Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se bucură de prezumţia relativă de autenticitate şi veridicitate până la proba contrară dacă fapta contravenţională a fost constatată direct de agentul constatator care aplică sancţiuni contravenţionale.
(Decizia nr.405/R/25.03.2008 –
Tribunalul Mehedinţi – Secţia Comercială şi de Administrativ)
La data de 29 februarie 2008, petentul I.S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. anularea procesului verbal seria PCA nr.0004733, întocmit la data de 11.01.2007 de către intimată, prin care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 156 lei reprezentând patru puncte amendă contravenţională, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere, conform art.100 al.3, lit.d din OUG nr.195/2002, modificată prin OUG nr.63/2006, constând în faptul că a condus autoturismul marca Fiat cu nr.de înmatriculare MH-01-DMJ pe B-dul Mihai Viteazul şi ajungând la intersecţia cu str. Crişan, a pătruns în interiorul acesteia, pe culoarea roşie a semaforului electric aflaţi în funcţiune, circulând pe direcţia înainte.
Petentul I.S. şi-a motivat acţiunea arătând că se deplasa pe str. Mihai Viteazul din Municipiul Drobeta Turnu – Severin, la intersecţia cu str. Crişan a aşteptat schimbarea culorilor semaforului, iar când a fost verde a pătruns în intersecţie, continuând deplasarea pe str. Mihai Viteazul.
In dovedirea plângerii contravenţionale petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenţie seria PCA nr.0004733 încheiat la data de 11.01.2007.
In apărare, intimatul I.P.J. a formulat în baza dispoziţiilor art.114 – 118 c.pr.civilă întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale, întrucât petentul a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor contestat.
Instanţa de fond prin sentinţa civilă nr.154 din 16.01.2008 a admis plângerea contravenţională formulată de petent şi a anulat procesul verbal de contravenţie, reţinând că procesul verbal de contravenţie împreună cu raportul agentului constatator, nu pot face dovada prin ele însuşi, astfel încât să conducă la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie care funcţionează în favoarea petentului, iar contravenţia reţinută în sarcina petentului întruneşte elementele unei acuzaţii în materia penală în sensul art.6 par.1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare a OUG nr.195/2002 priveşte toţi cetăţenii, iar sancţiunea instituită are un caracter represiv şi preventiv, aşa cum a stabilit CEDO în cauza Anghel contra României.
Impotriva sentinţei civile nr.154/16.01.2008 a declarat recurs intimatul IPJ criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii faptul că la data întocmirii procesului verbal de contravenţie, petentul a declarat că nu are obiecţiuni, aspect consemnat la rubrica – Alte menţiuni – după care a semnat, recunoscând implicit fapta comisă.
Examinând temeinicia şi legalitatea sentinţei recurate, în raport de motivele de recurs invocate de recurenta intimată şi având în vedere norma de drept incidentă în cauză, instanţa apreciază că recursul estre întemeiat urmând a admis, modificată sentinţa şi să fie respinsă plângerea contravenţională pentru următoarele considerente:
Procesul verbal de contravenţie este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorităţi administrative,, investit cu autoritatea statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumţia de autenticitate şi veridicitate, care însă este relativă şi poate fi răsturnată de probe de către contravenient conform disp.art.1169 c. civil care reglementează sarcina probei.
Fapta descrisă sancţionată şi denumită prin acte normative drept convenţie, indiferent de gravitatea pericolului social pe care-l atrage este întotdeauna contravenţie.
In acest context, însuşi legiuitorul stabileşte caracterul de infracţiune sau contravenţie al unei fapte care contravine ordinii sociale, stabilirea naturii răspunderii juridice şi calificarea faptei, nefiind lăsate la aprecierea agentului constatator.
Dealtfel, prima frază din art.1 al O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, introdusă prin legea nr.180/2002 consacră ferm această distincţie între domeniul contravenţional şi domeniul penal- Legea contravenţională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală -, cuvântul – Lege- este folosit aici în sens larg de actul normativ.
Faţă de această prevedere a legii speciale care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, au rămas lipsite de semnificaţie juridică, fiind căzute în desuetudine, dispoziţiile cuprinse în actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţiile, potrivit cărora fapta descrisă constituie contravenţie dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii, încât să fie considerată infracţiune potrivit legii penale.
Instanţa de fond a reţinut şi caracterizat greşit declaraţia petentului I.S: ca fiind declaraţie de martor, iar relatările acestuia în faţa instanţei nu sunt în concordanţă cu împrejurările obiective ale cauzei stabilite prin celelalte mijloace de probă şi care, dealtfel, au fost recunoscute şi de către contravenient imediat după săvârşirea faptei contravenţionale, prin semnarea fără obiecţiuni a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, astfel că prezumţia relativă de legalitate a acestuia nu a fost răsturnată.
Pentru aceste motive s-a admis recursul formulat de recurentul intimat IPJ, modificată sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi respinsă plângerea contravenţională formulată de petentul I.S.
Intocmit,
JUDECĂTOR,
ANICA PAVELESCU
