O.U.G. nr. 102/1999, art. 42 alin. (1) şi 43 alin. (1)
Obligaţia prevăzută de art. 42 alin. (1) şi 43 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 343/2004 revine tuturor agenţilor economici care au cel puţin 75 de angajaţi, precum şi tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice care au cel puţin 25 de funcţii contractuale, chiar dacă sunt entităţi fără personalitate juridică.
C.A. Alba-lulia, Secţia de administrativ şi fiscal Decizia nr. 173/CA din 10 septembrie 2007
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 4507/85/2006, reclamantul C.M.R.T.S. Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Sibiu ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziilor administrative nr. 42 /4.10.2006 şi 315/
17.08.2006 emise de pârâtă, precum şi suspendarea Deciziei de impunere nr. 315/17.08.2006 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu.
în motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în urma inspecţiei fiscale efectuată de DGFP Sibiu aceasta a emis Decizia de impunere nr. 315/
17.08.2006 pentru suma de 49.239 lei motivat de faptul că C.M.R.T.S. Sibiu nu a respectat prevederile art. 42 şi 43 din O.U.G. nr. 102/1999 modificată prin Legea nr. 519/2002 conform cărora persoanele juridice care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4 % din numărul total de angajaţi, iar în caz contrar au obligaţia de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
în realitate însă reclamantul a precizat că nu se încadrează în dispoziţiile legale reţinute de organele de control întrucât nu are calitate de persoană juridică şi chiar dacă ar fi deţinut această calitate, nu se află în culpă întrucât A.J.O.F.M. Sibiu nu a comunicat existenţa vreunei cereri întocmită de persoană cu handicap care să aibă pregătirea profesională necesară.
Pe cale de excepţie reclamantul a invocat faptul că, constatarea efectuată prin raportul de inspecţie fiscală întocmit în data de 14.08.2006 este tardivă, întrucât în data de 7.06.2004 a mai existat un control fiscal care nu a constatat obligaţia reclamantei de a datora impozite şi taxe constând în „vărsăminte pentru persoanele cu handicap neîncadrate”.
Tot pe cale de excepţie reclamantul a invocat prematuritatea inspecţiei fiscale faţă de împrejurarea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 din O.G. nr. 92/2003, înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale organul constatator avea obligaţia de a înştiinţa contribuabilul în legătură cu acţiunea pe care urma să o desfăşoare prin trimiterea unui aviz de inspecţie fiscală care să cuprindă anumite cerinţe prevăzute atât de O.G. nr. 92/1999 cât şi Cartea Drepturilor şi Obligaţiilor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale.
La termenul de 6.03.2006 reclamantul a renunţat la judecată cu privire la petitul 2 din acţiune, respectiv cel prin care a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. 315/17.08.2006.
Prin sentinţa civilă nr. 745/C/13.03.2007, au fost respinse excepţia tardivităţii şi excepţia prematurităţii deciziei de impunere nr. 315/17.08.2006, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului, s-a dispus anularea deciziilor nr. 42/4.10.2006 şi 315/17.08.2006 emise de D.G.F.P. Sibiu şi s-a luat act de renunţare la judecata cererii de suspendare a deciziei de impunere nr. 315/2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul nu are calitatea de persoană juridică, iar organele de control în mod greşit i-au imputat suma contestată, dând o interpretare greşită prev. art. 42 şi 43 din O.U.G. nr. 102/1999, dispoziţii care sunt aplicabile doar A.N.M., singura care are personalitate juridică.
împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Sibiu, care i-a adus critici de nelegalitate, solicitând modificarea în sensul respingerii acţiunii.
în dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 42 şi 43 din O.U.G. nr. 102/1999.
Recurenta a arătat că disp. art. 42 se aplică tuturor agenţilor economici, nu doar persoanelor juridice şi privesc angajatorii cu numărul total de angajaţi ai acestora, nu separat pe unităţi componente.
Recurenta a mai susţinut că şi prev. art. 43 alin. (2) au fost aplicate greşit, întrucât reclamantul nu a tăcut dovada că a solicitat trimestrial A.J.O.F.M. Sibiu să-i repartizeze persoane cu handicap.
în drept a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul C.M.R.T.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa atacată raportat la motivele de recurs invocate şi la dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este întemeiat în parte, din considerentele mai jos redate.
în fapt, în urma unui control efectuat la reclamantul C.M.R.T.S. Sibiu, s-a reţinut că în perioada august 2002 – decembrie 2005 unitatea avea peste 100 de salariaţi şi se încadra în prevederile O.U.G. nr. 102/1999 modificată, dar nu a respectat dispoziţiile acesteia, în sensul că nu a angajat persoane cu handicap raportat la numărul de angajaţi şi nu a constituit şi virat contribuţia la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap în cuantumul legal.
Tribunalul a reţinut că obligaţia prevăzută de art. 42 şi 43 din O.U.G. nr. 102/1999 se referă doar la persoanele juridice, ori reclamantul nu are această calitate, fiind o sucursală fără personalitate juridică.
Referitor la acest aspect, Curtea constată că în perioada supusă controlului – august 2002 – decembrie 2005 această ordonanţă a suferit modificări.
Astfel, O.U.G. nr. 102/1999 în versiunea aprobată prin Legea nr. 519/2002 (în vigoare din 29.07.2002) prevede la art. 42 alin. (1): „Persoanele juridice care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.
Art. 43 alin. (1) Persoanele juridice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligaţia de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salarul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care au încadrat persoane cu handicap.
(2) Sunt exceptate de la plata obligaţiei prevăzute la alin. (1) persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap.
Urmare modificării O.U.G. nr. 102/1999 prin Legea nr. 343/2004 (în vigoare din 18.07.2004), art. 42 alin. (1) a avut următorul conţinut:
„Art. 42 alin. (1) Agenţii economici care au cel puţin 75 de angajaţi, precum şi autorităţile şi instituţiile publice care au cel puţin 25 de funcţii contractuale, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă intr-un procent de cel puţin 4 % din numărul total de angajaţi, respectiv din numărul de funcţii contractuale prevăzute în statul de funcţii” şi
„Art. 43 alin. (1) Agenţii economici, autorităţile şi instituţiile publice care nu respectă prev. art. 42 alin. (1) au obligaţia de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
(2) Sunt exceptaţi de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) agenţii economici, autorităţile şi instituţiile publice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective şi că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării”.
Se constată că în prima variantă a O.U.G. nr. 102/1999 obligaţia prevăzută la art. 42 şi 43 revenea persoanelor juridice, în timp ce după modificarea survenită începând cu 18.07.2004 legea vorbeşte despre agenţii economici, autorităţi şi instituţii publice ca titulare ale obligaţiei.
Modificarea survenită este în acord cu noile prevederi ale Codului de procedură fiscală intrat în vigoare la 01.01.2004 (O.G. nr. 92/2003), care la art. 17 alin. (2) prevede că „Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau oricare altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii”.
In ce-1 priveşte pe reclamant, se reţine că funcţionează ca o sucursală fară personalitate juridică. Astfel, potrivit art. 5 alin (1) din Legea nr. 216/2004 „Administraţia Naţională de Meteorologie are în structura sa sucursale fără personalitate juridică, care efectuează operaţiuni contabile până la nivelul balanţei de verificare, conform legii”, iar potrivit art. 13 din H.G. nr. 1405/2004 „Administraţia Naţională de Meteorologie are în structura sa sucursale fară personalitate juridică, organizate după principiul omogenităţii climatice a teritoriului României, în conformitate cu recomandările internaţionale în domeniu.
Rezultă că reclamantul nefiind persoană juridică, nu-i sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 102/1999 pentru perioada august 2002 – 18.07.2004, ci numai cu începere din 18 iulie 2004.
In ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei sale potrivit art. 42 şi 43 din O.U.G. 102/1999 modificată de Legea nr. 343/2004, din actele dosarului se reţine că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita trimestrial repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă, în condiţiile art. 5 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1008/220/2003 de aplicare a O.U.G. nr. 102/1999, motiv pentru care datorează sumele prevăzute la art. 43 alin. (1) din ordonanţă, aferente intervalului 18 iulie 2004-31 decembrie 2005, cu majorări şi penalităţi.
în acest sens, în baza art. 304 pct. 9, 312 C. proc. civ. a fost admis recursul declarat de pârâtă şi s-a modificat în parte hotărârea atacată în sensul menţinerii obligaţiei de plată stabilită în sarcina reclamantului în temeiul art. 42(1) şi 43(1) din O.U.G. 102/1999 modificată prin Legea nr. 343/ 2004, cu majorările şi penalităţile aferente, numai pentru perioada 18 iulie 2004-31 decembrie 2005.
A fost obligată pârâta să calculeze şi să emită o nouă decizie de imputare conform deciziei Curţii de Apel.
A fost menţinută în rest hotărârea atacată.
