O.G. nr. 2/2001, art. 16 alin. (1), art. 17
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei este lovit de
nulitate absolută dacă a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, care dispun ce trebuie să cuprindă obligatoriu actul prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia. Sintagma „actul normativ” trebuie interpretată în sensul că se referă la articolul din lege şi la actul normativ care impun în sarcina cetăţeanului o anumită conduită. Dacă nu s-ar da o astfel de
interpretare sintagmei în discuţie, s-ar ajunge în situaţia ca o persoană sancţionată contravenţional să nu ştie ce obligaţie impusă de lege în sarcina sa a încălcat, iar instanţa învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, în loc să analizeze legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie contestat, ar trebui să procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport de situaţia de
fapt reţinută de agentul constatator şi de sancţiunea aplicată, ceea ce este inadmisibil.
Trib. Neamţ, s. corn., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 372/R/2008,
portal.just.ro
Prin sentinţa civilă nr. 101 din 17 ianuarie 2008, Judecătoria Bicaz a respins plângerea formulată de petentul P.R.A. împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 03 din 2 noiembrie 2007, emis de Primăria comunei Ceahlău, judeţul Neamţ. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la încheierea procesului-verbal organul constatator a respectat dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, iar în ceea ce priveşte indicarea art. 23 alin. (1) lit. b) în loc de art. 23 alin. (1) lit. a), cum era corect, a reţinut că art. 16 din O.G. nr. 2/2001 impune sub sancţiunea nulităţii relative doar indicarea actului normativ, şi nu a articolului incident. Referitor la modul de descriere a faptei, instanţa a reţinut că fapta a fost descrisă corect în raport cu art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, că contravenient este petentul, respectiv că agentul
constatator era îndreptăţit, potrivit legii, să constate contravenţia. In ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa a reţinut că petentul nu a dovedit o situaţie de fapt contrară celei reţinute în actul constatator, că acesta trebuia să aştepte să i se elibereze autorizaţia de construire, iar în cazul în care cererea privind eliberarea autorizaţiei nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege, petentul trebuia să se adreseze instanţei de administrativ, şi nu să procedcze la edificarea construcţiei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, criticând-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie. In motivare a arătat că sentinţa contravine normelor juridice aplicabile în speţă. Astfel, agentul constatator a menţionat că sancţiunea se aplică pentru executarea unei construcţii fară autorizaţie, faptă care nu este sancţionată de Legea nr. 10/1995 indicată în actul sancţionator, ci de Legea nr. 50/1991. Este astfel evident că instanţa a confundat cele două legi, în condiţiile în care Legea nr. 10/1995 în nicio dispoziţie a ei nu sancţionează edificarea unei construcţii fară autorizaţie. Recurentul nu este constructorul construcţiei, ci doar persoana care, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Salvamont, a solicitat emiterea autorizaţiei de construire, constructor fiind Asociaţia Salvamont. Dacă actul normativ în baza căruia a fost sancţionat este Legea nr. 10/1995, atunci organul constatator nu putea constata şi sancţiona fapta reţinută ca fiind
contravenţie, întrucât această atribuţie revine persoanelor cu atribuţii de control din cadrul I.S.C.L.P.U.A.T. Dacă actul normativ în baza căruia a fost sancţionat este Legea nr. 50/1991, atunci procesul-verbal este nul, întrucât nu a fost indicată această lege, ci Legea nr. 10/1995. Şi în considerentele referitoare la temeinicia procesului-verbal instanţa a reţinut o situaţie ce contravine probatoriului administrat.
Recursul este fondat şi a fost admis ca atare, pentru cele ce urmează: procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 03 din 2 noiembrie 2007 este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, care dispun că actul sancţionator trebuie să cuprindă obligatoriu actul normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia. Sintagma „actul normativ” trebuie interpretat în sensul că se referă la articolul din lege şi la actul normativ care impun în sarcina cetăţeanului o anumită conduită. Dacă nu s-ar da o astfel de interpretare sintagmei în discuţie, s-ar ajunge în situaţia ca o persoană sancţionată contravenţional să nu ştie ce obligaţie impusă de lege în sarcina sa a încălcat, iar instanţa învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, în loc să analizeze legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie contestat, ar trebui să procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport de situaţia de fapt reţinută de agentul constatator şi de sancţiunea aplicată. Aceasta este inadmisibil, întrucât excede atribuţiilor instanţei de judceată, conducând la arbitrariu şi la nelegalitatea incriminării contravenţiei.
Sancţiunea aplicată actului sancţionator încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor referitoare la indicarea normei încălcate fiind nulitatea absolută, în temeiul art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa instanţei de fond şi s-a anulat procesul-verbal de contravenţie nr. 03 din 2 noiembrie 2007, încheiat de Primăria comunei Ceahlău.
