Prin sentinţa civilă nr. 858/18 decembrie 2008 a Tribunalului Mureş, dos. nr. 1219/320/2007, a admis acţiunea formulată de reclamanţii V. M. şi V. M. în contradictoriu cu C.A.S. Mureş şi a dispus anularea adresei nr. 2182/20.01.2006 emisă de pârâtă, precum şi a înştiinţării de plată nr. 20942/11.01.2005 prin care reclamanţii au fost obligaţi la plata sumei de 1.574 lei.
Pentru a pronunţa în acest fel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamanţii, se arată în considerentele hotărârii atacate, au solicitat în contradictoriu cu pârâta, anularea actelor mai sus – amintite cauza fiind înregistrată la Judecătoria Tg. Mureş sub nr. 1204/1015/2007.În fapt, instanţa de fond reţine că potrivit art. 54 din Legea nr. 145/1997 pensionarii, calitate pe care reclamanţii o aveau la data desfăşurării activităţii presupus impozabile, erau exceptaţi de la plata asigurărilor sociale de sănătate.
Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta solicitând ca prin admiterea recursului să se dispună respingerea acţiunii introductive de instanţă. În motivarea recursului se arată că prin somaţia şi titlul executoriu cu nr. 1759/2005 şi 1760/2005 li s-a pus în vedere intimaţilor achitarea sumelor stabilite de pârât cu titlu de impozit. În continuare, recurenta face consideraţii legate de fondul cauzei în sensul în care este justificată susţinerea obligării la plata impozitelor stabilite de recurentă.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi în temeiul art. 304 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
În fapt, organul fiscal a emis titlurile executorii cu nr. 1759/2005 şi 1760/2005 (f. 46 şi 56 dos. primă inst.).
Iniţial, recurentul a formulat, în mod corect, contestaţie la împotriva titlului executoriu, înregistrat sub nr. 1185/829/2006 la Judecătoria Tg. Mureş, însă instanţa a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţei judecătoreşti şi a trimis cauza spre competentă soluţionare contestaţia la intimata CAS Mureş.
În cauza de faţă este de stabilit competenţa instanţei de administrativ de a soluţiona cererea introductivă de instanţă formulată de reclamanta – recurentă din perspectiva naturii juridice a actelor atacate, respectiv ale titlurile executorii emise de pârâta recurentă.
În acest caz, sunt incidente dispoziţiile art. 141 alin. 2 ale Codului de procedură fiscală, ce prevăd că titlul de creanţă, prin emiterea titlului executoriu, devine titlu executoriu la data la care creanţa devine scadentă.
Cu alte cuvinte, prin transformarea titlului de creanţă în titlu executoriu, primul act nu-şi mai produce efectele specifice unui titlu de creanţă, ci, prin transformare, se naşte un nou raport juridic, şi anume un raport juridic execuţional fiscal, astfel cum este el prevăzut în toate modalităţile sale la capitolele VIII – XI din Codul de procedură fiscală.
Din acest punct de vedere, fiind vorba de un raport juridic execuţional, firesc este ca procedura să fie una tipică, execuţională, prevăzută la secţiunea codului de procedură fiscală mai sus-menţionată.
Astfel, art. 172 Cod procedură fiscală prevede că orice act de executare silită poate fi atacat pe calea contestaţiei la executare, procedura fiind, deci, una execuţional fiscală.
Este de observat că Judecătoria Tg. Mureş prin sentinţa civilă nr. 173/13.02.2007, dos. 1219/320/2007 s-a dispus declinarea competenţei de judecată a soluţionării contestaţiei în favoarea Tribunalului Mureş ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei de soluţionare a cauzei în raport cu titlurile executorii 1759/2005 şi 1760/2005.Deşi sesizată în mod derivat cu această declinare de competenţă, instanţa de fond s-a pronunţat asupra unei adrese şi a unei înştiinţări când, în fapt, obiectul cauzei l-a reprezentat aceste titluri executorii, respectiv contestaţia împotriva acestor titluri executorii. Adresa la care se face referire în hotărârea instanţei de fond (f. 42 dos. Tribunalul Mureş) este de fapt o corespondenţă care nu modifică raporturile execuţionale între părţi.Aşadar, instanţa de recurs s-a raportat la obiectul cauzei, respectiv la contestaţia formulate de reclamanţii intimaţi aşa cum a fost precizată de intimaţi şi reţinute ca atare de Judecătoria Tg. Mureş în sentinţa 173/2007.Cu alte cuvinte, obiectul cauzei îl reprezintă contestaţia împotriva titlurilor executorii şi nu asupra titlului de creanţă. Potrivit art. 136 Cod procedură fiscală recurenta pârâtă s-a comportat ca organ de executare fiscală şi nu ca o autoritate sau instituţie publică ce soluţionează o plângere prealabilă împotriva unui act administrativ (aliniatele 2 şi 4 din art. 136 prevăd textual: Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.”)
De altfel, chiar şi adresa cu nr. 2182/2006 este un act efectuat de recurentă în procedura execuţională, astfel că acesta este un act execuţional.
În concluzie, actele atacate în instanţă sunt acte de executare silită fiscală, inclusiv adresa mai sus – menţionată.
Rezultă în mod evident că procedura judiciară a soluţionării cererii de chemare în judecată este cea prevăzută de art. 172 şi următoarele Cod procedură fiscală, instanţa competentă fiind judecătoria (art. 172 alin. 4 din Codul de procedură fiscală) şi nu instanţa de contencios administrativ. În cazul din urmă, pot fi atacate cu contestaţie (art. 205 şi următoarele Cod procedură fiscală) doar titlurile de creanţă sau orice act administrativ fiscal, or, aşa cum rezultă din cele de mai sus, nu mai suntem în prezenţa unei proceduri administrativ fiscale ordinare, care să aibă la bază un titlu de creanţă sau să aibă în vedere orice act administrativ fiscal, ci e vorba de procedura execuţională, ce are la bază un titlu executoriu, cu atât mai mult cu cât art. 85 Cod procedură fiscală stabileşte ce se înţelege prin titlu de creanţă fiscală, adică cel prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, iar acestea se stabilesc fie prin declaraţii fiscale, fie prin decizii. Aceste două categorii de acte, prin care se stabilesc contribuţiile datorate bugetului de stat, pot fi atacate conform art. 205 şi următoarele Cod procedură fiscală.
Conform acestor raţionamente instanţa de recurs a constatat că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat din punct de vedere material cauza ca fiind una de contencios administrativ, în fapt competenţa materială fiind cea specifică unei contestaţii la executare, procedura fiind cea ordinară, adică fiind incidente dispoziţiile art. 399 şi următoarele Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia ridicată din oficiu, a necompetenţei materiale, şi, în consecinţă, a admis recursul pârâtei, a casat în întregime hotărârea atacată şi a trimis dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente, respectiv Judecătoria Tg.-Mureş (care este instanţă de executare), potrivit art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă.
