Recurenta-petentă nu a probat caracterul accidental al situaţiei de fapt reţinute de agentul constatator, invocând doar culpa contabilului autorizat al societăţii şi absenţa administratorului, însă, potrivit reglementării încălcate, notele de recepţie şi constatare diferenţe se întocmesc de comisia de recepţie a societăţii şi de gestionar, cu ocazia recepţionării mărfurilor achiziţionate. în plus, indiferent de calitatea persoanei responsabile cu întocmirea acestor note, culpa aparţine persoanei juridice, ai cărei prepuşi nu şi-au îndeplinit atribuţiile legale ce incumbă funcţiei respective.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 8 din 6 ianuarie 2011, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 8401 din 26 aprilie 2010, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta SC L.A.I. SRL împotriva procesului-verbal de contravenţie seria H nr. 0031930 din 26 februarie 2009, încheiat de intimata Garda Financiară, Comisariatul General. Instanţa de fond a verificat, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi a reţinut, în legătură cu primul aspect, că actul de constatare a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, iar sub aspectul temeiniciei, a reţinut că situaţia de fapt menţionată de agentul intimatului, care a constatat contravenţia prin propriile simţuri, corespunde realităţii şi că, în cauză, înscrisurile depuse de petentă la dosar, faţă de data întocmirii acestora, respectiv ulterior efectuării controlului, nu sunt de natură a dovedi nevinovăţia acesteia, astfel că nu a fost răsturnată prezumţia relativă de temeinicie de care se bucură actul sancţionator. Instanţa de fond a mai analizat şi modul de individualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate şi a reţinut că aceasta este legală şi respectă criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, fiind proporţională cu gradul sporit de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările săvârşirii acesteia şi consecinţele economice şi fiscale negative produse.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare. In dezvoltarea motivelor de recurs se critică modul de întocmire a procesului-verbal de către agenţii intimatei, care nu au analizat toate actele contabile din perioada respectivă, nu au reţinut faptul că au fost efectuate operaţiuni de încasări prin casa de marcat, neavându-se intenţia de a nu înregistra acele facturi în contabilitate, iar mărfurile şi materiile prime achiziţionate de recurentă în vederea revânzării se regăseau în memoria fiscală a casei de marcat. Mai critică recurenta nerespectarea de către intimată a prezumţiei de nevinovăţie, care a aplicat o amendă foarte mare în comparaţie cu natura faptei şi gravi-
tatea acesteia. In referire la solicitarea de casare a sentinţei, se arată că instanţa de fond, în soluţionarea plângerii conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi
hotărăşte asupra sancţiunii. In recurs nu au fost administrate probe noi.
Recursul a fost apreciat ca nefondat şi respins ca atare, pentru următoarele considerente: procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit cu respectarea cerinţelor formale prevăzute de
art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar prima instanţă a reţinut în mod corect că prezumţia relativă de veridicitate de care acesta se bucură nu a fost răsturnată de petenta-recurentă prin administrarea probei contrare, probă aflată în sarcina sa conform art. 1169 C. civ. S-a constatat că analiza realizată de prima instanţă în raport de dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 este corectă, tribunalul însuşindu-şi considerentele în raport de care prima instanţă a reţinut că fapta săvârşită de petentă constituie contravenţia prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, potrivit cu care constituie contravenţii nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse. Or, în sarcina petentei-recurente s-a reţinut, ca situaţie de fapt, că nu a întocmit nota de intrare-recepţie pentru mărfuri achiziţionate, ultima notă de recepţie fiind din 3 februarie 2009, iar pentru un număr de 6 facturi fiscale nu au fost întocmite documente justificative şi contabile şi, implicit, acestea nu au fost înregistrate în în perioada la care se referă.
In ce priveşte constatarea necompletării registrului de casă pentru operaţiunile de încasări şi plăţi cu numerar, a rezultat în urma controlului că, deşi socictatea petentă a avut operaţiuni de încasări şi plăţi cu numerar efectuatc prin casierie, acestea nu au fost evidenţiate în registrul de casă şi nici nu au fost înregistrate în contabilitate, ultima înregistrare figurând cu data de 23 decembrie 2008. Ca atare, în mod corect a fost sancţionată petenta în condiţiile art. 42 alin. (1) raportat la art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, având în vedere interdicţia de a deţine cu orice titlu bunuri materiale sau de a efectua operaţiuni economice neînregistrate în contabilitate, conform art. 126 din anexa la Ordinul nr. 1.752/2005 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, în vigoare la data constatării contravenţiei.
In mod corect instanţa de fond a reţinut că petenta a recunoscut săvârşirea contravenţiei chiar prin plângerea introductivă, iar tribunalul a constatat că, în fapt, recurenta nu a invocat niciun fel de critici cu privire la necompletarea registrului de casă pentru operaţiunile de încasări şi plăţi cu numerar, criticile sale vizând doar neîntocmirea notelor de intrare-recepţie pentru mărfuri achiziţionate. Nu a putut fi primit argumentul recurentei în sensul că nu rezultă intenţia eludării
obligaţiei de a înregistra în contabilitate facturile idcntificatc de agenţii intimatei, tribunalul reţinând că scopul reglementării a cărei încălcarc s-a imputat recurentei este de a preveni omisiunea agenţilor economici de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor efectuate de încasări şi plăţi, iar efectuarea operaţiunilor de încasări prin casa de marcat nu este de natură a dovedi faptul constatat al neînregistrării lor la data controlului, în condiţiile în care unele facturi fiscale de achiziţie mărfuri şi materii prime datau din 23 februarie 2009, aşadar cu trei zile anterior controlului, neputându-se presupune în mod rezonabil că o astfel de situaţie constituie o împrejurare accidentală. Mai mult, recurenta-petentă nu a înţeles să probeze caracterul accidental al acestei situaţii de fapt, invocând doar culpa contabilului autorizat al societăţii şi absenţa administratorului, însă, potrivit reglementării încălcate, Ordinul nr. 1752/2005, notele de recepţie şi constatare diferenţe se întocmesc de comisia de recepţie a societăţii şi de gestionar, cu ocazia recepţionării mărfurilor achiziţionate. In plus, indiferent de calitatca persoanei responsabile cu întocmirea acestor note, culpa neîntocmirii în raporturile cu autoritatea fiscală aparţine, fară niciun echivoc, persoanei juridice, ai cărci prepuşi nu şi-au îndeplinit atribuţiile legale ce incumbă funcţiei respective.
în ceea ce priveşte respectarca prezumţiei de nevinovăţie, nu se poate pretinde intimatei respectarca acestui principiu la aplicarca sancţiunilor stabilite de lege în competenţa sa, dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului fiind incidente procedurilor jurisdicţionale, nicidecum celor administrative carc definesc raporturile juridice dintre părţile litigante în cauza pendinte, cum, de altfel, chiar petenta a menţionat în motivele sale de recurs. Totodată, s-a reţinut că, potrivit art. 6 C. proc. fisc., organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză. Raportat la sarcina instanţei de fond de a analiza sancţiunea contravenţională aplicată de intimată prin prisma proporţionalităţii dintre interesul public lezat şi drepturile persoanei sancţionate, tribunalul a constatat că judecătorul fondului a analizat respectarea acestor criterii, prevăzute în dreptul naţional de art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, reţinând în mod corect proporţionalitatea amenzii aplicate cu îndeplinirea acestor criterii, raportat la natura şi gravitatea faptei. Totodată, din analiza proporţionalităţii nu se poate reţine incidcnţa faţă de recurenta-petentă a vreunui exerciţiu abuziv al
dreptului de a sancţiona al intimatei, întrucât nu s-a făcut dovada vreunei lezări a drepturilor petentei, în condiţiile situaţiei de fapt dovedite.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu subzistă motivele de recurs invocate sau alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei recurate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat.
