O.G. nr. 2/2001, art. 32 alin. (2) C. proc. civ., art. 159 pct. 3
în conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este de competenţa judecătoriei în raza căreia a fost săvârşită contravenţia, fiind vorba, astfel, de o competenţă teritorială absolută, de la care nu se poate deroga, în accepţiunea art. 159 pct. 3 C. proc. civ.
Jud. Mangalia, sent. civ. nr. 147 din 20 ianuarie 2009,
portal.just.ro
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe, petentul R.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul l.P.J. Constanţa, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei din 3 noiembrie 2008. In motivarea în fapt a plângerii, petentul arată că viteza reţinută în procesul-verbal contestat nu a fost
viteza reală de deplasare. Plângerea nu a fost întemeiată în drept. In dovedire, petentul nu a propus administrarea de probe. Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare, depu-nând un set de înscrisuri. Instanţa a invocat din oficiu excepţia necom-petenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia în soluţionarea plângerii.
Analizând actele şi lucrările dosarului asupra excepţiei, instanţa a reţinut: prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, petentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 486 lei şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, reţinându-se că, la data de 3 noiembrie 2008, în loca-
litatea Eforie Sud, a condus autoturismul cu o viteză de 111 km/h. In conformitate cu dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este de competenţa de soluţionare a judecătoriei în raza căreia a fost săvârşită contravenţia, fiind o competenţă teritorială absolută, de la care nu se poate deroga, în accepţiunea art. 159 pct. 3 C. proc. civ. Din procesul-verbal contestat rezultă că locul săvârşirii contravenţiei este localitatea Eforie Sud, iar în baza H.G. nr. 337/1993, acesta este în circumscripţia Judecătoriei Constanţa, aspect faţă de care instanţa a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu este întemeiată.
Pe cale de consecinţă, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.