Prejudiciu financiar prin pierderea venitului. Perturbarea funcţionării unităţii spitaliceşti ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituţiei


în analizarea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, trebuie avut în vedere nu numai un prejudiciu pur financiar prin pierderea venitului intimatei-reclamante, care era singura resursă a familiei, cu doi copii aflaţi în continuarea studiilor, familie ajunsă în imposibilitatea achitării unui împrumut bancar, cât şi faptul că ordinul de revocare din funcţie a managerului Spitalului de Psihiatrie Gătaia este în măsură să conducă la perturbarea previzibilă a funcţionării acestei unităţi spitaliceşti ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituţiei.

I.C.C.J., secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 617/05.02.2010, în Le galiş

Prin sentinţa nr. 262 din 6 august 2009 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de suspendare a Ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ, cerere formulată de reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa a reţinut că reclamanta s-a adresat Curţii de Apel Timişoara cu o acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătăţii şi a motivat că există cazul

bine justificat, în sensul că există indicii de natură să creeze o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ atacat.

Astfel, instanţa a reţinut că îndoiala privind legalitatea actului rezultă din împrejurarea că fişa de evaluare a activităţii reclamantului, în temeiul căreia a fost emis ordinul de revocare, are calificative maxime pentru toţi indicatorii dc performanţă, cu excepţia celui privind costul mediu pe zi de spitalizare, care a fost depăşit, ca urmare a unor venituri suplimentare alocate din bugetul de stat, cu suma dc 1,97 lci/zi de spitalizare.

Curtea a reţinut că actul administrativ atacat este fundamentat pe nerealizarea indicatorilor de performanţă fară a se motiva în fapt şi în drept de ce depăşirea costului mediu pe zi de spitalizare, ca urmare a suplimentării sumelor alocatc, reprezintă un motiv imputabil reclamantei.

De asemenea, curtea a constatat că pierderea veniturilor reclamantei reprezintă, fară îndoială, un prejudiciu material viitor şi previzibil, raportat la situaţia familială a reclamantei.

împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii, criticând-o pentru nelegalitate şi nete-meinicie.

In esenţă, recurenţii susţin că motivarea hotărârii primei instanţe, prin preluarea din acţiunea introductivă a susţinerilor cererii reclamantei, nu conduce la concluzia îndeplinirii dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ.

Suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie justificată, însă în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Se arată că, deşi a invocat în faţa instanţei de fond faptul că prezumţia de nelegalitate a actului administrativ trebuie verificată numai în raport de învestirea de legiuitor a emitentului în emiterea acestuia, instanţa de fond a considerat în mod eronat că protecţia socială este mult mai importantă.

Susţin recurenţii, prin cele două ccreri de recurs, dar cu motive comune de recurs că nu poate fi apreciată ca o pagubă iminentă diminuarea veniturilor reclamantei, urmare a revocării sale din funcţie, dcoarece pagubele legate de drepturile salariale constituie o problemă dc fond putând fi obţinute ca despăgubiri materiale în condiţiile în care s-ar dispune anularea ordinului atacat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, motivele de nelegalitate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ.,

înalta Curte a reţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind incident în speţă niciun motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.

Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că, pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: cazul să fie bine justificat şi paguba iminentă.

In speţă, facându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentinţa rccurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.

In privinţa primei condiţii, legea nu conţine reglementări, dar este evident că existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis pe baza legii şi pentru executarea acesteia.

Reclamanta P.E. a formulat acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, prin care, în baza prevederilor art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, s-a dispus revocarea acesteia din funcţia de manager al Spitalului de Psihiatrie Gătaia, judeţul Timiş, începând cu data de 18 mai 2009, şi încetarea contractului de management nr. 307 din 14 decembrie 2006.

Cererea de suspendare a actului administrativ atacat a fost formulată în baza art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prima instanţă a avut în vedere că aspectele reţinute carc afcctează prezumţia de legalitate a actului administrativ ţin de fondul acţiunii în anulare, dar acestea creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv alternanţa calificativelor maxime pentru indicatorii de performanţă cu cele minime, fâră motivarea în fapt şi în drept, în conformitate cu prevederile contractului de management, că nerealizarea indicatorilor de performanţă ai managementului spitalului, timp de un an s-au datorat unor motive imputabile managerului spitalului.

Recurenţii, deşi critică sentinţa primei instanţe, nu arată în concret care sunt motivele de nelegalitate privind condiţia cazului bine jus

tificat reţinut, ca urmare a existenţei unei îndoieli serioase asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.

In cauză se constată că, în mod corect, prima instanţă, examinând aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a motivat existenţa unei astfel de îndoieli asupra prezumţiei de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative şi totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art. 15 cu referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Aşa fiind, în speţă, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmaţii ale reclamantei-intimate, preluate în hotărârea rccurată, dar şi din argumentele juridice, prezentate şi sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce priveşte actele contestate, emise de recurentul-pârât Ministrul Sănătăţii şi a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.

Astfel că şi sub acest aspect critici le din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C. proc. civ. sunt nefondate.

Articolul 2 alin. (1) lit. ş) defineşte „paguba iminentă” ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

In privinţa acestei condiţii, recurenţii susţin întemeiat că invocarea unui prejudiciu pur financiar (de exemplu, pierderea salariului), nu reprezintă un motiv suficient şi concludent pentru a considera că sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea executării.

Raportat însă la motivarea primei instanţe, se constată că s-a avut în vedere nu numai un prejudiciu pur financiar prin pierderea venitului intimatei-reclamante, care era singura resursă ale familiei, cu doi copii aflaţi în continuarea studiilor, familie ajunsă în imposibilitatea achitării unui împrumut bancar, cât şi faptul că ordinul de revocare din funcţie a managerului Spitalului de Psihiatrie Gătaia este în măsură să conducă la perturbarea previzibilă a funcţionării acestei unităţi spitaliceşti ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituţiei.

Aceste argumente vin în susţinerea soluţiei recurate, prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ, apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condiţiilor de validitate ale actului administrativ, cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatei-reclamante.

Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată şi în documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu

reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crca pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.

Notă: Privitor la dovedirea producerii unei pagube, practica judiciară a arătat că producerea pagubei trebuie să fie o consecinţă a executării actului administrativ (spre exemplu, diminuarea veniturilor sau perturbarea activităţii^ unei societăţi), iar nu însăşi executarea actului administrativ atacat. în caz contrar, cerinţa pagubei iminente ar fi ore-supusă în majoritatea cazurilor de a actului administrativ^