Ordin al prefectului privind restructurarea şi reorganizarea aparatului de specialitate al Instituţiei Prefectului. Excepţie de nelegalitate


Reducându-se cele 14 posturi, ca urmare a apariţiei Legii nr. 340/2004, în mod corect, după emiterea ordinului ministrului şi a avizului ANFP, prefectul a emis ordinul a cărui excepţie de nelegalitate s-a invocat, ordin ce a stat la baza emiterii celui cu nr. 563/28.09.2010 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei.

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 852 din 6 aprilie 2012

Prin contestația înregistrată la 29.10.2010, contestatoarea C.D.E. a solicitat în contradictoriu cu Instituția Prefectului Vâlcea și Prefectul Județului Vâlcea anularea Ordinului nr. 563/28.09.2010 prin care i-a încetat contractul individual de muncă, repunerea acesteia în situația anterioară emiterii ordinului prin reintegrarea acesteia pe funcția de consilier afaceri europene în cadrul Biroului Afaceri Europene și Achiziții Publice, obligarea pârâților să-i plătească o despăgubire egală cu contravaloarea salariilor indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi putut beneficia în funcția avută, dar și la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale și a cheltuielilor de judecată.

în motivarea contestației a arătat că a deținut funcția de consilier afaceri europene, al cărei regim juridic este stabilit prin O.U.G. nr. 19/2003, în sensul că funcționarii respectivi reprezintă personal încadrat cu contract individual de muncă, de unde rezultă că acești consilieri nu au calitatea de funcționari publici, ci ei se supun legislației muncii, astfel că, fiind un litigiu de muncă, este de competența Tribunalului Vâlcea, dar Secția civilă și nu de contencios administrativ.

Contestatoarea a susținut că ordinul atacat a avut ca temei de drept art. 65 alin. (1) Codul muncii, potrivit cu care desființarea postului trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, ceea ce în cauză nu s-a realizat, mai întâi pentru faptul că potrivit art. 1 consilierii sunt specialiștii cu atribuții în domeniul realizării programelor și reformelor necesare ce decurg din calitatea României de membru al Uniunii Europene, aceasta fiind singurul consilier pentru afaceri europene, mai apoi pentru că structura organizatorică a Instituției Prefectului se stabilește prin Hotărâre de Guvern, deci prefectul nu are dreptul să o desființeze, ci numai Guvernul. Or, în cauză nu există o asemenea hotărâre, dar și pentru faptul că desființarea postului nu este efectivă, întrucât atribuțiile sale nu pot dispărea pur și simplu, iar atât timp cât există o structură în cadrul instituției cu asemenea atribuții, nu există niciun temei legal pentru desființarea postului său.

în concluzie, s-a susținut că pârâții nu aveau competența legală să dispună prin ordin încetarea contractului său de muncă, ceea ce impune obligarea acestora la restabilirea situației anterioare emiterii ordinului.

Prin întâmpinarea formulată la 14.12.2010, Instituția Prefectului Județului Vâlcea a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, sens în care a atașat înscrisurile aflate la filele 17-61.

La data de 7.06.2011, a fost invocată de către reclamantă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. II/9004/26.04.2010 emis de Ministerul Administrației și Internelor (f. 90-91), excepție respinsă prin sentința nr. 363/F.C. din 27.07.2011.

Ulterior, contestatoarea a învederat instanței că invocă și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 495/30.08.2010, sens în care prin încheierea din 18.10.2011 s-a înaintat dosarul Secției a II-a civilă, pentru ca un complet legal să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate de la fila 128-129 dosar fond.

Prin sentința nr. 2716/13.12.2011, Tribunalul Vâlcea a respins excepția invocată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, tribunalul a reținut că prin Ordinul nr. 495/30.08.2010 emis de Prefect, s-a aprobat restructurarea și reorganizarea aparatului de specialitate al Instituției Prefectului pentru reducerea unui număr de 14 posturi, având la bază art. 99 și urm. din Legea nr. 188/1999, HG nr. 460/2006, Legea nr. 340/2004, Ordinul MAI nr. II/3004/26.08.2010 și avizul nr. 491671/2010 al ANFP.

S-a mai reținut că prin Ordinul MAI nr. II/3004/2010 s-a diminuat numărul de posturi repartizat Instituției Prefectului, ca urmare a desființării prin reorganizare a 42 de posturi.

De asemenea, s-a concluzionat că potrivit anexei 1 a HGR nr. 416/2007 Instituția Prefectului se află în structura organizatorică a MAI, deci și cheltuielile de personal aferente instituției se regăsesc în bugetul MAI, ceea ce presupune că încadrarea în aceste cheltuieli este obligatorie potrivit Legii nr. 11/2010, privind bugetul de stat.

A mai reținut tribunalul că, potrivit art. 3 din HGR nr. 416/2007, ministrul este cel ce stabilește structura organizatorică a unităților proprii, cu încadrarea în fondurile de salarii aprobate, concluzionându-se că ordinul contestat a respectat dispozițiile art. 460/2006, neexistând motive de nelegalitate.

împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs în termen legal de către contestatoare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, critica de esență constând în aceea că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea sa, hotărâre care nu cuprinde motivele care au condus la soluția dată, iar cele reținute în considerente de către instanța de fond nu au legătură cu cauza, fiind incidente dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

Deci, s-a criticat faptul că, instanța nu a răspuns motivului de nelegalitate invocat, reținându-se că din conținutul art. 3 HG nr. 416/2007 ministrul este cel stabilește structura organizatorică a unităților proprii, reținere eronată ce nu are legătură cu cauza pentru că aceasta a invocat nelegalitatea ordinului prefectului și nu al ministrului, deci Legea nr. 304/2004 interzice schimbarea structurii organizatorice a prefectului, altfel decât prin hotărâre de guvern.

Prin urmare, s-a susținut că, s-a stabilit faptul că Legea nr. 340/2004 nu putea, logic, să fie modificată printr-o hotărâre de guvern, concluzia fiind contrară reținerilor instanței, în sensul că prevederile H.G. nr. 416/2007 nu se referă și la modificarea structurii organizatorice a Instituției Prefectului, ci la alte instituții.

O altă critică, reluată din considerentele cererii introductive, s-a referit la faptul că, în cuprinsul Ordinului nr. 495/2010 a fost menționat ca temei Ordinul II/3004/26.08.2010 al MAI, deși nu există un ordin cu un asemenea număr și, chiar dacă ar exista, nu poate ține loc unei hotărâri de Guvern.

S-a susținut că, în realitate, ordinul corect al MAI era II/9004/26.04.2010, dar nepublicat în Monitorul Oficial, astfel că nu au fost respectate condițiile art. 83 din Legea nr. 24/2004 nici la publicarea Ordinului nr. 495/2010 al Prefectului Județului Vâlcea.

în fina,l se revine la faptul că motivarea hotărârii este obligatorie pentru instanță față de dispozițiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ., astfel, recurenta consideră că prin nemotivare i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în fața instanței, conferit de art. 6 din CEDO, ceea ce presupune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Curtea, examinând criticile aduse prin prezenta cale de atac, pe care le-a încadrat în temeiul art. 304 pct.7 și 9 C.proc.civ., dar și în limitele art. 3041 C.proc.civ., reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Referitor la prima critică, instanța a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ. Astfel, se va sublinia că, într-adevăr, cuprinsul hotărârii judecătorești este stabilit de art. 261 alin. (5) C.proc.civ, care arată că aceasta se dă în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, concluzionându-se că motivarea este de esența hotărârii și că acesta este sensul art. 261 pct. 5 C.proc.civ., tocmai pentru a da posibilitate părților să înțeleagă că instanța s-a pronunțat asupra solicitărilor acestora și că au beneficiat de un proces echitabil, iar lecturarea considerentelor să permită exercitarea controlului în fața instanței de recurs.

în speța de față, însă, s-a susținut că hotărârea nu este motivată, mai mult, că ea ar conține argumente care sunt străine de cauză și nu au nicio legătură cu motivul invocat de recurentă în dovedirea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 495/30.08.2010, în sensul că, a invocat nelegalitatea unui ordin al prefectului și nu al ministrului, astfel că reținerea instanței referitoare la îndeplinirea cerințelor art. 4 din H.G. nr. 460/2006, precum și HGR nr. 416/2007 nu au legătură cu susținerile recurentei.

Or, lecturând conținutul considerentelor sentinței a cărei casare s-a solicitat, s-a reținut că, chiar dacă aceasta este concisă, ea dă, prin modul în care este structurată, posibilitatea instanței de control să realizeze analiza acesteia prin prisma criticilor aduse, dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Instanța de fond a arătat, în mod expres, că Ordinul MAI nr. II/3004/26.08.2010, regăsit în preambulul Ordinului nr. 495/2010, a constituit temeiul pentru care s-a luat măsura desființării prin reorganizarea aparatului de specialitate al Instituției Prefectului, ordin care la rândul său a fost emis în baza anexei 1 a HGR nr. 416/2007, care se referă la faptul că, cheltuielile de personal aferente instituției prefectului se află în structura organizatorică a MAI, astfel că, cel care hotărăște încadrarea în aceste cheltuieli a instituției prefectului este ministrul.

Tot potrivit HGR nr. 416/2007, ministrul este cel ce stabilește structura organizatorică a unităților proprii cu încadrarea în fondurile de salarii aprobate, astfel că, respectându-se dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, emiterea Ordinului nr. 495/2010 s-a reținut ca fiind făcută după emiterea Hotărârii de Guvern și a Ordinului MAI, iar nu anterior acestora, astfel că nu poate fi reținută critica recurentei referitoare la inexistența unei Hotărâri de Guvern.

Așa cum însăși recurenta a precizat în contestația formulată, Ordinul nr. II/9004/26.08.2010 a stat și la baza emiterii Ordinului nr. 565/28.09.2010, astfel că nu se poate reține susținerea acesteia referitoare la inexistența unui ordin legal al ministrului, în preambulul ordinului contestat.

Chiar dacă în cadrul acestor ordine s-a strecurat o eroare, rectificată ulterior prin Ordinul de prefect nr. 445/2011, din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că recurenta-reclamantă a cunoscut numărul corect al ordinului ca fiind numărul II/9004/2010, deoarece a invocat excepția de nelegalitate față de acest act administrativ, excepție soluționată prin sentința nr. 363/ F.C. din 27.07.2011, hotărâre rămasă irevocabilă.

Legalitatea emiterii Ordinului nr. 495/2010 a fost verificată de instanța de contencios administrativ și pe calea unei acțiuni directe, așa cum a rezultat din decizia nr. 1420/ R.C. din 1.06.2011, astfel că nu se mai poate primi vreo dovadă contrară față de caracterul absolut al prezumției de legalitate a acestui act administrativ.

Din probatoriul administrat, Curtea a reținut că instanța de fond a analizat actul administrativ contestat, atât din punct de vedere al temeiului juridic, dar și al competenței materiale a emitentului, constatând că nu există indicii din care să rezulte emiterea sa cu încălcarea dispozițiilor legale.

Această susținere rezidă din lecturarea art. 2 alin. (4) din Legea nr. 340/2004, potrivit cu care structura organizatorică – cadru a Instituției Prefectului s-a stabilit prin H.G. nr. 460/2006, deci printr-o Hotărâre de Guvern, ceea ce infirmă critica recurentei.

De asemenea, s-a constatat că, în anexa nr. 1 la H.G. nr. 460/2006 nu este prevăzută o structură de specialitate, denumită „integrare europeană și cooperare internațională” hotărâre modificată prin H.G. nr. 585/2009 și ca atare, în mod corect, ca urmare a inexistenței unei asemenea structuri, prin ordin al prefectului se pot organiza în condițiile legii direcții, servicii și birouri în funcție de specificul fiecărei activități.

Deci, opinia recurentei că desființarea postului său de consilier afaceri europene se face numai prin Hotărâre de Guvern este infirmată de textul susmenționat, care nu lasă loc de interpretare cu privire la procedura stabilită pentru desființarea unor posturi în cadrul acestei instituții.

Deci, prin Ordinul nr. 495/30.08.2010, prefectul nu a făcut altceva decât să-și exercite prerogativele stabilite prin art. 4 din HG nr. 460/2006 și să stabilească structura organizatorică a instituției conform numărului de posturi alocate de MAI prin Ordinul nr. II/9004/26.08.2010.

Reducându-se cele 14 posturi, ca urmare a apariției Legii nr. 340/2004, în mod corect, după emiterea ordinului ministrului și a avizului ANFP, prefectul a emis ordinul a cărui excepție de nelegalitate s-a invocat, ordin ce a stat la baza emiterii celui cu nr. 563/28.09.2010 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei.

Prin urmare, Legea nr. 340/2004-R, a impus ca structura de organizare și funcționare a Instituției Prefectului să fie adoptată prin Hotărâre de Guvern, hotărâre pe baza căreia fiecare prefect aprobă structura organizatorică a aparatului său de specialitate, procedură respectată întrutotul de instituția intimată.

Pentru considerentele expuse, neexistând motive care să conducă la modificarea sau casarea sentinței, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul, ca nefondat.

(Judecător Gabriela Chiorniță)