Art. 948 din codul civil de la 1864
Art. 966 din Codul civil de la 1864
Condiţie esenţială a oricărei convenţii, în conformitate cu art.948 din cod, cauza trebuie să existe, să fie reală şi licită, întrucât obligaţia fără o astfel de cauză nu poate avea nici un efect.
Aşadar, cauza este un element constitutiv nu numai al contractului, ci al oricărei obligaţii civile care se naşte prin voinţa celui ce se obligă. În contractele sinalagmatice nu există o singură cauză comună părţilor, ci câte o cauză a fiecăreia din obligaţiile reciproce ale acestora. Ea înglobează în sine atât scopul direct şi imediat al consimţământului –care în contractele sinalagmatice – este consideraţia contraprestaţiei celeilalte părţi, cât şi scopul indirect, imediat al consimţământului care este motivul subiectiv, concret, determinant al asumării obligaţiei legat de destinaţia şi nevoia concretă a cărei satisfacere se urmăreşte.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia nr. 2674/R-CONT/04 iunie 2014)
Prin acţiunea înregistrată la 07.03.2012, reclamantul BDL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Brăduleţ prin primar, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de concesiune nr.559/2 din 22.05.2008, cu consecinţa că nu datorează pârâtei nicio sumă de bani cu titlu de redevenţă, iar pârâtul să fie obligat la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate pe terenul ce a făcut obiectul convenţiei.
În motivare s-a arătat că între părţi a intervenit un contract de concesiune, convenţie ce nu îndeplineşte cerinţele art.948 din Codul civil, mai precis lipsindu-i cerinţa cauzei, aşa cum este ea definită de art.966 din acelaşi act normativ.
Prin convenţia încheiată la 22.05.2008, pârâtul a concesionat reclamantului un teren de 500 mp aflat pe raza comunei Arefu, judeţul Argeş, pentru construirea unei locuinţe, acesta urmând să se ocupe de toate actele necesare edificării imobilului, revenindu-i şi obligaţia de a achita redevenţa.
La momentul încheierii contractului, pârâtul nu a comunicat reclamantului că nu este întocmit planul urbanistic zonal, în absenţa căruia acesta din urmă nu poate primi aprobare pentru efectuarea construcţiei.
Obligaţia unei astfel de notificări rezultă chiar din contract, dar şi din dispoziţiile art.55 cuprinse în Normele de aplicare a O.U.G. nr.54/2006, care inserează obligaţia concedentului de a notifica pe concesionar de apariţia împrejurărilor de natură să aducă atingere drepturilor acestuia.
Cum construcţia reprezintă scopul pentru care s-a încheiat contractul de concesiune, se impune să se reţină absenţa lui şi deci nulitatea convenţiei, cu consecinţa inexistenţei obligaţiei de plată a redevenţei anuale de 2.775 lei, dar şi a suportării de către pârât a despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea prejudiciului încercat de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr.1574/04.03.2013, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea, a anulat contractul de concesiune şi a respins celelalte capete de cerere, acordând însă reclamantului cheltuieli de judecată de 600 de lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că a încercat obţinerea autorizaţiei de construcţie de la Primăria Arefu, întocmind memoriu tehnic pentru obţinerea certificatului de urbanism, demers ce nu s-a putut finaliza.
Terenul ce a făcut obiectul concesiunii se află situat pe raza comunei Arefu, deci nu putea face obiectul unei licitaţii şi a unei concesiuni, ambele realizate de comuna Brăduleţ, aşa încât reţinându-se buna credinţă a reclamantului şi faptul că acesta nu poate să-şi îndeplinească în totalitate obligaţiile contractuale, se impune desfiinţarea convenţiei.
În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, tribunalul a reţinut că reclamantul a avut la dispoziţie terenul, astfel încât datorează redevenţa pentru perioada 2008-2013, dar şi că acesta a cunoscut de la data licitaţiei poziţionarea imobilului şi faptul că trebuie să obţină autorizaţia de construire de al Primăria Arefu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi.
În calea de atac exercitată de reclamant au fost invocate dispoziţiile art.304 pct. 9 şi art.3041 Cod procedură civilă, susţinându-se că:
– nulitatea unui act juridic atrage principiul retroactivităţii şi deci repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, cu consecinţa, în cauză, a nedatorării sumei de bani echivalentă redevenţei anuale;
– în mod greşit pârâtul nu a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei, contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamant, care a fost nevoit să facă mai multe deplasări cu maşina, a efectuat o împrejmuire a terenului, a realizat proiectul casei, cheltuieli care puteau fi dovedit şi cu martori, aşa cum s-a solicitat.
În calea de atac exercitată de pârât, au fost invocate motive încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 şi 3041 Cod procedură civilă, susţinându-se următoarele:
– planul urbanistic zonal se realizează de localitatea pe raza căreia se află terenul şi nu de către proprietarul acestuia, proprietar care este comuna Brăduleţ, chiar dacă imobilul se află pe raza comunei Arefu. Dreptul de proprietate rezultă atât din H.C.L. nr.14/2008, la care trimite şi instanţa de fond, dar şi din Anexa nr.24 a H.G. nr.447/2002;
– reclamantul şi-a asumat obligaţia de a obţine pe cheltuiala sa toate avizele şi autorizaţiile necesare realizării investiţiilor, obligaţie ce include şi întocmirea P.U.Z.- lui, nu numai obţinerea autorizaţiei de construire.
Examinând criticile formulate, Curtea a apreciat că sunt fondate cele ale pârâtului şi nefondate cele ale reclamantului.
Prin acţiunea cu care a fost învestită instanţa s-a solicitat să se constate nulitatea unui contract de concesiune pentru lipsa cauzei, aşa cum era ea definită de art.966 din Codul civil de la 1864.
Condiţie esenţială a oricărei convenţii, în conformitate cu art.948 din cod, cauza trebuie să existe, să fie reală şi licită, întrucât obligaţia fără o astfel de cauză nu poate avea nici un efect.
Aşadar, cauza este un element constitutiv nu numai al contractului, ci al oricărei obligaţii civile care se naşte prin voinţa celui ce se obligă. În contractele sinalagmatice nu există o singură cauză comună părţilor, ci câte o cauză a fiecăreia din obligaţiile reciproce ale acestora. Ea înglobează în sine atât scopul direct şi imediat al consimţământului – care în contractele sinalagmatice – este consideraţia contraprestaţiei celeilalte părţi, cât şi scopul indirect, imediat al consimţământului care este motivul subiectiv, concret, determinant al asumării obligaţiei legat de destinaţia şi nevoia concretă a cărei satisfacere se urmăreşte.
Sub aspectul situaţiei de fapt, trebuie să se reţină că părţile au încheiat contractul de concesiune la 22.05.2008 al cărui obiect era reprezentat de <<… concesionarea ternului situat în punctul Poienile Vâlsanului, comuna Arefu, judeţul Argeş, în suprafaţă de 500 (cinci sute) m.p., categoria de folosinţă „păşune”, identificat sub nr.2 în planul de situaţii anexat, care face parte integrantă din prezentul, în scopul construirii unei locuinţe, în schimbul unei redevenţe anuale>>, durata acestuia fiind reprezentată de durata construcţiei.
Din examinarea acestei înţelegeri a părţilor, rezultă drept cauză imediată pentru reclamant obţinerea folosinţei terenului de 500 mp, iar pentru pârât obţinerea redevenţei anuale.
Ester real că drept cauză mediată pentru reclamant este realizarea unei construcţii, aspect pe care chiar acesta îl susţine prin acţiunea da faţă.
Nu există aşadar, nici un motiv care să justifice aprecierea că încheierea contractului de concesiune s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor art.966 din Codul civil, respectiv fără o cauză, cu o cauză ilicită sau falsă.
Celelalte aspecte ce ţin de realizarea sau nu a scopului urmărit de către reclamant, excedează unui astfel de cadru de judecată, iar nulitatea este o sancţiune pentru nesocotirea legii la data încheierii actului juridic.
S-a mai pretins de către reclamant că lipsa cauzei rezultă din faptul că pârâtul nu a comunicat reclamantului inexistenţa P.U.Z.-lui, fără să se demonstreze în vreun mod că părţile şi-au asumat o astfel de obligaţie.
În această ordine de idei, susţinerea nu dovedeşte absenţa cauzei, iar probarea unei astfel de obligaţii, chiar dacă s-ar face, nu ar răspunde pretenţiilor din acţiune.
Aprecierea nu poate fi contrazisă de dispoziţiile art.8 alin.3 din contract, preluate din H.G. nr.168/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.54/2006 (art.55), dispoziţii ce au în vedere elementele noi, apărute după încheierea convenţiei, dar care sunt de natură să influenţeze exerciţiul drepturilor ce decurg din aceasta.
Dincolo de aceste aspecte, nu poate fi reţinută aprecierea primei instanţe întrucât ea este contrazisă de înscrisurile aflate la dosar. Din acestea rezultă, aşa cum corect se susţine în recursul pârâtului, că terenul ce a făcut obiectul concesiunii, a fost trecut din domeniul public al comunei Brăduleţ în domeniul privat al acesteia (H.C.L. nr.14/2008) şi aparţine acestei unităţi administrativ teritoriale, chiar dacă se situează pe raza teritorială a altei U.A.T.
Nu rezultă din probele administrate că terenul în litigiu nu face parte din cel identificat la punctul 65 din Anexa nr.24 a H.G. nr.447/2002 ca proprietate a comunei Brăduleţ.
În această ordine de idei, potrivit dispoziţiilor art.54 din Legea nr.350/2001, nu revine pârâtului obligaţia întocmirii P.U.Z.-lui, pentru comuna Arefu, reţinând că acest plan cuprinde elementele la care se referă art.47 din actul normativ precitat şi nici că şi-a asumat a o astfel de obligaţie sau pe aceea de schimbare a categoriei de folosinţă a ternului concesionat.
În concluzie, reţinând că nu s-a dovedit caracterul fals, ilicit sau lipsa cauzei, mediate sau imediate la încheierea contractului de concesiune, se apreciază că acţiunea reclamantului este nefondată şi ea se impune a fi respinsă.
Faţă de această concluzie, în baza art.312 alin.1 şi 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtei şi a modificat sentinţa în sensul respingerii în tot a acţiunii, reţinându-se şi că, astfel, a devenit inutilă verificarea criticilor din calea de atac exercitată de către reclamant, critici ce privesc aspecte dependente de soluţia adoptată asupra cererii principale.
