Legea nr. 297/2004, art. 182 alin. (3)
în cazul ofertei publice de preluare dreptul de a promova o acţiune în despăgubire este supus termenului special de prescripţie reglementat de art. 182 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, derogatoriu faţă de termenul general de prescripţie de drept comun de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 549 din 11 februarie 2010
Reclamanta SIF a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 1.676.426,27 lei reprezentând diferenţă preţ pentru pachetul de 273.479 acţiuni – reprezentând 17,99% din capitalul social al SC C. SA – dintre valoarea valorificată în cadrul ofertei publice de cumpărare derulată în perioada 5 aprilie 2007-25 aprilie 2007 şi preţul legal datorat de 10,89 lei/acţiune.
Prin sentinţa comercială nr. 320/2009, Tribunalul Buzău, Secţia comercială şi de administrativ, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie CNVM, invocată de către aceasta, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de chemata în garanţie CNVM, a respins excepţia de litis-pendenţă, invocată de chemata în garanţie, a respins cererea de chemare în garanţie a CNVM formulată de pârâtă, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.676.426,27 lei.
Instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, întrucât reclamanta, ca acţionar minoritar, şi-a fundamentat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 C. civ. – Răspunderea delictuală, pretinzând diferenţa de preţ dintre valoarea reală a acţiunilor şi valoarea oferită în cadrul procedurii derulate în baza art. 206 din Legea nr. 297/2004, că cererea de chemare în garanţie este o cerere subsecventă cererii principale, fiind deci incident art. 720* C. proc. civ., că CNVM este autoritatea administrativă, autonomă, cu personalitate juridică ce reglementează piaţa de capital, ale cărei acte emise în îndeplinirea atribuţiilor sale legale sunt acte administrative ce pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, că nu sunt întrunite condiţiile art. 163 alin. (1) C. proc. civ. Pentru a fi admisă excepţia de litispendenţă prin raportare la cea de a doua cauză care are ca obiect anularea deciziei nr. 445/2007 a CNVM, precum şi că lansarea de către pârâtă a ofertei publice obligatorii de preluare a acţiunilor peste termenul prevăzut de art. 203 din Legea nr. 297/2004 a prejudiciat pe reclamantă, pârâta alegând prin fraudă o altă metodă de calcul a preţului decât cea legală, aceasta fiind şi sancţionată contravenţional de CNVM, comportamentul său abuziv reprezentând izvorul daunelor suferite de reclamantă.
Apelul declarat de apelanta – pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 91/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, care a reţinut, în acest sens, că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 deoarece reclamanta nu a invocat vreun viciu privind oferta, ci neîn-deplinirea în termen a obligaţiei apelantei decurgând din dispoziţiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, acţiunea fiind promovată în baza art. 210 alin. (2) din menţionata lege, termenul de prescripţie
fiind cel de 3 ani, prevăzut de art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958, precum şi că în cauză nu există autoritate de lucru judecat faţă de obiectul diferit al pricinii în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3196/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, nefiind întrunite nici condiţiile art. 163 alin. (1) C. proc. civ. Pentru a putea opera litispen-denţa, iar CNVM – ca autoritate administrativă care reglementează piaţa de capital – nu poate avea calitate procesuală pasivă în acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, aşa cum întemeiat a stabilit şi prima instanţă. Instanţa de control judiciar a mai reţinut că apelanta – pârâtă nu a respectat dispoziţiile art. 203 alin. (1) şi ale art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, lansând oferta de preluare a acţiunilor peste termenul prevăzut de art. 203 alin. (1) din legea menţionată şi folosind o altă metodă de calcul decât cea prevăzută de art. 204 alin. (1) din aceeaşi lege, lansând oferta la preţul de vânzare de 13,09 lei/acţiune, mai mare decât preţul legal datorat de 10,89 lei/acţiune, oferta fiind astfel întocmită încât să nu se poată realiza înstrăinarea efectivă a pachetului de acţiuni, comportamentul abuziv al apelantei – pârâte fiind izvorul daunelor suferite de reclamanta intimată, cum judicios a stabilit prima instanţă.
împotriva deciziei de mai sus pârâta a declarat recurs solicitând, cu invocarea art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi respingerii cererii de chemare în judecată, susţinând, în acest sens, în primul rând, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 182 din Legea nr. 297/2004 raportat la care acţiunea reclamantei intimate este prescrisă, oferta publică de preluare în-cheindu-se la data de 25 aprilie 2007, iar acţiunea introdusă la 26 septembrie 2008, fiind înregistrată după data de 25 aprilie 2008, data împlinirii termenului special de prescripţie de 12 luni, reglementat de art. 182 alin. (3) din legea menţionată, nefiind incidente dispoziţiile art. 3 coroborate cu ale art. 7 din Decretul nr. 167/1958 – cum eronat a stabilit instanţa criticată.
Recurenta a mai criticat instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 297/2004, aceasta ignorând faptul că oferta publică de preluare s-a desfăşurat în condiţiile aprobate expres de CNVM prin decizia nr. 445/2007, fiind întocmită corect potrivit art. 204 alin. (2) din legea menţionată coroborate cu dispoziţiile art. 68 alin. (4) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, instanţa de apel interpretând greşit actele deduse judecăţii care sunt supuse dispoziţiilor legii speciale, respectiv ale Legii nr. 297/2004, inclusiv în ceea ce priveşte dreptul la despăgubiri al acţionarului eventual prejudiciat şi
nu doar principiilor de drept comun ale răspunderii delictuale, reclamanta intimată nea vând – în acest sens – un drept de opţiune.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi, cu prioritate, cu privire la modul de soluţionare de către instanţa de apel a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei intimate, s-a constatat că acesta este fondat.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii şi examinând excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamantei intimate, invocată constant de către recurenta pârâtă, s-a constatat că aceasta este fondată, instanţa de apel, care a confirmat soluţia primei instanţe, respingând-o neîntemeiat.
S-a reţinut, în acest sens, că – potrivit art. 182 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 – dreptul la despăgubire trebuie exercitat de cel prejudiciat de către ofertantul responsabil pentru o ofertă de preluare, întocmită cu nerespectarea vreunei prevederi legale, „în maximum 6 luni de la data cunoaşterii deficienţei prospectului/documentului, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea ofertei publice”, legea privind piaţa de capital – ca lege specială – stabilind, deci, un termen de prescripţie special, derogatoriu prin raportare la termenul general de prescripţie de drept comun de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, art. 3 raportat la art. 7, avut greşit în vedere de instanţa de apel.
întrucât acţiunea vizează o ofertă publică de preluare, realizată în baza dispoziţiilor art. 203 şi urm. din Legea nr. 297/2004, dreptul de a promova o acţiune în despăgubiri al reclamantei urmează a fi supus termenului special de prescripţie reglementat de art. 182 alin. (3) din aceeaşi lege, raportat la care introducerea acţiunii la data de 26 septembrie 2008 s-a făcut după împlinirea la 25 aprilie 2007 a termenului de prescripţie de un an, calculat de la data cunoaşterii deficienţei ofertei, respectiv de la data de 25 aprilie 2006 a încheierii ofertei publice de preluare, derulată între 5 aprilie 2007 şi data menţionată, date necontestate de reclamanta intimată.
Faţă de dispoziţiile evocate s-a constatat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei intimate invocată de pârâta recurentă este întemeiată, instanţa de apel, confirmând soluţia dată de instanţa de fond cu privire la aceasta, procedând greşit, acţiunea reclamantei intimate fiind prescrisă.
Văzând dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cercetarea celorlalte motive de recurs este de prisos.
Faţă de cele de mai sus, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte a fost admis, iar decizia recurată a fost modificată în sensul că a fost admis apelul pârâtei
împotriva sentinţei primei instanţe, care a fost schimbată în parte, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi respingerii acţiunii reclamantei ca prescrisă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
