Obligaţia de plată a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă, prin nealocarea de fonduri suficiente, statul îşi invocă propria culpă, ceea ce nu este legal Despăgubiri, penalităţi


Decizia nr. 1798 din 3.11.2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ sub nr. 2802/2010, reclamanta M.C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligarea acesteia la plata sumei de 157.702 lei, reprezentând prima tranşă de 40% din suma de 394.255 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 68/19.06.2008, emisă de Comisia Judeţului Buzău pentru aplicarea Legii nr.290/2003, urmând a se dispune totodată actualizarea acestei sume în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că prin hotărârea nr. 68/19.06.2008, Comisia Judeţului Buzău pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a admis cererea sa nr.21274/2004, propunând acordarea de compensaţii băneşti în valoare de 394.255 RON şi în conformitate cu dispoziţiile art.18 din HG nr. 1120/2006, a solicitat pârâtei plata compensaţiilor de care beneficiază în temeiul susnumitei hotărâri, până la acest moment pârâta refuzând efectuarea plăţii primei tranşe de plată, motiv pentru care a formulat acţiunea.

Pârâta în conformitate cu dispoziţiile art.115 Cod procedură civilă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată potrivit următoarelor argumente: deşi nu se contestă drepturile ce i se cuvin reclamantei, plata acestora se face în conformitate cu dispoziţiilor art.18 alin.5 din HG 1120/2006, respectiv „în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat”, acordarea măsurilor reparatorii se face în raport de posibilităţile economice şi financiare ale ţării, astfel că solicită respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 934 din data de 24.06.2010, pronunţată de Tribunalul Buzău, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.C.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 157.702 lei reprezentând prima tranşă de 40% din suma de 394.255 lei stabilită prin Hot nr.68/09.06.2008 emisă de Comisia jud. Buzău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei începând cu 24.06.2010.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr.68/19.06.2008, emisă de Comisia judeţului Buzău pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a fost aprobată cererea şi s-a dispus plata de compensaţii în cuantum de 394.255 lei reclamantei M.C.C., pârâta necontestând caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, recunoscând că beneficiara hotărârii nr.68/19.06.2008 are dreptul la despăgubiri, dar plata nu poate fi efectuată decât în limitele sumelor alocate din buget în acest scop.

S-a mai reţinut prin hotărâre că potrivit dispoziţiilor art.18 din HG nr.1120/2006 plata despăgubirilor se face eşalonat, în două tranşe pe parcursul a 2 ani consecutiv, astfel : 40% în primul an şi 60% în anul următor, reţinând că suma stabilită prin decizie este irevocabilă, iar până în prezent pârâta nu a achitat nici una din cele două tranşe din această sumă, deşi avea obligaţia de a o achita potrivit art. 1073 iar apărarea pârâtei este în contradicţie cu principiul executării cu bună credinţă de către stat a obligaţiilor ce-i revin faţă de proprii cetăţeni, că obligaţia de plată este o obligaţie de rezultat şi nu una de diligenţă, ca prin nealocarea de fonduri suficiente, statul îşi invocă propria culpă, acţiunea fiind admisă.

Totodată, tribunalul a reţinut că actualizarea sumei se impune în cauză pentru identitate de raţiune cu scopul pentru care a fost prevăzută această actualizare, considerente pentru care a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 157.702 lei, reprezentând prima tranşă de 40% din suma de 394.255 lei, stabilită prin Hot nr.68/09.06.2008, emisă de Comisia Jud. Buzău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei începând cu 24.06.2010.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.R.P., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă că în mod greşit a fost admisă acţiunea şi obligată recurenta la prima tranşă de 40% din suma stabilită prin Hotărârea Comisiei Judeţene Buzău de aplicare a Legii nr. 290/2003, întrucât deşi suma s-a stabilit prin Hotărârea Comisiei Judeţene, potrivit art. 18 alin. 5 din H.,G. nr. 1120/2006, compensaţiile băneşti stabilite prin Hotărârea comisiei Judeţene ori a Municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat.

Astfel a arătat recurenta, potrivit dispoziţiilor normative mai sus menţionate, dacă cuantumul despăgubirilor nu depăşeşte 50.000 lei RON, despăgubirile se achită integral; dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.000 lei RON şi 100.000 lei RON, ele se achită eşalonat în 2 tranşe pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel 60% şi 40% în anul următor şi dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei RON, compensaţiile se achită eşalonat în 2 tranşe pe parcursul a 2 ani consecutiv şi anume 40% în primul an şi 60% în anul următor, prin urmare din aceste dispoziţii legale rezultă că plata despăgubirilor este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie.

În aceste condiţii, a arătat recurenta, nu poate fi considerat refuz nejustificat de a soluţiona o cerere potrivit art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, astfel că greşit a fost admisă acţiunea în lipsa fondurilor băneşti aprobate anual prin bugetul de stat cu destinaţia achitării compensaţiilor băneşti prevăzute de H.G. nr. 1120/2006, considerente pentru care solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

Curtea, examinând sentinţa prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză, a constatat că sunt nefondate criticile aduse sentinţei de către recurentă.

Recurenta nu contestă faptul că prin hotărârea nr. 68/19.06.2008, emisă de Comisia Judeţeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost aprobată cererea intimatei reclamante şi s-a dispus plata de compensaţii în cuantum de 304.255 lei, astfel că, creanţa intimatei era certă, lichidă şi exigibilă şi ea trebuia achitată potrivit dispoziţiilor art. 18 din H.G. nr. 1120/2006, eşalonat în două tranşţe, pe parcursul a 2 ani consecutiv, respectiv 40% în primul an şi 60% în anul următor.

Cum cuantumul despăgubirilor la care intimata-reclamantă avea dreptul a fost stabilit printr-o decizie irevocabilă a Comisiei Judeţene Buzău de aplicare a Legii nr. 290/2003 şi cum până la data formulării acţiunii nu i s-a achitat intimatei niciuna din cele două tranşe, deşi au trecut 2 ani de la data stabilirii compensaţiilor băneşti, în mod corect şi legal prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante prima tranşă de 40% din cuantumul compensaţiilor băneşti, obligaţia de plată a recurentei pârâte, fiind o obligaţie de rezultat şi nu una de diligenţe, prin nealocarea de fonduri suficiente, statul îşi invocă propria culpă, ceea ce nu este legal.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat s-a privit ca nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., a fost respins ca atare, în cauză neevidenţiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 C.pr.civ.