O.U.G. nr. 230/2008
Cererea este inadmisibilă, pentru că, în speţă, ordonanţa de guvern are valoare de lege prin ea însăşi, necontribuind la punerea în a unei legi ori la organizarea executării unei legi.
I.C.C.J., secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3172/09.06.2009
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII I-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Primăria sectorului l al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi Primarul sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat instanţei suspendarea executării O.U.G. nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu.
In motivarea cercrii de suspendare, reclamanţii au arătat că, prin aplicarca ordonanţei a cărci suspendare o cer, s-ar provoca o perturbare gravă serviciilor prestate de autorităţile administraţiei publice locale din sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi s-ar crca o pagubă iminentă unui marc număr de angajaţi ai Primăriei, întrucât o mare parte dintre angajaţi cumulează pensia cu salariul.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de interes.
Pe fondul cererii, pârâtul a arătat că suspendarea O.U.G. nr. 230/2008 nu se justifică, întrucât Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe, constatându-se că aceasta este contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie şi, prin urmare, ordonanţa este suspendată de drept.
Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 33 din 16 ianuarie 2009).
Prin sentinţa civilă nr. 387 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu de către instanţă şi în acest temei a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A apreciat că O.U.G. nr. 230/2008, a cărei suspendare s-a solicitat dc către reclamantă, nu este un act administrativ în sensul contenciosului administrativ şi, prin urmare, suspendarea executării acesteia în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă.
A mai considerat că cercrea este inadmisibilă, pentru că, în speţă, ordonanţa de guvern are valoare de lege prin ea însăşi, necontribuind la punerea în executare a unei legi ori la organizarea executării unei legi.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea recursului, reclamanţii au arătat că în mod greşit prima instanţă a considerat că ordonanţele de urgenţă au valoare de lege, României făcând distincţie între cele două categorii de acte normative.
In conţinutul recursului reclamanţii au mai arătat că, dacă ordonanţele ar fi avut valoare de lege, nu ar fi putut fi supuse procedurii contenciosului administrativ.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de
recurs invocate şi, din oficiu, înalta Curte a respins recursul reclamanţilor, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ, „actul administrativ este actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, carc dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice …”.
In conformitate cu dispoziţiile art. 107 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, iar, potrivit prevederilor art. 115 alin. (4) din legea fundamentală, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
In alin. (5) al articolului constituţional menţionat, se stipulează că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă să fie sesizată, iar în alin. (7) al aceluiaşi text se statuează că aceste ordonanţe se aprobă sau se resping prin lege.
In cauză, reclamanţii au solicitat suspendarea executării O.U.G. nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu, act normativ care nu are natura juridică a unui act administrativ, fiind un act cu putere de lege, adoptat dc autoritatea executivă în virtutea delegării legislative reglementate de art. 115 din Constituţia României şi supus aprobării Parlamentului.
Cum procedura de suspendare a executării instituită prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 are ca obicct numai un act administrativ unilateral [definit prin art. 2 alin. (1) lit. c), teza întâi din aceeaşi lege, menţionat anterior], rezultă că o ordonanţă de urgenţă nu este susceptibilă de a fi supusă suspendării executării în sensul dispoziţiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată de instanţa de prim rang este legală şi temeinică şi, pe cale de consecinţă, recursul reclamanţilor a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Notă: Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin ordonanţe sau dispoziţii de ordonanţe, introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul acţiunii principale nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiilor din ordonanţă.
Solicitarea suspendării executării ordonanţelor Guvernului, procedura de suspendare a executării, instituită prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, poate avea ca obiect numai un act administrativ unilateral, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din acest act normativ, ca fiind actul individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Ordonanţa de urgenţă nu este un act administrativ, ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de prevederile art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţia României, republicată, şi supus aprobării Parlamentului României, astfel încât nu este susceptibil de suspendare a executării, în sensul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.
însă, astfel cum în mod explicit menţionează şi textul de lege, măsura legală a suspendării vizează exclusiv actele administrative, nu şi ordonanţele de Guvern (simple sau de urgenţă).
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală prin acţiune introdusă la instanţa de contencios administrativ şi potrivit principiului accesorium sequitur principale, cererile de suspendare vor urma regimul cererilor
de anulare, în sensul imposibilităţii suspendării ordonanţelor Guvernului pe calea contenciosului administrativ.
