– Legea nr. 469/2002
în contractele încheiate, părţile pot prevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadenţă sau până la un alt termen convenit a obligaţiilor, debitorii să plătească, în afara sumei datorate, penalităţi, totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare neputând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
(Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 521/2009,
nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 2598/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Bistriţa prin primar şi a fost obligată pârâta SC H. SRL să plătească reclamantului suma de 642 euro reprezentând chirie restantă pe anul 2006 şi suma de 2.706,67 euro reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei până la 18.02.2009.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. pr. civ., constată că prima
instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală prin admiterea acţiunii promovate de Municipiul Bistriţa prin Primar în integralitatea ei în condiţiile în care în contractul de închiriere nr. 12/21.03.2005 având ca obiect suprafaţa de 214 mp teren situat în intravilanul municipiului Bistriţa str. (…) figurează ca parte contractantă – chiriaşă o societate comercială, persoană juridică care solicitase, în prealabil, prin cererea nr. 1423/19.05.2004 închirierea suprafeţei de teren de sub construcţie – în care îşi desfăşoară activitatea. Este evident vorba despre un contract comercial cu privire la care trebuia reţinută incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 469/2002 sub aspectul limitării cuantumului penalităţilor. Dacă nu ar fi fost vorba despre un contract comercial în mod cert nu se putea vorbi despre faptul că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia prevăzuta de art. 7201 C. pr. civ., prin notificarea pârâtei în vederea prezentării la conciliere.
într-adevăr, Legea nr. 469/2002 în vigoare la momentul încheierii contractului prevedea că se aplică tuturor contractelor încheiate pentru realizarea actelor de comerţ de către agenţii economici comercianţi, persoane juridice şi comercianţi, persoane fizice, închirierea terenului de sub construcţia ce serveşte comercializării de produse farmaceutice fiind necesară desfăşurării activităţii agentului economic – societate comercială, astfel că recurenta avea obligaţia efectuării tuturor plăţilor la data scadenţei, stabilită conform contractului, art. 4 stipulând că în contractele încheiate, părţile pot prevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadenţă sau până la un alt termen convenit a obligaţiilor, debitorii să plătească, în afara sumei datorate, penalităţi, totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare neputând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul, ceea ce nu era cazul în speţă.
Cu privire la motivele recursului invocate în principal – punctele 1 şi 2 lit. a), se reţine că la baza încheierii contractului de închiriere a stat memoriul tehnic întocmit de expert P.V. şi care menţiona că terenul de sub construcţie este de 180 mp, iar cel aferent curţii este de 34 mp, deci în total cota de 214/706 părţi din terenul înscris în CF 1058 Bistriţa nr. top. 2691. Ulterior, la solicitarea recurentei, expertul B.D. a procedat la întocmirea documentaţiei cadastrale pentru înscrierea în CF a terenului, măsurătorile evidenţiind că spaţiul aferent farmaciei este de 87 mp teren reprezentând suprafaţă construită neexistând o porţiune aferentă curţii. După întocmirea acestei lucrări, la data de 5.04.2006, recurenta a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 12/2005 începând cu data de 1.01.2006 cu motivarea că documentaţia iniţială nu corespunde cu realitatea dovedită de noua expertiză, impunându-se încheierea unui nou contract începând cu aceeaşi dată.
La art. 3 din contractul nr. 12/2005 s-a prevăzut că termenul închirierii este de 3 ani, începând cu data de 1.01.2004 şi până la data de 21.12.2006, iar plata chiriei aferentă anului 2006 trebuia realizată până la 31.03.2006, conform art. 7 din acelaşi contract, şi cu toate acestea deşi s-a procedat la întocmirea unui nou contract de închiriere cu nr. 38//11.04.2006 având ca obiect doar suprafaţa de 87 mp teren, la solicitarea recurentei aşa cum s-a reţinut mai sus, termenul de închiriere urmând să curgă din data de 1.01.2006, pârâta recurentă nu s-a prezentat în vederea semnării acestuia, astfel că neoperând un acord de voinţă al părţilor în sensul reducerii cuantumului chiriei determinat de folosinţa unei suprafeţe mai mici, prima instanţă în mod corect a dispus obligarea pârâtei la plata chiriei restante pe anul 2006 în cuantum de 642 euro, convenţiile legal făcute având putere de lege între părţile contractante conf. art. 969 C. civ., şi măsurătorile efectuate de expertul P.V. fiind vizate de OCPI
Bistriţa-Năsăud, asemenea lucrării ulterior întocmite de expertul B.D.
Reţinând că mai sus prezentatele critici nu pot fi primite pentru argumentele expuse, tribunalul faţă de prev. art. 312 alin. 1, 2 şi 3 raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., va admite recursul cu consecinţa modificării sentinţei civile nr. 2598/5.05.2009 a Judecătoriei Bistriţa în sensul reducerii cuantumului penalităţilor de întârziere de la suma de 2.706,67 euro la suma de 642 euro, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate (judecător Linul Diana Emiliana).
