Urmare a sedintei organizate la nivelul Sectiei Mixte de administrativ si fiscal, conflicte de si asigurari sociale s-a decis modificarea practicii in privinta cauzelor avand ca obiect contestatie impotriva actelor de silita efectuate in vederea recuperarii creantelor impotriva statului si organelor statului.
Potrivit art. 117 alin. 1 lit. f şi alin. 9 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor, aprobându-se prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.899/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 13 din 5 ianuarie 2005, s-a reglementat o procedură legală de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Această procedură prevede că restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, cererea de restituire trebuind să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma şi natura creanţei solicitate a fi restituită, precum şi documentele necesare din care să rezulte ca aceasta nu este datorată la buget.
In raport de aceste dispoziţii legale se constată că legiuitorul şi-a manifestat voinţa în sensul instituirii unei proceduri obligatorii de urmat în situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti s-a dispus restituirea unor sume achitate la buget.
Astfel, în raport de prevederile legale precitate, se impune concluzia că beneficiarul unui astfel de titlu executoriu nu are un drept de opţiune între a apela la procedura de restituire mai sus descrise sau la cea a executării silite, acesta având obligaţia de a se conforma acestor dispoziţii legale şi de a depune o cerere e restituire, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o în cauză.
In acest context nu se poate reţine că, prin instituirea acestei proceduri speciale de restituire, legiuitorul a avut intenţia de a se sustrage de la executarea de bună-voie a titlurile executorii emise ca urmare a derulării unor proceduri judiciare cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a probat în nici un mod împrejurarea că organul fiscal a refuzat, anterior începerii executării silite, restituirea sumei consemnate în cuprinsul deciziei nr. 2395/25.05.2011 a Curţii de Apel Cluj.
Prin instituirea unei proceduri de restituire, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite şi al punerii în executare de bună-voie, cu celeritate şi fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătoreşti prin care se stabilesc drepturi de creanţă ce trebuie restituite de la bugetul de stat iar simpla formalitate a depunerii unei astfel de cereri la organul fiscal competent nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu presupune niciun cost suplimentar celor efectuate în procedura judiciară din partea intimatului.
Dosar nr.
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. /2012
Şedinţa publică de la Decembrie 2012
Completul compus din: PREŞEDINTE A. M. I. Judecător R.M. V. Judecător B. G. Z. Grefier O.R.L.
S-a luat spre examinare recursul formulat de contestatoarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUD.CLUJ ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TURDA împotriva sentinţei civile nr. 859/21.02.2012 pronunţată în dosar nr. 384/328/2012 al Judecătoriei Turda, privind şi pe intimatul D. A. A., având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, atât la prima cât şi la cea
de a doua strigare a cauzei se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanţa apreciază că există suficiente probe pentru justa soluţionare a cauzei şi având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, reţine cauza în pronunţare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 859/21.02.2012, pronunţată de Judecătoria
Turda în dosarul nr. 384/328/2012, a fost respinsă contestaţia la executare
formulată de contestatoarea Administraţia Finanţelor Publice a municipiului
Turda în contradictoriu cu intimatul D. A. A..
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 2365/25.05.2011 s-a admis recursul declarat de recurentul Dragoste Alin Aurelian împotriva Sentinţei civile nr. 4080/26.11.2010, pronunţată în dosar nr. 4411/117/2010 al Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o, în sensul că s-a admis acţiunea formulată de reclamantul D. A. A. în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Turda, şi în consecinţă a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6579 lei, achitată cu titlu de taxă poluare.
Prin Încheierea civilă nr. 2410/2011, pronunţată în dosar nr. 7.500/328/2011 al Judecătoriei Turda, s-a admis cererea formulată de BEJ M. D. privind pe creditorul D. A. A. şi pe debitoarea Administraţia Finanţelor Publice Turda şi s-a încuviinţat executarea silită a Titlului executoriu, constând în Decizia civilă nr. 2365/25.05.2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 4411/117/2010 şi Încheierea civilă pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 05.10.2011 de către Curtea de Apel
Cluj în dosar civil nr. 4411/117/2010.
Prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc M. D., intimatul creditor D. A. A. a solicitat demararea executării silite în vederea recuperării debitului prevăzut în titlurile executorii.
Urmare a încuviinţării executării silite, Biroul Executorului Judecătoresc M. D. a emis, în dosar execuţional nr. 337/2011, Somaţia din data de 22.12.2011, prin care contestatoarea Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Turda a fost somată ca în baza Titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 2365/25.05.2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 4411/117/2010, să achite suma de 6.579 lei reprezentând contravaloare restituire taxă de poluare, 19,65 lei cheltuieli de judecată şi suma de 800 lei cheltuieli de executare.
În aceste circumstanţe, instanţa de fond a apreciat ca nefondate susţinerile contestatoarei referitoare la neparcurgerea de către a procedurii încuviinţării executării silite.
În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că, în cauză, creditorul urmăritor nu a urmat procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1899/2004, pentru restituirea taxei de poluare şi a dobânzilor legale aferente, ci a preferat să se adreseze executorului judecătoresc, prima instanţă a reţinut că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titularul dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge – cu concursul instituţiilor competente în acest sens – pe debitorul său, care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.
Titlul executoriu este înscrisul care, alcătuit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanţei pe care o constată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul, în calitate de depozitar al forţei publice, este chemat să manifeste un comportament vigilent şi să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă. Aşadar, dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justiţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat, în repetate rânduri România, tocmai datorită faptului că nu s-a pus în executare o hotărâre judecătorească sau că procedura executării silite a unei hotărâri judecătoreşti a durat prea mult.
În cauza Metaxas contra Greciei, CEDO a afirmat că nu este oportun a cere unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obţinut o crenţă împotriva statului să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie. În plus, dacă administraţia nu execută hotărârea din proprie iniţiativă, iar reclamantul recurge la executarea silită, acest aspect poate fi reţinut ca o circumstanţă agravantă. Aşadar, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti care constituie titlu executoriu, contestatorul, ca instituţie publică, avea obligaţia de a executa voluntar obligaţiile sale, creditorului neputându-i-se pretinde nici măcar recurgerea la procedura executării silite.
În concluzie, raportat la cele anterior expuse, instanţa de fond a reţinut pe de o parte că obligaţia stabilită printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar de pe altă parte că dispoziţiile referitoare la executarea silită nu stabilesc un termen în care debitorul trebuie lăsat să se libereze de datorie.
În speţă, contestatoarea nu a executat de bunăvoie obligaţia de plată, anterior declanşării executării silite, ci ulterior, după cum rezultă din nota de restituire nr. 1114/09.01.2012. Prin urmare, întrucât contestatoarea debitoare nu a executat voluntar obligaţia de plată, aceasta este în culpă pentru declanşarea procedurii executării silite şi va fi nevoită să suporte cheltuielile de executare.
Cât priveşte critica referitoare la încălcarea de către judecătoresc a Ordinului MJ nr. 2550/2006, respectiv stabilirea unui onorariu cu depăşirea procentului de 10% din debit, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 39 alin.1 lit.a) din Legea nr. 188/2000 republicată, executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorariu minimale sau maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt: pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.
Prin procesul verbal din 22.12.2011 au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 800 lei (657 lei echivalentul a 10 % din debit + TVA) reprezentând onorariu executor judecătoresc, sumă incluzând şi TVA. Referitor la adăugarea TVA la cuantumul onorariului maximal al executorului judecătoresc, prima instanţa a constatat că, potrivit art. 125 şi următoarele Cod fiscal, taxa pe valoare adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile, care desfăşoară activităţi economice, constând în livrarea de bunuri, execuţia unor lucrări sau prestarea unor servicii. În conformitate cu art. 137 alin.1 lit.a) Cod fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de către furnizorul prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni.
A apreciat instanţa de fond că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte TVA, ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor, în baza art. 371 indice
7 alin.2 Cod procedură civilă. În consecinţă, prima instanţa a reţinut că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea TVA la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă, pe care o şi varsă în mod separat, acest mod de calcul fiind în concordanţă cu regulile care reglementează TVA.
Examinând, în lumina acestor argumente, contestaţia la executare, prima instanţă a constatat că executarea silită îndreptată împotriva contestatoarei debitoare Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Turda-Direcţia Generala a Finanţelor Publice a judeţului Cluj a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petenta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Turda, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii contestaţiei la executare.
În motivare, recurenta a susţinut faptul că, în conformitate cu Nota 1114/09.01.2012, taxa de poluare solicitată de către D. A. A. a fost achitată, care de altfel avea obligaţia să urmeze, pentru a obţine pe calea executării voluntare creanţa sa, procedura reglementată de Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1899/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 13.2005. De asemenea, s-a arăta că onorariul executorului judecătoresc se stabileşte în raport cu activitatea depusă de acesta, aşa că se impune ca onorariul să fie înlăturat.
Intimatul D. A. A. nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele şi lucrările cauzei prin prisma criticilor recurentei, Tribunalul constată că recursul este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 117 alin. 1 lit. f şi alin. 9 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor, aprobându-se prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.899/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 13 din 5 ianuarie 2005, s-a reglementat o procedură legală de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Această procedură prevede că restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, cererea de restituire trebuind să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma şi natura creanţei solicitate a fi restituită, precum şi documentele necesare din care să rezulte ca aceasta nu este datorată la buget.
Se mai arată că cererea de restituire trebuie să fie însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, precum şi de copii legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.
Ori, în raport de aceste dispoziţii legale ale OG nr. 92/2003 şi Ordinului nr. 1.899/2004 se constată că legiuitorul şi-a manifestat voinţa în sensul instituirii unei proceduri obligatorii de urmat în situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti s-a dispus restituirea unor sume achitate la buget.
Astfel, în raport de prevederile legale prezitate, se impune concluzia că beneficiarul unui astfel de titlu executoriu nu are un drept de opţiune între a apela la procedura de restituire mai sus descrise sau la cea a executării silite, acesta având obligaţia de a se conforma acestor dispoziţii legale şi de a depune o cerere e restituire, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o în cauză.
Instanţa constată, în acest context, că instanţa de fond a dat o interpretare eronată dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât nu se poate reţine că, prin instituirea acestei proceduri speciale de restituire, legiuitorul a avut intenţia de a se sustrage de la executarea de bună-voie a titlurile executorii emise ca urmare a derulării unor proceduri judiciare.
Ori, interpretând astfel aceste texte legale, instanţa de fond a înfrânt prezumţia bunei-credinţe care este aplicabilă tuturor persoanelor, inclusiv instituţiilor şi autorităţilor publice, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a probat în nici un mod împrejurarea că organul fiscal a refuzat, anterior începerii executării silite, restituirea sumei consemnate în cuprinsul deciziei nr. 2395/25.05.2011 a Curţii de Apel Cluj.
Tribunalul reţine că este de natura evidenţei că, prin instituirea unei proceduri de restituire, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite şi al punerii în executare de bună-voie, cu celeritate şi fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătoreşti prin care se stabilesc drepturi de creanţă ce trebuie restituite de la bugetul de stat.
Mai mult, nu se poate reţine că simpla formalitate a depunerii unei astfel de cereri la organul fiscal competent este de natură să aducă atingere dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu presupune niciun cost suplimentar celor efectuate în procedura judiciară din partea intimatului.
Astfel, tribunalul reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie parte integrantă a procesului civil, în accepţiunea art. 6 paragraful 1 (cauza Hornsby v. Greece, 19 March 1997, § 40). Statului îi revine o obligaţie pozitivă de a organiza un sistem de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti care să fie eficient din punct de vedere normativ şi jurisprudenţial, sistem care trebuie pus în aplicare fără întârziere (Fuklev v. Ukraine, no. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005). În prezenţa obligaţiei pozitive a autorităţilor statului de a acţiona pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, inactivitatea acestora poate angaja răspunderea statului, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (§ 52 din prezenta hotărâre, Scollo v. Italy, 28 Septebrie 1995, § 44). Statului îi revine obligaţia de a se echipa cu un arsenal de instrumente juridice apte şi suficiente pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor pozitive care îi incumbă (§ 53 din prezenta hotărâre, Ruianu v. Romania, no. 34647/97, § 66).
Ori, în cauza de faţă se constată că statul român şi-a îndeplinit obligaţia de a organiza un sistem de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti prin instituirea unei proceduri legale de restituire a creanţelor menţionate în aceste hotărâri, procedură care nu a fost respectată însă de către intimat.
Pentru aceste motive, instanţa va admite recursul formulat în cauză de către Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Turda în contradictoriu cu intimatul D. A. A. şi, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va modifica sentinţa nr. 859/21.02.2012 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 384/328/2012 în sensul că va admite contestaţia la executare şi va dispune anularea executării silite obiect al dosarului execuţional nr. 337/2011 al biroului executorului judecătoresc M. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TURDA împotriva Sentinţei civile nr. 859/21.02.2012 pronunţată în dosar nr. 384/328/2012 al Judecătoriei Turda, pe care o modifică în sensul că admite contestaţia la executare si dispune anularea executării silite obiect al dosarului execuţional nr.337/2011 al B.E.J. M. D.
Decizia este irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la Decembrie 2012.
