Nu poate fi imputată instituţiei pârâte pierderea suferită de reclamant ca urmare a fluctuaţiilor bursei, cu ocazia tranzacţionării acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea. Mecanismul bursei este unul speculativ, în care evoluţiile valorilor titlurilor de conversie se pot modifica, fie în sensul creşterii, fie în cel al reducerii acestora. Acceptând această formă de despăgubire, recurentul reclamant a prevăzut sau putea în mod rezonabil să prevadă aceste neajunsuri.
Nu poate fi imputată instituţiei pârâte pierderea suferită de reclamant ca urmare a fluctuaţiilor bursei, cu ocazia tranzacţionării acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea. Mecanismul bursei este unul speculativ, în care evoluţiile valorilor titlurilor de conversie se pot modifica, fie în sensul creşterii, fie în cel al reducerii acestora. Acceptând această formă de despăgubire, recurentul reclamant a prevăzut sau putea în mod rezonabil să prevadă aceste neajunsuri.
Nu se poate imputa statului încălcarea dreptului de proprietate sau aplicarea unui tratament discriminatoriu în raport cu beneficiarii altor titluri de conversie, deoarece creşterea sau scăderea valorii acţiunilor sunt în rizico-pericolul reclamantului. Mai mult, recurentul reclamant putea aştepta plata în numerar, dar optând pentru convertirea sumei în acţiuni la Fondul Proprietatea şi-a asumat şi riscul unei pierderi.
Nu se poate imputa statului încălcarea dreptului de proprietate sau aplicarea unui tratament discriminatoriu în raport cu beneficiarii altor titluri de conversie, deoarece creşterea sau scăderea valorii acţiunilor sunt în rizico-pericolul reclamantului. Mai mult, recurentul reclamant putea aştepta plata în numerar, dar optând pentru convertirea sumei în acţiuni la Fondul Proprietatea şi-a asumat şi riscul unei pierderi.
Odată cu emiterea acţiunilor de către Fondul Proprietatea, titlurile de conversie emise în anii anteriori şi-au produs efectele şi nu există temei legal pentru emiterea unor noi titluri de conversie.
Prin urmare, prin valorificarea acestor acţiuni nu se poate garanta obţinerea valorii nominale pentru care acestea au fost emise, venitul obţinut putând oscila în funcţie de variaţiile bursei.
Prin urmare, prin valorificarea acestor acţiuni nu se poate garanta obţinerea valorii nominale pentru care acestea au fost emise, venitul obţinut putând oscila în funcţie de variaţiile bursei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, Secţia Administrativ şi Fiscal reclamantul X a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la emiterea titlului de conversie în cuantum de 414.407,25 lei reprezentând un număr de acţiuni calculate la preţul mediu ponderat de tranzacţionare.
În fapt, s-a arătat că prin decizia nr. 8828/07 octombrie 2010 a C.C.S.D. a fost emis titlul de despăgubire în favoarea mai multor beneficiari, printre care şi reclamantului în calitate de cesionar, corespunzător unei cote de indivize de 25%, în cuantum de 1.105.919,43 lei. Ulterior, la data de 28.12.2010, în baza Deciziei nr. 8828, a fost emis Titlul de Conversie/Decizia nr. 2831, în cuantum de 1.105.919,43 lei, reprezentând un număr total de 1.105.919 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.
Reclamantul a arătat că valoarea reală de tranzacţionare a acţiunilor nu a atins niciodată pragul valoric de 1 leu, neputând în acest mod să beneficieze, în mod real, de măsurile reparatorii acordate cu titlu de despăgubiri, pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat. S-a arătat că la primirea Titlului de Conversie, reclamantul a avut convingerea şi speranţa legitimă ca va putea obţine în urma tranzacţionării valoarea integrală a despăgubirilor la care era îndreptăţit. Or, atâta vreme cât acesta nu a beneficiat în mod real, ci doar ipotetic, de valoarea corectă a despăgubirilor, apare evident faptul că Statul Român nu şi-a îndeplinit obligaţia instituită de lege, aceea de a-i acorda reparaţiile pentru prejudiciul suferit.
S-a susţinut că pârâta a înţeles discrepanţa vădită existentă între finalitatea urmărită de legiuitor, şi anume o despăgubire justă a persoanelor prejudiciate de către stat, raportată la valoarea de piaţă, şi modalitatea reală de emitere a Titlurilor de Conversie, recunoscându-şi propria culpă, fapt ce rezultă şi din modul în care a înţeles să soluţioneze dosarele ulterioare. Astfel, numărul acţiunilor corespunzătoare cuantumului Titlurilor de Conversie emise ulterior de către pârâtă, a fost calculat la preţul mediu ponderat de tranzacţionare, şi nu la 1 leu pe acţiune, aşa cum a fost cazul reclamantului, anexând în acest sens Titlul de Conversie nr. 2430/18.07.2011 şi Titlul de Conversie nr. 2049.4/17.06.2011, care au fost emise ulterior pentru situaţii asemănătoare.
S-a mai susţinut că, a fost încălcat principiul egalităţii în drepturi precum şi principiul nediscriminării raportat la principiul protecţiei proprietăţii, prevăzute de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale consacrate atât de României în art. 16 alin. 1, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în art. 14, precum şi în Protocolul Nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel s-a arătat că principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi.
Or, atâta vreme cât nu există o dispoziţie legală care să statueze în mod expres faptul că despăgubirile se vor acorda în mod diferenţiat persoanelor îndreptăţite, a pârâta a săvârşit un abuz în cazul reclamantului, încălcând în acest fel în mod flagrant principiul nediscriminării şi cel al egalităţii de tratament, diferenţierea făcută în cauză de către pârâtă neavând o justificare obiectivă şi rezonabilă. Astfel, potrivit Curţii Europene, o diferenţiere de tratament admisibilă trebuie nu numai sa urmărească un scop legitim, ci şi să se caracterizeze printr-un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Or, în acest caz, sunt îndeplinite cele două criterii cumulative ce caracterizează a, şi anume: pe de o parte, o diferenţa de tratament în exercitarea drepturilor, iar pe de altă parte, lipsa unei justificări obiective şi rezonabile. Pe cale de consecinţă, atâta vreme cât pe de o parte, legislaţia în vigoare nu conţine dispoziţii imperative de aplicare a unui tratament diferenţiat persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, aflate în situaţii similare, iar pe de altă parte, în conformitate cu principiul de drept potrivit căruia „ unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ), pârâta avea obligaţia legală să supună aceluiaşi tratament persoanele îndreptăţite la despăgubiri, fără nici un fel de diferenţiere.
De asemenea, s-a arătat că la data de 11.05.2011 a comunicat pârâtei o notificare plângere prealabilă) prin care a învederat aspectele menţionate mai sus solicitând acoperirea prejudiciului cauzat, pârâta limitându-se la a răspunde la data de 16.07.2011, că au fost respectate dispoziţiile legale la emiterea deciziei/titlu de conversie.
La data de 07.11.2011 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii susţinând că actul administrativ contestat a fost emis în baza Deciziei nr. 8828/07.10.2010 şi a opţiunii formulate şi înregistrate de reclamant la A.N.R.P. – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar sub nr. 21885/23.12.2010, prin care acesta a înţeles să îşi valorifice titlul de despăgubire, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, actualizată şi în baza dispoziţiilor H.G. nr. 361/2005, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.P., s-a emis Titlul de conversie nr. 2831/28.12.2010 în cuantum de 1.105.919.43 Lei, reprezentând un număr total de 1.105.919 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, acordându-se astfel toată despăgubirea înscrisă în titlul de despăgubire.
Prin sentinţa nr. 636 din data de 05 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1902/54/2011, s-a respins acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, analizând acţiunea formulată în cauză, prin prisma argumentelor aduse prin aceasta cât şi prin întâmpinare, dar şi prin prisma probelor administrate, a reţinut că solicitarea reclamantului este neîntemeiată şi a fost respinsă pentru următoarele considerente:
În baza Dispoziţiei nr. 23961/02.09.2009 a Primarului Municipiului C. şi a actelor depuse la dosarul nr. 19134/CC/2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8828/07.10.2010 în favoarea doamnei A, în cuantum de 2.875.390,52 lei, domnului B, în cuantum de 265.420,66 lei, domnului C., în cuantum de 176.947,11 lei şi domnului X, în cuantum de 1.105.919,43 lei. În temeiul Deciziei nr. 8828/07.10.2010 şi a opţiunii formulate şi înregistrate de reclamant la A.N.R.P. – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar sub nr. 21885/23.12.2010, prin care acesta a înţeles să îşi valorifice titlul de despăgubire, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 actualizată, s-a emis Titlul de conversie nr. 2831/28.12.2010 în cuantum de 1.105.919,43 lei, reprezentând un număr total de 1.105.919 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, acordându-se astfel toată despăgubirea înscrisă în titlul de despăgubire.
Reclamantului i s-a emis titlul de conversie nr. 2831/28.12.2010 în conformitate cu
n
n
n
n
prevederile art. 18 alin. 1 din O.U.G. nr. 81/2007 coroborat cu art. 3 alin. 3 al Actului constitutiv al S.C. Fondul Proprietatea SA – H.G. nr. 1481/2005, la valoarea nominală de 1 Leu pentru fiecare acţiune.
Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Cap. V Titlul VII este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Astfel, în baza deciziilor conţinând titlul de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată, potrivit dispoziţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 81/2007.
Totodată, potrivit prevederilor art. 181 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea S.A.” Astfel, legiuitorul a lăsat la aprecierea persoanei deţinătoare a titlului de despăgubire momentul în care acesta doreşte să îl valorifice, lăsând practic un termen de 12 luni în cadrul căruia să poată opta pentru conversia în acţiuni la Fondul Proprietatea, calculate la preţul Bursei.
Potrivit prevederilor art.18 alin. 1 din cap.VII, „procedura de conversie a titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» se suspendă cu 10 zile lucrătoare înainte de prima şedinţă de tranzacţionare şi până la data stabilită conform prevederilor alin. (2). Până la data suspendării, conversia titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» se va realiza la valoarea nominală.”
În baza acestor prevederi legale, procedura de emitere a titlurilor de conversie a fost suspendată în perioada 11 ianuarie 2011- 01 mai 2011.Totodată, în art. 3 alin. 3 al Actului constitutiv al S.C. Fondul Proprietatea S.A., H.G. nr. 1481/2005, este stabilită valoarea nominală de 1 Leu pentru fiecare acţiune. Un aspect foarte important în procedura de emitere a titlurilor de conversie îl constituie faptul că legiuitorul a reglementat distinct cele două situaţii care vor exista după reluarea procedurii de conversie a titlurilor de despăgubire în
acţiuni emise de Fondul Proprietatea. Astfel, în art. 18 alin. 2 este stabilit faptul că, „până la data suspendării, conversia titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» se va realiza la valoarea nominală.”
~ 7
Într-o primă situaţie, reglementată în art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, actualizată, se stabileşte modul în care se va realiza conversia în acţiuni şi algoritmul de calcul pentru dosarele de opţiune şi cererile de schimbare a opţiunii din numerar în acţiuni, depuse în intervalul de timp cuprins de la suspendare şi până la reluarea procedurii de conversie – 11 ianuarie 2011- 01 mai 2011- fără însă a institui un termen în acest sens.
Pentru această categorie de titluri de conversie în vederea calculării preţului mediu ponderat de tranzacţionare, este relevantă data emiterii titlului de conversie, neavând cum să se ia în considerare, în vederea calculării preţului mediu ponderat de tranzacţionare, data depunerii cererii de opţiune sau a cererii de preschimbare din despăgubiri în numerar, în despăgubiri în acţiuni, întrucât acestea au fost depuse pe perioada suspendări emiterii titlurilor de conversie.
o
o
Cea de-a doua situaţie, este reglementată în art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, actualizată, care stabileşte modalitatea în care se va realiza conversia în acţiuni şi algoritmul de calcul pentru dosarele de opţiune şi cererile de conversie, începând cu 2 mai 2011 şi fixează totodată şi un termen în cadrul căruia să se efectueze conversia acestei categorii de titluri de despăgubire, respectiv de titluri de conversie şi anume în cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei complete la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru această categorie de titluri de conversie în vederea calculării preţului mediu ponderat de tranzacţionare, este relevantă data depunerii cererii de opţiune sau a cererii de schimbare a opţiunii din despăgubiri în numerar în despăgubiri în acţiuni.
Pentru solicitările depuse în perioada 02-06 mai 2011, respectiv în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de şedinţe de tranzacţionare, se va utiliza preţul mediu ponderat de tranzacţionare aferent primelor 60 de şedinţe de tranzacţionare.
Pentru solicitările depuse începând cu ziua de luni a celei de-a treia săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de şedinţe de tranzacţionare, se va utiliza preţul mediu ponderat de tranzacţionare aferent ultimelor 60 de şedinţe de tranzacţionare, anterioare depunerii titlurilor de despăgubire.
Din dispoziţiile legale susmenţionate rezultă că, Decizia nr. 2831/28.12.2010, reprezentând titlu de conversie, a fost emisă de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, cu respectarea prevederilor legale incidente şi în baza solicitării exprese a reclamantului care a ales momentul în care să valorifice titlul de despăgubire primit, respectiv în perioada suspendării tranzacţionării titlurilor, astfel că în mod corect s-a realizat procedura de conversie în acţiuni emise la valoarea nominală conform art. 187 alin.1.
Titlurile de conversie nr. 2430/18.07.2011 şi nr. 2049/17.06.2011 despre care reclamantul susţinea că reprezintă o recunoaştere a culpei pârâtei nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, deoarece acestea sunt emise în baza art. 188 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin utilizarea preţului mediu ponderat de tranzacţionare aferent ultimelor 60 de şedinţe de tranzacţionare, anterioare depunerii titlurilor de despăgubire.
Ca atare, susţinerile reclamantului referitoare la faptul că în cauză ar fi fost încălcate principiul egalităţii în drepturi precum şi principiul nediscriminării raportat la principiul protecţiei proprietăţii, prevăzute de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale consacrate atât de Constituţia României în art. 16 alin. 1, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în art. 14, precum şi în Protocolul Nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt nefondate, deoarece aşa cum s-a arătat, dispoziţiile legale prevăd proceduri distincte privind conversia titlurilor în acţiuni, în raport de data formulării opţiunii.
împotriva sentinţei nr. 636 din data de 05 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1902/54/2011 a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a susţinut că dispoziţiile art. 18.7 din Legea 247/2005 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. l din Constituţia României. Astfel, atâta vreme cât Constituţia României prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, este inadmisibil ca pentru situaţii similare, cetăţenii să beneficieze de tratament diferenţiat. Pe cale de consecinţă, a solicitat să se constate neconstituţionalitatea art. 18.7 din Legea 247/2005.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la încălcarea principiului speranţei legitime în cauza dedusă judecaţii. A supus atenţiei instanţei faptul că, la primirea Titlului de Conversie, a avut convingerea şi speranţa legitimă că va putea obţine în urma tranzacţionării valoarea integrală a despăgubirilor la care era îndreptăţit. Or, atâta vreme cât nu a beneficiat în mod real, ci doar ipotetic, de valoarea corectă a despăgubirilor, este evident că Statul Român nu şi-a îndeplinit obligaţia instituită de lege, aceea de a-i acorda reparaţiile pentru prejudiciul suferit, aceasta nu s-a pronunţat asupra acestor aspecte.
Aşadar, învederează instanţei că scopul avut în vedere de către legiuitor în momentul adoptării Legii 10/2001, şi anume repararea prejudiciului suferit de către persoanele ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de către Statul Roman, nu a fost atins în cazul său, întrucât nu a avut niciodată posibilitatea de a valorifica acţiunile emise de către pârâtă la valoarea lor nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, practic de a primi reparaţiile (compensaţia materială la echivalentul stabilit în urma evaluării şi aducerii ei la valoarea de piaţă ), prejudiciul său fiind constituit din diferenţa dintre valoarea ipotetică dată de stat şi valoarea reală de tranzacţionare.
Recurentul a menţionat faptul că valoarea reală de tranzacţionare a acţiunilor nu a atins niciodată pragul valoric de 1 leu, neputând în acest mod să beneficieze în mod real de măsurile reparatorii acordate cu titlu de despăgubiri pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat.
In mod eronat instanţa a reţinut că susţinerile sale referitoare la faptul că în cauză ar fi fost încălcate principiul egalităţii în drepturi, precum şi principiul nediscriminării raportat la principiul protecţiei proprietăţii, sunt nefondate.
Este adevărat că dispoziţiile legale prevăd proceduri distincte privind conversia titlurilor în acţiuni, în raport de data formulării opţiunii, însă aceste proceduri sunt cuprinse în cadrul aceluiaşi act normativ, respectiv Legea 247/2005, finalitatea acestui act normativ fiind o despăgubire justă a persoanelor prejudiciate de către stat, la o valoare determinată.
Astfel, în cazul său, pentru despăgubirea în cuantum de 1.105.919,43 lei a fost emis Titlul de Conversie/Decizia nr. 2831, în cuantum de 1.105.919,43 lei, reprezentând un număr total de 1.105.919 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.
Ulterior, pentru persoane aflate în cazuri similare s-au emis titluri de conversie la valoarea medie ponderată de tranzacţionare, acestea beneficiind de un număr dublu sau triplu de acţiuni, în funcţie de valoarea medie ponderată de tranzacţionare, putând în acest mod să beneficieze în mod real de măsurile reparatorii acordate cu titlu de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat, prejudiciul cauzat lor prin vânzarea acţiunilor fiind astfel foarte mic sau chiar inexistent, nu ca în cazul său unde valoarea prejudiciului s-a ridicat la aproape jumătate din valoarea reală a despăgubirilor acordate.
Aşadar, indiferent de procedura aplicabilă, finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv o despăgubire justă a persoanelor prejudiciate de către stat, ar trebui atinsă în raport de toate persoanele prejudiciate, indiferent de data formulării opţiunii. Or, atâta vreme cât nu există o dispoziţie legală care să statueze în mod expres faptul că despăgubirile se vor acorda în mod diferenţiat persoanelor îndreptăţite, este evidentă în cauză încălcarea principiilor egalităţii în drepturi şi al nediscriminării.
Recurentul a susţinut faptul că în speţă a fost încălcat principiul egalităţii în drepturi precum şi principiul nediscriminării raportat la principiul protecţiei proprietăţii (art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale) consacrate atât de Constituţia României în art. 16 alin. l, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în art. 14, precum şi în Protocolul Nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, universalitatea recunoaşterii şi apărării drepturilor omului impune în mod necesar aplicarea lor egală pentru toţi indivizii; „toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi” proclama primul articol al Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului din 1948. Aceasta înseamnă că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt recunoscute tuturor indivizilor, fără nici o deosebire, oricare ar fi izvorul ei, adică fără nici o discriminare.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii; art. 7 din Declaraţia Universală proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii. În termeni asemănători, principiul nediscriminării este recunoscut de art. 2 din Pactul internaţional O.N.U. privitor la drepturile civile şi politice, Pact care, în art. 26 înscrie şi principiul egalităţii tuturor în faţa legii.
Or, atâta vreme cât nu există o dispoziţie legală care să statueze în mod expres faptul că despăgubirile se vor acorda în mod diferenţiat persoanelor îndreptăţite, a apreciat că pârâta a săvârşit un abuz în cazul său încălcând în acest fel în mod flagrant principiul nediscriminării şi cel al egalităţii de tratament, diferenţierea făcută în cauză de către pârâtă neavând o justificare obiectivă şi rezonabilă. Astfel, potrivit Curţii Europene, o diferenţiere de tratament admisibilă trebuie nu numai să urmărească un scop legitim, ci şi să se caracterizeze printr-un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Or, în cazul său, sunt îndeplinite cele două criterii cumulative ce caracterizează discriminarea, şi anume: pe de o parte, o diferenţa de tratament în exercitarea drepturilor, iar pe de altă parte, lipsa unei justificări obiective şi rezonabile.
A mai arătat că, atâta vreme cât pe de o parte, legislaţia în vigoare nu conţine dispoziţii imperative de aplicare a unui tratament diferenţiat persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, aflate în situaţii similare, iar pe de altă parte, în conformitate cu principiul de drept potrivit căruia „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus )”, pârâta avea obligaţia legală să supună aceluiaşi tratament persoanele îndreptăţite la despăgubiri, fără nici un fel de diferenţiere, indiferent de data formulării opţiunii.
A mai susţinut că în mod eronat instanţa a reţinut că titlurile de conversie nr. 2430/18.07.2011 şi nr. 2049/17.06.2011 nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii. Astfel, reiterează instanţei aspectul conform căruia indiferent de procedura aplicabilă în cauza, finalitatea avută în vedere de legiuitor în momentul adoptării Legii 257/2005 este aceeaşi, respectiv o despăgubire justă a persoanelor prejudiciate de către stat.
În atare condiţii este evidentă legătura titlurilor de conversie nr. 2430/18.07.2011 şi nr. 2049/17.06.2011 cu cauza dedusă judecăţii, atâta vreme cât pe de o parte, legislaţia în vigoare nu conţine dispoziţii imperative de aplicare a unui tratament diferenţiat persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, aflate în situaţii similare.
Recurentul a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii formulată cu consecinţa obligării pârâtei la emiterea titlului de conversie în cuantum de 414.407, 25 lei, reprezentând un număr de acţiuni calculate la preţul mediu ponderat de tranzacţionare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură
civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Î.C.C.J. – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. 1902/54/2011.
Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 2400 din data de 28 februarie 2013, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1902/54/2011, în temeiul art. XXIII alin. 2 şi 4 din Legea nr. 2/2013, Î.C.C.J. a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel la data de 18 martie 2013 sub nr. 1902/54/2011*.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 iunie 2013, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 4 şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de intimată pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.
La data de 22.08.2013 intimata pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de cererea introductivă de instanţă. Totodată a învederat instanţei prematuritatea cererii de chemare în judecată în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
În şedinţa publică de la 08.10.2013 instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de intimata pârâtă prin întâmpinare.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Cu prioritate, Curtea va menţiona că prin cererea depusă la dosar la data de 07.02.2013 recurentul reclamant a renunţat la primul motiv de recurs prin care solicitase ca instanţa de
recurs să constate neconstituţionalitatea art. 18 din Legea 247/2005.
De precizat că, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este reglementată de art. 146 lit. d din Constituţie şi de art. 29-33 din Legea nr. 47/1992 şi doar Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, ci nu instanţele de control judiciar, iar recurentul reclamant nu a înţeles să investească instanţa de recurs cu o cerere de sesizare a .
Recurentul reclamant a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă
Potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, nelegalitatea unei hotărâri poate fi reţinută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când conţine motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă. Textul art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
Obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţie instanţelor naţionale de aşi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98).
Art. 6 din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părţi.
Noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligaţie presupune, totuşi, ca partea interesată să poată aştepta un răspuns specific şi explicit la mijloacele decisive pentru soluţionarea procedurii în cauză. (CEDO, Cauza Albina contra România, hotărârea din 28.04.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România, hotărârea din 8 iunie 2006).
Sentinţa instanţei de fond supusă analizei cuprinde atât motivele de fapt cât şi de drept pe care se sprijină soluţia pronunţată, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este fondată.
În raport de celelalte critici formulate, se impune analizarea soluţiei pronunţate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În speţă, alegerea modalităţii de emitere a titlului de conversie (despăgubiri în acţiuni) s-a făcut la solicitarea expresă a reclamantului, prin cererea înregistrată la nr. 21885/23.12.2010, fiind emis titlul de conversie/decizia nr. 2831/28.12.2010.
În cuprinsul Cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
In baza deciziei conţinând titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis titlul de conversie, potrivit dispoziţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 81/2007.
Potrivit art. 3 lit. h Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007, titlurile de conversie sunt certificate emise de A.N.P.R. în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise la Fondul „Proprietatea”.
Emiterea unui titlu de conversie este etapa finală din cadrul procedurii de acordare de despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea, instituţia responsabilă cu această operaţiune fiind Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), astfel că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimată pârâtă Comisia prin întâmpinare. Neavând calitate procesuală pasivă, nu mai poate fi analizată excepţia prematurităţii invocată de această pârâtă.
Persoanele ale căror proprietăţi au fost confiscate de regimul comunist şi nu pot fi retrocedate în natură au putut opta pentru despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea. Astfel, după ce au primit un titlu de despăgubire, care atestă cuantumul despăgubirilor cuvenite, acestea trebuiau să opteze pentru forma în care vor să încaseze despăgubirile: în acţiuni la Fondul Proprietatea sau în numerar până la limita de 500.000 de lei.
După exprimarea opţiunii de despăgubire prin acţiuni la Fondul Proprietatea, persoanele în cauză trebuiau să întocmească un dosar de cerere de opţiune. In baza acestui dosar de opţiune, A.N.R.P. emitea titlul de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea. Prin acest titlu de conversie, fostul proprietar devenea acţionar la Fondul Proprietatea, iar prin vânzarea acţiunilor Fondului Proprietatea pe Bursă acesta îşi putea încasa despăgubirile.
Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti, iar procedura de emitere a titlurilor de conversie a fost suspendată mai multe luni. Ulterior datei de 02.05.2011, conversia despăgubirilor în acţiuni s-a făcut în conformitate cu algoritmul prevăzut de
7 8
dispoziţiile art. 18 şi art. 18 din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, iar nu la valoarea nominală de 1 leu/acţiune.
Astfel, conversia s-a realizat prin împărţirea valorii despăgubirii menţionate în titlul de despăgubire, respectiv în titlul de conversie, la preţul mediu ponderat de tranzacţionare al acţiunilor, care s-a stabilit astfel: – în cazul conversiilor care se realizează în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de şedinţe de tranzacţionare, preţul mediu ponderat este egal cu preţul mediu de tranzacţionare aferent primelor 60 de şedinţe de tranzacţionare, comunicat de operatorul pieţei reglementate la încheierea celei de-a 60-a şedinţe de tranzacţionare; – în cazul conversiilor care se realizează începând cu ziua de luni a celei de-a treia săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de şedinţe de tranzacţionare, preţul mediu ponderat de tranzacţionare este egal cu preţul mediu ponderat de tranzacţionare aferent ultimelor 60 de şedinţe de tranzacţionare, comunicat de operatorul pieţei reglementate.
~ o
În acest sens, potrivit art. 18 alin. 1: „începând cu cea de-a şaizecişiuna şedinţă de tranzacţionare, zilnic, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, Bursa de Valori Bucureşti
S.A. va publica pe pagina sa de internet şi va comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor preţul mediu ponderat de tranzacţionare a acţiunilor Fondului Proprietatea aferent ultimelor 60 de şedinţe de tranzacţionare”.
Recurentului reclamant i s-a emis titlul de conversie nr. 2831/28.12.2010 în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 1 din O.U.G. nr. 81/2007 coroborat cu art. 3 alin. 3 al Actului constitutiv al S.C. Fondul Proprietatea S.A. – H.G. nr. 1481/2005, la valoarea nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.
Decizia nr. 2831/28.12.2010 reprezentând titlu de conversie a fost emisă de A.N.R.P. cu respectarea prevederilor legale incidente şi în baza solicitării exprese a reclamantului. Acesta a ales momentul în care să valorifice titlul de despăgubire în conformitate cu prevederile art. 181 alin. 4 cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, titlurile de conversie nr. 2430/18.07.2011 şi nr. 2049/17.06.2011 nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, iar ataşarea acestora la cererea de chemare în judecată susţine procedura prevăzută de lege, acestea fiind emise în
baza art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin utilizarea preţului mediu ponderat de tranzacţionare aferent ultimelor 60 de şedinţe de tranzacţionare, anterioare depunerii titlurilor de despăgubire.
Pentru despăgubirea care i se cuvenea recurentului reclamant, în calitate de cesionar potrivit contractului de cesiune autentificat sub nr. 1341/16.07.2010 la B.N.P. „M.D.”, în cuantum de 1.105.919,43 lei a fost emis Titlul de Conversie/Decizia nr. 2831/28.12.2010, în cuantum de 1.105.919,43 lei, reprezentând un număr total de 1.105.919 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.
Prin emiterea titlului de conversie nr. 2831/28.12.2010, la solicitarea expresă a reclamantului, la momentul la care acesta şi-a manifestat voinţa expresă cu privire la modul de valorificare a titlului de despăgubire, s-a stins creanţa constatată prin Decizia nr. 8828/07.10.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, solicitarea recurentului reclamant de obligare a intimatei pârâte A.N.R.P. la emiterea titlului de conversie pentru diferenţa de valoare a acţiunilor între momentul emiterii titlului de conversie şi momentul valorificării acţiunilor prin tranzacţionarea acestora la Bursa de Valori Bucureşti este neîntemeiată.
Valorificarea Deciziei emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin formularea cererii de opţiune nr. 21885/23.12.2010 de către recurentul reclamant a fost manifestarea de voinţă a acestuia, intimata pârâtă neavând cum să influenţeze decizia posesorilor de titluri de despăgubire cu privire la data la care înţeleg să-şi manifeste acest drept, respectiv să formuleze cerere de opţiune.
Având în vedere cele mai sus precizate, Curtea menţionează faptul că, odată cu emiterea acţiunilor de către Fondul Proprietatea, titlurile de conversie emise în anii anteriori şi-au produs efectele şi nu există temei legal pentru emiterea unor noi titluri de conversie.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantului referitoare la faptul că în cauză ar fi fost încălcate principiul egalităţii în drepturi, precum şi principiul nediscriminării raportat la principiul protecţiei proprietăţii sunt nefondate.
Curtea de la Strasbourg a statuat că dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 nu impun statelor contractante nicio restricţie în exerciţiul libertăţilor de a determina cadrul normativ în materia restituirii bunurilor trecute în proprietatea statului şi nici condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele îndreptăţite.
Opţiunea reclamantului pentru convertirea sumei la care era îndreptăţit în acţiuni nu poate conduce la reţinerea unei încălcări a dreptului său de proprietate sau a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O.
Cât priveşte noţiunea de „discriminare”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferenţa de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă (Decizia din 26.09.2002, Duchez contra Franţei, Decizia din 06.12.2007, Beian contra României).
În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat că prevederile art. 14 din Convenţie nu au o existenţă independentă, având efect doar în relaţie cu drepturile şi libertăţile protejate de prevederile acesteia şi protocoalelor sale.
În ceea ce priveşte sfera de aplicare a garanţiei instituite de art. 14 din Convenţie, conform unei jurisprudenţe constante, o diferenţă de tratament are natură discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Mai mult, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele dintre situaţii analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit (a se vedea, în acest sens cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Reports 1996-IV, p. 1.142, paragraful 42, şi Frette împotriva Franţei, Cererea nr. 36.515/97, paragraful 34, ECHR 2002-I).
Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţial unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii.
Criticile privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut în art. 16 din Constituţia României şi a principiului nediscriminării, consacrat de art. 14 din Convenţie sunt nefondate, pentru că în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că o distincţie este discriminatorie numai dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În acest sens, sistemul de protecţie a drepturilor omului, instituit prin Convenţie, lasă la dispoziţia fiecărui stat o marjă de apreciere, atât în ceea ce priveşte procesul legislativ, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a legii.
Or, recurentul reclamant a invocat tratamentul discriminatoriu în raport cu alte persoane care au beneficiat de prevederile Legii nr. 247/2005, dar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul reclamant a optat pentru convertirea sumei în acţiuni la Fondul Proprietatea şi astfel şi-a asumat riscul unei pierderi.
Pe de altă parte, recurentul reclamant a arătat că acţiunile au fost vândute la un preţ mai mic decât valoarea nominală a acţiunii menţionată în titlu de conversie însă această problemă nu poate fi imputată statului român, reclamantul fiind acela care stabileşte momentul în care îşi valorifică acţiunile la bursă. Susţinerile recurentului reclamant sub aspectul fluctuaţiei pe pieţele bursiere ce ar fi avut drept urmare, în opinia acestuia, o lipsire a bunului său pentru care nu a primit nicio compensaţie nu sunt critici de nelegalitate a sentinţei.
Niciunul dintre elementele cauzei nu permite identificarea unui tratament discriminatoriu în sensul menţionat de recurentul reclamant. Opţiunea reclamantului pentru convertirea sumei la care era îndreptăţit în acţiuni nu poate conduce la reţinerea unei încălcări a dreptului său de proprietate sau a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O.
Pentru aceste motive, criticile sunt nefondate şi constatând că nu există în cauză motive care să atragă modificarea sau casarea sentinţei recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat. (Decizia nr. 13359/2013 – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, rezumat judecător Liliana Mădălina Dună)
