Noţiunea de termen rezonabil, în doctrina europeană. Dovada prejudiciului moral
Legea nr. 554/2004 Legea nr. 21/1991 Convenţia europeană asupra cetăţeniei1^ (C.E.C.), art. 10 Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, art. 7
1. Este greşită aprecierea potrivit căreia numărul foarte mare de cereri, care depăşeşte capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei (S.C.A.R.), ar justifica refuzul autorităţii pârâte de a primi cererea reclamantei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru
Cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu este vorba de soluţionarea pe fond a cererii, ci de stabilirea unui termen pentru înregistrarea acesteia.
2. în doctrina europeană s-a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
în acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de juris-prudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
3. Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite, revenindu-i sarcina să probeze producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între acesta şi fapta autorităţii.
I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 525 din 3 februarie 2010,
Prin sentinţa nr. 1663/15.04.2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), prin care solicita obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil, şi acordarea de daune morale în cuantum de 1.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantei nu a fost primită din motive de ordin administrativ, organizatoric, autoritatea pârâtă având o capacitate limitată de a procesa cele peste 360.000 de cereri înregistrate cu acest obiect, care a făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
în motivarea cererii de recurs, recurenta arată, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, în sensul constatării greşite a inexistenţei unui refuz nejustificat dc rezolvare a solicitării sale având ca obiect depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Reclamanta s-a adresat autorităţii pârâte în repetate rânduri – 4 iulie 2008, 10 noiembrie 2008 şi 22 ianuarie 2009 -, cu solicitarea de a fi programată în vederea depunerii actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, neprimind niciun răspuns din partea autorităţii.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fară să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
în lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
In acelaşi sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil, potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil”.
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
In acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a cjuo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
In speţa dedusă judecăţii, înalta Curte a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – iulie 2008 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi al jurisprudenţei C.E.D.O.
Raportat la cele arătate, este greşită aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia numărul foarte mare de cereri, care depăşeşte capacitatea de procesare a S.C.A.R., ar justifica refuzul autorităţii pârâte de a primi cererea reclamantei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din C.E.C. şi art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu este vorba de soluţionarea pe fond a cererii, ci de stabilirea unui termen pentru înregistrarea acesteia.
Or, reclamanta are dreptul, într-o primă etapă, la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, urmând ca aceasta să fie soluţionată în ordinea depunerii, într-un termen rezonabil.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării recurentei-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, recurenta fiind vătămată în dreptul său prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Cu privire la capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, se apreciază că acesta nu este întemeiat, urinând a fi respins ca atare.
Astfel, s-a reţinut că, pentru acordarea de daune morale, nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite, revenindu-i sarcina să probeze producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între acesta şi fapta autorităţii; or, în speţă, nu a fost făcută o astfel de dovadă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis, iar sentinţa atacată a fost modificată, în sensul că s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi, constatându-se refuzul nejustificat al pârâtului de a primi cererea reclamantei privind redobândirea cetăţeniei române, a fost obligat să o înregistreze, într-un termen rezonabil.
