Prin procesul-verbal de cercetare încheiat la data de 18 octombrie 2006 de către Inspectoratul teritorial de muncă S s-a procedat la stabilirea împrejurărilor şi cauzelor care au condus la producerea evenimentului din data de 08 octombrie 2005 în urma căruia au decedat în accident de circulaţie doi salariaţi ai reclamantei, numiţii E.E.A şi S.J.. obiectul cercetării fiind printre altele şi acela de determinare a caracterului accidentului. La punctul XV. din procesul-verbal de cercetare, accidentul mai sus descris a fost caracterizat ca fiind accident de muncă mortal.
La punctele XI.-XII. s-a reţinut încălcarea unor dispoziţii legale conform prevederilor din Legea nr. 90/1996, în vigoare la data producerii accidentului rutier, fiindu-i aplicate reclamantei sancţiunile amenzii contravenţionale pentru abaterile constatate, centralizate conform punctului XIV. intitulat „Sancţiunile aplicate”.
în consecinţă, reclamantei i s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru faptele constatate, dar instanţa de fond a apreciat că sancţiunile contravenţionale aplicate nu pot face obiectul analizei în cauza de faţă, întrucât competenţa materială pentru soluţionarea plângerilor contravenţionale în baza O.G. nr. 2/2001 aparţine în primă instanţă Judecătoriei. sens în care sub acest aspect în acest dosar s-a respins acţiunea reclamantei.
Examinând. în conformitate cu prevederile art. 3041, cu prioritate problema competenţei materiale de soluţionare a cauzci, problemă care este de ordine publică. Curtea constată că prezentul litigiu nu este de administrativ, astfel încât să fie competent material în primă instanţă Tribunalul Timiş.
în acest sens, procesul-verbal de ccrcctarc constituie un proces-verbal de contravenţie şi nu un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit c). din Legea nr. 554/2004. Astfel, chiar din cuprinsul acestui proccs-verbal rezultă că reclamanta ar fi încălcat dispoziţiile unor articole din Legea nr. 90/1996. în vigoare la data producerii faptelor, pentru care aceasta a fost sancţionată cu amenzi contravenţionale, constatându-se în acelaşi timp că aplicarca accstor sancţiuni, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001. este prescrisă.
Legea nr. 90/1996. la art. 41 prevedea sancţiunile aplicabile în cazul ncrespcctării dispoziţiilor privind protccţia muncii, arătând în alin. (1) că „constituie contravenţii faptele săvârşite de persoanele juridice şi persoanele Jizice. aflate in una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege, dacă nu au fost comise in astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni”. Prin capitolul XIV al procesul ui-verbal contestat de reclamantă au fost stabilite sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 90/1996 de către reclamantă, astfel încât accst proces-verbal nu poate fi considerat un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aşa cum greşit a considerat prima instanţă.
Dimpotrivă, accst proces-verbal reprezintă un act prin care s-au constatat abateri de la normele privind protecţia muncii şi s-au prevăzut sancţiuni şi măsuri de intrare în legalitate, astfel încât accsta putea fi atacat, indiferent de motivele invocate, în condiţiile
O.G. nr. 2/2001 şi nu ale Legii nr. 554/2004.
Curtea reţine că potrivit art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, împotriva proccsului-vcrbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii sc poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, plângere care sc soluţionează în primă instanţă de judecătorie, iar conform art. 34 alin. (2) din acelaşi act normativ hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Secţia contencios administrativ a tribunalului.
Aşa fiind, Curtea a admis recursurile şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Timişoara.
C.A. Timişoara, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1231 din 13 noiembrie 2008
Notă:
Un act particular poate sau nu să aibă o existenţă de sine stătătoare, după circumstanţe. Astfel, calificarea unui accident ca fiind de muncă făcându-se – în concret – în cadrul unui proces-verbal de contravenţie, actul poate fi privit, ca un tot unitar, fiind unul individual. Tot astfel, dacă prin ipoteză nu ar exista un act juridic distinct care să stabilească substanţele care sunt droguri, aceasta făcându-se în cadrul Codului penal care le enumeră în ipoteza normei, actul în totalitate ar fi unul normativ.
