Obligatia de a face Obligarea ANRP la finalizarea dosarului pentru stabilirea despagubirilor


Sentinta nr. 184Şedinţa publică de la 16 E. 2008

Prin cererea înregistrată sub nr(…) pe rolul Judecătoriei F o c ş a n i, reclamanta O. H. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor având ca obiect obligaţia de a face. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2006 Primăria Boloteşti a înaintat prin adresa nr. 3274/25.08.2006 pârâtei dosarul care cuprindea toată documentaţia în vederea despăgubirii sale cu suma de 60.358 lei, valoarea imobilelor preluate în 1959 de către C.A.P. Boloteşti. Această sumă trebuia să fie actualizată până la data plăţii efective.

A precizat faptul că nu a primit nici un răspuns de la pârâtă.

În anul 2007 a obţinut sentinţa nr. 434/28.06.2007 prin care statul român, prin agenţia menţionată mai sus era obligat să îi plătească aceste despăgubiri.

În mai 2008 a trimis din nou o notificare pârâtei, dar nici până în momentul introducerii acţiunii nu a primit nici un răspuns, astfel încât a fost nevoită să apeleze la instanţa de judecată.

A mai solicitat ca instanţa să aplice o penalizare de 10% pe zi întârziere raportată la suma pe care trebuie să o plătească începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.

În dovedirea situaţiei faptice a depus: sentinţa civilă nr. 434/28.06.2007, notificarea trimisă pârâtei, adresa de înaintare a dosarului, autorizaţia de demolare, dispoziţia Primăriei Boloteşti prin care se propune acordarea de despăgubiri, memoriu tehnic privind demolarea.

Prin întâmpinare autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că cererile reclamantei se află în curs de soluţionare, acestea parcurgând etapa verificărilor prevăzute de lege în cadrul procedurilor de soluţionare de către A.N.R.P.

Analizând întregul material probator administrat în cauză Curtea apreciază că acţiunea este nefondată urmând să o respingă ca atare.

Potrivit art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru realizarea în concret a dreptului său. În cauza dedusă judecăţii, reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui drept proteguit de lege, aşa încât soluţia de respingere a acţiunii sale se impune pentru următoarele considerente:

Primăria comunei Boloteşti, jud. V a emis la 16 august 2006 dispoziţia nr. 145/2006 prin care a propus acordarea de despăgubiri reclamantului pentru imobilele situate pe raza acestei localităţi, mai puţin pentru suprafaţa de

2500 m.p. teren ce urma să fie restituit in natură.

La cererea reclamantului, prin sentinţa civilă nr. 434/28.06.2007 Tribunalul Vrancea a dispus completarea acestei dispoziţii în sensul descrierii imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri. În cuprinsul acestei hotărâri, rămasa irevocabilă, nu s-a făcut nici-o referire la sume de bani ce s-ar cuveni reclamantului cu titlu de despăgubire.

Aşa fiind, cererea reclamantului a fost înaintată după parcurgerea procedurilor judiciare către pârâta A.N.R.P., în vederea soluţionării ei, inclusiv pentru emiterea deciziei de rigoare de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – C.C.S.D. Or, atâta vreme cât această procedură nu a fost finalizată, pârâta nu poate fi obligată să plătească sumele solicitate de către reclamant.

Pe de altă parte, este împotriva legii a se dispune obligarea unei autorităţi publice să emită un act administrativ prin ignorarea procedurilor legale, aşa cum este cea a emiterii deciziei de restituire. În lipsa deciziei C.C.S.D., nu se poate pretinde obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor şi cu atât mai puţin a unor penalităţi, atâta vreme cât ea nu se află in culpă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge acţiunea de faţă ca nefondată.