Solicitarea formulată în recurs ca lichidatorul să aibă în vedere, cu ocazia distribuirii sumelor rezultate din vânzarea bunului ipotecat, satisfacerea cu prioritate a creanţei recurentei, este inadmisibilă atât pentru faptul că este formulată de o persoană care nu participă la procedură şi care nu poate pretinde din afara procedurii un drept asupra bunului respectiv, cât şi pentru faptul că este formulată direct în recurs şi într-un moment ce nu are legătură cu distribuţia unor astfel de sume.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1842 din 12 septembrie 2012
Prin sentința nr. 1933/23.05.2012, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea, Secția a II-a civilă, a respins contestația formulată de MKB R. Bank SA în cadrul procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea SC P.D. SRL, împotriva măsurii lichidatorului judiciar de respingere ca tardiv introdusă a cererii MKB R. Bank SA de înscriere a creanței sale la masa credală.
în motivarea sentinței judecătorul sindic a reținut că MKB R. Bank SA a susținut că la data formulării cererii de creanță are față de debitoare o creanță în sumă de 110.773,39 euro, reprezentând debit principal, dobânzi și comisioane, rezultată din contractul de credit nr. 167/20.07.2007 încheiat între bancă și M.P. și garantat de debitoare prin ipotecă.
Judecătorul sindic a reținut că în mod corect a respins lichidatorul judiciar cererea de creanță ca fiind tardivă, având în vedere că declarația de creanță a fost formulată la data de 24.01.2012, în condițiile în care termenul limită de depunere a acesteia, potrivit sentinței de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, a fost 19.12.2007. S-a mai reținut că, potrivit art. 64 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/2006, MKB R. Bank SA putea să formuleze cerere de creanță în termenul legal chiar dacă creanța sa nu era scadentă, astfel că nu se justifică pentru înscrierea la masa credală așteptarea momentului la care respectiva creanță devine scadentă.
Judecătorul sindic a mai reținut că dreptul de urmărire și dreptul de preferință pe care le dă ipoteca în favoarea creditorului nu prezintă relevanță juridică în procedura insolvenței decât în măsura respectării dispozițiilor legii referitoare la depunerea cererii de creanță la masa credală.
împotriva sentinței a formulat recurs contestatoarea, denumită în prezent N. Bank SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ. și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Creanța băncii nu este afectată de termenul prevăzut în sentința de deschidere a procedurii insolvenței întrucât natura juridică specifică a dreptului real de ipotecă pe care îl are banca față de debitoare împiedică derularea procedurii insolvenței în absența titularului dreptului de ipotecă. Cum banca deține o creanță ipotecară, înscrierea acesteia în tabelul de creanță nu poate fi condiționată de respectarea termenului de depunere a creanțelor. nu conține nicio dispoziție derogatorie de la normele de drept civil, care reprezintă dreptul comun în materie și care consacră un regim juridic aparte al dreptului de ipotecă. Ca atare, judecătorul sindic era obligat să dea eficiență atributelor dreptului la urmărire și dreptului de preferință specifice ipotecii.
Sub acest aspect recurenta a mai arătat că nu se putea înscrie la masa credală cu o creanță neexigibilă și că dreptul său de ipotecă poate fi satisfăcut chiar și în lipsa înregistrării creanței în tabelul de creanțe. Ca atare, a solicitat instanței și lichidatorului judiciar ca, în cazul vânzării la licitație publică a bunului ipotecat de bancă, să se dea prioritate dreptului recurentei pentru îndestularea creanței sale.
Recurenta a mai arătat că, în temeiul art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, deține o creanță garantată și este persoană îndreptățită să participe la procedură, calitate distinctă de cea cerută de art. 3 pct. 6-8 din aceeași lege care se referă la „creditor”. Prin urmare, art. 3 pct. 9 are în vedere nu persoana creditorilor, ci un element obiectiv, respectiv garanțiile reale, ce permite persoanelor să participe la procedura insolvenței în calitate de creditori.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Văzând dispozițiile art. 64 alin. (1)-(4) din Legea nr. 85/2006, în mod corect a ajuns judecătorul sindic la concluzia că recurenta trebuia să depună cerere de creanță în termenul fixat prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, chiar dacă pretinsa sa creanță nu era încă scadentă.
Atributele dreptului de urmărire și de preferință pe care le recunoaște dreptul de ipotecă în favoarea creditorului ipotecar nu au nicio relevanță juridică, așa cum a arătat și judecătorul sindic, în cazul în care față de debitor este deschisă o procedură a insolvenței în condițiile Legii nr. 85/2006, iar creditorul ipotecar nu a respectat condițiile legii respective și nu s-a înscris la masa credală.
în privința satisfacerii creanțelor, Legea nr. 85/2006 este o lege specială, astfel că un creditor care nu a urmat prescripțiile acesteia nu poate invoca dreptul comun pentru executarea creanței sale.
Solicitarea formulată în recurs ca lichidatorul să aibă în vedere, cu ocazia distribuirii sumelor rezultate din vânzarea bunului ipotecat, satisfacerea cu prioritate a creanței recurentei, este inadmisibilă atât pentru faptul că este formulată de o persoană care nu participă la procedură și care nu poate pretinde din afara procedurii un drept asupra bunului respectiv, cât și pentru faptul că este formulată direct în recurs și într-un moment ce nu are legătură cu distribuția unor astfel de sume.
Cât privește pretinsa distincție între „creditor” și „persoană” făcută de art. 3 pct. 6-8 și, respectiv, art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că nu este vorba despre o distincție care să atragă concluzia că persoanele care dețin creanțe garantate participă la procedură în alte condiții decât dacă au depus în termenul legal și le-a fost admisă o cerere de admitere a creanței.
Textele legale sus-menționate definesc creditorul și creanțele garantate și nu pot fi interpretate în sensul că cel care deține creanțe garantate nu este un creditor ce trebuie să formuleze cerere de înregistrare a creanței și să fie înscris în tabelul de creanțe pentru a putea participa la procedură.
în speță, recurenta nu a formulat cererea de creanță în termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, ci mult mai târziu.
Pentru cele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
(Judecător dr. Gabriela Chiorniță)
