Dosar nr.
R O M Â N I A
SECŢIA ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentinţa nr. 4518
Şedinţa publică din 12 octombrie 2012
Pe rol judecarea cererii formulată de reclamantul MC în contradictoriu cu pârâta I. P – S P C RPCIV, având ca obiect obligaţia de a face.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamantul fiind reprezentat de avocat R.A.D
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, avocat R.A.D a depus la dosar procedura prealabilă, certificatul de autenticitate, cartea de identitate a vehiculului şi anexa la certificatul de înmatriculare.
Nemaifiind cereri de formulat şi probe noi de administrat , instanţa a constat cercetarea judecătorească încheiată şi a trecut la soluţionare acordând cuvântul pe fond.
Avocat R.A.D pentru reclamant a solicitat admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr.pe rolul acestei instanţei, la data de 09.05.2012, reclamantul M.C. a chemat în judecată pârâta I. P – S P C RPCIV solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la înmatricularea, fără plata taxei de poluare, a autocamionului marca Volkswagen Passat cu seria de şasiu: WVWZZZ3BZYP220513.
În motivarea cererii a arătat că, a achiziţionat autovehiculul marca Volkswagen Passat cu seria de şasiu: WVWZZZ3BZYP220513, din Finlanda stat aparţinând UE, care fusese înscris pentru prima dată în circulaţie în acest stat la data de 07.02.2000, data la care i-au fost plătite toate taxele.
În opinia sa, a arătat că prevederile Legii 9/10.01.2012 nu pot fi aplicate deoarece începând cu data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Autoturismul achiziţionat a fost înmatriculat pentru prima data in Italia fiind achitată contravaloarea taxelor speciale de către primul deţinător al acestuia.
Şi în România taxa de poluare este achitata numai de primul deţinător, în legislaţia internă neexistând reglementari privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor.
În consecinţă pentru autoturismele înmatriculate în România nu se plăteşte taxa de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România se percepe aceasta taxa, rezultând o diferenţă de tratament, ceea ce constituie o a regimului juridic fiscal şi contravine dispoziţiilor menţionate în Tratatul CEE.
A arătat că, referitor la taxa pentru emisiile poluante, s-a mai putut remarca un alt tip de discriminare şi anume: între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 01.07.2008 şi cele care se înmatriculează ulterior, dar cele din urmă sunt obligate la plata taxei de poluare cu toate că şi cele înmatriculate anterior poluează. Discriminarea este realizată de către legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deşi în preambulul OG 50/2008 se invocă faptul că se urmăreşte protecţiei mediului, finanţarea din sumele colectate a unor programe şi proiecte, ceea ce ar implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului poluatorul plăteşte.
Acest tip de discriminare se discută în raport de art. 16 din Constituţie art.26 din Pactul Internaţional din 16.12.1966 cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul 212/1974 şi art.1şi 2 din O.G. 137/31.08.2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Taxa de poluare a introdus un regim juridic fiscal discriminatoriu, interzis prin art.90(1) din Tratatul Comunităţii Europene. În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din României, dispoziţiile Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare legilor interne, aceeaşi prioritate având şi aplicarea prevederilor art.25, 28 coroborat cu art.3 alin.3 din Directiva 92/12 şi art.90 din T.E.E.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile şi tratatele originale ale Comunităţii dinainte de aderare.
Faţă de refuzul pârâtei de a înmatricula autovehiculul condiţionat de plata taxei de poluare, a arătat că se consideră parte vătămată, fiindu-i încălcat dreptul de folosinţă pe care îl are asupra acestui autovehicul, dat fiind faptul că dacă nu este înmatriculat nu îl poate folosi.
A considerat că în cauza de faţă sunt aplicabile în mod direct dispoziţiile din dreptul comunitar, care au prioritate faţă de dreptul naţional.
În drept prezenta cerere a fost întemeiată pe prevederile art.90 din Tratatul CE, coroborat cu art.148 alin.2 din Constituţia României, Legea nr. 157/2005 şi art.25,28 coroborat cu art.3 alin. 3 din Directiva 92/12, Legea 544/2004, Legea 571/2003, normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003.
În baza disp. art 242 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Legal citată Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul de citare la Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, a formulat întâmpinare în baza disp. art 115 C.pr.civ.
În fapt, prin acţiunea formulata reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la înmatricularea fără plata taxei pentru emisii poluante / taxa de poluare a autovehiculului achiziţionat.
Reclamantul pentru justificarea celor solicitate a invocat că, contravaloarea taxelor speciale au fost achitate la data primei înmatriculări.
Înmatricularea autovehiculului este doar momentul la care se verifică dacă solicitantul şi-a îndeplinit obligaţia fiscală. Anterior, solicitantul parcurge etape şi proceduri cu reguli specifice, gestionate de autorităţi diferite, competente conform unor acte normative exprese.
Potrivit prevederilor legislaţiei naţionale, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor are,,numai,, obligaţia de a primi şi verifica dacă dosarul pe baza căruia se efectuează operaţiunea de înmatriculare conţine documentele prevăzute de lege, inclusiv dovada achitării taxei stabilite la data solicitării înmatriculării de autovehicule şi nu de a da interpretare care din dispoziţii se aplică, cele naţionale sau cele comunitare pentru că ambele dispoziţii au fost menţinute prin decizii ale înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, astfel că este imposibil a pune în concomitent o decizie ce respinge excepţia de nelegalitate a actului administrativ în care se solicită dovada achitării taxei de poluare si o decizie în care se retine că prevederile legislaţiei naţionale contravin dispoziţiilor Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene.
În atare situaţie a considerat că judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, are competenţa aplicării prioritare a Tratatului privind-funcţionarea Uniunii Europene precum şi de a refuza din oficiu aplicarea oricăror norme juridice naţionale contrare chiar dacă este ulterioară şi nu are nevoie ca într-un astfel de caz să aştepte intervenţia prealabilă a unor instrumente legislative, constituţionale sau procedurale.
Concluzionând a învederat că, raportat la decizia nr.24/14.11.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că ..acţiunea având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului prin Serviciul de specialitate la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 si fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din OUG nr.50/2008 este admisibilă., serviciul specializat din cadrul instituţiei prefectului în urma admiterii acţiunii şi constatării nelegalităţii taxei de poluare efectuează operaţiunea de înmatriculare.
S-a solicitat a se reţine că, reclamantul nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, pârâta aflându-se doar în situaţia respectării cadrului legal,
Faptul că există un vid legislativ (legislaţia naţională nu este aliniată la legislaţia comunitară), faptul că nici în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a stabilit care sunt obligaţiile instituţiei prefectului în raport de înmatricularea fără plata taxei de poluare ci doar s-a stabilit că acţiunea este admisibilă, opinăm că nu poate fi reţinută culpa procesuală şi că nu pot fi acordate nici cheltuieli de judecată dacă ne raportăm la obiectul şi complexitatea cauzei şi la practica unitară a instanţei de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 si art. 275 Cod de procedură civilă, actualizat.
În temeiul prevederilor art.242 Cod de procedură civilă, actualizat, s-a solicitat judecarea în lipsă.
Luând în examinare acţiunea formulată de reclamantă, raportat la obiectul cererii, temeiul legal operant, înscrisurile depuse în susţinerea cererilor, Tribunalul reţine următoarele:
Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, să se dispună obligarea acesteia la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca Volkswagen Passat cu seria de şasiu: WVWZZZ3BZYP220513, astfel încât urmează ca analiza speţei să fie efectuată în raport de dispoziţiile Legii 9/2012,intrată în vigoare la 13 ianuarie 2012, aşa cum a fost modificată prin OUG nr.1/2012.
În cursul anului 2012, reclamantul a achiziţionat autovehiculul marca Volkswagen Passat cu seria de şasiu: WVWZZZ3BZYP220513, autovehicul care fusese înscris pentru prima dată în circulaţie în Finlanda, pentru care a solicitat pârâtei înmatricularea, pentru prima dată în România, fără a se achita taxa pentru emisii poluante, reglementată de Legea nr.9/2012, în condiţiile în care operaţiunea de înmatriculare nu se poate realiza conform legislaţiei în vigoare decât în condiţiile îndeplinirii acestei obligaţii legale, în considerarea actului normativ cadru care reglementează această taxă.
În cauză se va analiza în principal refuzul pârâtei de a înmatricula reclamantului autovehiculul, condiţionat de plata acestei taxe, prin prisma atât a normelor de drept substanţial cuprinse în Codul de procedură fiscală, dar şi prin prisma dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004.
Astfel se reţine că, potrivit art. 1 Cod procedură fiscală, se reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetelor locale şi bugetului de stat, fiind aplicabil şi pentru „administrarea drepturilor vamale, a creanţelor provenite din amenzi, contribuţii şi orice alte sume ce constituie al bugetului general consolidat, conform legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel”. Prin administrarea impozitelor şi taxelor, a contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat înţelegem: înregistrarea fiscală, stabilirea, verificarea, colectarea acestora, soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale. Stabilirea impozitelor, a taxelor şi contribuţiilor, a altor sume datorate bugetului general consolidat se face prin declaraţie fiscală conform art. 82 al. 2 şi 86 al. 4 Cod proc. fiscală, sau prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, decizia de impunere fiind prevăzută de disp. art. 86 şi se emite ca urmare a inspecţiei fiscale sau ori de câte ori se modifică baza de impunere.
Art. 88 prevede actele administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere: deciziile privind rambursări de TVA şi restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat; deciziile referitoare la bazele de impunere; deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii; procesele verbale prevăzute de art. 142 al. 6 şi art. 168 al. 2; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere .
Legiuitorul a asimilat, conform art.2 al. 2 din Legea nr. 554/2004 actelor administrative unilaterale şi refuzul de a rezolva o cerere ce priveşte un drept sau un interes legitim. Refuzul emiterii actului, implicit de a soluţiona cererea, se circumscrie sferei controlului contenciosului administrativ, asimilarea având ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea actului, a dreptului la acces la justiţie. De altfel, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă sub forma recursului graţios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situaţia vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual. Prezenta cerere este formulată înăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani, respectiv a termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 aşa încât şi eventuala excepţie a tardivităţii acţiunii nu poate fi pusă în discuţie.
Astfel, cum şi pârâta confirmă, operaţiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second –hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa şi nici Ministerul Finanţelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanţă, care să o materializeze. În consecinţă, însăşi obligaţia de plată a taxei, de natură legală şi condiţionarea înmatriculării de dovada plăţii acesteia, echivalează cu existenţa unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar aşa cum s-a expus, o bază legală de reglementare şi calcul şi o calculaţie efectivă, afişată electronic de Ministerul Finanţelor. A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea şi perceperea în acest mod a taxei de poluare, în lipsa unui titlu de creanţă cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului acesteia de a avea acces liber la justiţie şi ar contraveni art.21 din Constituţia României.
Prin urmare, actul administrativ – fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăşi obligaţia de plată a taxei de poluare, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată prin dispoziţiile Legii contenciosului administrativ şi ale codului de procedură fiscală, fiind asigurate prin cererea de restituire a taxei.
În speţă, apreciind că refuzul în cauză este un act administrativ unilateral în sensul art.2 al.1 lit. c din Legea nr. 554/2004, în expresia adresei nr. ……. din 26.03 2012, ce exprimă voinţa de a nu înmatricula autoturismul decât prin instituirea obligaţiei de plată a taxei de poluare, refuz explicit, nelegal, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu atribuţii de înmatriculare, nu se poate reţine absenţa caracterului administrativ.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa are în vedere că cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, art. 90, cu consecinţa nelegalităţii taxei pentru emisii poluante.
Autoturismul a fost cumpărat, de către reclamant, în 2012, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, la data de 1 iulie 2008, act normativ care la art. 2 lit. a defineşte autovehiculul nou ca fiind „orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revânzării sau livrării sale şi astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat”. Conform art. 4, taxa de poluare se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face distincţia între autoturismele produse în ţară şi cele din afara ei, între autoturismele noi şi cele second-hand. Însă, întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezultă că taxa este datorată numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima dată în România, nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie, înmatriculate în ţară.
Având în vedere scopul emiterii actului normativ, expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008 depus la Parlament la 10.09.2008 cu număr PL – X 536, în sensul că neadoptarea de urgenţă a ordonanţei ar fi avut ca rezultat intrarea în România a unui număr mare de autoturisme second-hand cu o vechime de peste 10 ani, se concluzionează că s-a dorit ca taxa de poluare al cărui scop este în principiu corect (poluatorul plăteşte) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în ţară a autoturismelor second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Cu atât mai mult, după modificarea OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, între 15 dec. 2008 şi 31 dec.2009 sunt exceptate de la plată autovehiculele cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2000 cm3, şi care se înmatriculează prima dată în România sau în alte state membre ale UE.
Conform legislaţiei din februarie 2009, OUG nr. 50/2008 modificată prin OUG nr. 7/2009, autoturismele M1 cu norma de poluare E4 şi o capacitate cilindrică de până la 2000 cm3. precum şi toate autovehiculele N1 cu E4, sunt scutite de plata taxei de poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima dată în ţară sau în alt stat membru UE, între 15 dec. 2008 – 31 dec. 2009, legislaţia prezentă prevăzând dublarea taxelor aplicabile altor vehicule ce fac obiectul taxei (în raport de OUG nr. 50/2008 în vigoare la 1 iulie 2008).
La finele anului 2008, Comisia Europeană a transmis Guvernului României că noua taxă de poluare, triplată, în cazul maşinilor second-hand încalcă legislaţia comunitară şi trebuie modificată, nefiind prima dată când CE a atenţionat România asupra taxei auto ilegale. Aceasta întrucât în scrisoarea de notificare din martie 2008 se atrage atenţia asupra modificării taxei, cu menţiunea că reglementările sunt discriminatorii în privinţa autoturismelor second-hand importate din alte state europene. Pe de altă parte la 25.06.2009 CE a cerut României să modifice legislaţia privind taxa de poluare (fosta taxă de primă înmatriculare) care în forma existentă în februarie 2009 este discriminatorie şi menită să protejeze industria naţională a autovehiculelor noi din România.
În conformitate cu jurisprudenţa constată a Curţii de Justiţie Europene, statele membre pot să prevadă taxarea diferenţiată a unor produse similare, cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe criterii diferite şi să nu aibă ca efect protejarea producţiei naţionale.
În opinia Comisiei, criteriul „primei înmatriculări” ce figurează în O.G. nr. 50/2008 (în forma iniţială din iulie 2008, dar şi cea de până la data de 13 ianuarie 2012, când a fost abrogată, prin intrarea în vigoare a Legii nr.9/2012) nu este o cerinţă pe deplin obiectivă întrucât nu ţine seama de calitatea intrinsecă a maşinilor. În anumite cazuri, cerinţele ar putea duce la discriminarea maşinilor de ocazie ce provin din alte state membre. În urma aplicării cerinţei de ”primă înmatriculare”, conform O.U.G. nr. 50/2008, toate maşinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislaţia românească, care intră direct pe piaţa maşinilor de ocazie din România, circulă fără să fie supuse acestei taxe. Pe de altă parte, maşinile de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeaşi perioadă, dar nu pentru prima dată şi care intră în concurenţă cu produsele naţionale, vor fi supuse unei taxe substanţiale.
Pe de altă parte, începând cu data de 13 ianuarie 2012 (prin Legea nr.09/2012), s-a instituit că obligaţia de plată a taxei, denumită de acest din urmă act normativ taxă pentru emisii poluante, provenite de la autovehicule, intervine cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, de către primul proprietar din România, şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art.4 alin.1 lit. a din Legea nr.09 din 10 ianuarie 2012.
Astfel, conform respectivei prevederi – art. 4 din Legea nr.9/2012 – „(1) Obligaţia de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 şi 8;
c) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Însă, aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) a fost suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 – 1 ianuarie 2013, prin OUG nr.1/2012,
Conform dispoziţiilor din Ordonanţă:
„Art. 1 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) şi a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Art. 2 – (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi şi data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pot solicita restituirea acesteia.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepţia prevederilor art. 124 din respectiva ordonanţă.
(3) Sumele se restituie în termenul de prescripţie prevăzut de art. 135 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Din interpretarea acestor noi dispoziţii legale, rezultă că taxa pentru emisii poluante, aşa cum este ea reglementată prin Legea nr.9/2012, nu este aplicată tuturor poluatorilor din România (autoturismelor).
Concluziile sunt mai evidente în condiţiile modificării Legii nr.9/2012, prin OUG nr.1/2012 în Preambulul Ordonanţei precizându-se expres că aceasta a fost adoptată, „Luând în considerare dificultăţile de ordin tehnic ce ar putea fi întâmpinate prin aplicarea imediată a dispoziţiilor art.2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) şi a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
având în vedere necesitatea înlăturării acestor dificultăţi, care să permită aplicarea corectă a taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule şi înlăturarea riscului de întârziere a procesului de stabilire exactă a cuantumului acesteia,în scopul reevaluării impactului pe care măsurile cuprinse în acest act normativ le au în plan economic şi social se impune alocarea unui interval de timp de 1 an.
Mai mult, această măsură este necesară pentru a simplifica procedura aplicării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi totodată pentru clarificarea litigiilor juridice născute ca urmare a aplicării OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Întrucât nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea consecinţe negative asupra modului de aplicare a taxării autovehiculelor aflate în categoria celor precizate la dispoziţiile mai sus menţionate din Legea nr. 9/2012, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată…”.
Concluzionând, instanţa reţine că aşa cum este reglementată, taxa pentru emisii poluante nu se percepe pentru toate autovehiculele aduse în România din alte state UE ori celor deja înmatriculate, înainte de anul 2007, pe teritoriul statului, fiind însă percepută pentru autovehicule supuse regimului juridic al art.4 alin.1 din Legea nr.9/2012: „a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 şi 8; c) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7”.
Astfel, rezultă că şi legea în vigoare, respectiv Legea nr.9/2012, la fel cum fusese statuat anterior, prin OUG nr.50/2008, referitor la taxa de poluare, contravine dispoziţiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, întrucât este destinată, cel puţin în prezent, dată fiind suspendarea aplicării alin.2 al art.4 din respectivul act normativ, să producă o discriminare evidentă între autovehiculule înmatriculate în România anterior anului 2007, existente în parcul auto român, şi cele ce au fost cumpărate după această dată până în prezent, în România, autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E..
Conform jurisprudenţei C.J.E. (Comisia c. Grecia, cauza 375/1995 şi cea cu nr. 90/1994) dispoziţiile fiscale naţionale nu pot fi considerate compatibile cu dreptul comunitar decât în măsura în care exclud orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât cele aplicate produselor naţionale similare, fiind în mod evident discriminatorii.
După aderarea României la 1 ian. 2007 la U.E. acest lucru nu este admisibil întrucât produsele importate sunt din alte ţări membri ale U.E., norma fiscală (O.U.G. nr.50/2008) diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze chiar şi potenţial, consumul produselor importate şi astfel fiind influenţată alegerea consumatorilor.
În cauza dedusă judecăţii se remarcă existenţa discriminării şi între persoanele care au solicitat înmatricularea vehiculelor, achiziţionate anterior anului 2007 şi cele ce solicită înmatricularea autoturismelor de acelaşi gen, supuse regimului juridic al art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, doar ultima categorie plătind taxa pentru emisii poluante, deşi este evident că şi autoturismele primei categorii poluează. Discriminarea este realizată de legiuitor prin Legea nbr.9/2012, în forma aplicabilă în prezent, după 31 ianuarie 2012, care leagă plata taxei pentru emisii poluante de faptul înmatriculării.
Acest tip de discriminare se discută în raport de art. 16 din Constituţie, art. 26 din Pactul Internaţional din 16 dec.1966 privitor la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, de art. 1 şi 2 din O.G nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Un alt exemplu de aplicare obligatorie a dispoziţiilor Tratatului CE este reprezentat de cauza C – 524/2007, Comisia c. Austria prin care s-a solicitat acestui stat constatarea neexecutării obligaţiilor prevăzute de art. 28 şi 30 din Tratat, argumentul principal fiind că autoturismele identice, înmatriculate pe teritoriul Austriei pot face obiectul transferului de proprietate fără a exista restricţia impusă autovehiculelor de ocazie importate, deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E. privitoare la satisfacerea unor condiţii de mediu şi de zgomot, Austria prevalându-se de anumite norme de drept comunitar derivat, argumentând că măsura are în vedere protejarea cetăţenilor ţării de poluarea pe care ar produce-o acest tip de autoturisme.
Devenind stat membru al C.E. cu data de 1 ianuarie 2007 România şi-a însuşit acquais-ul comunitar, deci implicit dispoziţiile art. 28, 30 şi 90 din Tratatul C.E., neputând impune taxe cu efect echivalent importului de ocazie din statele membre C.E. Făcând aplicarea, mutatis mutandis, a hotărârii C.J.E. mai sus enunţate la dispoziţiile OUG nr. 50/2008 se concluzionează că sunt încălcate disp. art. 28, 30 şi 90 din Tratat, pentru judecătorul naţional fiind obligatorie aplicarea normelor comunitare, în mod direct, fără a solicita sau a se aştepta eliminarea normelor interne ce contravin celor comunitare, aceasta şi prin raportare la art. 148 din Constituţie şi Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, raportat la înscrisurile invocate de reclamant în dovedirea cererii, cartea de identitate a autovehiculului, actele de provenienţă, refuzul de înmatriculare, tribunalul apreciază că reclamantul a făcut dovada provenienţei second-hand a autoturismului şi a primei înmatriculări într-un stat membru al Uniunii Europene.
În lumina celor expuse, raportat la obiectul pricinii şi dispoziţiile legale incidente speţei, se apreciază că determinarea cadrului procesual faţă de pârâta Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere Înmatriculări Autovehicule Târgu-Jiu este corectă, această autoritate urmând a fi obligată la înmatricularea autoturismului în cauză fără plata taxei pentru emisii poluante, prin aplicabilitatea prioritară şi directă a dispoziţiilor comunitare, în cauză art. 90 din Tratat, producând efecte directe, creând drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Pe de altă parte, chiar dacă în cauză s-ar face abstracţie de aplicarea dreptului comunitar sau dacă nu ar fi constatată o încălcare a acestuia, totuşi, prin refuzul pârâtei de a-i înmatricula autovehiculul al cărei proprietar este, reclamantul ar suferi un real prejudiciu, prin aceasta fiindu-i încălcat unul dintre prerogativele dreptului de proprietate, respectiv folosinţa bunului, bun aşa cum a fost definit şi de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, la care România a aderat.
Normele legale naţionale în această materie trebuie să fie în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cu principiile convenţionale şi jurisprudenţiale prin care o parte a proprietăţii unui individ este considerată un „bun”.
Art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie prevede că: “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”
Jurisprudenţa CEDO cu referire la art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie a stabilit că, în conformitate cu art. 14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât şi dreptul la folosinţa unui bun individual determinat este asimilat dreptului de proprietate.
Astfel, prin refuzul de a-i înmatricula acest vehicul, pârâta încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, motiv pentru care acţiunea acesteia apare ca fiind pe deplin întemeiată.
Faptul că, în prezent, legislaţia internă în vigoare îi impune obligaţia de achita, anticipat înmatriculării, taxa pentru emisii poluante, prev. de Legea nr.9/2012, contravine înseşi reglementării constituţionale, respectiv încalcă disp. art. 44 din Constituţia României, care garantează dreptul de proprietate, indiferent de titular, respectiv toate elementele acestui drept, între care şi cel de folosinţă a bunului al cărui proprietar este.
Pe de altă parte, după cum este reglementat regimul juridic al taxelor şi impozitelor, prin Codul fiscal, Codul de procedură fiscală şi alte legi adiacente, conduce la dreptul organelor fiscale de executa silit debitorul, respectiv persoana obligată, prin lege, la plata unor astfel de sume, cu titlul de taxe şi impozite, dar nu dă dreptul autorităţilor statului să interzică sau să condiţioneze înregistrarea unui bun sau înmatricularea, după caz, ca în speţa de faţă, de plata respectivei taxe.
Cu motivarea expusă, raportat la textele de lege menţionate, acţiunea urmează a fi admisă, instituindu-se în sarcina pârâtei, obligaţia de înmatriculare a autovehiculului marca Volkswagen Passat cu seria de şasiu: WVWZZZ3BZYP220513, fără plata taxei pentru emisii poluante.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea formulată de reclamantul M-C, în contradictoriu cu pârâta I. P – S P C RPCIV .
Obligă pârâta I. P – S P C RPCIV să înmatriculeze autovehiculul proprietatea reclamantului, marca Volkswagen Passat cu seria de şasiu: WVWZZZ3BZYP220513, fără plata taxei pentru emisii poluante.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 12 octombrie 2012, la Tribunalul Gorj.
