Dreptul la prima de vacanţă este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desfiinţarea lui, dreptul existând şi în prezent, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare şi nici nu a desfiinţat dreptul.
Împrejurarea că nu a prevăzut aceste cheltuieli în bugetele anilor 2001 – 2005 nu înseamnă că plata acestor drepturi ar fi nelegală, întrucât aceasta ar fi o chestiune de atâta vreme cât dreptul este recunoscut ca atare prin lege.
Secţia de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 387 din 1 noiembrie 2007
Prin cererea înregistrată sub nr. 1357/91/2007 la Tribunalul Vrancea, reclamanta N.C., a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Vrancea, solicitând obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru perioada 2001, 2002, 2003, 2004.
în motivarea cererii, a precizat că dreptul funcționarilor publici de a primi prima de vacanță are ca temei legal dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
A apreciat că este îndreptățită să primească prima de vacanță, având în vedere dispozițiile art. 38,art. 166 C.muncii .
A susținut că suspendarea dreptului privind prima de vacanță este neconstituțională și nelegală.
A invocat dispozițiile art. 53 alin. (1), art. 41 alin. (2) din Constituție.
în ce privește prescripția dreptului material la acțiune, a invocat dispozițiile art. 15 alin. (1) din Decretul nr. 167/58.
A depus la dosar adeverința eliberată de pârâtă privind cuantumul primelor datorate.
D.G.F.P. Vrancea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, prescripția dreptului la acțiune și respingerea ca fiind prescrisă.
Prin sentința nr. 283/2007, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999,art. 39,art. 139,art. 269 C.muncii , instanța a constatat acțiunea întemeiată, și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2002-2006, sume ce se vor actualiza în raport de rata inflației la data plății.
împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs D.G.F.P. Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivare recurenta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect primele de vacanță aferente anilor 2001-2003, precum și prematuritatea cererii de acordare a primelor de vacanță aferente anilor 2001-2005, motivat de faptul că acordarea primei respective a fost suspendată prin mai multe acte normative succesive.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041C.proc.civ., Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 2001-2002, Curtea constată că, critica nu este întemeiată.
Prin toate actele normative prin care a fost adoptat bugetul, s-a dispus suspendarea și respectiv prelungirea suspendării acordării drepturilor privitoare la prima de vacanță.
O astfel de dispoziție a legii a avut nu un caracter suspensiv ci întreruptiv de prescripție, astfel încât un nou curs al prescripției a început să curgă abia la data de 31 decembrie 2003, dată până la care a produs efecte Legea nr. 631/2002 prin care s-a dispus prelungirea suspendării până la acea dată.
Dreptul la acțiune s-a născut așadar la această dată, nu la finele anului 2001 când o acțiune în justiție nu putea fi promovată căci dreptul fiind suspendat nu era actual.
Pe fond, pretențiile privitoare la prima de vacanță sunt întemeiate.
Până la data de 31 decembrie 2003, a fost suspendat în fiecare an dreptul privitor la prima de vacanță așa cum s-a precizat mai sus.
Legea nr. 507/2003 privind bugetul pe anul 2004 a suspendat, prin art. 9 alin. (7), de asemenea aplicarea art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, cu începere de la 1 ianuarie 2004 și până la 31 decembrie 2004, pentru ca Legea nr. 511/2004 să repete aceeași operațiune până la 31 decembrie 2005.
Prin aceste două acte normative a fost suspendată anual dispozițiunea din art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Or, aceste acte normative, respectiv legile bugetare, fiind anuale, potrivit art. 11 din Legea nr. 500/2002 și art. 138 alin. (2) din Constituția României, efectele suspendării dispuse de fiecare dintre ele au încetat odată cu încetarea efectelor lor, respectiv la 31 decembrie 2003 la 31 decembrie 2004 și la 31 decembrie 2005. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 379/2005 a bugetului de stat pentru anul 2006 aceasta își produce efectele numai pentru anul 2006 și nu prelungește efectele suspendării din anii anteriori.
Dreptul la prima de vacanță este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare și nici nu a desființat dreptul.
împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice nu a prevăzut aceste cheltuieli în bugetele anilor 2001 – 2005 nu înseamnă că plata acestor drepturi ar fi nelegală, întrucât aceasta ar fi o chestiune de executare atâta vreme cât dreptul este recunoscut ca atare prin lege.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a putea fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
