Nerespectarea culorii roşii a semaforului electric. Contestație proces-verbal de contravenție


Noţiunea de mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. Valoarea probatorie a planşelor fotografice

Din analiza art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002, care defineşte noţiunea de „mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic”, rezultă că este necesară utilizarea acestuia numai pentru stabilirea concentraţiei de alcool şi a măsurării vitezei, nu şi pentru verificarea elementelor constitutive ale altor contravenţii, iar, pe de altă parte, Norma de metrologie legală NML 012-05, în baza căreia s-a solicitat atestatul de operator al agentului constatator, se aplică numai în materia contravenţiilor având ca obiect depăşirea concentraţiei de alcool prevăzute de lege, iar nu a celor ce privesc traficul rutier.

Pe cale de consecinţă, pentru înregistrarea faptei contravenţionale de a circula la culoarea roşie a semaforului electric, nu este necesară prezentarea de către agentul constatator a certificatului de omologare, a buletinului de verificare metrologică şi a atestatului de operator, astfel încât planşele fotografice depuse au valoare probatorie.

Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 6032/2011, nepublicată

In data de 9 septembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului l Bucureşti plângerea contravenţională formulată de peten-tul C.N. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B., Brigada de Poliţie Rutieră, solicitându-se instanţei anularea procesului-verbal seria CC nr. 7048827, încheiat la data de 3 septembrie 2010. In motivarea plângerii, petentul arată, în esenţă, că nu se face vinovat de fapta contravenţională reţinută în sarcina sa, întrucât a circulat pe culoarea galbenă a semaforului electric şi nu putea opri în condiţii de siguranţă. Apreciază că se bucură de prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. In drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. In dovedirea susţinerilor sale, petentul a solicitat, instanţa încuviinţând, administrarea probei cu înscrisuri, la dosar fiind depus procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, dovada de reţinere a permisului.

Deşi legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.

Instanţa a constatat că procesul-verbal a cărui anulare se solicită a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate absolută. Din analiza art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002, care defineşte noţiunea de „mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic”, instanţa a constatat că este necesară utilizarea acestuia numai pentru stabilirea concentraţiei de alcool şi a măsurării vitezei, nu şi pentru verificarea elementelor constitutive ale altor contravenţii. Pe de altă parte, instanţa a reţinut că Norma de metrologie legală NML 012-05, în baza căreia s-a solicitat atestatul de operator al agentului constatator, se aplică numai în materia contravenţiilor având ca obiect depăşirea concentraţiei de alcool prevăzute de lege, iar nu a celor ce privesc traficul rutier. Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că, pentru înregistrarea faptei contravenţionale de a circula la culoarea roşie a semaforului electric, nu este necesară prezentarea de către intimată a certificatului de omologare, a buletinului de verificare metrologică şi a atestatului de operator, astfel încât planşele fotografice depuse de intimată au valoare probatorie.

Având în vedere că, până la proba contrară, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada cu privire la situaţia de fapt reţinută de agentul constatator, faţă de împrejurarea că petentul a recunoscut implicit săvârşirea faptei contravenţionale, semnând fără obiecţiuni procesul-verbal, în condiţiile în care petentul nu a înţeles să administreze nicio probă pentru a dovedi că a circulat pe culoarea galbenă a semaforului şi că nu putea opri în condiţii de siguranţă, astfel cum prevede art. 53 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, deşi a fost în mod legal citat cu această menţiune, iar din planşele fotografice depuse de intimată reiese că petentul se face vinovat de fapta contravenţională reţinută în sarcina sa, instanţa a respins plângerea ca neîntemeiată şi a menţinut procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, legal şi temeinic întocmit.