Instanţa a făcut, în acest sens, trimitere la principiul propor-ţionalităţii consacrat de art. 5 din TCE ca principiu general al sistemului comunitar, în sensul că, în soluţionarea cauzei, instan-ta este datoare să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi
amânată executarea actului de impunere până la pronunţarea instanţei de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a se executa actul la scadentă, chiar înainte ca instantele să se
» 1 9
pronunţe asupra legalităţii sale.
I.C.C.J., secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1988/20.04.2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 septembrie 2009, reclamanta Asociaţia „S.P.A. şi S.J.F.” a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.F.P. Dolj –
Administraţia Finanţelor Publice Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 29860 din 28 aprilie 2009 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Craiova, până la pronunţarea instanţei de fond asupra contestaţiei formulate împotriva acestui act administrativ.
In motivare, s-a arătat că, în urma efectuării unui control fiscal de către reprezentanţii Administraţiei Finanţelor Publice Craiova, ce a vizat transferul repetat de proprietăţi imobiliare din patrimoniul comun al soţilor S.P.A. şi S.J.F., a fost emisă decizia de impunere fiscală nr. 29860 din 28 aprilie 200, prin care au fost obligaţi la plata sumei de 496.385 lei cu titlu de TVA şi 308.722 lei reprezentând majorări de întârziere.
S-a susţinut, în esenţă, faptul că în cauză, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv atât condiţia cazului bine justificat – în acest sens reclamanta invocând mai multe argumente, precum: interpretarea eronată a dispoziţiilor legale făcută de organele de control, stabilirea obligaţiilor de plată făcută prin trimitere la texte de lege din Codul fiscal care intră în contradicţie cu art. 3 C. com., lăsarea la aprecierea inspectorului fiscal a caracterului construibil sau neconstruibil al terenurilor, nesta-bilirea unei scadenţe pentru majorările de întârziere şi neindicarea pentru perioada supusă controlului a dispoziţiilor din Codul fiscal aplicabile, cât şi condiţia privind paguba iminentă, în acest sens reclamanta arătând că suma ce se pretinde a fi plătită ca obligaţie bugetară urmează a se recupera silit prin vânzarea bunurilor mobile şi imobile ale celor doi soţi, ca persoane fizice.
Prin sentinţa civilă nr. 364 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererca şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 29860 din 28 aprilie 2009 emisă de A.F.P. Craiova, până la pronunţarea instanţei de fond, reţinând în accst sens următoarele:
In ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, instanţa a constatat că motivarea reţinută în actul de control şi indicarea textelor legale incidente nu este completă şi concludentă, în conţinutul deciziei atacate, nefiind precizate pentru fiecare perioadă fiscală în parte supusă controlului, dispoziţiile din Codul fiscal în vigoare incidente, şi nici dispoziţiile din normele de aplicare ale acestuia nefiind indicate. Totodată, s-a reţinut că nu a fost definită nici noţiunea de activitate economică şi caracterul continuu al acesteia în raport cu normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 incidente pentru fiecare perioadă fiscală, pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003.
Instanţa a apreciat că, deşi aceste aspecte nu pot fi analizate în profunzime în cadrul procesual al unei cereri de suspendare a executării actului administrativ-fiscal, ele sunt totuşi de natură a contura anumite suspiciuni privind legalitatea actului atacat, circumscriindu-se, astfel, noţiunii de „caz bine justificat”, aşa cum a fost această noţiune definită în doctrină şi în jurisprudcnţă.
Curtea de apel a apreciat, astfel, că în acest context al aparentei nclegalităţi a actelor administrativ-fiscale, fiind în discuţie plata unei sume apreciabile, măsura de suspendare a executării actelor fiscale de impunere apare ca fiind mai oportună dccât soluţia neinstituirii suspendării, în această din urmă ipoteză, situaţia economico-financiară a reclamantei fiind grav afectată prin raportare la situaţia pârâtelor care îşi pot valorifica oricând creanţa.
Instanţa a făcut, în acest sens, trimitere la principiul proporţio-nalităţii consacrat de art. 5 din TCE, ca principiu general al sistemului comunitar, în sensul că, în soluţionarea cauzei, instanţa este datoare să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunţarea instanţei de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a se executa actul la scadenţă, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale.
A _ _ _
împotriva acestei sentinţe, pârâta D.G.F.P. Dolj – Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova a declarat recurs în termen, motivat pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că instanţa de fond a apreciat în mod nelegal în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenţei unor cazuri bine justificate carc privesc legalitatea deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită ca act administrativ şi a existenţei unei pagube iminente.
Aceasta în condiţiile în care simpla constatare a decizici de impunere, fară a se face dovada cu acte a pagubei, nu se justifică admiterea ccrerii de suspendare.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentinţa atacată, prin carc s-a admis acţiunea şi s-a dispus suspendarea exccutării deciziei de impunere fiscală nr. 29860 din 28 aprilie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond, este legală şi temeinică, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce priveşte existenţa unor cazuri bine justificate care privesc legalitatea actului contestat, cât şi condiţia prevenirii prin măsura suspendării a unei pagube iminente.
Curtea nu va reţine ca fondate susţinerile din recursul declarat privind prima condiţie de admisibilitate a cererii – existenţa unor cazuri bine justificate astfel cum sunt definite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
In mod corect a reţinut instanţa de fond că motivarea în fapt şi în drept reţinută în actul de control este insuficientă şi contradictorie nefiind stabilită noţiunea de activitate economică, caracterul continuu al acestuia, analizarea în mod distinct a fiecărei perioade cercetate şi a normelor în vigoare aplicabile fiecărei perioade 2005-2008 şi în concret a stabilirii cu certitudine pentru fiecare perioadă dacă intimata a desfaşurat o activitate economică pentru care datorează suma imputată cu titlu de TVA în cuantum de 496.385 lei şi majorări de întârziere aferente de 308.722 lei.
In mod legal instanţa de fond s-a pronunţat pe cererea de suspendare a deciziei de impunere, faţă de care există o îndoială serioasă privind legalitatea, în condiţiile în care, prin decizia nr. 411 din 10 iulie 2009, contestaţia administrativă formulată de reclamanta-intima-tă a fost suspendată în baza art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu dispoziţiile art. 216 alin. (4) C. proc. civ.
In ceea ce priveşte a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, aceasta în mod corect şi legal a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind îndeplinită.
Această ultimă condiţie a fost confirmată şi prin actele noi depuse în recurs care privesc începerea executării silite şi a indisponibilităţii bunurilor intimatei Asociaţia „S.P.A. şi S.J.F.”.
Atât prin cuantumul mare al sumei totale imputate de peste 8 miliarde lei, cât mai ales prin efectul executării sale asupra patrimoniului celor doi soţi – membri ai asociaţiei în cauză există eminenţa producerii unui prejudiciu material grav pentru intimata-reclamantă.
Faţă de cele expuse mai sus, curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2)
C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
