Programul privind stimularea angajaţilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor. Absolvent al unei instituţii de învăţământ angajat în cadrul programului. Desfacerea contractului de muncă. Condiţii. Consecinţe


C. muncii, art. 55 lit. b) Legea nr. 76/2002, art. 83 alin. (2) lit. a)

Conform art 83 alin. (2) lit a) din Legea nr. 76/2002 modificată prin Legea nr. 107/2004, în cazul în care angajatorii încetează raporturile de muncă sau de servicii ale absolvenţilor anterior termenului de 3 ani, conform art. 55 lit. b) C. muncii, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, sumele încasate pentru fiecare absolvent, plus dobânda de referinţă a B.N.R., în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de servicii.

De asemenea, conform art. 851 din Legea nr. 76/2002, modificată prin Legea nr. 107/2004, angajatorii care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă în condiţiile art. 80 sau 85 alin. (1) şi (2) şi care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă, din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2), anterior termenului prevăzut de lege, nu mai pot beneficia de o nouă subvenţie din bugetul asigurărilor de şomaj pe o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu.

Decizia nr. 263/R din 27 octombrie 2006 – B.M.G.

Tribunalul Covasna a respins acţiunea în administrativ formulată de reclamanta S.C. H.Y. S.R.L. Târgu Secuiesc, prin administrator T.B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru

Ocuparea Forţei de Muncă Covasna, pentru modificarea deciziei nr. 8466/2006, cu înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 7.373,90 lei, înlăturarea interdicţiei de a beneficia de subvenţionarea locurilor de muncă pe o perioadă de 2 ani şi obligarea pârâtei să plătească subvenţiile lunare pentru perioada 1 februarie 2006 – I iunie 2006, aferente locului de muncă ocupat de B.M.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că art. 80 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, modificată şi completată ulterior, instituie dreptul angajatorilor care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, de a primi pentru fiecare persoană o sumă lunară egală cu salariul miniul brut pe ţară, în vigoare, cu respectarea condiţiei impuse de art. 83 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul menţinerii raporturilor de muncă cel puţin 3 ani de la data încheierii contractului de inuncă.

Alin. (2) al art. 83 obligă angajatorii să restituie în totalitate sumele încasate pentru fiecare absolvent plus dobânda legală, în situaţia în care intervine încetarea relaţiilor de muncă pe considerente care exclud culpa salariatului (art. 47 din H.G. nr. 174/2002), înaintea termenului legal de 3 ani.

In aceste cazuri, angajatorii nu mai pot beneficia, conform art. 851 din lege, de o nouă subvenţie din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă.

Apărările reclamantei, care nu a contestat nesocotirea normelor legale precizate, nu sunt de natură a justifica admiterea acţiunii.

încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, atât potrivit art. 129 C. muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, temei invocat de salariată în cererea sa, cât şi a art. 55 lit. b) C. muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, modificat ulterior şi prin care se abrogă vechiul cod, presupune consimţământul ambelor părţi ale raportului juridic de muncă.

Susţinerea că măsurile pârâtei sunt nelegale şi abuzive, că s-a trecut din eroare art. 55 lit. b) C. muncii este îndoielnică, în primul rând din perspectiva prescripţiilor normative de mai sus, iar în al doilea rând cele două texte legale sunt similare şi reglementează încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor.

încercarea ulterioară a reclamantei pe linia modificării temeiului de drept al încetării contractului de muncă cu fosta salariată nu poate avea sorţi de izbândă, din moment ce dispoziţia nr. 12/2004 a fost înregistrată la Camera de Muncă Târgu Secuiesc, iar consecinţele juridice au intrat în circuitul civil.

împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamanta S.C. H. S.R.L. Târgu Secuiesc, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că societatea reclamantă a dat curs cererii de demisie formulată de angajata M.G.G., emiţând dispoziţia nr. 12/6 octombrie 2004, care a fost înregistrată la Camera de Muncă Târgu Secuiesc la data de 11 octombrie 2004, însă în dispoziţie în mod greşit s-a trecut temeiul desfacerii contractului de muncă ca fiind art. 55 lit. b) C. muncii. La întocmirea deciziei s-a greşit datorită necunoaşterii legii, societatea comercială nefiind de acord cu plecarea angajatei. Ulterior s-a încercat corectarea greşelii, dar pârâta nu a acceptat.

Sancţiunea imputării sumelor achitate cu titlu de subvenţie, cât şi neacordarea subvenţiei după angajarea numitei B.M., după 1 februarie

2006, au fost impuse de pârâtă în mod nelegal, iar instanţa în mod greşit a apreciat că societatea nu a contestat nesocotirea normelor legale de natură a justifica măsurile aplicate de pârâtă.

Necunoaşterea legii s-a invocat în privinţa temeiurilor legale exacte încadrate în articolele Codului muncii, privind desfacerea contractului de muncă, iar nu în privinţa reglementărilor speciale privind subvenţionarea locurilor de muncă. Instanţa de fond a respins proba cu martori solicitată de reclamantă, pentru dovedirea aspectelor esenţiale în rezolvarea cauzei.

La dosar a depus întâmpinare intimata, care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Recursul este nefondat.

în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 76/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 107/2004, întrucât desfacerea contractului de muncă al numitei M.G.G a avut loc la data de 6 octombrie 2004.

Conform art. 83 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 76/2002, modificată prin Legea nr. 107/2004, în cazul în care angajatorii încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor anterior termenului de 3 ani, conform art. 55 lit. b) C. muncii, sunt obligaţi să restituie agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent, plus dobânda de referinţă a B.N.R., în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu.

De asemenea, conform art. 851 din Legea nr. 76/2002, modificată prin Legea nr. 107/2004, angajatorii care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă în condiţiile art. 80 sau 85 alin. (I) şi (2) şi care încetează raporturile de inuncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă, din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2), anterior termenului prevăzut de lege, nu mai pot beneficia de o nouă subvenţie din bugetul asigurărilor de şomaj pe o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu.

Reclamanta a desfăcut contractul de muncă al numitei M.G.G în baza dispoziţiilor art. 55 lit. b) C. muncii, conform deciziei nr. 12 din 6 octombrie 2004, astfel că aceasta intră sub incidenţa reglementărilor legale mai sus arătate.

Susţinerile recurentei cu privire la necunoaşterea legii în cazul desfacerii contractului de muncă al angajatei care a ocupat un loc de muncă subvenţionat nu sunt relevante şi nu pot fi reţinute de Curte, deoarece necunoaşterea legii nu poate reprezenta temei de exonerare de la aplicarea sancţiunilor legale. Reclamanta nu a dat curs cererii de demisie a angajatei, ci a desfăcut contractul de muncă ca urmare a acordului părţilor, iar dispoziţia de încetare a raporturilor de muncă, ca act valabil şi necontestat, a intrat în circuitul civil.

In aceste condiţii, atâta timp cât actul de desfacere a contractului de muncă s-a materializat prin aplicarea dispoziţiilor art. 55 lit. b)

C. muncii, iar acesta este şi în prezent valabil, reclamanta nu mai poate susţine că desfacerea nu a fost rezultatul unui acord dintre părţi. Proba testimonială a fost corect respinsă de către prima instanţă, deoarece nu se puteau pune în discuţie situaţii de fapt în legătură cu desfacerea contractului de muncă, atâta timp cât dispoziţia de desfacerea nu a fost contestată.

Se reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel că sentinţa prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei este legală şi temeinică.