administrative evaluabile sau neevaluabile în bani, această dispoziție fiind imperativă și nu facultativă [a nu se confunda această instituție cu aceea a jurisdicțiilor administrative speciale, care într-adevăr sunt facultative, dar care și în situația renunțării la această procedură plângerea prealabilă este tot obligatorie – art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004].

Singura diferență, în cazul unui contract administrativ neevaluabil în bani, este că plângerea prealabilă nu mai are semnificația concilierii ca în cazul litigiilor comerciale prevăzute la art. 7201 C.proc.civ., dar că așa cum s-a mai arătat, nu o absolvă pe persoana care se consideră vătămată prin acel act de parcurgerea plângerii prealabile.

Față de cele reținute mai sus, instanța constatând că tribunalul a pronunțat soluția cu aplicarea greșită a legii, caz de casare prevăzută de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C.proc.civ., a admis recursul și a modificat sentința tribunalului, în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.