Potrivit art. 284 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001 autovehiculele aflate sub regim de admitere temporară nu pot fi date în comodat, gajate sau cedate unei persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau reşedinţa în România, în caz contrar săvârşindu-se fapta de sustragere de la supraveghere vamală.
Potrivit art. 284 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001 autovehiculele aflate sub regim de admitere temporară nu pot fi date în comodat, gajate sau cedate unei persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau reşedinţa în România, în caz contrar săvârşindu-se fapta de sustragere de la supraveghere vamală.
C.A. Alba-lulia, Secţia comercială Decizia comercială nr. 500/CA din 19 noiembrie 2007
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 714/107/2006 reclamantul C.V.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Alba şi D.R.V. Cluj să se dispună anularea deciziei nr. 10/2006 emisă de pârâta de ordin I şi a procesului verbal de control emis de pârâta de ordin 2 la data de 11.10.2005.
în motivarea acţiunii se arată că autoturismul ce face obiectul procesului verbal de control aparţine cetăţeanului italian V.G. care la data de 18.10.2001 a autorizat pe cetăţeanul român M.A. să conducă autoturismul pe teritoriul României. Se mai arată că între cetăţeanul italian şi reclamant precum şi între M.A. şi reclamant nu există nici un raport juridic privitor la cedarea autoturismului în vreun fel.
La data de 20.09.2006 reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor V.G. şi M.A. pe considerentul că datoria vamală a fost stabilită în mod eronat asupra sa, organele vamale făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 143 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 fără a avea nicio justificare legală.
Prin sentinţa civilă nr. 1376/CA/2006 Tribunalul Alba a admis acţiunea reclamantului şi a anulat decizia nr. 10/30.01.2006 emisă de D.G.F.P. ALBA şi procesul-verbal nr. 13427/S/l 1.10.2005 întocmit de Direcţia Regională Vamală Cluj. A fost exonerat reclamantul de plata sumei de 16.492 RON reprezentând drepturi vamale, dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite în sarcina acestuia. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantul C.V.C. împotriva numiţilor M.A. şi V.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Alba a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă că autovehiculului cu nr. de înmatriculare MO 932118 i-a fost acordat de către autoritatea vamală română, regimul vamal de admitere temporară cu exonerare totală a plăţii taxelor vamale şi a altor drepturi de import, titularul regimului vamal respectiv fiind proprietarul care figurează în documentul autovehiculului – cetăţeanul italian V.G.
Conform înscrisului intitulat „Autorizzazione a Condurre Automezzi” din data de 18.10.2001 cetăţeanul italian a autorizat pe numitul M.A. să conducă autovehiculul pe teritoriul României.
Reclamantul conducea autovehiculul în momentul opririi sale de către organele de control, fiindu-i lăsat de către M.A. în scopul efectuării unor reparaţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001 autovehiculele aflate sub regim de admitere temporară nu pot fi date în comodat, gajatc sau cedate unei persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau reşedinţa în România, în caz contrar săvârşindu-se fapta de sustragere de la supravegherea vamală.
In consecinţă, titularul regimului vamal — cetăţeanul italian, precum şi numitul M. A., care trebuia să cunoască situaţia juridică a autoturismului ar fi putut fi sancţionaţi în condiţiile art. 143 alin. (1) şi (2) Codul vamal Reclamantul nu poate fi încadrat printre persoanele menţionate la art. 143 alin. (2) lit. b) Codul vamal, pe de o parte, întrucât nu a „dobândit” autoturismul în cauză şi nici nu a cunoscut sau trebuia să cunoască că autovehiculul a fost sustras de sub supraveghere vamală. Această situaţie se datorează faptului că autoturismul nu a fost lăsat de numitul M.A. cu vreun titlu (comodat, închiriere, gaj, etc.), neexistând niciun raport juridic între aceştia în acest sens, simplul fapt că autoturismul i-a fost încredinţat pentru a se ocupa de efectuarea unor reparaţii nu-1 poate face responsabil sau participant la săvârşirea faptei de sustragere vamală.
Ca atare, obligaţia de plată a sumelor datorate ca urmare a încălcării condiţiilor stabilite prin regimul vamal de admitere temporară nu poate fi stabilită în sarcina reclamantului.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR prin’ DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ BRAŞOV, solicitând modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantului.
în expunerea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a prevederilor art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 141/1997, întrucât acordarea autoturismului şi a dreptului de a-1 conduce unei alte persoane decât titularul operaţiunii temporare are ca efect direct sustragerea bunului de sub supraveghere vamală. Se apreciază că între M.A. şi reclamant a existat un raport juridic, iar reclamantul trebuia să cunoască situaţia bunului, respectiv sustragerea de la supraveghere vamală.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate precum şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul nu este fondat şi l-a respins pentru următoarele considerente:
Coroborând aceste dispoziţii legale cu cele ale art. 143 alin. (1) şi (2) din Codul vamal rezultă că persoanele care pot fi vinovate de săvârşirea faptei de sustragere de la supravegherea vamală sunt: titularul regimului vamal – cetăţeanul italian V.G. şi numitul M.A., care trebuia să cunoască situaţia juridică a autoturismului atâta timp cât a primit autoturismul de la cetăţeanul italian în baza înscrisului încheiat la data de 18.10.2001. în mod corect a stabilit instanţa de fond că reclamantul nu poate fi considerat persoană răspunzătoare întrucât, nu există nici o dovadă că acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască situaţia juridică a autoturismului.
Solidaritatea pasivă instituită de art. 143 alin. (2) din Codul vamal presupune o „participare” la sustragere între persoana care a săvârşit fapta şi celelalte persoane care răspund solidar cu acesta, ceea ce înseamnă că acestea din urmă au cunoscut şi au acceptat scoaterea de sub regimul vamal. Or, reclamantul nu a „dobândit” autoturismul în cauză de la numitul M.A., neexistând niciun raport juridic între aceştia în acest sens, simplul fapt că autoturismul i-a fost încredinţat pentru a se ocupa de efectuarea unor reparaţii, nu-1 poate face responsabil sau participant la săvârşirea faptei de sustragere vamală.
Pe de altă parte, recurenta susţine că, răspunderea fiind solidară, ea se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitorii solidari. Această susţinere este eronată întrucât, pentru a se putea îndrepta împotriva oricăruia dintre ei, este necesar ca recurenta să fi avut un titlu executoriu împotriva tuturor participanţilor. Aşadar, chiar dacă reclamantul C.V.C. ar fi fost considerat vinovat de săvârşirea faptei de sustragere de la supravegherea vamală, oricum obligaţia de plată a taxelor vamale trebuia stabilită, în solidar, în sarcina tuturor participanţilor la săvârşirea faptei, iar nu numai în sarcina unuia dintre ei. Doar în cazul în care exista un titlu executoriu împotriva tuturor debitorilor solidari, creditoarea putea face aplicarea art. 1042 C. civ., respectiv putea să se îndrepte împotriva oricăruia dintre ei pentru întreaga sumă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul pârâtei ca nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică şi la adăpost de orice critică.
