Dovedirea prejudiciului moral, în condiţiile dreptului comun. Reparaţie suficientă
Legea nr. 554/2004 Legea nr. 21/1991 Convenţia europeană asupra cetăţeniei® (C.E.C.), art. 10
1. Existenta a numeroase cereri de redobândire a cetăteniei
române nu îl scuteşte pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe de obligaţia de a-şi organiza activitatea astfel încât să soluţioneze cererile de depunere a dosarelor privind redobândirea cetăţeniei române în termene rezonabile.
în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, pe motiv că cererile succesive formulate în septembrie 2006 şi martie 2009 nu au fost soluţionate, fiind depăşit termenul rezonabil, în raport de dispoziţiile art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei (C.E.C.), ratificată prin Legea nr. 396/2002.
2. Reclamanta s-a adresat cu cereri către M.A.E. şi în anul 2006, şi în anul 2009, cereri pe care pârâtul nu le-a soluţionat.
Termenul de prescripţie de 6 luni pentru promovarea cererii de chemare în judecată curge de la data depunerii ultimei cereri din anul 2009, astfel încât nu poate fi reţinut că dreptul la acţiune al reclamantei a fost prescris.
3. Refuzul de a primi cererea reclamantei a fost de natură a-i crea acesteia o suferinţă, reclamanta aflându-se în situatia de a
aştepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere, şi nicidecum ca aceasta să-i fie solutionată.
Totuşi, această realitate nu justifică acordarea daunelor morale, în condiţiile în care reclamanta nu a probat existenţa unui prejudiciu moral în sensul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Prin admiterea capătului principal al acţiunii (primirea cererii reclamantei de redobândire a cetăteniei române, într-un termen
9 7
scurt, rezonabil), în cauză a operat o reparaţie suficientă, care nu
mai impune acordarea daunelor solicitate, nefiind îndeplinite condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1973 din 20 aprilie 2010,
Prin ccrcrca înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a administrativ şi fiscal, reclamanta A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.) ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, obligarea pârâtului să-i primească de îndată cererea de redobândire a cetăţeniei române şi la plata unor daune morale de 1000 de lei.
In motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că, la data de 19 iunie 2006, s-a adresat cu o cerere de redobândire a cetăţeniei române Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău (S.C.A.R.), la acea dată fiindu-i însă comunicat faptul că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poştă pentru a fi invitată să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, împreună cu actele ce demonstrează că îndeplineşte condiţiile legale; reclamanta a arătat că a formulat o nouă cerere în 30 martie 2009, la care i s-a răspuns că, atunci când cererea sa va fi procesată, va primi o invitaţie să depună cererea de dobândire a cetăţeniei române, atitudinea pârâtului fiind apreciată astfel de reclamantă ca un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte daunele morale, reclamanta a arătat că acordarea acestora se justifică, faţă de împrejurarea că, prin nepermiterea formulării şi depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, i s-a cauzat un prejudiciu moral, fiindu-i încălcată demnitatea umană şi fiindu-i încălcate drepturile sale legale şi constituţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 3124/7.10.2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare şi admiţând în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâtul M.A.E. să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil. Prin aceeaşi sentinţă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 1000 de lei, reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
In ceea ce priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, instanţa a apreciat-o ca neîntemeiată, reţinând că din actele dosarului rezultă că reclamanta s-a adresat cu cereri pârâtului şi în anul 2006, şi în anul 2009, cereri pe care pârâtul nu le-a soluţionat şi, întrucât ultima cerere a
fost depusă în termenul de 6 luni anterior introducerii acţiunii, nu poate fi reţinut că dreptul la acţiune al reclamantei a fost prescris.
Asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut că, în esenţă, existenţa a peste 360.000 de persoane care au dorit să depună cerere de redobândire a cetăţeniei române nu îl scutea pe pârât dc obligaţia de a-şi organiza activitatea astfel încât să soluţioneze cererile cetăţenilor moldoveni dc depunere a dosarelor privind redobândirea cetăţeniei române în termene rezonabile.
Argumentele invocate de pârât în apărare, privitoare la preconizatele schimbări legislative cu privire la posibilitatea ca în viitor cererile să poată fi depuse şi la prefecturile judeţelor din România, au fost respinse de instanţă ca irelevante, Curtea de Apel reţinând în acest sens faptul că respectivele prevederi legale nu sunt încă în vigoare, până la momentul adoptării lor urmând să treacă o altă perioadă de timp nedeterminată, în care reclamanta se va afla în continuare în imposibilitatea de depunere a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
S-a apreciat însă că instanţa de judecată poate dispune obligarea pârâtului doar la primirea cererii reclamantei într-un termen scurt, rezonabil iar nu de îndată, astfel cum s-a solicitat prin acţiune.
In ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că refuzul de a primi cererea reclamantei a fost de natură a-i crea acesteia o suferinţă, reclamanta aflându-se în situaţia de a aştepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere şi nicidecum ca aceasta să-i fie
solutionată.
împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat recurs în termen, motivat şi legal timbrat, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, că aceasta a fost în mod nelegal admisă, în condiţiile în care reclamanta-intimată nu a probat existenţa unui prejudiciu moral, neputându-se reţine existenţa unei daune morale prin faptul că cererea nu a fost soluţionată pe o perioadă mai mare de 3 ani.
Prin decizia nr. 1973/2010, a fost admis recursul şi a fost modificată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
In motivarea deciziei, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale solicitate de reclamanta-intimată, care a fost admis în mod greşit.
In cauză, nesoluţionarea cererii reclamantei-intimate de înregistrare într-un termen rezonabil în raport de data depunerii primei cereri – anul 2006 – este de necontestat.
Sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea
nr. 554/2004, pc motiv că ccrcrile succesive formulate în septembrie 2006 şi martie 2009 nu au fost soluţionate, fiind depăşit termenul rezonabil în raport de dispoziţiile art. 10 din C.E.C., ratificată prin Legea nr. 396/2002.
Această realitate de fapt nu justifică acordarea daunelor morale, în condiţiile în care reclamanta-intimată nu a probat existenţa unui prejudiciu moral în sensul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Prin admiterea capătului principal al acţiunii, în cauză a operat o reparaţie suficientă, care nu mai impune acordarea daunelor solicitate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte celelalte aspecte de nelegalitate invocate în recurs, privind respingerea excepţiei dreptului la acţiune şi soluţionarea capătului de acţiune principal, acestea nu sunt fondate.
In mod corect a fost respinsă excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în condiţiile în care termenul este apreciat în raport de data depunerii ultimei cereri, martie 2009, iar pe fond, s-a apreciat în mod nejustificat că a depăşit termenul de soluţionare a cererii de înregistrare într-un termen scurt, rezonabil.
Faţă de cele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale.
