– OUG nr. 34/2006
– României
Posibilitatea atacării deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor doar cu plângere la curtea de apel, conform dispozţtiilor art. 283 al.1 din OUG 34/2006, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare şi la un recurs efectiv şi nici a principiului „tratamentului egal” al tuturor participanţilor prevăzut de dispoziţiile art.2 al.2 lit.b din OUG nr. 34/2006.
Decizia nr. 1831 din 8 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin contestaţia depusă de SC TC SA, în calitate de ofertant la procedura de cerere de oferte organizată de către autoritatea contractantă Consiliul Local al comunei M., în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Contract de furnizare tractor, remorcă monoaxă, încărcător frontal echipat cu cupă de materiale grele”, s-a solicitat anularea deciziei de respingere a ofertei sale, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor, desemnarea câştigătorului, ţinând cont de factorii de evaluare publicaţi şi sancţionarea reprezentantului autorităţii contractante pentru neîndeplinirea dispoziţiilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Prin decizia nr.5133/C8/5892 din 5.10.2010, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin.2 şi 4 din OUG nr.34/2006, a admis contestaţia formulată de SC TC SRL şi a dispus anularea raportului procedurii, a comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum şi reevaluarea ofertelor, cu respectarea celor evocate în motivare. În temeiul art.278 alin.6 din OUG nr.34/2006, a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a reţinut că, prin decizia nr.4610/C8/5103, 5180/02.09.2010, Consiliul a admis contestaţia SC TC SRL şi dispus reevaluarea ofertelor, ca, urmare a acestei decizii, autoritatea contractantă a anulat rezultatul procedurii şi comunicările anterioare, reevaluând ofertele, iar potrivit raportului procedurii de atribuire, comisia de evaluare a reţinut aceleaşi argumente ca şi cu prilejul primei evaluări, iar din documentele ataşate de autoritatea contractantă la dosar, nu rezultă motive în plus şi documente suplimentare care să conducă la concluzia parcurgerii etapei de reevaluare a ofertelor, din raportul procedurii rezultand că autoritatea contractantă a acţionat pur formalist, anulând actele în cauză, fără insa a ţine seama de motivaţia pentru care Consiliul a dispus anularea acestora.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere autoritatea contractantă Consiliul Local al comunei M, solicitând admiterea plângerii, anularea deciziei nr.5133/C8/5892/5.10.2010 a CNSC, iar pe fond respingerea contestaţiei formulată de SC T. C. SRL împotriva deciziei de respingere a ofertei emisă în cadrul procedurii de cerere de ofertă – organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „contract de furnizare tractor, remorcă monoaxă, încărcător frontal echipat cu cupă de materiale grele şi lamă de deszăpezire”.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că decizia contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor i-a încălcat dreptul la apărare şi la un recurs efectiv, drept protejat de dispoziţiile art.6 şi 13 din Convenţie şi art.21, 48 şi 128 din Constituţia României, încălcând totodată şi principiul „tratamentului egal” al tuturor participanţilor prevăzut de dispoziţiile art.2 al.2 lit.b din OUG 34/2006, întrucât decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu poate fi atacată decât cu plângere la curtea de apel.
Petentul a mai învederat că Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi-a depăşit competenţa funcţională, întrucât acesta a motivat amplu concluzia că oferta contestatoarei ar fi conformă cu cerinţele caietului de sarcini, câtă vreme singura abilitată prin lege să evalueze ofertele este comisia de evaluare înfiinţată de către autoritatea contractantă, astfel că Consiliul s-a substituit comisiei de evaluare a recurentului, precum şi că în mod nelegal acesta a declarat oferta contestatoarei ca fiind conformă, fără însă să verifice realitatea acesteia. În plus, soluţia precizată este şi netemeinică, întrucât în realitate oferta SC TC SA nu satisface cerinţele caietului de sarcini, ale cărui cerinţe sunt considerate ca fiind minimale, mai ales că autoritatea contractantă a înţeles să achiziţioneze un tractor de 72 cp şi nu unul de 94 cp, în caietul de sarcini nespecificându-se că se intenţionează achiziţionarea unui tractor de minim 72 cp.
S-a mai arătat că această condiţie a fost impusă de autoritatea contractantă avându-se în vedere costurile de exploatare, mai ales că supradimensionarea motorului conduce în mod implicit la creşterea consumului de combustibil, că în caietul de sarcini s-a solicitat un rezervor de 70- 100 l, în timp ce rezervorul tractorului ofertat de către contestatoare are o capacitate de 150 l, fiind compus din două rezervoare legate între ele, care pot fi separate la cerere.
Examinând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor invocate de petent în plângere şi a dispoziţiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
În ce priveşte critica privind încălcarea dreptului la apărare şi la un recurs efectiv, ca urmare a posibilităţii atacării deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor doar cu plângere la curtea de apel, Curtea a reţinut că accesul la structurile judecătoreşti şi la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenţă şi procedură de judecată, stabilite de lege – aspect statuat de către Curtea Constituţională în decizia nr.1/1994, unde s-a arătat că “ liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte…, că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, ca legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege…” precum şi că regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social”.
De asemenea, Curtea Constituţionala a mai statuat, referior la asigurarea egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, că “ în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice…, precum şi că accesul liber la justiţie nu presupune ca în toate cauzele “să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti – judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie – şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite ”.
Pentru aceste considerente, faţă de faptul că dispoziţiile art.283 al.1 din OUG 34/2006 reglementează doar calea de atac a plângerii împotriva deciziilor pronunţate de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Curtea a apreciat că susţinerile petentului, menţionate anterior, sunt neîntemeiate.
În ce priveşte depăşirea competenţei funcţionale a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi substituirea comisiei de evaluare de către acesta, ca urmare a aprecierii conformităţii ofertei contestatoarei cu cerinţele caietului de sarcini, Curtea a considerat că această critică este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art.278 al.2 din OUG 34/2006, Consiliul “examinează din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei actul atacat “.
Or, în condiţiile în care contestatoarea SC TC SA a contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, printre altele, decizia autorităţii contractante prin care a fost respinsă oferata sa, este firesc şi logic să examineze legalitatea şi temenicia respingerii acestei oferete, operaţiune care presupune verificarea conformităţii ofertei cu cerinţele documentaţiei de atribuire, respectiv ale caietului de sarcini.
Este corect faptul că doar comisia de evaluare procedează la evaluarea ofertelor în cadrul desfăşurării procedurii de achiziţie publică, însă în eventualitatea contestării evaluării unei oferte Consiliul poate şi trebuie să verifice legalitatea şi temeinicia acestei evaluări, raportat la dispoziţiile legale şi la cele din documentaţia de atribuire.
Curtea a considerat că o acceptare a susţinerilor petentului – conform cărora CNSC nu putea să se pronunţe asupra conformităţii ofertei contestatoarei cu cerinţele caietului de sarcini -, ar conduce la concluzia imposibilităţii Consiliului de a verifica modalitatea de evaluare a ui ofertelor de către comisia autorităţii contractante, fapt ce ar scoate activitatea comisiei de evaluare în afara controlului de legalitate şi temeinicie al CNSC, concluzie inacceptabilă şi contrară dispoziţiilor art.278, precizate anterior.
Referitor la legalitatea şi temeinicia concluziei Consiliului de apreciere a conformităţii ofertei SC TC SA cu cerinţele caietului de sarcini, Curtea a reţinut că această împrejurare a fost constatată iniţial prin decizia Consiliului nr.4610/2.09.2010, în cadrul căreia s-a reţinut, în esenţă, că “următoarele caracteristici tehnice, tip motor, Euro III, capacitate cilindrică de 4000 cm3, 94 CP sunt conforme cu cerinţele caietului de sarcini, puterea motorului fiind chiar superioară, iar în ce priveşte capacitatea rezervorului, nu se poate reţine că o capacitate mai mare nu ar respecta cerinţele autorităţii contractante şi necesităţile sale concrete.”.
Curtea a constatat că petentul-autoritate contractantă nu a contestat această decizie, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art.280 al.3 din OUG 34/2006, conform cărora “decizia Consiliului este obligatorie pentru părţi”, considerentele acesteia fiind opozabile şi obligatorii pentru autoritatea contractantă.
De altfel, principalul motiv pentru care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia SC T. C. SA prin decizia 5133/5.10.2010, care formează obiectul prezentei plângeri, îl constituie faptul că autoritatea contractantă nu a ţinut cont de motivaţia pentru care Consiliul a admis iniţial contestaţia (prin decizia 4610/2010) – considerente citate anterior – , acţionând pur formalist, în sensul anulării actelor contestate şi emiterii unei noi decizii, în care a menţinut aceleaşi considerente iniţiale, a căror nelegalitate şi netemeinicie a fost constatată de Consiliu.
In plus de caracterul obligatoriu al considerentelor deciziei nr.4610/2010, ca urmare a necontestării acesteia, şi de obligaţia autorităţii contractante de conformare faţă de acestea, cu ocazia reluării procedurii de achiziţie şi a reevaluării ofertelor, Curtea a apreciat că susţinerile Consiliului, exprimate în decizia contestată, sunt corecte.
Astfel, din caietul de sarcini rezultă că autoritatea contractantă a urmărit achiziţionarea unui tractor având ca specificaţii tehnice, printre altele, motor minim Euro III, capacitate cilindrică cuprinsă în intervalul 3000-4000 cm3, 72 CP şi rezervor de motorină de 70-100 litri, în timp ce din oferta contestatoarei SC T. C. SA rezultă că aceasta a ofertat pentru un tractor cu motor minim Euro 3, capacitate cilindrica de 4000 cm3, putere de 94 CP şi rezervor de 150 de litrii, care era compus din două rezervoare de 75 l şi care se puteau eventual separa.
Curtea a considerat că diferenţa dintre caietul de sarcini şi oferta contestatoarei o reprezintă puterea motorului şi capacitatea rezervorului, precum şi că sunt corecte considerentele Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, conform cărora specificaţiile ofertate de contestatoare sunt superioare şi nu încalcă cerinţele din caietul de sarcini, faţă de dispoziţiile art.35 şi 36 din OUG 34/2006.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că decizia contestată este legală şi temeinică, Curtea a respins plângerea ca nefondată.
