Suspendarea executării actului administrativ, în condiţiile art. 15 raportat la art. 14 sau numai în condiţiile art. 14, presupune dovedirea parcurgerii procedurii prealabile, la momentul sesizării instantei.
întrucât în ordin s-a arătat că acesta se poate ataca la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare, fără a se arăta că trebuie formulată plângere prealabilă, deşi aceasta este obligatorie conform legii, această plângere putea fi formulată şi ulterior.
C.A. Piteşti, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 245/R-Cont/24.02.2010
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de l.09.2009, astfel cum a fost precizată, reclamantul N.D., a solicitat, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Judeţului A., suspendarea executării Ordinului nr. 337/2009.
Prin sentinţa nr. 385/CA/02 noiembrie 2009, Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamantul N.D., domiciliat în comuna M., satul T., judeţul D., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului A., cu sediul în municipiul Piteşti, E.E.N. nr. 1, judeţul A şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 337/8.05.2009, până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond.
Pentru a pronunţa accastă soluţie, instanţa a reţinut că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze indivi
dului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca, atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
S-a reţinut că, prin Ordinul nr. 337/8.05.2009 al Instituţiei Prefectului Judeţului A., s-a dispus, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, raportat la art. 103 alin. (8) coroborat cu art. 114 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului reclamantului N.D. de a conduce autovehicule, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, prin care urmează a se soluţiona acţiunea în nulitate.
Conform art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, în situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la
rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. In acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.
S-a mai reţinut că această dispoziţie legală trebuie interpretată în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, având în vedere dispoziţiile
art. 20 alin. (2) din Constituţie. In acest sens, în jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din data de 28 octombrie 1999, cauza Escoubet c. Belgia), s-a reţinut posibilitatea suspendării dreptului de a conduce un autovehicul, apreciindu-se că „retragerea imediată a dreptului de a conduce un autovehicul apare ca o măsură preventivă de securitate rutieră, care urmăreşte retragerea provizorie de pe drumurile publice a unui conducător, care pare a reprezenta un pericol potenţial pentru alţi conducători de autovehicule”, considcrându-se totodată că „retragerea imediată a permisului se analizează ca o măsură de prudenţă al cărui caracter urgent justifică aplicarea sa imediată”. Totodată, s-a reţinut că această măsură a retragerii imediate a permisului de conducere poate fi dispusă de către o autoritate administrativă, fară a se înfrânge prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cu condiţia ca această măsură să aibă un caracter temporar foarte redus (în speţa analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului era vorba de suspendarea dreptului de a conduce
pe o perioadă de 15 zile, cu posibilitatea prelungirii termenului cu încă 7 zile), apreciindu-se că suspendarea permisului de către o autoritate administrativă, pe o perioadă mai mare, fară a fi învestită instanţa de judecată pentru a dispune suspendarea dreptului de a conduce, reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
In cauză s-a reţinut că s-a dispus suspendarea dreptului dc a conduce până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, prin carc se va soluţiona acţiunea având ca obiect constatarea dreptului de a anula permisul, termen nedeterminat, ce este de natură a atrage încălcarea prezumţiei dc nevinovăţie prevăzută de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Prin suspendarea dreptului dc a conduce se creează un grav prejudiciu reclamantului, fiind invocată Hotărârea din data de 23 septembrie 2008, cauza Malige c. Franţa, în care s-a reţinut că „dreptul de a conduce un vehicul cu motor prezintă o mare utilitate pentru viaţa privată sau profesională a unei persoane”.
împotriva sentinţei a formulat recurs Instituţia Prefectului Judeţului A., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, potrivit art. 103 raportat la art. 114 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este obligatorie în condiţiile în care prefectul a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune în constatarea faptului că permisul de conducere a fost obţinut cu nerespectarea prevederilor legale. O astfel de condiţie este îndeplinită în cauză, litigiul fiind pe rol.
In speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ -cazul bine justificat şi paguba iminentă – în sensul că nu există împrejurări carc să pună la îndoială legalitatea actului administrativ şi, respectiv, că nu este dovedită niciun fel de pagubă.
Examinând sentinţa recurată prin prisma lipsei procedurii prealabile, luată în discuţie de curte din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., curtea constată că recursul este fondat.
In cauză, se constată că prima instanţă a proccdat în mod nclegal la suspendarea executării actului administrativ fară a examina dacă, anterior sesizării instanţei, reclamantul a parcurs proccdura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă
aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Totodată, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhie superioare, persoana vătămată poate să ccară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit art. 12 din acelaşi act normativ, reclamantul este obligat să anexeze la cererca de chemare în judecată dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Suspendarea exccutării actului administrativ în condiţiile art. 15 raportat la art. 14 sau numai în condiţiile art. 14 presupune dovedirea parcurgerii procedurii prealabile, la momentul sesizării instanţei. Faţă de faptul că în ordinul atacat s-a arătat că acesta se poate ataca la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare, tară a se arăta că trebuie formulată plângere prealabilă, deşi aceasta este obligatorie conform legii, instanţa apreciază că această plângere putea fi
formulată şi ulterior. Insă în cauză aceasta nu a fost formulată nici până în prezent deşi, în recurs, s-a pus în vedere intimatului obligaţia depunerii acesteia prin încheierea din 10 februarie 2010.
In condiţiile în care lipseşte dovada plângerii prealabile, în mod nelegal şi fară a analiza cerinţele procedurale obligatorii prealabile, faţă de art. 109 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 7 alin. (1) şi 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a analizat pe fond cererea formulată.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (l)-(3) C. proc. civ., curtca a admis recursul Instituţiei Prefectului Judeţului A. şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 337/8.05.2009, emis de Instituţia Prefectului Judeţului A.
Notă: Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului.
Potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, înainte de a se adresa instanţei de judecată, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
O excepţie de la această regulă este prevăzută de alin. (5) al aceluiaşi articol.
Astfel, se arată că în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.
