Instituţiei suspendării nu-i pot fi aplicate dispoziţiile art. 581 C.proc.civ. întrucât, pe de o parte, aceste dispoziţii sunt la rândul lor speciale astfel că dispoziţiile speciale nu se pot completa cu alte dispoziţii speciale, iar pe de altă parte, sunt incidente şi dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora în litigiile de administrativ nu-şi găsesc aplicarea normele privind ordonanţele preşedinţiale precum şi cele ce vizează executarea silită, deoarece sunt incompatibile.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 357 din 15 octombrie 2007
Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată la Tribunalul Galați, secția comerciala maritimă și fluvială și de contencios administrativ, reclamanta SC S. SRL Galați, prin administrator D.M. în temeiul dispozițiilor art. 581 și art. 582 C.proc.civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată – a chemat în judecată civilă pe pârâtul Consiliul local al municipiului Galați, prin Primarul municipiului Galați și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării Hotărârii nr. 93 din 27 februarie 2007, până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrate pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 6012/121/2007.
întrucât prima instanță a admis cererea, autoritatea pârâtă a declarat recurs, susținând printre altele, că instanța a aplicat greșit legea.
Recursul a fost admis pentru considerentele ce vor urma:
Investită cu o astfel de cerere și pe baza temeiului de drept invocat de reclamantă, prima instanță a pronunțat o sentință nelegală.
Curtea a reținut că instituției suspendării nu-i pot fi aplicate dispozițiile art. 581 C.proc.civ. întrucât, pe de o parte, aceste dispoziții sunt la rândul lor speciale astfel că dispozițiile speciale nu se pot completa cu alte dispoziții speciale, iar pe de altă parte, sunt incidente și dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora în litigiile de contencios administrativ nu-și găsesc aplicarea normele privind ordonanțele președințiale precum și cele ce vizează executarea silită, deoarece sunt incompatibile.
De altfel Curtea a reținut că prin obiectul cererii reclamantul tinde la oprirea efectelor juridice ce le-ar putea produce H.C.L. nr. 93/2007 pe perioada de soluționare a dosarului nr. 6012/121/2007 al Tribunalului Galați.
Principala problemă de drept asupra căreia poartă recursul și asupra căreia s-a pronunțat și instanța de fond este aceea a admisibilității instituției ordonanței președințiale reglementate de art. 581 -582 C.proc.civ. în procedura contenciosului administrativ și în special în cauzele ce au ca obiect suspendarea actelor administrative.
Așa cum s-a constatat în practica judiciară de aplicare a art. 14 sau 15, după caz, din Legea nr. 554/2004 suspendarea actului administrativ nu poate fi solicitată pe cale de ordonanță președințială, deoarece instituția suspendării, are o reglementare derogatorie prevăzută în legea contenciosului administrativ.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ. a admis recursul, modificând în tot sentința nr. 2077 din 26 septembrie 2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă ca inadmisibilă.