Trib. Brăila, secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 231 din 25 noiembrie 2002
Prin sentinţa civilă nr. 6090 din 17.07.2002 a Judecătoriei Brăila s-a respins plângerea contravenţională formulată de petentul C.S.Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, la data de 11.02.2002, petentul a fost amendat cu 1.000.000 lei şi i s-a întocmit procesul-verbal de contravenţie, reţinându-se săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 44 pct. 2 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, respectiv că a condus autoturismul fără a avea asupra sa certificatul de înmatriculare, dovada de verificare tehnică şi asigurarea obligatorie.În plângerea formulată, petentul a arătat că avea asupra sa copii ale documentelor, temându-se că originalele i-ar putea fi furate, autoturismul fiindu-i deja spart de 2 ori.Plângerea a fost considerată nefondată.Conducătorul auto este obligat să prezinte, la cererea organelor de poliţie, actele doveditoare ale proprietăţii autovehiculului, ale faptului că acesta poate circula în condiţii de siguranţă pe drumurile publice şi că a fost încheiată asigurarea civilă auto pentru daune. Cum textul de lege nu prevede că acestea să fie prezentate în copie, rezultă obligativitatea prezentării originalelor certificatului de înmatriculare, a dovezii de inspecţie tehnică periodică, precum şi a tichetului de civilă obligatorie.Faţă de cele expuse, instanţa a constatat că plângerea nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru netemeinicie, arătând că fapta sa nu prezintă un pericol deosebit, întrucât avea asupra sa şi a prezentat agentului constatator copiile certificate ale actelor maşinii, pe acestea din urmă ţinându-le acasă. A mai arătat că se impunea aplicarea unei sancţiuni contravenţionale mai uşoare, şi anume avertismentul.Procedând la examinarea sentinţei atacate prin prisma motivului de recurs formulat, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a considerat recursul fondat, potrivit art. 312 C. proc. civ.Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.G. nr. 2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, sancţiunea contravenţională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ dar trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se cont de împrejurările în care a fost comisă, de modul şi mijloacele de comitere, de scopul urmărit şi urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.În cauza de faţă, contravenientul C.S. a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1 milion lei amendă contravenţională pentru faptul că, la solicitarea agentului constatator, nu a prezentat actele originale ale maşinii pe care o conducea, ci copiile certificate ale acestora. Dat fiind că petentul nu a mai săvârşit fapte contravenţionale şi că prin contravenţia sa nu a periclitat circulaţia pe drumurile publice, instanţa de control a considerat că sancţiunea de 1 milion lei amendă contravenţională este prea aspră şi, în consecinţă, a procedat la înlocuirea acesteia cu cea a avertismentului.