C. civ., art. 480 Constitutie, art. 44
Pierderea valabilităţii autorizaţiei echivalează cu pierderea dreptului de a construi şi se constituie într-un efect al neexecutării obligaţiilor ce derivă din autorizaţia de construire. Această împrejurare nu îşi poate produce efectele decât pentru viitor, în timp ce nulitatea actului îşi produce efecte, de regulă, pentru trecut, acesta fiind desfiinţat ca şi când nu ar fi existat.
C.A. Bucureşti, s. a VII l-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1242 din 10 mai 2010, ne publicată
Prin sentinţa civilă nr. 3342 din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii pentru formularea tardivă a plângerii prealabile, a tardivităţii formulării acţiunii şi a prescrierii dreptului material la acţiune al reclamantei, iar pe fond, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta H.M., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 1 Bucureşti, E.A. şi E.V., astfel cum a fost completată, dis-punându-se anularea autorizaţiei de construire nr. 748/55D/8858 din 1 august 2007, emisă de pârâtul Primarul Sectorului 1, precum şi suspendarea executării acestei autorizaţii până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea formulată, reclamanta H.M. a solicitat instanţei să dispună suspendarea executării autorizaţiei de construire nr. 748/55D/8858 din 1 august 2007, a cărei valabilitate a fost prelungită în data de 14 mai 2009 de la 16 iunie 2009 la 15 iunie 2010, autorizaţie emisă de Primăria Sectorului 1 pentru imobilul construcţie situat în Bucureşti (…) Sector 1, pentru beneficiarii E.A. şi E.V., precum şi anularea în tot a
autorizaţiei menţionate.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în calitate de proprietară a apartamentului nr. 2 de la aceeaşi adresă cu cea menţionată anterior, şi-a dat acordul, prin declaraţia autentificată sub nr. 725 din 12 aprilie 2005 de BNP Z.A.R., pentru supraînălţarea apartamentului nr. 5 al pârâţilor E., întrucât aceştia i-au motivat că astfel le va încăpea mobila.
Ulterior, folosind acest acord obţinut prin doi, pârâţii au solicitat şi obţinut de la Primăria Sectorului 1 autorizaţia de construire nr. 748/ 55.D/8858 din 1 august 2007, a cărei valabilitate a fost prelungită în 14 mai 2009 de la 16 iunie 2009 la 15 iunie 2010, însă pentru supraetajarea apartamentului lor. Lucrările de construire nu au fost demarate la data emiterii autorizaţiei şi nici până la data de 27 martie 2009, astfel cum atestă şi adresa nr. 1919 din 31 martie 2009 emisă de Biroul disciplină în construcţii din cadrul Consiliului local Sector 1 şi nici nu există o cerere înregistrată pentru prelungirea valabilităţii acestei autorizaţii. Cu toate acestea, în iulie 2009, pârâţii E. au început să construiască pe acoperişul apartamentului nr. 5 un brâu neconsolidat de ciment peste care au montat bârne de lemn, toate acestea cu scopul de a mai ridica un etaj. La sesizarea reclamantei, prin Nota de constatare nr. 5925 din 9 iulie 2009 emisă de Biroul disciplină în construcţii din cadrul Consiliului local Sector 1, aceasta a fost înştiinţată că lucrările se realizează în baza autorizaţiei de construire nr. 748/55.D/8858 din 1 august 2007, a cărei valabilitate a fost prelungită în 14 mai 2009 de la 16 iunie 2009 la 15 iunie 2010, pentru lucrări de supraetajare şi nu de supraînălţare cum îşi dăduse reclamanta acordul, ceea ce constituie un real pericol de prăbuşire pentru întreaga construcţie şi încalcă acordul dat de reclamantă, autorizaţia fiind astfel nelegal emisă.
In plus, prin completarea motivelor acţiunii, prin cererea aflată la dosar, reclamanta invocă şi faptul că prin emiterea autorizaţiei contestate a fost încălcat şi dreptul său de proprietate asupra podului clădirii, care este deţinut în cote indivize de toţi cei care locuiesc în clădire, reclamantei revenindu-i o cotă de 24,42% din acesta, drept protejat de dispoziţiile art. 480 C. civ., fiind, de asemenea, încălcate şi dispoziţiile art. 611 C. civ., care stabilesc necesitatea existenţei acordului vecinului pentru execuţia unei ferestre sau deschideri într-un zid comun.
In drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Codul civil, H.G. nr. 525/1996.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtul Primarul Sectorului 1, au fost invocate excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, aceasta fiind formulată tardiv în opinia pârâtului, precum şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii prin raportare la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, unde se menţionează că acţiunea trebuia formulată în 6 luni de la emiterea actului, iar în subsidiar, prescrierea dreptului material la acţiune raportat la dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Sectorului 1 prin raportare la dispoziţiile art. 77 din Legea
nr. 215/2001, excepţie la care însă pârâtul a renunţat în şedinţa publică din 28 noiembrie 2009.
La rândul lor, pârâţii E.A. şi E.V. au formulat întâmpinare în cauză, prin care au invocat, la rândul lor, excepţiile ridicate şi de pârâtul Primarul Sectorului 1 şi, în plus, au menţionat că cererea de suspendare a executării autorizaţiei de construire a rămas fară obiect întrucât lucrările de consolidare şi supraetajare au fost finalizate, iar autorizaţia contestată în cauză a fost legal emisă, la fel şi prelungirea valabilităţii acesteia, în condiţiile în care prin adresa nr. 21285 din 11 iunie 2008 a fost anunţată începerea lucrărilor la 16 iunie 2008, iar la data de 14 mai 2009 a fost formulată cerere de prelungire a valabilităţii autorizaţiei şi această prelungire a fost acordată de către pârât, de la 16 iunie 2009 până la 15 iunie 2010 .
Analizând întregul material probator administrat în cauză, în vederea soluţionării excepţiilor invocate de părţi, dar şi a cauzei pe fond, Tribunalul a arătat următoarele:
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 77 din 21 ianuarie 2004 de BNP C.E., reclamanta a devenit proprietara apartamentului situat în Bucureşti (…) Sector 1, în suprafaţă utilă de
92,43 mp, precum şi a cotei indivize de 24, 42 % din părţile şi dependinţele comune ale imobilului. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3336 din 16 decembrie 2004 de BNP, pârâţii E. au devenit, la rândul lor, proprietarii apartamentului nr. 5 din acelaşi imobil, corpul B, în suprafaţă utilă de 73,54 mp, precum şi asupra cotei indivize de 19,42 %, aferentă părţilor şi dependinţelor comune ale apartamentului bloc, care prin natura şi destinaţia lor sunt în coproprietate perpetuă şi forţată.
Starea de coproprietate forţată a părţilor asupra spaţiilor comune ale imobilului, cum sunt podul, respectiv spălătoria, uscătoria şi WC-ul, aflate la mansarda imobilului, a fost încă o dată evidenţiată şi prin sentinţa civilă nr. 786 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă de ieşire din indiviziunea asupra părţilor comune ale clădirii, instanţa concluzionând că, în lipsa acordului tuturor coproprietarilor cu privire la modalitatea de împărţire a acestor spaţii comune şi în lipsa unor motive excepţionale care să impună o partajare a acestora în lipsa acordului coproprietarilor, spaţiile comune vor rămâne în coproprietate conform cotelor indivize menţionate în titlurile de proprietate ale acestora.
In acest context, prin autorizaţia de construire nr. 748/55.D/8858 din 1 august 2007, a cărei valabilitate a fost prelungită în 14 iunie 2009 de la 16 iunie 2009 la 15 iunie 2010, emisă de Primarul Sectorului 1 în beneficiul pârâţilor E.A. si E.V., aceştia au fost autorizaţi să execute lucrări de consolidare, modificări interioare şi exterioare, supraetajarea cu un nivel a apartamentului pe care îl deţin la adresa menţionată anterior, construcţia existentă fiind compusă din S+P+pod.
Deşi autorizaţia a fost emisă la 1 august 2007, pârâţii au anunţat începerea lucrărilor de construire la 16 iunie 2008, prin adresa nr. 21285 din 11 iunie 2008, însă, conform adresei nr. 2203/1919 din 31 martie 2009 şi notei de constatare nr. 8740 din 27 martie 2009, emisă de Direcţia de inspecţie din cadrul Consiliului local Sector 1, Tribunalul a reţinut că în urma controlului efectuat la data de 27 martie 2009, la imobilul de la adresa Str. Al.D. nr. (…) Sector 1, s-a constatat că nu au fost demarate lucrările de construire conform autorizaţiei de construire nr. 748/55D/8858 din 1 august 2007 şi că aceasta nu mai este valabilă, întrucât lucrările nu au început în termenul legal şi nu există nicio cerere de prelungire a acesteia.
Cu toate acestea, prin cererea înregistrată sub nr. 16004 din 14 mai 2009, pârâtul E.V. a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 748/55D/8858 din 1 august 2007, iar conform menţiunilor cuprinse în autorizaţie, valabilitatea acesteia a fost prelungită de
la data de 16 iunie 2009 până la data de 15 iunie 2010 . In luna iulie 2009 pârâţii au început efectiv executarea lucrărilor autorizate, fapt necontestat de părţi şi confirmat şi de contractul ferm nr. 312 privind executarea lucrărilor, încheiat la 9 iunie 2009 de pârâţii E. cu SC M. SRL, şi de procesul-verbal de recepţie a lucrărilor încheiat de aceştia, la data de 7 octombrie 2009.
Având în vedere toate aceste aspecte relevante în ceea ce priveşte situaţia de fapt existentă în speţă, Tribunalul constată, pe de o parte, că excepţiile invocate de pârâţi sunt neîntemeiate şi în acest sens se are în vedere împrejurarea că, deşi autorizaţia de construire contestată a fost emisă iniţial la 1 august 2007, aceasta şi-a produs efectele începând cu iulie 2009, odată cu începerea efectivă a lucrărilor, după prelungirea termenului său de valabilitate, iar acesta este şi momentul când reclamanta a luat cunoştinţă de valabilitatea (care în speţă echivalează cu existenţa) şi mai ales de efectele acestui act. Astfel, prin raportare la acest moment, trebuie analizate atât respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind formularea plângerii prealabile, care, în speţă, a fost înregistrată sub nr. 24285 la 13 iulie 2009,
cât şi respectarea dispoziţiilor art. 11 din acelaşi act normativ privind termenul de introducere a acţiunii.
Or, faţă de cele menţionate mai sus, este evident în opinia Tribunalului că atât plângerea prealabilă, cât şi acţiunea introdusă pe rolul instanţei la data de 6 august 2009 au fost formulate în termenul legal de 30 de zile şi respectiv de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) si art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi, prin urmare, nu se poate reţine incidenţa formulării tardive a acestora.
Totodată, cât priveşte fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că prin raportare la criticile formulate cu privire la condiţiile în care a fost emisă şi prelungită valabilitatea autorizaţiei de construire contestată în speţă, sunt relevante dispoziţiile art. 7 alin. (5), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 50/1991, republicată.
Astfel, având în vedere circumstanţele speţei, Tribunalul a analizat cu prioritate critica privind nelegala prelungire a valabilităţii autorizaţiei de construire emise iniţial la data de 1 august 2007, cu o valabi-
litate de 12 luni. In acest sens, instanţa a arătat că, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, republicată, în intervalul de 12 luni de la data emiterii autorizaţiei, solicitantul este obligat să înceapă lucrările, iar în această situaţie valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute de autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic. Potrivit alin. (6) din acelaşi articol, neîncepe-rea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire, iar potrivit alin. (7), prin excepţie de la prevederile alin. (6), în cazul în care lucrările de construcţie nu pot fi începute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, se poate solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei cu cel puţin 15 zile înaintea expirării acesteia, iar prelungirea valabilităţii se poate acorda o singură dată şi pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni. Conform alin. (8), investitorul are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire, precum şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii asupra datei la care vor începe lucrările autorizate.
Aplicând aceste prevederi legale la situaţia de fapt evidenţiată anterior, Tribunalul constată că, deşi emisă la 1 august 2007, autorizaţia de construire analizată nu a fost pusă în până în luna iulie 2009, deşi pârâţii au anunţat începerea lucrărilor de construire la 16 iunie 2008, prin adresa nr. 21285 din 11 iunie 2008. Acest fapt este confirmat de adresa nr. 2203/1919 din 31 martie 2009 şi nota de constatare nr. 8740 din 27 martie 2009, emise de Direcţia de inspecţie
din cadrul Consiliului local Sector 1, care, în urma controlului efectuat la data de 27 martie 2009, la imobilul de la adresa (…), Sector 1, a constatat că nu au fost demarate lucrările de construire conform autorizaţiei de construire nr. 748/55/d/8858 din 1 august 2007.
Or, în această situaţie, în speţă a devenit incident art. 7 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, republicată, menţionat mai sus, iar autorizaţia de construire emisă iniţial şi-a pierdut valabilitatea încă de la 1 august 2008, întrucât simpla anunţare a unei date de începerea a lucrărilor nu echivalează cu începerea efectivă a acestora, aceasta din urmă fiind singura situaţie determinantă avută în vedere de lege, de natură să prelungească valabilitatea unei autorizaţii, până la terminarea lucră-rilor astfel începute. In acest sens, Tribunalul menţionează că în situaţia în care pârâţii E. constatau că nu pot demara lucrările din cauza opoziţiei vecinilor (B.R.I. şi H.M.), aveau obligaţia prevăzută de alin. (7) de a solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei, cu 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al acesteia, respectiv, cu 15 zile înainte de 1 august 2008.
Astfel stând lucrurile, este evident că la 14 mai 2009, când pârâţii
E. au solicitat totuşi prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire, aceasta nu mai putea fi acordată, întrucât actul nu mai era valabil de aproape un an şi, prin urmare, în mod nelegal, Primarul Sectorului 1 a prelungit valabilitatea acestui act de la 16 iunie 2009 până la 15 iunie 2010, în condiţiile în care, conform legii, ar fi trebuit să se emită o nouă autorizaţie de construire.
Faţă de aceste considerente, Tribunalul a constatat că autorizaţia contestată este nulă, valabilitatea sa fiind prelungită cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente, context în care nu poate produce niciun efect recunoscut de lege.
Mai mult, Tribunalul constată că şi iniţial autorizaţia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., întrucât s-a autorizat, fară acordul expres al reclamantei, efectuarea unei supraetajări cu un nivel a apartamentului pârâţilor, cu afectarea podului de deasupra acestuia, pod care facea parte din părţile comune ale imobilului, aflate în coproprietate perpetuă şi forţată şi deţinut în cote-părţi indivize de toţi proprietarii din imobil.
In acest sens, Tribunalul reţine că acordul reclamantei, folosit de pârâţi pentru obţinerea autorizaţiei, nu se referă explicit la supraetajarea apartamentului cu un nivel, ci la efectuarea unor lucrări de supra-înălţare a apartamentului. Or, în condiţiile în care, în urma supraetajării, podul aflat în coproprietatea părţilor, practic, dispare, locul său
fiind luat de un etaj asupra căruia pârâţii E. au proprietate exclusivă, acest acord echivalând cu un act de dispoziţie din partea reclamantei, trebuia să conţină o exprimare explicită şi fără dubiu a voinţei acesteia de a renunţa la cota sa indiviză din proprietatea comună asupra podului, ceea ce nu este evident în declaraţia sa autentificată sub nr. 725 din 12 aprilie 2005 de BNP Z.A.R.. astfel că, în lipsa unui asemenea acord explicit, autorizarea pârâţilor E. să supraetajeze apartamentul cu un nivel echivalează cu o în fapt a reclamantei de cota sa indiviză asupra podului, ceea ce constituie o încălcare gravă a dreptului său de proprietate protejat de art. 480 C. civ. şi art. 44 din României.
Cât priveşte cererea de suspendare a executării acestei autorizaţii, Tribunalul constată că aceasta nu a rămas fară obiect, întrucât, deşi pârâţii E. au arătat în acest sens că lucrările de supraetajare au fost terminate, fapt care ar rezulta din procesul-verbal de recepţie a lucrărilor aflat la dosar, precum şi din fotografiile depuse în cauză, acestea nu pot fi reţinute ca dovedind această împrejurare. Astfel, pe de o parte, procesul-verbal menţionat este un act sub semnătură privată încheiat între constructor şi beneficiar, iar, pe de altă parte, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, republicată, lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor, în condiţiile legii, iar efectuarea acestei recepţii este obligatorie şi în situaţia realizării lucrărilor în regie proprie. Aceste elemente nu au fost dovedite în cauză, întrucât la recepţia lucrării invocate de pârâţi nu a fost prezent niciun reprezentant al autorităţii emitente ori al Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcţii, care să confirme finalizarea acesteia în sensul legii.
Astfel, faţă de aceste considerente, precum şi ţinând seama de elementele de nelegalitate menţionate în legătură cu emiterea şi prelungirea valabilităţii autorizaţiei, Tribunalul constată că pentru evitarea producerii unor prejudicii şi mai însemnate pentru toate părţile, se impune, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării acestei autorizaţii până la soluţionarea irevocabilă pe fond a cauzei, instanţa urmând să dispună în consecinţă.
împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâtul Primarul Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei civile recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată. în motivarea recursului s-au învederat următoarele:
1. Instanţa de fond în mod greşit a anulat autorizaţia de construire nr. 748/55D din 1 august 2007, emisă de Primarul Sectorului 1, pe motiv că prelungirea acesteia s-ar fi făcut cu încălcare prevederilor legale. Operaţiunea prelungirii unei autorizaţii de construire este distinctă de operaţiunea emiterii autorizaţiei de construire, după cum şi normele care reglementează cele două operaţiuni ale acestui act admi-
nistrativ sunt diferite. încălcarea normelor legale în vigoare la data emiterii autorizaţiei de construire atrage nelegalitatea acesteia, respectiv posibilitatea anulării acesteia de cătrc instanţa de judecată.
Instanţa face o gravă confuzie între încetarea efectelor autorizaţiei de construire ca urmare a neînceperii lucrărilor în termenul de 12 luni de la data emiterii acesteia, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, republicată, şi cauzele care atrag nulitatea acestui act administrativ, iar nelegalitatea operaţiunii de prelungire a valabilităţii acesteia nu se numără printre acestea. Astfel, instanţa de fond, apreciind că prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire, a cărei anulare şi suspendare au fost cerute de către reclamanţi, nu a fost făcută cu respectarea prevederilor legale, în mod greşit a anulat autorizaţia de construire.
In ceea ce priveşte acordul reclamantei H.M. cu privire la efectuarea lucrărilor de supraînălţare autorizate, se apreciază că acesta, în forma dată, împreună cu îndeplinirea celorlalte cerinţe prevăzute de lege, este suficient pentru emiterea autorizaţiei de construire.
2. Nu în ultimul rând, se arată în continuare, nici pretinsele pericole rezultând din punerea în executare a autorizaţiei de construire în cauză, nu pot duce la anularea acesteia deoarece, punerea în executare a lucrărilor de construire autorizate nu face obiectul de activitate al Primăriei Sectorului 1, ci al celor responsabili cu executarea acestora.
3. în plus, în cazul în care documentaţia tehnică ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nu este respectată, constituie, potrivit art. 24 alin. (1), respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, infracţiune sau contravenţie, după caz, însă nu atrage nicidecum nulitatea autorizaţiei de construire.
Pârâţii E.A. şi E.V. au formulat, de asemenea, recurs împotriva sentinţei pronunţate de Tribunal, solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei tardivităţii formulării cererii şi, în consecinţă, respingerea acţiunii ca tardiv formulată, iar în subsidiar respingerea acţiunii introductive ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
1. Cu privire la greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, se arată că Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ reglementează, în cuprinsul art. 7 şi art. 11, procedura legală ce trebuie urmată de persoanele nemulţumite sau vătămate într-un drept al lor de un act administrativ, recunoscându-se dreptul persoanelor care se consideră vătămate într-un drept al lor printr-un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept, posibilitatea de a solicita repararea acestei vătămări şi desfiinţarea actului administrativ, procedură care presupune respectarea a două etape: formularea unei plângeri prealabile adresate autorităţii emitente, prin care să se solicite anularea actului în termen de 6 luni de la data luării la cunoştinţă despre existenţa actului; ulterior, promovarea unei acţiuni în instanţă pentru anularea actului, în termen de 6 luni, calculat de la data comunicării răspunsului la plângere.
Faţă de aceste dispoziţii şi prin raportare la cererea introductivă de instanţă, se apreciază că excepţia invocată este întemeiată întrucât, astfel cum rezultă din adresa nr. 25162 din data de 28 iulie 2009 emisă de Primăria Sectorului 1 Bucureşti ca răspuns la sesizarea nr. 25162 din 21 iulie 2009, intimata-reclamantă avea cunoştinţă de existenţa autorizaţiei de construire ce face obiectul prezentului litigiu încă din data de 26 mai 2008.
Faţă de această împrejurare, având în vedere că: procedura plângerii prealabile a fost îndeplinită de intimata-reclamantă în cursul anului 2008, anterior datei de 26 mai 2008; la data de 26 mai 2008 reclamanta a luat cunoştinţă de răspunsul Primăriei Sector 1 Bucureşti cu privire la autorizaţia nr. 748/55D/8858 emisă la data de 1 august 2007; art. 11. alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 stabileşte un termen de 6 luni, termen calculat de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, termen în care poate fi formulată acţiune pentru anularea actului administrativ; recurenţii susţin că, în cauză, intimata-reclamantă a promovat prezenta acţiune cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind termenul de introducere a acţiunii în anularea actului administrativ, fapt ce impunea respingerea acţiunii ca tardiv formulată.
2. Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că: „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, situaţie în care acţiunea reclamantei este tardivă având în vedere că: intimata-reclamantă a luat la cunoştinţă de
existenţa autorizaţiei nr. 748/55D/8858 cel mai târziu la data de 26 mai 2008; legea stabileşte un termen de un an de zile pentru introducerea unei acţiuni în anularea actului administrativ individual, termen calculat de la data luării la cunoştinţă despre existenţa acestuia. în consecinţă, acţiunea reclamantei este tardiv formulată.
3. Cât priveşte fondul litigiului, recurenta arată că instanţa de fond
a pronunţat o hotărâre nelegală. In acest sens, se arată că autorizaţia nr. 748/55.D/8858 a fost emisă la data de 1 august 2007, cu o valabilitate de 12 luni. Conform dispoziţiilor punctului C al autorizaţiei, „durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni de la data începerii efective a lucrărilor, situaţie în care perioada de valabilitate a autorizaţiei se extinde pe întreaga durata de execuţie a lucrărilor”. La data de 11 iunie 2008, în interiorul termenului de valabilitate al autorizaţiei, prin adresa 21285 recurenţii au informat Primăria Sectorului 1 Bucureşti că lucrările vor fi demarate la data de 16 iunie 2008. Se apreciază că acesta este momentul de la care perioada de valabilitate a autorizaţiei s-a prelungit cu încă 12 luni, până la data de 16 iunie 2009. Ulterior, la data de 14 mai 2009, în interiorul termenului de valabilitate al autorizaţiei s-a emis, la cererea pârâţilor, avizul de prelungire a valabilităţii autorizaţiei pentru perioada 16 iunie 2009 – 15 iunie 2010 .
Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire s-a efectuat în mod legal, de vreme ce anunţul de începere a lucrărilor din data de 11 iunie 2008 a fost unul concret, la imobil fiind efectuate lucrări în interior, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care intimata-reclamantă a formulat la acea dată adrese către Primăria Sector 1 Bucureşti, solicitând anularea autorizaţiei. Nota de control din 27 martie 2009, în care se constată încetarea valabilităţii autorizaţiei, a fost încheiată în absenţa intimaţilor-pârâţi şi fără a se verifica în prealabil dacă lucrările au fost sau nu demarate. Mai mult, în urma controlului ce a avut loc ulterior lunii martie 2009, control efectuat de către aceeaşi persoană care anterior aprecia că autorizaţia a încetat, nu s-a constatat nicio neregularitate.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursurilor de către recurenţii-pârâţi. Totodată, a solicitat respingerea acestora ca nefondate, reluând în esenţă argumentele instanţei de fond ce au fundamentat soluţia pronunţată.
Având a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii formulării recursurilor, în temeiul art. 137 C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este nefondată.
Astfel, în privinţa recursului formulat de Primarul Sectorului 1 Bucureşti, contrar celor afirmate de către recurentă, nu se poate reţine depăşirea termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C. proc. civ., din moment ce dovada comunicării hotărârii recurate prin afişare la sediul din B-dul B.M., depusă la dosarul de fond, atestă împrejurarea că pârâtul şi-a schimbat adresa, indicând, totodată, şi noua adresă -Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 9-13.
In condiţiile în care, prin întâmpinarea depusă, pârâtul a precizat fară echivoc adresa sediului său ca fiind Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 9-13, neregularitatea comunicării hotărârii la adresa sediului vechi nu îi este imputabilă. Pe cale de consecinţă, nu se poate aprecia că termenul de recurs în privinţa acestui pârât curge de la data de 28 decembrie 2009, menţionată în cuprinsul dovezii anterior menţionate. Aşa fiind, recursul declarat de pârâtul Primarul Sectorului 1 Bucureşti declarat la data de 15 ianuarie 2010 apare ca fiind formulat în termen, fapt ce impune respingerea excepţiei invocate.
Cât priveşte recursurile declarate de pârâţii E., Curtea a reţinut că hotărârea a fost comunicată acestora la data de 28 decembrie 2009, iar recursurile au fost formulate la data de 11 ianuarie 2010 (data poştei), fiind deci promovate în termenul de 15 zile prevăzut de Codul de procedură civilă.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Se reţine că argumentele care au fundamentat soluţia de admitere a acţiunii privind anularea/suspendarea autorizaţiei de construire au fost: 1. încetarea efectelor autorizaţiei de construire ca urmare a neîn-ceperii lucrărilor în termenul de 12 luni de la emiterea acesteia, precum şi 2. nerespectarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., mai exact lipsa acordului expres al reclamantei la efectuarea unei supraetajări cu un nivel al apartamentului pârâţilor.
In privinţa primului argument, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că ar fi de natură a conduce la anularea
actului. Intr-adevăr, nulitatea actului administrativ intervine ca sancţiune pentru încălcarea normelor legale care reglementează condiţiile de fond, de formă sau de procedură pentru validitatea sa. Motivele de nulitate se analizează în raport de dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Aşa fiind, faptul reţinut de către instanţa de fond, respectiv pierderea valabilităţii autorizaţiei de construire ca urmare a neînceperii lucrărilor în termenul legal, nu poate constitui un motiv de anulare a actului, din moment ce vizează
cauze ulterioare momentului emiterii autorizaţiei. In realitate, pierderea valabilităţii autorizaţiei echivalează cu pierderea dreptului de a construi şi se constituie într-un efect al neexecutării obligaţiilor ce derivă din autorizaţia de construire, ce nu are consecinţe decât pentru viitor, în timp ce nulitatea actului produce efecte, de regulă, pentru trecut, acesta fiind desfiinţat ca şi când nu ar fi existat.
Pe de altă parte, însă, se apreciază că cel de-al doilea motiv de nulitate a autorizaţiei de construire a fost corect reţinut de către instanţa de fond. Autorizaţia de construire a fost emisă, printre altele, pentru executarea lucrărilor de construire pentru lucrări de supraetajare cu un nivel. întrucât lucrările de supraetajare vizau podul clădirii cu mai multe apartamente, între ai căror se legitimează reclamanta şi cei doi pârâţi, se impunea acordul tuturor coproprietarilor, fiind vorba de un spaţiu comun aflat în indiviziune forţată şi perpetuă.
In speţă, pârâţii au depus, în vederea eliberării autorizaţiei de construire, acordul reclamantei, dat în cuprinsul declaraţiei autentificate cu nr. 725 din 12 aprilie 2005 la BNP Z.A.R., privind „supra-înălţarea apartamentului” acestora. Aşadar, acordul reclamantei a vizat lucrări de „supraînălţare”, iar nu de „supraetajare”, astfel cum acestea din urmă au fost autorizate prin actul a cărui anulare se solicita în cauză, cele două noţiuni nefiind sinonime. Mai mult, lucrările autorizate se execută asupra întregului imobil S+P+pod, în timp ce acordul reclamantei a vizat supraînălţarea apartamentului pârâţilor. Astfel, cum se arăta chiar de instanţa fondului, supraetajarea presupune dispariţia podului, cu consecinţa creării unui nou etaj, iar supraînălţarea apartamentului presupune menţinerea podului. Menţiunile autorizaţiei de construire sunt neechivoce în acest sens: „Se execută desfiinţarea şarpantei existente şi construirea unui etaj cu structura zidăriei portantă şi planşeu de lemn”.
Astfel fiind, în mod judicios a reţinut instanţa fondului că emiterea actului atacat în lipsa acordului explicit al reclamantei, în sensul transformării spaţiului aflat în folosinţă comună în spaţiu de folosinţă exclusivă a pârâţilor, echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, garantat de dispoziţiile art. 480 C. civ.
Cât priveşte critica recurenţilor-pârâţi E. relativ la eronata dezlegare dată de instanţa de fond excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată, se apreciază că în mod corect Tribunalul a reţinut că reclamanta a putut lua la cunoştinţă de existenţa actului atacat începând cu luna iulie 2009, odată cu începerea efectivă a lucrărilor. Nu poate fi primită aserţiunea recurenţilor, în sensul că reclamanta avea cunoş
tinţă de autorizaţie de la momentul exprimării acordului notarial, de vreme ce acesta din urmă a fost exprimat în anul 2005, tocmai în scopul eliberării autorizaţiei de construire din 1 august 2007. Nici conţinutul adresei Primăriei Sectorului 1 nr. 25162 din 28 iulie 2009 nu este de natură a concluziona că reclamanta ar fi avut cunoştinţă de autorizaţia de construire de la data de 26 mai 2008.
Intr-adevăr, adresa anterior menţionată constituie un răspuns al Primăriei către reclamanta H.M. şi B.R.I. la sesizările acestora din 21 iulie 2009 şi 13 iulie 2009, prin care solicitau anularea autorizaţiei de construire. Faptul că emitentul menţionează la un moment dat că „revenim la adresa noastră anterioară nr. 19087 din 26 mai 2008” nu probează, prin el însuşi, împrejurarea că reclamanta ar fi avut cunoştinţă de actul atacat de la acea dată, câtă vreme nici măcar nu se cunoaşte ce cerere a vizat adresa amintită. Aşa fiind, atât plângerea prealabilă, cât şi acţiunea reclamantei apar ca fiind formulate în termenele prevăzute de art. 7, respectiv art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea, reţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursurile ca nefondate.
Faţă de soluţia dată asupra recursurilor, Curtea, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurenţilor, a dispus obligarea acestora către intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 lei, reprezentând onorariu de avocat.
