Legea nr. 29/1990, art. 5
C. proc. civ., art. 109 alin. (2)
înainte de a cere instanţei anularea actului, petentul are obligaţia de a se adresa mai întâi CNVM, respectarea procedurii prealabile fiind o condiţie de admisibilitate a acţiunii în administrativ.
C.A. Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 1878 din 11 noiembrie 2003, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la 25 iunie 2003 reclamanta SC IRI SA a chemat în judecată pe pârâta CNVM pentru anularea ordonanţei nr. 94 din 5 iunie 2003 emisă de pârâtă şi pentru suspendarea efectelor acestei ordonanţe în condiţiile art. 29 din Regulamentul nr. 11 din 28 octombrie 1997 al CNVM.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin actul contestat a fost sancţionată cu retragerea autorizaţiei de funcţionare. Această măsură a fost dispusă deşi reclamanta a întreprins demersuri de remediere a deficienţelor contestate de pârâtă şi consemnate în raportul din 5 noiembrie 2002, în urma căruia s-a emis ordonanţa nr. 353 din 6 decembrie 2003 – prin care s-a aplicat sancţiunea „suspendării autorizaţiei de funcţionare până la remedierea încălcărilor contestate cu ocazia controlului, dar nu mai mult de 90 de zile”.
A mai arătat reclamanta că a depus la CNVM documentele necesare pentru retragerea la cerere a autorizaţiei de funcţionare pe piaţa de capital.
In drept au fost invocate: O.U.G. nr. 28/2001, Regulamentul CNVM nr. 3/2002 şi Regulamentul CNVM nr. 11/1997.
Pârâta CNVM a formulat întâmpinare.
[l] Art. 5 a fost preluat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Au fost invocate: excepţia de necompetentă materială a acestei curţi faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 514/2002; a invocat pârâta şi excepţia lipsei procedurii prealabile, faţă de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi art. 109 pct. 2
C. proc. civ. Prin aceeaşi întâmpinare s-au făcut apărări şi pe fondul cauzei, arătându-se că acţiunea este inadmisibilă şi nelegală.
Examinând excepţiile invocate a Curtea reţinut:
Excepţia de necompetenţă materială este neîntemeiată şi a fost respinsă.
Actul a cărui anulare s-a cerut nu face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în faţa Curţii Supreme de Justiţie, Secţia contencios administrativ, conform art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 514/2002. Acest text de lege se referă la actele individuale emise de CNVM cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6) al aceluiaşi articol 7, mai exact la interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de CNMV aplicabilă entităţilor reglementate şi supravegheate. Or, în cauză actul atacat este ordonanţa CNVM de sancţionare a societăţii reclamante.
Excepţia lipsei procedurii prealabile este întemeiată. Se constată că reclamanta nu s-a adresat autorităţii emitente a actului înainte de a cere instanţei anularea acestui act, astfel cum rezultă în mod clar din dispoziţiile art. 27, 28 şi 33 din Regulamentul nr. 11/1997 emis de CNVM.
In raport de aceste prevederi şi faţă de dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. a fost admisă şi pe cale de consecinţă acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, respectarea procedurii prealabile fiind o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ (art. 5 din Legea nr. 29/1990).
60. Procedura administrativă prealabilă. Acţiune în anularea instrucţiunilor nr. 1/2004, act normativ al CNVM. Efec-» 7 tuarea procedurii administrative prealabile, condiţie de admisibilitate a acţiunii directe în contencios administrativ
Legea nr. 29/1990, art. 5 alin. (1) şi (2)
Efectuarea procedurii administrative prealabile este o condiţie de admisibilitate a acţiunii directe în contencios administrativ, ca o condiţie specială de exerciţiu, cu consecinţa inadmisibilităţii acţiunii în cazul neîndeplinirii acesteia.
C.A. Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 456 din 16 martie 2005, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată, reclamanta SAI, în contradictoriu cu pârâta CNVM, a solicitat anularea, ca nelegală a Instrucţiunilor nr. 1 din 16 ianuarie 2004 aprobată prin ordinul nr. 1/2004 emis de pârât.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că administrează portofoliul SM şi este organizată în baza Legii nr. 31/1990, activând în conformitate cu O.U.G. nr. 26/2002 şi fiind autorizată prin decizia CNVM nr. 20, iar la data de 21 ianuarie 2004, a luat cunoştinţă prin intermediul .wte-ului oficial al CNVM de emiterea de către acesta a instrucţiunilor nr. 1 din 16 ianuarie 2004 cu privire la asigurarea administrării prudenţiale a portofoliului unei societăţi de investiţii financiare şi de aprobarea acestora prin Ordinul CNVM nr. 1/2004.
Reclamanta a citat prevederile art. 2 din Instrucţiunile nr. 1/2004 aprobate de CNVM prin ordinul nr. 1/2004, arătând că este singura socictate de administrare a investiţiilor la care face referire instrucţiunea nr. 1/2004, întrucât arc în administrare portofoliul uneia dintre cele cinci SIF-uri, în speţă, SIF, iar prin interzicerea ca societăţile de investiţii financiare să încheie contractc de administrare cu o societate de administrare a investiţiilor care administrează şi alte organisme de plasament colectiv în valori mobiliare sau conturi individuale de investiţii sau de plasament ale persoanelor fizice sau juridice, fară a o menţiona direct, este prejudiciată în drepturile recunoscute prin lege, întrucât Regulamentul nr. 3/2003 emis de CNVM arată expres ce activitate poate desfăşura SAI şi în ce condiţii.
Reclamanta a arătat că apreciază că Instrucţiunile CNVM nr. 1/ 2004, au fost elaborate şi aprobate cu încălcarea O.U.G. nr. 26/2002 aprobată prin Legea nr. 513/2002, O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002 şi deciziei CNVM nr. 110 din 13 ianuarie 2004 prin care SAI este autorizată ca societate de administrare a investiţiilor. Reclamanta a mai arătat că necesitatea de a asigura o administrare prudenţială nu justifică emiterea unei astfel de instrucţiuni care, de fapt, nu reglementează, ci interzice. De asemenea, reclamanta a menţionat că a notificat pârâta transmiţându-i totodată avizul nr. 51 din 17 februarie 2004, care nu răspunde la niciuna dintre problemele semnalate prin notificare.
Pârâta CNVM a formulat întâmpinare invocând excepţia de ne-competenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, de a soluţiona pricina, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei procedurii prealabile, iar pe fond, solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca netemeinică şi nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 817 din 28 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi
s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ, faţă de prevederile art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2002 aprobate cu modificări prin Legea nr. 514/2002.
Recursul formulat împotriva sentinţei Curţii de apel a fost admis, stabilindu-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal. Curtea, în sensul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând actele dosarului şi susţinerile formulate, în raport de excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtă prin întâmpinare, a admis excepţia, pentru următoarele considerente:
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la 19 martie 2004 în anularea Instrucţiunilor nr. 1/2004 aprobate prin ordinul nr. 1/2004 emis de pârâtă în principal pe legea contenciosului administrativ, faţă de prevederile normative invocate arătând că actul administrativ dedus judecăţii o vatămă în drepturile recunoscute de lege şi îi produce grave prejudicii în sensul art. 1 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.
Potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ, aplicabile la momentul acţiunii, respectiv art. 5 alin. (1) reclamanta trebuia să efectueze procedura reclamaţiei administrative prealabile, condiţie de administrare a acţiunii directe în contencios administrativ în termen de 30 de zile, în speţă, de la intrarea în vigoare a actului administrativ criticat, respectiv, faţă de prevederile acestuia şi publicarea în Monitorul Oficial, Partea 1 de la data de 30 ianuarie 2004, actele administrative de autoritate cu caracter normativ, cum este şi actul dedus judecăţii, producând efecte de la data publicării, lor, iar până la îndeplinirea acestui termen de procedură prealabilă, respectiv până la 1 martie 2004, reclamanta nu a făcut dovada că a formulat reclamaţia administrativă prealabilă, pe care să o fi înregistrat la pârâta autoritate emitentă, reclamaţie care să aibă ca obiect actul administrativ în cauză, instrucţiunile 1/2004 aprobate prin ordinul CNVM nr. 1/2004.
Notificarea la care face referire reclamanta nu poate fi luată în apreciere ca o reclamaţie administrativă întrucât, pe de o parte este anterioară intrării în vigoare a actului administrativ, iar pe de altă parte, prin aceasta s-a cerut o interpretare oficială a instrucţiunilor nr. 1/2004 aprobate prin ordinul CNVM nr. 1/2004, în sensul normelor în materie, interpretare realizată de CNVM prin avizul nr. 51 din 17 februarie 2004.
Efectuarea procedurii administrative prealabile, fiind condiţie de admisibilitate a acţiunii directe în contencios administrativ, potrivit
art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 29/1990, legea contenciosului administrativ în vigoare la momentul acţiunii reclamantei (condiţie menţinută şi de actuala lege a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004), respectiv cerinţa pentru declanşarea procedurii judiciare, prin sesizarea instanţei de contencios administrativ competente, condiţie specială de exerciţiu a acţiunii, neîndeplinirea acesteia conduce la inadmisibilitatea acţiunii, excepţia invocată de pârâtă fiind întemeiată.
Prin urmare, Curtea în baza art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 29/1990 a admis excepţia neîndeplinirii procedurii reclamaţiei administrative prealabile, invocată de pârâta CNVM şi a respins, pe cale de excepţie, acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.
