O.G. nr. 5/2001, art. 1 C. com., art. 46
Achitarea parţială a sumelor ce fac obiectul facturilor sau înregistrarea facturilor în nu echivalează cerinţei legale de a exista un înscris însuşit de părţi şi nu fac dovada acceptării facturilor; prin urmare, valorificarea pretenţiilor nu se poate realiza pe calea somaţiei de plată.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 6606 din 14 iunie 2010, nepublicată
Creditoarea SC C.R. SRL a chemat în judecată pe debitoarea SC R.C.T.G. SRL, solicitând instanţei emiterea unei somaţii pentru plata sumei de 3603,38 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate, precum şi a dobânzii legale de la scadenţa facturilor fiscale şi până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părţi s-au desfăşurat raporturi comerciale în executarea cărora au fost emise facturi fiscale achitate parţial de debitoare, rămânând neachitat debitul ce face obiectul prezentei cauze. Precizează creditoarea că, având în vedere extrasul de cont ce atestă plata parţială efectuată de debitoare, aceasta din urmă a recunoscut debitul, iar potrivit adresei emise de Garda Financiară a Municipiului Bucureşti, facturile ce fac obiectul prezentei cauze au fost înregistrate în de către debitoare. Mai arată creditoarea că debitoarea datorează şi dobândă legală în conformitate cu prevederile art. 43 C. com. şi art. 969-970 C. civ. 1864, iar creanţa ce face obiectul cauzei este certă, lichidă şi exigibilă.
Debitoarea, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare, nepre-cizându-şi poziţia faţă de cererea formulată de crcditoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
între părţi s-au derulat relaţii comerciale în executarea cărora crcditoarea a emis facturi fiscale care, însă, nu sunt semnate de către debitoare.
Instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 5/2001, deoarece nu s-a făcut dovada unei obligaţii care să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege. Astfel, facturile fiscale invocate de către creditoare în susţinerea cererii şi care, în opinia acesteia, dovedesc existenţa creanţei împotriva debitoarei, nu sunt acceptate de către accasta din urmă prin semnătură.
împrejurarea că debitoarea ar fi achitat parţial sumele ce fac obiectul facturilor sau că ar fi înregistrat în contabilitate aceste facturi nu echivalează cu „înscrisul însuşit de părţi”, or, în aceste condiţii, valorificarea pretenţiilor creditoarei nu se poate realiza pe calea somaţiei de plată.
în consecinţă, instanţa a constatat că nu s-a depus la dosar de către crcditoare un înscris care să fie însuşit de către debitoare, astfel încât, în temeiul art. 1 din O.G. nr. 5/2001, a respins cererea ca neîntemeiată.
