Legea nr. 50/1991, republicată, art. 33 alin. (4)
Instanţa a apreciat nelegalitatea dispoziţiei atacate, în raport de prevederile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 50/1991, ce stabileşte că doar construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public şi privat al statului vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de către autorităţile administraţiei publice locale. Or, în speţă, pârâtul a procedat la luarea unei măsuri nelegale, atunci când prin emiterea dispoziţiei a dispus desfiinţarea construcţiei provizorii, asupra căreia însuşi pârâtul a consimţit la construirea şi modernizarea sa.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 393 din 12 februarie 2009, ne publicată
Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Sectorului 3 Bucureşti, solicitând anularea dispoziţiei nr. 28974 din 15 noiembrie 2007, emisă de pârât şi suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1582 din 20 mai 2008, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, a anulat dispoziţia nr. 28974 din 15 noiembrie 2007, emisă de pârât, a suspendat executarea dispoziţiei nr. 28974/2007 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată, întrucât construcţia provizorie, a cărei desfiinţare s-a dispus prin actul atacat, a fost edificată pe baza autorizaţiei de construire eliberate de însăşi Primăria Sector 3 şi modernizată tot pe bază de autorizaţie, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu există nicio dispoziţie legală permisivă în sensul desfiinţării pe cale administrativă a construcţiilor autorizate, potrivit legii.
Singurul temei de drept care reglementează desfiinţarea administrativă a construcţiilor, fără a distinge între cele cu caracter definitiv ori provizoriu, este Legea nr. 50/1991, modificată şi completată, care prin art. 33 alin. (4) stabileşte posibilitatea desfiinţării pe cale administrativă (fără sesizarea instanţei judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului) doar a construcţiilor executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public.
împotriva sentinţei civile a declarat recurs Primarul Sectorului 3. Critica adusă sentinţei instanţei de fond se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu susţinerea că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi pe art. 3041 C. proc. civ., cu aprecieri asupra faptului că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra întregului probatoriu administrat în cauză, referatul inspectorilor în construcţii menţionând că este necesară desfiinţarea construcţiei provizorii în vederea reamenajării domeniului privat al statului. Recurentul arată că reclamanta are doar un drept de folosinţă asupra terenului, interesul public fiind cel care primează faţă de interesul privat.
Totodată a declarat recurs şi reclamanta SC A.C. SRL, aceasta solicitând modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii în tot a cererii de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, reducerea nejustificată a acestor cheltuieli fiind nelegală
şi netemeinică, faţă de eforturile depuse şi complexitatea cauzei. In drept, recursul reclamantei este întemeiat pe art. 274 alin. (3) coroborat cu art. 204 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Curtea examinând sentinţa civilă recurată prin prisma criticilor formulate în recurs de cei doi recurenţi, precum şi motivele de recurs invocate, a reţinut următoarele:
Asupra recursului declarat de recurentul-reclamant, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea s-a pronunţat în sensul respingerii acestuia ca nefondat, constatând că suma pretinsă la judecata în fond a cauzei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, este disproporţionat, raportat la complexitatea cauzei şi termenele de judecată parcurse până la finalizarea stadiului judecăţii în fond a cauzei.
Examinând facturile şi chitanţele depuse la dosar, instanţa constată că acestea reprezintă, în esenţă, plăţi parţiale constând în onorariul plătit de SC A.C. SRL societăţii de avocatură, în temeiul contractului de asistenţă juridică nr. 308827/2007 încheiat între cei doi şi nu reprezintă prestaţia exclusivă aferentă reprezentării juridice pe dosarul (…), astfel că în mod corect Tribunalul Bucureşti a apreciat că sumele cerute, respectiv 29.242 lei, sunt nepotrivit de mari faţă de valoarea pricinii şi îndeplinită de avocat, apreciind astfel întrucât partea căzută în pretenţii este datoare a plăti, potrivit legii [art. 274 alin. (1) C. proc. civ.], exclusiv cheltuielile atrase de cauza dedusă judecăţii şi care, în speţă, se datorează culpei sale efective, cauzată de emiterea actului administrativ vătămător, care a stat la baza declanşării litigiului.
In ce priveşte recursul declarat de Primarul Sector 3 – Bucureşti, Curtea constată nefondat recursul, în cauză nefiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei de drept. Instanţa a apreciat astfel, având în vedere că în susţinerea recursului pe acest motiv, recurentul-pârât nu a dezvoltat acest motiv, respectiv nu a arătat care este norma juridică încălcată ori greşit aplicată de instanţa fondului. Simpla apreciere că nu s-a ţinut seama de referatul întocmit de Serviciul de disciplină în construcţii nu poate fi un argument de natură să conducă la admiterea recursului pe temeiul greşitei aplicări a legii.
In speţă, instanţa fondului a apreciat nelegalitatea dispoziţiei atacate în raport de art. 33 alin. (4) din Legea nr. 50/1991, ce stabileşte că doar construcţiile executate fară autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public şi privat al statului vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de către autorităţile administraţiei publice locale. Or, în speţă, pârâtul a procedat la luarea unei măsuri nelegale, atunci când prin emiterea dispoziţiei nr. 28974/2007 a dispus desfiinţarea construcţiei provizorii din str. L. nr. (…), Sector 3, asupra cărcia însuşi pârâtul a consimţit la construirea şi modernizarea sa.
In ceea ce priveşte necesitatea şi oportunitatea desfiinţării construcţiei, ca şi aprecierea interesului public în raport de cel privat, acestea sunt chestiuni ce-şi pot găsi soluţionare exclusiv prin sesizarea instan
ţei judecătoreşti competente. De aceea apare ca nerelevant în soluţionarea cauzei şi aspectul că imobilul situat în str. L. nr. (…) nu figurează în evidenţele cadastrale.
Pe aceste temeiuri, recursul declarat de pârât a fost respins ca nefondat, fiind menţinută ca nelegală şi temeinică hotărârea recurată, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ., art. 33 alin. (4) din Legea nr. 50/1991 şi art. 274
C. proc. civ.
