Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond din interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (I) (anterior modificării prin Legea nr. 262/2007) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (I) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepţia de nelegalitate putea fi ridicată cu privire la actele administrative unilaterale Iară a distinge dacă acestea aveau caracter normativ sau individual, care puteau forma şi obiectul unei acţiuni în anulare în administrativ.
Textul art. 4 alin. (1) din lege, modificat prin Legea nr. 262/20071, nu se mai referă însă decât la legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, care poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe calea excepţiei de nelegalitate.
Nu se mai face deci referire la actele administrative unilaterale cu caractcr normativ. Or. în speţă, ordonanţa de Guvern nu poate forma obiectul unei acţiuni directe în contencios administrativ decât în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. acţiunea fiind însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.
Verificarea legalităţii acestora se poate face numai în cadrul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate a întregii ordonanţe sau numai a unor dispoziţii cuprinse în aceasta, ridicată în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, posibilitatea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate presupunând existenţa unui litigiu pe rolul instanţelor, iar soluţionarea accstuia depinzând de rezolvarea de către Curtea Constituţională a unei excepţii care arc legătură cu cauza.
De altfel. Curtea Constituţională, prin Dccizia nr. 660/20072, admiţând cxccpţia de neconstituţionalitate, a constatat că dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea ncconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă.
Pc de altă parte, ordonanţele emise de Guvern au caracterul unor acte normative cu putere de lege, iar verificarea legalităţii acestora se realizează de Parlament prin legea de aprobare sau de respingere a ordonanţei, în condiţiile art. 115 alin. (7) şi (8) din republicată.
I.C.CJ., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 3091 din 3 octombrie 2007, în Excepţia de nelegalitate 2007-2008, p. 299
Notă: Ordonanţa de guvern (simplă sau de urgenţă) nu este act administrativ în sensul definiţiei acestuia furnizată de textul legal, întrucât ea nu organizează executarea legii, nici nu executa în concret legea: ea este însăşi legea. Cu alte cuvinte, ordonanţa de guvern este un act de reglementare primară, iar nu doar unul secundum legem. In consecinţă, ea nu poate fi verificată sub aspectul legalităţii, ci numai sub acela al constituţionalităţii sale. Aceasta este, de altfel, şi optica legiuitorului nostru care, la art. 8 al legii contenciosului administrativ, stabileşte că persoanele care se consideră vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale, se poate adresa instanţei de contencios administrativ cu o acţiune în daune (eventual şi în anularea unui act administrativ emis în temeiul ordonanţei în cauză), însoţită de excepţia de neconstituţionalitate. Altfel spus, doar Curtea Constituţională se poate pronunţa cu privire la constituţionalitatea unei ordonanţe de guvern, nu şi instanţa de contencios administrativ.
