Prin decizia nr. 1016/83C4/308-352-587 din 03.03.2010 CNSC a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate de către ofertanţii SC R.L.C. SA, SC I. SRL ZALĂU şi SC E. SA TIMIŞOARA în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia de contencios administrativ.
În motivarea acestei decizii se arată, în esenţă, că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare, potrivit art. 51 al. 31 din Legea nr. 51/2006, dispoziţiile OUG nr. 34/2006 fiind aplicabile doar procedurii de atribuire, litigiile urmând să fie soluţionate potrivit textului legal menţionat anterior şi care conferă tribunalelor competenţa de soluţionare ca instanţe de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta R.L.C. S.A. TÂRGOVIŞTE, înregistrată la data de 22.03.2010, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Local al municipiului Turda, Primăria municipiului Turda, S.C. I. S.R.L. Zalău şi S.C. E. S.A. Timişoara,solicitând modificarea Deciziei nr. 1016/83C4/308-352-587 din 03.03.2010, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva modului de stabilire a rezultatului pentru anularea actului de evaluare şi selecţie a ofertelor în cadrul etapei I a procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Turda, respectiv pentru anularea deciziilor de respingere a ofertelor contestatoarelor.
Petenta a solicitat instanţei să modifice în parte Decizia, sub aspectul (menţinerii) conexării contestaţiilor si sub cel al stabilirii competentei teritoriale pentru soluţionarea tuturor contestaţiilor in favoarea Tribunalului Sălaj; să ia act de renunţarea contestatorului S.C. I. S.R.L. la contestaţia formulata de el împotriva modului de stabilire a rezultatului procedurii de atribuire si a deciziei de respingerea a ofertei sale; să dispună trimiterea contestaţiei formulate spre competenta soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa.
În motivare, se arată că decizia C.N.S.C. este lovită de nulitate sub aspectul conexării contestaţiilor, întrucât C.N.S.C. avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, de a verifica competenţa de soluţionare a contestaţiei, şi abia apoi putea dispune conexarea contestaţiilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. 31 din Legea nr. 51/2006, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine tribunalului de la sediul operatorului care a formulat respectiva contestaţie.
Competenta de soluţionare a litigiilor dintre operator şi autoritatea contractantă se stabileşte imperativ, prin legi speciale în materia iluminatului public, atât sub aspectul competenţei materiale şi teritoriale.
Contractul pentru atribuirea căruia a fost organizată procedura negocierii directe al cărei rezultat a fost contestat de către petentă prin contestaţia soluţionata de C.N.S.C. prin Decizia nr. 1016/83C4/308 – 352 – 587 din data de 03.03.2010 are natura juridică a unui contract de delegare a gestiunii serviciului de luminat public.
Aceste contracte sunt reglementate de Legea nr. 230/2006 şi de Legea 51/2006 atât în ceea ce priveşte procedura de atribuire, cât şi în privinţa conţinutului contractului, a obligaţiilor părţilor şi a litigiilor ivite în legătură cu atribuirea, interpretarea, executarea şi încetarea lor.
Conform art. 22 alin. 4 din Legea nr. 230/2006, „Procedurile pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public se organizează şi se derulează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/2006, ale prezentei legi şi în conformitate cu legislaţia specifică fiecărui tip de contract de delegare a gestiunii”.
Potrivit art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, „Soluţionarea litigiilor contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanţele competente potrivit legii şi se judecă în procedură de urgenţă. Cererea se introduce la instanţele de judecată în a căror competenţă teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului”.
Petenta critică decizia atacată şi din punctul de vedere al legalităţii ei, arătând că nu este motivată sub aspectul competenţei rationae loci, în sensul că nu se arată temeiul de drept pentru care toate contestaţiile formulate au fost trimise spre soluţionare tribunalului de la sediul operatorului a cărui contestaţie a fost prima înregistrată la C.N.S.C., în condiţiile în care acel operator a renunţat ulterior la cerere.
În opinia petentei, C.N.S.C. nu a invocat niciun temei legal pentru soluţia declinării judecării celor 3 contestaţii la Tribunalul Sălaj, întrucât acest temei legal nu exista.
În privinţa cererii de renunţare la contestaţia formulată de către contestatoarea S.C. I. S.R.L., se arată că C.N.S.C. a ignorat această renunţare la judecată, aplicând în mod greşit atât dispoziţiile procedurale speciale, cât şi pe cele de drept comun referitoare la competenţa instanţei de judecată pentru soluţionarea contestaţiilor.
Pârâtul Consiliul Local al municipiului Turda a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei şi obligarea C.N.S.C la soluţionarea contestaţiilor, cu motivarea că C.N.S.C. este un organismul acreditat prin lege care trebuie să-şi spună punctul de vedere cu privire la contestaţiile formulate.
Cu privire la plângerea formulată, Curtea are în vedere următoarele:
Aşa cum s-a arătat anterior, petenta contestă în principal dispoziţiile de trimitere din decizia de declinare a competenţei la Tribunalul Sălaj, ca instanţă competentă teritorial.
În condiţiile art. 283 alin. 3 din O.U.G. nr. 34/2006, plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. Civ. („Plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă. Prevederile secţiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător”.)
Acest text legal prevede următoarele: ”Recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute in art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele.”
În consecinţă, Curtea va analiza decizia atacată din perspectiva declinării materiale a competenţei de către C.N.S.C.
Sub acest aspect, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, prin acest act normativ a fost stabilit cadrul juridic şi instituţional unitar, obiectivele, competenţele, atribuţiile şi instrumentele specifice necesare înfiinţării, organizării, gestionării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului furnizării/prestării reglementate a serviciilor comunitare de utilităţi publice.
Art. 1 alin. 2 din Lege enumeră serviciile de utilităţi publice, după cum urmează: alimentarea cu apă; canalizarea şi epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale; producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem centralizat; salubrizarea localităţilor; iluminatul public; administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi altele asemenea; transportul public local.
Art. 30 alin. 12 din acelaşi act normativ prevede, „în cazul serviciilor de utilităţi publice prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. e), f) şi g), procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabileşte în baza prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul serviciului de transport public local prevăzut la art. 1 alin. (2) lit. h), atribuirea contractelor de delegare a gestiunii se face în baza Normelor-cadru elaborate de A.N.R.S.C. potrivit prevederilor legii speciale privind transportul public local”, iar art. 51 alin. 3 din acelaşi act normativ prevede „Contractele de delegare a gestiunii se aprobă prin hotărâri de atribuire adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale şi se semnează de primari, de preşedinţii consiliilor judeţene sau, după caz, de preşedinţii asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, în baza mandatului acestora”.
C.N.S.C., în justificarea soluţiei de declinare a competenţei, face o delimitare între două momente ale unei proceduri de atribuire, respectiv faza de depunere a ofertelor, evaluare, stabilire câştigător, care se realizează în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi faza de contestaţii (litigioasă) care s-ar soluţiona potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, la care face trimitere art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006.
Nu au fost observate însă două aspecte.
Pe de o parte, alin. 12 al art. 30 din Legea nr. 51/2006 stabileşte aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 doar pentru anumite categorii de utilităţi publice, respectiv doar pentru cele prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. e), f) şi g), iar în privinţa serviciului de transport public local (art. 1 alin. 2 lit. h) prevede că atribuirea acestui serviciu se face în baza Normelor-cadru elaborate de A.N.R.S.C., potrivit prevederilor legii speciale privind transportul public local.
Pe de altă parte, titlul O.U.G. nr. 34/2006 este „Ordonanţa de urgenţă privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii”, iar la art. 1 din acest act normativ se prevede „Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică, a contractului de concesiune de lucrări publice si a contractului de concesiune de servicii, precum si modalităţile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor emise in legătura cu aceste proceduri”.
Acest act normativ, ce reglementează „procedura de atribuire” cuprinde atât norme de organizare a unei achiziţii publice, norme de alegere a unei oferte câştigătoare, cât şi norme de soluţionare a litigiilor aparente în urma actelor sau faptelor săvârşite de participanţii la procedură.
Practic, se vădeşte faptul că voinţa legiuitorului a fost de a cuprinde în sintagma „procedura de atribuire” toate aspectele legate de atribuirea unui contract, atât organizarea achiziţiei cât şi faza litigioasă, dacă este cazul.
În consecinţă, este greşit a considera că art. 3 al art. 12 din Legea nr. 51/2006, trimite, în privinţa serviciilor publice de utilităţi prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. e), f) şi g) doar la fazele litigioase, urmând ca litigiile să fie soluţionate conform art. 51 alin. 3 din acelaşi act normativ, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior prin „procedura de soluţionare” se înţelege şi faza litigioasă, trimiterea fiind făcută la O.U.G. nr. 34/2006 în întregul ei, care, fiind un act normativ ce reglementează „procedura de atribuire” cuprind atât dispoziţii de organizare publice, cât şi de soluţionare, în instanţă, a litigiilor.
Curtea constată că doar serviciilor prevăzute la lit. e), f) şi g) ale art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/2006 le sunt aplicabile dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, în integralitatea ei, în timp ce cele prevăzute la lit. a), b), c) şi d), respectiv alimentarea cu apă;canalizarea şi epurarea apelor uzate;colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale şi producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem centralizat, nu sunt menţionate la art. 30 alin. 12 din Legea nr. 51/2006.
Faţă de aceste servicii publice, precum şi faţă de cel menţionat la lit. h) şi-ar putea produce efectele art. 51 alin. 31 din Legea nr. 51/2006.
În mod clar Legea nr. 51/2006 face o delimitare între diversele tipuri de servicii publice, stabilind proceduri diferite de atribuire şi de verificare a legalităţii actelor.
Distincţia făcută de către CNSC este deci nejustificată iar declinarea de competenţă nelegală.
Chestiunea stabilirii competenţei teritoriale nu se mai impune a fi discutată în raport de argumentele prezentate în privinţa declinării competenţei materiale.
În consecinţă, în temeiul art. 285 al. 1 lit. d) din OUG nr. 34/2006 se va admite plângerea formulată de R.L.C. S.A. TÂRGOVIŞTE împotriva deciziei nr. 1016/83C4/308-352-587 din 03.03.2010 a Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care va fi anulată în întregime şi trimite cauza spre soluţionare Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Curtea constată că nu se poate reţine incidenţa disp. art. 285 al. 2 din OUG nr. 34/2006, CNSC dezînvestindu-se practic in soluţionarea cauzei pe fond.
Decizia CNSC nu se încadrează în ipoteza clasică prev. de art. 158 c.pr.civ.. care se referă la declinarea de competenţă făcută de către o instanţă de judecată către un organ cu atribuţii jurisdicţionale ci are în vedere situaţia inversă, când un organ administrativ jurisdicţional se dezînvesteşte şi transmite cauza spre soluţionare unei instanţe judecătoreşti, în speţă celei de contencios administrativ. Impropriu a arătat CNSC că îşi declină competenţa în favoare unei instanţe judecătoreşti cât timp această ipoteză nu este reglementată de art. 158 c.pr.civ. Rezultă însă cu certitudine, din argumentaţia prezentată în motivarea deciziei, că acest organ administrativ jurisdicţional a apreciat că este necesar să transmită cauza unei instanţe de judecată, determinat de argumente privind lipsa competenţei sale.
