CURTEA DE APEL PLOIEŞTI
SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
SENTINŢA NR. 169
Şedinţa publică din data de 21 august 2008
Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată potrivit Legii Contenciosului Administrativ formulată dereclamantaT. E.domiciliată în Târgovişte, B._ , . 7, . C, . 46, Judeţ D, în contradictoriu cu pârâţiiMINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR-PRIN DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE Dcu sediul în Târgovişte, Calea Domnească, nr. 166, Judeţ D şiAUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILORcu sediul în B, sector 1, Calea G., nr. 202, cauza fiind venită prin declinare de competentă potrivit sentinţei nr. 668 din 21 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul D â m b o v i ţ a – Secţia Civilă.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit reclamanta T. E. şi pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice D şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că, prin intermediul Serviciului registratură, s-a depus la dosar din partea reclamantei T. E., o cerere prin care solicită a se soluţiona cauza în lipsa sa fiind bolnavă – operată de plămâni, însoţită de xerocopia dispoziţiei nr. 875/29.08.2006 emisă de Primăria Or. G, 2 declaraţii datate 28.07.2008, cerere de opţiune nr. 05528/28.07.2008, adresa nr._ /20.06.2008 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, comunicare nr. 04332/21.05.2008 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Decizia nr. 2113 din 27.03.2008 emisă de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
De asemenea s-a depus din partea Primăriei Oraşului G copia dispoziţiei nr. 875/29.08.2006 prin care a fost soluţionată notificarea formulată în temeiul legii 10/2001 de reclamanta T. E..
Curtea, faţă de împrejurarea că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor B a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunţare asupra excepţiei prematurităţii acţiunii, iar în situaţia în care se impune şi asupra fondului.
CURTEA:
Deliberând asupra acţiunii în contencios administrativ, Curtea constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalul u i D â m b o v i ţ a sub nr(…) reclamanta T. E. a chemat în judecată pe pârâţii prin Direcţia Finanţelor Publice D solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i achite suma de 352.458.176 lei vechi (329.770,00 lei plus 22.688.176 lei, indicele de inflaţie de la 1 decembrie 2005, data rămânerii irevocabile) în conformitate cu decizia civilă nr. 338 din 18 mai 2004, irevocabilă, prin decizia civilă
10254 aI.C.C.J.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 338 din 18 mai 2004 pronunţată de Tribunalul D â m b o v i ţ a, irevocabilă prin decizia nr. 10254/2005 a I.C.C.J. s-au statuat despăgubiri în cuantum de 329.770,00 lei, şi nu acţiuni
la Fondul Proprietatea, ca urmare a demolării în mod abuziv a casei sale din oraşul G înainte de
1989, aefectuat tot felul de intervenţii dar nu a putut obţine plata, DGFP D a solicitat MEF prin adresa nr. 15658/2006 să efectueze plata, însă pârâtul refuză sistematic şi nejustificat să procedeze în acest sens, ulterior a intervenit şi
la Comisia/Autoritatea pentru Stabilirea Despăgubirilor dar nu a obţinut nici un rezultat, a folosit recursul administrativ graţios, fiind îndeplinite cerinţele 47-48 din Constituţie, iar din anul 2006 pe rolul Curţii Europene se află cererea sa.
La prima zi de înfăţişare Tribunalul D â m b o v i ţ a a procedat la introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, la cererea reclamantei.
DGFP D a formulat întâmpinare prin care a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă, arătând că nici citarea în cauză a MEF nu este justificată, singura autoritate competentă fiind B..
Prin întâmpinarea formulată de pârâta B. s-a solicitat respingerea ca prematură a cererii formulate arătându-se că până în prezent nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de legea nr. 247/2005, iar prin notele de şedinţă din 21 ianuarie
2008 ainvocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalul u i D â m b o v i ţ a, excepţie ce a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 668 din 21 aprilie 2008, competenţa de soluţionare a cererii a fost declinată în favoarea Curţii de APEL PLOIEŞTI, unde dosarul a fost înregistrat sub nr(…).
La data de 28 mai 2008 pârâta B. a formulat note de şedinţă prin care a arătat că introducerea sa în cauză la 02 octombrie 2007 s-a dispus urmare formulării unei cereri reconvenţionale de către reclamantă, iar o astfel de cerere nu putea fi promovată decât de pârât, astfel că este neîntemeiată. In ceea ce priveşte fondul cauzei a invocat în principal, excepţia prematurităţii formulării acţiunii întrucât nu a fost emisă decizia conţinând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată ( filele 7-11).
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 338/18 mai 2004 pronunţată de Tribunalul D â m b o v i ţ a a fost admisă acţiunea formulată de T. E., a fost anulată dispoziţia nr. 1010 din 10 noiembrie 2003 emisă de Primăria G, s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă conform raportului de expertiză E. D., hotărâre ce a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de I.C.C.J. prin decizia nr. 10254/08 decembrie 2005 ( fila 3-6,8,9 dosar tribunal).
După rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei nr. 338/2004 Primăria G a emis Dispoziţia nr. 875 din 29.08.2006, prin care se acordă despăgubiri băneşti reclamantei conform hotărârii judecătoreşti ( fila 10 dosar tribunal).
Reclamanta a efectuat mai multe demersuri către Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. D prin care a solicitat să se pună în sentinţa civilă nr. 338/18 mai 2004 ( filele 12-17,22,23, dosar tribunal), însă aceste demersuri au rămas fără rezultat întrucât despăgubirile la care este îndreptăţită T. E. au fost acordate conform Legii nr. 10/2001, iar punerea în executare, prin acordarea titlului de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, potrivit art. 5, 13 şi 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, MEF înaintând toate documentele către autoritatea cu competenţă în domeniu.
La data de 27 martie 2008 Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, a cărui activitate este coordonată de B. conform art. 131din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a emis Decizia nr. 2113 prin care s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 32.977 RON în favoarea reclamantei T. E., urmând ca pentru valorificarea acestei decizii să se urmeze procedura prevăzută
la Capitolul Vdin Titlul VII al actului normativ menţionat.
Reclamanta a fost încunoştiinţată asupra emiterii titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor conform adresei nr._ din 20 iunie 2008, asupra dreptului său de opţiune pentru despăgubiri în numerar, i s-au solicitat să depună la această instituţie documentele enumerate în adresă în vederea efectuării plăţii ( filele 34-35), T. E. completând documentele pentru punerea în executare a titlului de despăgubire la 28 iulie 2008 ( filele 31-33), optând pentru titlu de plată pentru suma de 32.977,00 RON.
Decizia emisă de comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ conform Capitolului VI din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar la rămânerea definitivă prin necontestare sau după finalizarea procedurii judiciare, B. emite titlu de plată conform titlului de despăgubire în conformitate cu art.18, modalitatea valorificării acestui titlu şi data efectuării plăţii fiind reglementate prin art. 181şi art. 182din actul normativ precizat mai sus.
Prin art. 141şi 142din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 au fost stabilite sursele de finanţare pentru plata în numerar a despăgubirilor acordare persoanelor îndreptăţite precum şi modalitatea asigurării fondurilor necesare prin suplimentarea bugetului MEF, astfel că acest pârât are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
In conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă instanţa de pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, urmând a se pronunţa asupra excepţiei prematurităţii acţiunii invocată de B.. Această excepţie a fost motivată de împrejurarea că nu a fost emis titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Acordarea de Despăgubiri, însă această instituţie a emis Decizia nr. 2113 din 27 martie 2008 astfel că excepţia a rămas fără obiect şi urmează a fi respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei, Curtea reţine că în favoarea reclamantei s-a emis titlu de despăgubire conform deciziei nr. 2113/27 martie 2008, ce va fi pus în executare conform Capitolul V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură ce se află în curs de derulare, până în prezent reclamanta nu a fost vătămată în nici un drept al său, iar în sarcina B. nu se poate reţine neîndeplinirea obligaţiilor legale stabilite prin actul normativ precizat mai sus. In condiţiile în care reclamanta nu este mulţumită de cuantumul despăgubirilor stabilit prin Decizia nr. 2113 din 27 martie 2008, poate contesta la instanţa de contencios administrativ acest act administrativ conform art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 .
Faţă de aceste considerente Curtea constată că reclamanta nu a fost vătămată în nici un drept al său, procedura punerii în executare a titlului de despăgubire se află în curs de derulare, aceasta este o procedură administrativă specială şi obligatorie, plata în numerar a acestor despăgubiri se efectuează la data stabilită de art. 182lit. a din Titlul VII din Legea nr.247/2005, acţiunea reclamantei nu este întemeiată nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 8 şi 18 din Legea contenciosului administrativ cu modificările şi completările ulterioare, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta A.N.R.P. ca rămasă fără obiect .
Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantaT. E.domiciliată în Târgovişte, B._ , . 7, . C, . 46, Judeţ D, în contradictoriu cu pârâţiiMINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR-PRIN DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE Dcu sediul în Târgovişte, Calea Domnească, nr. 166, Judeţ D şiAUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILORcu sediul în B, sector 1, Calea G., nr. 202, cauza fiind venită prin declinare de competentă potrivit sentinţei nr. 668 din 21 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul D â m b o v i ţ a – Secţia Civilă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21 august 2008.