Din modul în care art. 49 din defineşte perioada de observaţie nu rezultă că împrejurarea că debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăşi pe proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un drept de folosinţă să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.
Având în vedere faptul că planul de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii contractelor de leasing, bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate nu puteau face obiectul planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art. 4 pct. 2.B., clauză opozabilă judecătorului sindic, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 şi art. 90 din Legea nr. 85/2006.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 581 din 7 martie 2012
La data de 12.12.2009, debitoarea SC B.P.T. SRL a solicitat a fi supusă procedurii generale de insolvență, manifestându-și intenția de a-și reorganiza activitatea.
Constatându-se că sunt îndeplinite condițiile legii, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea debitoarei și, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea privind procedura insolvenței, s-a constatat că aceasta este în încetare de plăți și s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva sa.
în consecință, s-au dispus și măsurile imediate prevăzute de legea procedurii insolvenței și, prin încheierea din 17.11.2009, a fost deschisă procedura generală de observație pentru debitoare, care a depus și un plan de reorganizare a activității.
La data de 11.02.2011 creditoarea SC U.L.C. IFN SA a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC B.P.T. SRL, restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing încheiate cu aceasta nr. 62493/B.P.-2-001 și nr. 64435/B.P.-2-002 menționate în cerere.
S-a arătat în motivare că la data de 26.11.2009 s-au încheiat între părți contractele de mai sus, iar la data de 26.11.2010 au fost reziliate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale privind plata ratelor de leasing de către debitor.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006,art. 1 și art. 13 din O.G. nr. 51/1997.
Tribunalul Comercial Argeș, prin încheierea din data de 5 aprilie 2011, a respins cererea formulată de SC U.L.C. IFN SA.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin încheierea din 17.11.2009 a fost deschisă procedura generală de observație ce privește pe debitorul SC B.P.T. SRL Pitești la solicitarea acestuia.
Tribunalul a apreciat că perioada de observație reprezintă perioada cuprinsă de la data deschiderii procedurii și data confirmării planului de reorganizare, perioadă în care debitorul este îndreptățit să procedeze la desfășurarea activităților curente. Perioada de observație este dată pentru a stabili dacă afacerea debitorului poate continua, iar perspectivele reorganizării sunt reale și exploatarea societății comerciale a debitorului trebuie să aibă loc în condiții foarte apropiate de cele existente în cursul exploatării normale, așa cum s-au desfășurat ele înainte de deschiderea procedurii, deoarece, în caz contrar, șansele redresării nu au perspectivă de reușită.
S-a reținut că societatea creditoare este înscrisă la masa credală cu întreaga creanță rezultată din contractele de leasing, existând posibilitatea recuperării sumelor datorate de către debitor, dacă cele două contracte vor fi menținute, întrucât rezilierea acestora este o operație ce va îngreuna realizarea planului de reorganizare care a fost depus la dosar.
Față de cele reținute, instanța a considerat că cererea creditorului de restituire a bunurilor menționate în acțiune este neîntemeiată.
împotriva acestei încheieri au formulat recurs creditoarea SC U.L.C. IFN SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma următoarelor motive de recurs, încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.:
1. Hotărârea instanței este lipsită de temei legal, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanța face o apreciere greșită asupra modului de desfășurare a procedurii susținând, fără să motiveze în vreun fel, că în perioada de observație, creditorii nu ar putea să obțină preluarea unor bunuri din patrimoniul debitoarei, deși debitoarea nu justifică un drept asupra acestora.
Se susține că acest raționament contravine dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006.
2. Hotărârea instanței este dată cu încălcarea legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța prin sentința pronunțată invalidează scopul dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta susține că scopul acestor reglementări este protejarea intereselor creditorilor în raport cu societatea creditoarea, care refuză să ducă la îndeplinire o obligație legală, respectiv restituirea bunurilor asupra cărora nu poate invoca vreun drept.
Se mai arată că, deși nu s-a contestat măsura rezilierii, care a intervenit anterior învestirii instanței cu cererea de restituire, respectiv la data de 26.11.2009, și care conduce la pierderea dreptului de folosință a bunului din partea utilizatorului, instanța face abstracție de natura raportului contractual dintre cele două părți și omite faptul că administratorul judiciar nu se pronunțase anterior în sensul menținerii contractelor de leasing.
Susține recurenta că, în mod eronat, instanța face o apreciere cu privire la măsura rezilierii, deși această sancțiune a intervenit, conform convenției părților, în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV, fără intervenția instanței și fără ca debitorul să fie notificat.
în sfârșit, se critică sentința judecătorului sindic sub aspectul faptului că este pronunțată prin raportare la planul de reorganizare ce urmează a fi depus, deși la data soluționării cererii de restituire a bunului, debitoarea nu solicitase încuviințarea de principiu a planului de reorganizare, acesta nefiind nici măcar supus aprobării.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, fie sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h) și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, fie sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
Din modul în care art. 49 din Legea nr. 85/2006 definește perioada de observație, nu rezultă că împrejurarea că debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăși pe proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un drept de folosință să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.
Este adevărat că, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „Când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan”.
însă, în cauză, contractele de leasing ce au avut ca obiect bunurile a căror restituire se solicită, au fost reziliate unilateral, în temeiul pactului comisoriu de gradul III cuprins în contractul părților, respectiv la art. 4 pct. 2.B, care prevede: „în cazul în care Finanțatorul optează pentru rezilierea contractului de leasing financiar ca urmare apariției unui caz de culpă, conform Secțiunii 4.1 de mai sus, contractul de leasing financiar încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă, cu predarea bunurilor ce formează obiectul leasingului către Finanțator. Data rezilierii va fi considerată data la care Finanțatorul a înțeles să-și exercite opțiunea de a rezilia contractul și pe care a inserat-o în notificarea de reziliere transmisă Utilizatorului”.
Astfel, prin notificarea nr. 1776/26.11.2009, transmisă prin Biroul executorului judecătoresc N.M., creditoarea-recurentă a comunicat rezilierea contractelor de leasing nr. 64435 și nr. 62493, în temeiul art. 4.4.1 din contract, începând cu data de 26.11.2009, având în vedere ratele restante în sumă de 229.010,60 lei și a pus în vedere Utilizatorului, respectiv debitoarea-intimată, obligația de predare a obiectului leasingului până la data de 7.12.2009.
Este adevărat că prin încheierea din 17.11.2009 a fost deschisă procedura generală de observație în ceea ce privește pe debitoarea-intimată SC B.P.T. SRL Pitești, însă la acel moment nu exista un plan de reorganizare propus, acesta fiind înregistrat la Tribunalul Comercial Argeș abia la data de 15.04.2011 și supus votului Adunării creditorilor în data de 12.15.2011, fiind confirmat de către judecătorul sindic prin sentința nr. 920/F/31.05.2011.
Prin urmare, la momentul la care a intervenit rezilierea contractului, debitoarei îi revenea obligația de a restitui bunurile în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art. 4 pct. .2.B. din contractele de leasing.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997: „Drepturile locatorului/ finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situația în care locatarul/ utilizatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie”.
Este adevărat că textul art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 trimite la aplicarea prevederilor legale în materie de insolvență, însă sub acest aspect Curtea reține că nici dispozițiile art. 90 din Legea nr. 85/2006 nu se opun preluării bunului de către societatea de leasing în ipoteza în care contractul a fost reziliat ca urmare a neplății ratelor de leasing, iar utilizatorul nu mai poate justifica dreptul său de folosință.
Astfel, potrivit art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „Dacă un debitor deține marfă în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparține altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestației debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să își recupereze bunul, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garanție valabil asupra bunului”.
Prin urmare, având în vedere faptul că planul de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii contractelor de leasing, bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate nu puteau face obiectul planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art. 4 pct. 2.B., clauză opozabilă judecătorului sindic, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 și art. 90 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost admis, iar încheierea modificată în sensul că s-a admis cererea de restituire formulată de către creditoarea-recurentă SC U.L.C. IFN SA a bunurilor formând obiectul contractelor de leasing nr. 64435 și nr. 62493 încheiate cu debitoarea SC B.P.T. SRL Pitești și a dispus restituirea bunurilor menționate în cererea de restituire.
