Este adevărat că legislaţia care reglementează modalitatea de evaluare a personalului M.A.I. nu prevede expres sancţiunea nulităţii, însă, absenţa unei astfel de dispoziţii exprese nu lipseşte instanţa de posibilitatea de a cenzura legalitatea procedurii de evaluare prin prisma vătămării concrete suferite de recurent prin ignorarea acestei etape a procedurii de evaluare.
Or, lipsa acestei etape a procedurii de evaluare conferă procedurii un caracter unilateral, în care recurentul nu are posibilitatea de a formula apărări şi a-şi susţine propriul punct de vedere asupra calificativului.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2227 din 12 octombrie 2011
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2011, reclamantul P. V. I. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române din cadrul M.A.I. și Inspectoratul de Poliție al județului Vâlcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea fișei de evaluare profesională întocmită de pârâți pentru perioada 01.12.2009-30.12.2010 și obligarea I.P.J. Vâlcea la evaluarea activității profesionale a reclamantului pentru perioada menționată, conform dispozițiilor prevăzute de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, cu modificările ulterioare, precum și obligarea în solidar a pârâților la cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este șeful Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea din 15.07.2005, cu gradul de comisar șef, iar în luna decembrie 2010 s-a procedat la evaluarea performanțelor sale profesionale în baza dispozițiilor Ordinului nr. 300/2004, emis de Ministerul Administrației și Internelor, acordându-i-se calificativul „bun”, împotriva căruia a formulat contestație administrativă la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R., care a propus schimbarea calificativului în „foarte bun”, însă chestorul din cadrul I.G.P.R. i-a acordat calificativul inițial, acela de „bun”.
Arată reclamantul că evaluarea este nelegală întrucât comisarul șef de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea trebuia să-i întocmească fișa de evaluare pentru întregul an 2010, chestorul fiind numit în funcție la data de 04.08.2010, fiindu-i șef doar 4 luni din perioada de evaluare, iar potrivit art. 78 alin. (1) din Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, comandanții de la toate nivelele ierarhice au obligația să asigure continuitatea cunoașterii activității, conduitei și potențialului de dezvoltare al personalului din subordine în vederea realizării unei evaluări complete, iar pe de altă parte, evaluarea performanțelor profesionale s-a efectuat incomplet, fără respectarea uneia dintre etapele esențiale ale procedurii, respectiv interviul, astfel că reclamantul nu a avut posibilitatea să-și formuleze eventualele apărări privind modul de apreciere a activității sale, în lipsa acestei etape, întreg procesul de evaluare fiind lovit de nulitate.
Mai susține reclamantul că menținerea calificativului acordat inițial s-a efectuat cu încălcarea art. 1 alin. (1) lit. i) din dispoziția directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/971/16.10.2006, iar contestația administrativă a fost soluționată cu încălcarea art. 87 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, contestația fiind soluționată peste termenul legal, respectiv la data de 19.01.2011, în loc de 16.01.2011, soluția finală fiind nelegală și netemeinică și pentru faptul că a fost eliminat din fișa de evaluare, indicatorul „comportamentul rutier” prevăzut în dispoziția nr. II/971/16.10.2006 pe motivul că reclamantul nu are „activitate rutieră”, calificativul acordat fiind în totală contradicție cu evaluarea anuală a subunității pe care reclamantul o conduce.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I.P.J. Vâlcea a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât actul atacat nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, reclamantul nu a atacat răspunsul la contestația administrativă, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, întrucât stabilirea calificativului, precum și temeiul respingerii contestației de către I.G.P.R. s-au realizat în mod corect și obiectiv, în conformitate cu legislația în vigoare, ținându-se cont de activitatea desfășurată de reclamant în anul supus evaluării, de capacitatea sa profesională și de performanțele profesionale ale acestuia.
Și pârâtul I.G.P.R. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești, deoarece actul administrativ atacat este emis de I.P.J. Vâlcea, autoritate publică cu personalitate juridică, potrivit art. 5 alin. (1) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, privind Organizarea Poliției Române.
Inițial acțiunea a fost introdusă la Curtea de Apel Pitești, care prin sentința nr. 212/F-CONT/23.03.2011, pronunțată în dosarul nr. 346/46/2001 a admis excepția de necompetență materială invocată de I.G.P.R. și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Vâlcea, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările pârâților, solicitând respingerea inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul I.P.J. Vâlcea ca neîntemeiată, întrucât litigiul este de competența instanțelor de administrativ, iar pe de altă parte, a efectuat procedura prealabilă.
Prin sentința nr. 1161/2011/17.05.2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea – Secția comercială și contencios administrativ fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul I.P.J. Vâlcea.
De asemenea, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, pe care a apreciat-o ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul are calitatea de funcționar public, situație în carte litigiile privind raporturile de muncă ale funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, fișa de evaluare profesională fiind similară actului administrativ, iar pe de altă parte reclamantul a efectuat plângerea prealabilă, răspunsul la aceasta fiind negativ și nu mai avea sens să se mai efectueze încă o plângere prealabilă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul P. V. I. are calitatea de funcționar public, cu gradul de comisar șef în cadrul I.P.J. Vâlcea, având funcția de șef al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în luna decembrie 2010, I.P.J. Vâlcea a procedat la evaluarea activității și performanțelor profesionale ale acestuia pe perioada 01.12.2009-30.11.2010, acordându-i calificativul „bun” potrivit fișei de evaluare din 31.12.2010, împotriva căreia reclamantul a formulat contestație administrativă, ce a fost soluționată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.G.P.R., care a propus acordarea calificativului „foarte bun”, pe motivul că atunci când a fost făcută evaluarea inițială ar fi trebuit să țină cont de faptul că reclamantul a obținut în anul 2010 calificativul „foarte bun”, atunci când s-au verificat cunoștințele de specialitate, comisia înaintând potrivit art. 90 alin. (5) din Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, nota raport spre aprobare șefului cu drept de aprobare a contestației, respectiv chestorului din cadrul I.G.P.R., care însă a menținut calificativul inițial, acela de „bun”, hotărârea acestuia fiind întemeiată pe faptul că indicatorul de la pct. 11 din modulul b nu i se aplică ofițerului care deține o funcție de conducere, chiar dacă reclamantul are atestat de a conduce un vehicul al poliției, această situație nefiind asimilată cu noțiunea de conducător auto profesionist, potrivit legii, astfel că în mod corect a fost eliminat punctajul corespunzător comportamentului rutier cu ocazia pronunțării asupra contestației.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 83 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, „evaluarea personalului se realizează, de regulă de șeful/comandantul nemijlocit și se aprobă de șeful/comandantul ierarhic al acestuia …”, în acest sens sunt și dispozițiile art. 90 alin. (5) din același ordin, de unde rezultă că șeful de drept de soluționare al contestației nu este ținut și nu este obligat să-și însușească propunerea făcută de comisia de soluționare a contestațiilor, acesta ia o hotărâre pe baza notei de raport și a celorlalte documente întocmite cu privire la activitatea și performanțele profesionale ale persoanei evaluate.
S-a reținut că la întocmirea fișei de evaluare a reclamantului și la acordarea calificativului la final s-a avut în vedere activitatea profesională a acestuia pe perioada evaluată, în condițiile în care subunitatea pe care o conducea nu a obținut rezultate tocmai bune, reclamantul neanalizând periodic situația operativă în vederea prevenirii și combaterii fenomenului infracțional, Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea înregistrând creșteri la infracțiunile penale cu A.N., nu a urmărit respectarea termenelor fixate de procurori în exercitarea supravegherii cercetărilor în dosarele penale mai vechi de un an de la sesizare și 6 luni de la începerea urmării penale și altele.
Astfel, fișa de evaluare pentru perioada 01.12.2009-30.11.2010, privind rezultatele activității desfășurate de reclamant, precum și soluționarea contestației administrative s-a soluționat în mod legal, neexistând niciun motiv de anulare a acestora.
Instanța a apreciat că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului în sensul că șeful lui direct, comisarul șef V. I. din cadrul I.P.J. Vâlcea, care a întocmit fișa de evaluare, nu a avut această calitate pe toată perioada supusă evaluării, neasigurând continuitatea activității pe toată perioada evaluată, precum și faptul că nu a fost respectată procedura interviului deoarece, așa cum s-a mai arătat, la evaluarea activității reclamantului s-a avut în vedere activitatea reclamantului pe toată perioada evaluată, iar legea nu prevede o anumită vechime a ofițerului care efectuează evaluarea, ci a persoanei evaluate, cu privire la neefectuarea interviului reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că susținerile acestuia nu sunt de natură a răsturna prin ele însele prezumția de legalitate bazată pe prezumțiile de autenticitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 fiind respinsă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P. I. V., invocând următoarele motive:
1. Prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.proc.civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
în dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a susținut existența unui motiv nou de anulare a întregii proceduri de evaluare profesională, și anume inexistența actului normativ în baza căruia a fost evaluată activitatea sa, derivând din faptul că Ordinul nr. 300/2004 emis de M.A.I. nu a fost niciodată publicat în M.Of. și, prin urmare, el nu poate avea efecte juridice.
Recurentul susține, de asemenea, că soluția s-a pronunțat și cu privire la fondul cauzei, fără a acorda cuvântul părților pe fond, fără a se da posibilitatea discutării probatoriului, încălcând astfel atât principiul contradictorialității și oralității, cât și dreptul la apărare și art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată recurentul că, din practica sentinței recurate, termenul de judecată din 17 mai 2011 nu a fost prima zi de înfățișare deoarece, deși legal citate părțile, nu s-a pus în discuție probatoriul solicitat prin acțiunea introductivă, nu i s-a comunicat înscrisul nou depus la dosar de către pârât și nici nu i s-a acordat termen pentru a lua cunoștință de acesta (dispoziția care prevede modul de completare a fișei de evaluare).
2. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
în dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a susținut că actul normativ în baza căruia s-a desfășurat întreaga procedură de evaluare profesională este Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, ordin care însă nu a fost niciodată publicat în M.Of., sancțiunea nepublicării constând în lipsa efectelor juridice, adică inexistența lui ca act normativ, iar consecința în cauza de față este nulitatea întregii proceduri de evaluare profesională.
Se mai arată că nu au fost analizate motivele de nerespectare a procedurii de evaluare stabilite de acest ordin, respectiv lipsa interviului, deși Comisia de analiză a contestației a precizat că „evaluarea nu a avut la bază ghidul de interviu”.
Intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare, susținând în esență următoarele apărări:
Cu privire la primul motiv de recurs, intimatul susține că nu sunt îndeplinite condițiile de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., argumentele susținute de recurent neconstituind motive de nulitate a hotărârii atacate.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., se arată că recurentul nu a formulat vreo excepție de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 pe motiv de nepublicare a sa și nici excepția inexistenței ordinului, iar susținerile recurentului sunt nefondate față de dispozițiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii ordinului, care prevăd că „nu sunt supuse regimului de publicare în M.Of., Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.
Se mai arată că susținerile recurentului privind competența acordării calificativului sunt neîntemeiate, întrucât s-a stabilit de către persoana competentă a aproba evaluarea că aceasta a fost făcută corect și s-a aprobat calificativul „bun”, în condițiile în care acesta nu a analizat periodic situația operativă în vederea prevenirii și combaterii fenomenului infracțional, Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea înregistrând astfel creșteri la infracțiunile sesizate și lucrările penale cu A.N., nu a dispus măsuri concrete cu ocazia controalelor efectuate la dispozitivul de siguranță, fapt ce rezultă și din raportul Direcției Control Intern din cadrul I.G.P.R. și nu a urmărit respectarea termenelor fixate de procuror în exercitarea supravegherii cercetărilor în dosarele penale mai vechi de un an de la sesizare și 6 luni de la începerea urmăririi penale.
în ceea ce privește lipsa ghidului de interviu, intimatul precizează că nu este de natură a atrage nulitatea fișei de evaluare, întrucât legislația care reglementează modalitatea de evaluare a personalului M.A.I. nu prevede o astfel de sancțiune.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând în esență motivele din întâmpinarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este nefondat sub aspectul primului motiv de recurs, dar fondat sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs, pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de recurs este nefondat.
Susținerea recurentului cu privire la inexistența Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, a fost apreciată ca neîntemeiată, nepublicarea Ordinului fiind consecința aplicării art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii ordinului, potrivit căruia: „nu sunt supuse regimului de publicare în M.Of, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. H.G. nr. 50/2005, care a abrogat și înlocuit acest act normativ, în art. 35 alin. (3) a preluat aceleași dispoziții.
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, care la Capitolul VI reglementează evaluarea personalului M.A.I., este un act normativ intern și a fost emis în temeiul art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor (act normativ în vigoare la data emiterii Ordinului M.A.I. nr. 400/2004), care prevedea că „în exercitarea atribuțiilor legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual” și în aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an, iar concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu, cu acordarea unuia dintre următoarele calificative: excepțional, foarte bun, bun, satisfăcător, nesatisfăcător”.
De altfel, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 nu face parte din categoria documentelor clasificate, așadar consultarea acestora se face în mod liber de către polițiștii evaluați, iar recurentul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, neputând invoca o vătămare derivând din necunoașterea conținutului său.
De altfel, recurentul nu a formulat vreo excepție de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 pe motiv de nepublicare a sa. Mai mult, înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu o astfel de excepție, prin decizia nr. 3754/30.07.2009, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, excepție ce privea tocmai nepublicarea acestui ordin în Monitorul Oficial.
Și criticile referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, al oralității și dreptului la apărare al reclamantului au fost apreciate ca nefondate.
Astfel, din practicaua sentinței recurate rezultă că, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 4 și art. 116 C.proc.civ., pârâții au depus probele anexate întâmpinării și fiind prezenți prin au luat la cunoștință de răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant, principiul contradictorialității fiind astfel respectat. Pârâții au depus dispoziția care prevede modul de completare a fișei de evaluare și întâmpinare (de care reclamantul nu poate susține că nu avea cunoștință, întrucât o invocă în conținutul cererii de chemare în judecată), iar avocatul recurentului a depus răspuns la întâmpinarea pârâților, care a fost comunicată și pârâților reprezentați prin consilier juridic.
Cum textele citate nu stabilesc obligația pentru instanță de a comunica, în lipsa unei cereri în acest sens, documentele depuse la dosar către părțile lipsă, rezultă că nu se poate vorbi despre o încălcare a dreptului la apărare.
2. Cu privire la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea a apreciat că este fondat în ceea ce privește critica referitoare la lipsa interviului.
S-a apreciat că sunt nefondate susținerile recurentului privind competența acordării calificativului, acesta fiind stabilit de către persoana competentă a aproba evaluarea la momentul la care acest act administrativ a fost efectuat, fiind fără relevanță împrejurarea că pe parcursul perioadei evaluate pe această poziție s-au succedat mai multe persoane.
Au fost apreciat însă ca fondate criticile recurentului în ceea ce privește lipsa ghidului de interviu.
Astfel, așa cum de altfel s-a reținut și de către comisia de evaluare, atunci când a cercetat contestația formulată de recurent, evaluarea a fost făcută în lipsa ghidului de interviu. în mod nelegal s-a apreciat însă de către comisie că o asemenea situație nu atrage nulitatea evaluării. Astfel, rolul interviului este tocmai de a da posibilitatea celui evaluat să-și precizeze propriile puncte de vedere asupra evaluării, să-și formuleze apărările și să răspundă argumentat eventualelor critici reținute în raportul de evaluare.
Este adevărat că legislația care reglementează modalitatea de evaluare a personalului M.A.I. nu prevede expres sancțiunea nulității, însă, absența unei astfel de dispoziții exprese nu lipsește instanța de posibilitatea de a cenzura legalitatea procedurii de evaluare prin prisma vătămării concrete suferite de recurent prin ignorarea acestei etape a procedurii de evaluare.
Or, lipsa acestei etape a procedurii de evaluare conferă procedurii un caracter unilateral, în care recurentul nu are posibilitatea de a formula apărări și a-și susține propriul punct de vedere asupra calificativului.
Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că lipsa interviului atrage nulitatea procedurii de evaluare, cu consecința refacerii acesteia și a fișei de evaluare cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la interviu.
în consecință, în baza art. 312 C.proc.civ., a fost admis recursul sub acest aspect și modificată sentința în sensul admiterii acțiunii și anulării fișei de evaluare, cu obligarea I.P.J. Vâlcea la refacerea procedurii.
S-a menținut sentința cu privire la excepții, având în vedere că acestea nu au fost reiterate în prezentul recurs.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
