– Codul de procedură fiscală: art. 205 şi urm.
– Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003
– Hotărârea Guvernului nr. 1306/2007
Neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Codul de procedură fiscală conduce la respingerea ca inadmisibilă a unei acţiuni fundamentate pe acest cod.
(Decizia civilă nr. 1203 din 16 noiembrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin sentinţa civilă nr. 103 din 17 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 2020/115/2009, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea reclamantei societate comercială împotriva pârâţilor Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin şi M S. persoană fizică, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, împotriva pârâtului M S. având ca obiect cererile de anulare a deciziei nr. 4661 din 31 martie
2009 ca netemeinică şi nelegală; exonerarea de la plată a sumelor dispuse prin decizia atacată; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1203 din 16 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 2020/115/2009, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul reclamantei, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. pr. fisc., cu motivarea că prin contractul de furnizare a serviciilor de tip incubator de afaceri nr. 8315 din 1 octombrie 2003, încheiat între AJOFM Caraş-Severin, în calitate de autoritate contractantă, şi SC l.&M. SRL, în calitate de furnizor de servicii, reclamanta s-a obligat să presteze servicii de tip incubator de afaceri, pe o perioadă de 24 de luni, urmând ca la finalul contractului să realizeze: un grad de ocupare a spaţiului destinat firmelor incubate de 80%, respectiv 1300 mp., incubarea unui număr minim de 10 firme, rata de supravieţuire a firmelor incubate să fie de cel puţin 80% (raportul dintre numărul firmelor asistate care supravieţuiesc cel puţin 12 luni în incubator şi numărul total al firmelor asistate în incubator). Pentru serviciile furnizate, autoritatea contractantă urma să plătească reclamantei o sumă ce nu va depăşi limita maximă de 6.582.949.200 ROL.
în contract s-a prevăzut, la pct. 11 al art. 5, că, pentru nerealizarea obligaţiilor, (altele decât cele privind lucrările de renovare/reamenajare) furnizorul va plăti penalităţi, în funcţie de procentul de nerealizare, calculat la valoarea totală a bugetului operaţional al contractului.
Prin convenţia nr. 1 din 1 decembrie 2003, s-a convenit ca termenul 24 de luni de derulare a contractului să înceapă cu data de 1 decembrie 2003.
Prin actul adiţional nr. 4 din 16 august 2004 a fost modificat preţul contractului, în sensul că suma plătită furnizorului nu va depăşi 8.246.637.050 ROL.
Prin actul adiţional nr. 7 din 29 octombrie 2004, au fost modificate unele clauze contractuale, în sensul că furnizorul de servicii se obliga ca la finalul contractului să asigure un spaţiu destinat firmelor incubate de 80%, respectiv 1220 mp şi să realizeze, la data depunerii raportului final, incubarea unui număr minim de 12 firme, rata de supravieţuire a firmelor incubate fiind de cel puţin 80% (raportul dintre numărul firmelor asistate care desfăşoară activitate cel puţin 12 luni ca urmare a incubării şi numărul total al firmelor asistate).
în perioada 17 ianuarie 2006 – 7 februarie 2006 a avut loc un control la societatea reclamantă, efectuat de către inspectorii din cadrul Compartimentului Control Măsuri Active şi Control Financiar Propriu al AJOFM Caraş Severin, urmare a unei petiţii înaintate de o persoană fizică, adresată AJOFM Caraş Severin.
Controlul a vizat verificarea legalităţii şi modului de administrare a resurselor, în conformitate cu politicile şi procedurile specifice PRFM (Programul de redistribuire a forţei de muncă) în derularea contractului nr. 8315 din 1 octombrie 2003. De asemenea, au fost verificate documentele legate de raportarea finală efectuată de către SC I.& M. SRL.
Urmare a controlului, a fost întocmit procesul-verbal nr. 53 din 7 februarie 2006.
în cuprinsul acestuia se menţionează că în raportul financiar emis de societatea reclamantă pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 30 iunie 2005 trebuiau să figureze 4 persoane angajate ca personal administrativ şi un număr minim de 11 persoane angajate ca personal de specialitate (care oferă consultanţă şi ajutor pentru buna funcţionare a firmelor incubate). însă, conform statelor de plată verificate, în perioada 2004-2005, societatea a funcţionat cu un număr între 4 şi 9 persoane încadrate în muncă. Dintre acestea, două persoane figurau şi ca angajate ale unor firme incubate.
La sfârşitul programului de incubare, societatea reclamantă mai avea un număr de 3 persoane angajate.
De asemenea, s-a reţinut că un număr de 3 firme incubate au beneficiat şi de facilităţi din alte surse bugetare, respectiv bugetul fondului de şomaj, iar un număr de
4 societăţi incubate au încheiat contracte de furnizare servicii, prestare lucrări, furnizare bunuri, cu AJOFM Caraş-Severin.
Inspectorii au constatat că în perioada derulării contractului au fost incubate 16 firme, din care doar 7 firme au supravieţuit în perioada de funcţionare a incubatorului mai mult de 12 luni, iar rata de supravieţuire stabilită conform manualului Operaţional al Programului de Redistribuire a Forţei de Muncă şi contractului este de 43,75%.
în funcţie de procentul de nerealizare a obiectivului privind rata de supravieţuire a firmelor incubate, de 36,25%, s-a stabilit o penalitate de 3.213.472.375 lei, din valoarea contractului, de 8.864.751.282 ROL.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Ordinul nr. 279/2004, pentru aprobarea Procedurii privind activitatea de control, de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum şi de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, „rezultatele controlului (efectuat de către organele de control măsuri active din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă), măsurile stabilite, eventualele debite, precum şi sancţiunile prevăzute de lege se consemnează în mod obligatoriu în procese-verbale de control.
(2) Procesele-verbale de control devin titluri executorii la data la care creanţele consemnate sunt scadente prin expirarea termenului de plata stabilit de lege sau stabilit de organul competent.
Art. 16 prevede că „Procesele-verbale de control se semnează de organele de control măsuri active şi de către persoanele fizice sau juridice supuse controlului, cu sau fără obiecţiuni din partea acestora”.
Potrivit art. 18 din Ordin, „Procesele-verbale de control se consideră a fi comunicate persoanelor fizice sau juridice supuse controlului la data semnării de către acestea”.
în speţă, procesul-verbal nr. 53 din 7 februarie 2006 a fost semnat cu obiecţiuni de către reprezentantul societăţii reclamante la data de 9 februarie 2006, când procesul-verbal a fost înregistrat la SC l.&M. SRL.
Conform art. 24 din Ordin, „măsurile dispuse de organele de control măsuri active prin actele de control pot fi contestate de persoanele fizice sau juridice supuse controlului, pe cale administrativă, la conducerea (…) agenţiilor pentru ocuparea de forţei de muncă, pentru acte de control încheiate de către organele de control măsuri active din cadrul acestora’’.
Art. 26 (1) prevede următoarele: „contestaţiile se depun, sub sancţiunea decăderii, în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat (…) la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, atunci când au ca obiect acte de control încheiate de acestea.
(2) Contestaţiile trimise prin poştă se socotesc formulate în termen dacă au fost predate cu scrisoare recomandată la oficiul poştal înainte de împlinirea acestuia”.
Contestaţiile se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare prin decizie motivată a directorului executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de munca, atunci când au ca obiect acte de control încheiate de acestea, conform art. 27 alin. (1).
Soluţiile date pot fi de admitere în totalitate sau în parte a contestaţiei ori de respingere a acesteia. în cazul admiterii se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului de control (art. 28).
Potrivit dispoziţiilor art. 30 din Ordin, deciziile pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente potrivit dreptului comun.
Deşi se menţionează de către administratorul societăţii reclamante, în cuprinsul procesului-verbal nr. 53 din 7 februarie 2006, că urmează a contesta, conform procedurilor legale, acest proces-verbal, nu s-a formulat o astfel de contestaţie.
Dispoziţii similare regăsesc şi în Nomele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător (în forma în vigoare la momentul emiterii procesului-verbal de control).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (11)-(13) din Norme, „în urma efectuării controlului (vizând verificarea respectării legalităţii şi regularităţii în utilizarea şi administrarea fondurilor provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comisia Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente) se întocmeşte procesul-verbal de control.
(12) Procesul-verbal de control se transmite structurii controlate pentru aducere la cunoştinţă, semnare şi formulare a eventualelor observaţii; actul de control este titlu de creanţă în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din O. G. nr. 19/2003.
(13) Procesul-verbal de control, astfel întocmit, se transmite conducătorului entităţii care a dispus controlul, iar în cazul constatării prejudiciului, acesta va dispune înregistrarea în a creanţei bugetare şi va iniţia măsurile de recuperare a acesteia”.
Ulterior încheierii procesului-verbal nr. 53 din 9 februarie 2006, din dispoziţia directorului executiv al AJOFM Caraş-Severin s-a întocmit la data de 9 februarie 2006 un raport de audit, unde se reţin, pe lângă deficienţele constatate prin procesului-verbal nr. 53 din 9 februarie 2006, alte nereguli privind derularea contractului nr. 8315 din
1 octombrie 2003 şi se propune recuperarea penalităţii stabilite prin procesul-verbal de control.
în perioada 10 aprilie 2007 – 5 mai 2008 s-au efectuat cercetări în dosarul nr. 413/P/2007 al Parchetului de pe lângă tribunalul Caraş-Severin, cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (3), art. 290 C. pen., de către administratorii SC l.&M. SRL, L.M. şi P.P.I.S. Prin rezoluţia din 5 mai 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reţinându-se că în cauză nu există indicii care să releve existenţa faptelor penale care fac obiectul acestui dosar.
La data de 31 martie 2009, directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin a emis decizia nr. 4461 din 31 martie 2009, prin care a constatat că debitul stabilit prin procesul-verbal de control nr. 53 din 7 februarie 2006 este cert şi a dispus să fie luate măsurile legale de recuperare a debitului în cuantum de 321.347,24 lei.
Instanţa a apreciat că această dispoziţie constituie un act administrativ, fiind în acelaşi timp şi un titlu executoriu, iar nu doar un simplu act de executare. Acesta a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (13) din H G. nr. 1510/2003, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, potrivit cărora, dacă, urmare a întocmirii procesului-verbal de control, se constată produse prejudicii, conducătorul entităţii care a dispus controlul, în speţă directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin, dispune înregistrarea în a creanţei bugetare şi va iniţia măsurile de recuperare a acesteia.
Aşadar, abia în urma deciziei nr. 4461 din 31 martie 2009 debitul stabilit prin procesul-verbal de control nr. 53 din 7 februarie 2006 a devenit exigibil (creanţa bugetară urmând a fi înregistrată în contabilitate), demarându-se procedurile de recuperare a acestuia.
Instanţa a reţinut că decizia nr. 4461 din 31 martie 2009 a directorului executiv al AJOFM Caraş-Severin a fost legal şi întemeiat emisă, având la bază procesul-verbal de control nr. 53 din 7 februarie 2006, act care nu a fost contestat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, precum şi referatul de din 9 februarie 2006.
Instanţa de recurs nu a primit criticile recurentei legat de faptul că procesul-verbal sancţionator a fost încheiat cu mai mult de trei ani înainte de emiterea deciziei atacate prin care s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumelor evidenţiate în procesul-verbal iniţial şi raportul între AJOFM şi reclamantă nu poate fi guvernat de prescripţia prevăzută în Codul fiscal, fiind aplicabilă prescripţia extinctiva respectiv termenul general de prescripţie de 3 ani, motiv ce nu poate fi primit de către Curte, întrucât O.G. nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, act normativ ce a stat la baza emiterii procesului-verbal din 7 februarie 2006 emis de AJOFM Caraş-Severin, în forma în vigoare la acea dată, face trimitere la creanţele bugetare şi la dispoziţiile Codului de procedură fiscală astfel:
Art. 3 alin. (1), (2), (4) şi (5) din O.G. nr. 79/2003 prevede că „(1) în sensul prezentei ordonanţe, activitatea de recuperare constă în exercitarea funcţiei administrative care conduce la stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă şi este reglementată de prezenta ordonanţă, precum şi de actele normative emise în aplicarea acesteia. (2) Constituie obiect al controlului şi recuperării creanţelor bugetare în sensul prezentei ordonanţe sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi, după caz, precum şi costurile bancare. (4) Titlul de creanţă constituie înştiinţare de plată şi va cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanţă se aduce la cunoştinţă debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, care reglementează comunicarea actului administrativ fiscal”.
Art. 4 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prevede că „(1) Sunt competente să gestioneze recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă, conform O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale şi unităţile teritoriale ale acestora, după caz, precum şi alte instituţii publice abilitate de lege. (2) Prin documentele prevăzute la art. 3 alin. (3) se stabilesc sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi, după caz, precum şi costurile bancare, cadrul legal încălcat, precum şi persoanele obligate la plata acestora”.
Fiind vorba despre o creanţă bugetară, termenul de prescripţie este cel de 5 ani, astfel că la momentul emiterii deciziei nr. 4461 din 31 martie 2009, procesul-verbal din 7 februarie 2006 emis pe seama reclamantei constituie titlu de creanţă conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, nefiind vorba despre un act prescris.
Conform prevederilor exprese ale art. 47 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data emiterii de către directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin a deciziei nr. 4461 din 31 martie 2009, sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, altele decât cele provenind din contribuţii, se recuperează pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti ori, după caz, de centrele regionale de formare profesională a adulţilor, care constituie titluri executorii.
în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 34 lit. b) din Procedura privind activitatea de control, de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum şi de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 279/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data emiterii de către directorul executiv al AJOFM Caraş Severin a deciziei nr. 4461 din 31 martie 2009.
Mai mult, actul iniţial prin care s-a constatat debitul în litigiu îl reprezintă acest proces-verbal, care nu a fost atacat de către reclamantă, ignorând astfel dispoziţiile art. 204 C. pr. fiscal. Conform art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie potrivit legii, iar conform art. 206 alin. (2) din acelaşi act normativ, obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă, iar conform alin. (3), contestaţia se depune la organul fiscal al cărui act administrativ se atacă.
în speţă, reclamanta nu a urmat această procedură administrativă obligatorie, deşi s-a optat pentru soluţia menţinerii caracterului obligatoriu al acestei proceduri, pornindu-se şi de la faptul că o asemenea soluţie este impusă şi de Proiectul Constituţiei Europene”, care consacră pentru prima dată, în catalogul drepturilor fundamentale, dreptul cetăţeanului la o bună administrare.
Reclamanta recurentă se apără, arătând că a contestat acest proces-verbal prin adrese trimise atât către AJOFM Caraş-Severin, cât şi către ANOFM Bucureşti şi că ANOFM Bucureşti, în calitate de organ administrativ ierarhic superior, a achiesat la punctul de vedere exprimat de societatea reclamantă, considerând ca nu a încălcat în niciun fel contractul cadru şi nici normele legale aplicabile, îndeplinind corespunzător parametrii indicaţi, însă din aceste adrese nu reiese faptul că procesul-verbal iniţial a fost anulat pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie de intervenţia instanţei de judecată.
Faptul că instituţia emitentă nu s-a opus la anularea actului nu mai are relevanţă în acest stadiu procedural, câtă vreme instanţa este obligată să verifice respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
