Legea nr. 289/2004 O.G. nr. 21/1992, art. 46
Neindicarea în contractul de credit a denumirii exacte şi complete a comisionului de administrare practicat de societatea de creditare încalcă dreptul la informare al consumatorului ocrotit de art. 18 O.G. nr. 21/1992, căci nu asigură o informare suficientă asupra unei caracteristici esenţiale a contractului de credit, constituind contravenţia sancţionată potrivit art. 46 lit d) din aceeaşi ordonanţă. De asemenea, indicarea dobânzii anuale finale în oferta de credit cu litere mai mici decât restul elementelor ofertei constituie contravenţia prevăzută de art. 5 şi 17 lit. b) Legea nr. 289/2004, încălcând obligaţia legală de a menţiona clar şi inteligibil costul contractului de credit
C.A. Alba-lulia, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 975 din 12 iunie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 115/C din 21 februarie 2006, pronunţată de Trib. Sibiu în dosar nr. 128/2006 s-a admis contestaţia formulată de petenta SC C.I.SRL împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Oficiul Judeţean Sibiu, anulându-se procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 1501/667 din 19 decembrie 2005, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că este competent a soluţiona contestaţia potrivit art. 17 alin. (5) Legea nr. 289/2004, iar pe fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiilor reţinute şi sancţionate de pârâtă.
In ce priveşte nerespectarea art. 5 Legea nr. 289/2004, instanţa a apreciat că, întrucât textul art. 5 din lege se referă doar la DAE, definită în art. 2 lit/ a) din lege, respectiv la modul de calcul al acesteia, fapta reţinută de organul constatator, constând în modalitatea de inscripţionare a DAE pe eticheta cu informarea preţului (mărimea caracterelor literelor) nu poate fi circumscrisă acestui text legal.
Indicarea în oferta de credit a informaţiei privind denumirea completă a comisionului prin explicitarea acestuia în sensul că reprezintă un comision de administrare de 8,9 % fară a preciza la ce sumă se aplică (fila 21), nu poate fi apreciată ca o încercare a petentei de anunţare a unui cost al creditorului relativ scăzut fără a avertiza consumatorul asupra obligaţiei sale de a plăti comisioane al cărui cuantum ar spori costul total al creditorului contractat.
In ce priveşte încălcarea prevederilor art. 8 lit. b) din lege, privind menţiunea obligatorie a descrierii bunurilor ce fac obiectul contractului de credit conform prevederilor anexei 1 lit. a) la lege, se apreciază că este îndeplinită condiţia descrierii „bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului” prin trimiterea la factura fiscală cu menţiunea că face parte integrantă din aceasta (art. 11 pct. 2), consimţământul „părţii slabe”, deci a consumatorului fiind ocrotit.
împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta ANPC – Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii şi a menţinerii procesului-verbal atacat.
în motivarea recursului pârâta invocă prevederile art. 299-316 C. proc. civ., constând în greşita interpretare a legii.
Astfel, instanţa a reţinut în mod eronat că nerespectarea prevederilor art. 5 Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, nu poate fi sancţionată conform prevederilor art. 17 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 17 alin. (1) lit. b) Legea nr. 289/2004, constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează: a) (■);
b) nerespectarea dispoziţiilor art. 5.
Petenta a încălcat prevederile art. 5 Legea nr. 289/2004, afişarea posibilităţii achiziţionării produselor electronice cu plata în rate prin contractarea unui credit de consum reprezintă oferta societăţii de credit, reclamante care avea obligaţia ca în cadrul acestei oferte să respecte prevederile legale în vigoare şi să depună toate diligenţele pentru afişarea corectă a DAE pe etichetele produselor.
Instanţa a reţinut în mod greşit şi faptul că indicarea în oferta de credit a informaţiei privind denumirea completă a comisionului prin explicitarea acestuia în sensul că reprezintă un comision de administrare de 8,9% fară a preciza la ce sumă se aplică nu poate fi apreciată ca o încercare a petentei de anunţare a unui cost a creditului relativ scăzut, fiind încălcate prevederile art. 18 O.G. nr. 21/1992, deoarece nu este explicat acest comision, respectiv nu se precizează ce reprezintă şi la ce sumă se referă.
Instanţa a reţinut greşit şi faptul că prin trimiterea la factura fiscală cu menţiunea că aceasta face parte integrantă din contractul de credit este îndeplinită condiţia descrierii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului prevăzute de art. 8 lit. h) Legea nr. 289/2004, completat cu pct. 1 lit. a) din Anexa 1 la Legea nr. 289/2004. Interesele economice ale consumatorului nu sunt suficient ocrotite prin această trimitere la factură.
Recursul este parţial fondat.
Pârâta a constatat că reclamanta a săvârşit trei contravenţii-respectiv cea prevăzută de art. 5 Legea nr. 289/2004 prin neafişarea cu litere de aceeaşi mărime a dobânzii anuale finale a creditului pentru care s-a aplicat avertisment, cea prevăzută în art. 8 O.G. nr. 21/1992, constând în prezentarea incompletă a ofertei de credit prin neindicarea denumirii complete a comisionului de administrare aplicând tot avertisment şi cea prevăzută de art. 8 lit. b) Legea nr. 289/2004, constând în neindicarea obiectului contractului-a bunurilor ce se vor cumpăra-pentru care a aplicat amenda minimă de 100 milioane lei vechi.
Referitor la această ultimă contravenţie se reţine că soluţia instanţei de fond este corectă-având în vedere că scopul de la art. 8 lit. b) şi pct. 1 lit. a) anexa 1 a legii este acela de a asigura din partea consumatorului o deplină reprezentare asupra substanţei contractului.
în primul rând arfi de precizat că obiectul contractului de credit nu îl constituie bunurile electronice, ci acordarea unui împrumut în lei al cărui cuantum este corect evidenţiat în contractele de credit tip practicate de reclamantă.
Dar chiar dacă s-ar considera că obiectul contractului de credit ar fi finanţarea cumpărării unor bunuri-caracteristicile bunurilor sunt clar individualizate în factura încheiată de vânzător-astfel că se asigură o suficientă informare asupra bunurilor.
Sub acest aspect soluţia instanţei de fond este în acord cu prevederile legale şi cu actele dosarului şi a fost menţinută, în mod corect fiind anulat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 8 lit. b) şi art. 17 alin. (1) lit. a) Legea nr. 289/2004.
Soluţia instanţei de fond vis a vis de celelalte două contravenţii este însă greşită şi a fost modificată în sensul respingerii acţiunii şi a menţinerii actului atacat.
Cu privire la comisionul prevăzut în contractul de credit, instanţa apreciază că simpla denumire de comision şi cuantumul de 8,9% indicat în dreptul lui în contractul tip-depus spre exemplificare la dosar nu asigură o informare suficientă a consumatorului în ce priveşte o caracteristică esenţială a contractului de credit. Comisionul nu este explicitat respectiv nu se precizează ce reprezintă şi la ce sumă se referă, dacă se aplică o singură dată la încheierea contractului sau se aplică anual, lunar dacă este un comision de administrare, de acordare a creditului de analiză, de urmărire a riscului, de risc valutar pentru rezerva minimă obligatorie… etc.
Faptul că în condiţiile generale ale contractului de credit se defineşte comisionul aplicat, este de observat că acestea sunt scrise cu litere foarte mici ceea ce împiedică, de asemenea, o corectă şi completă informare a consumatorului.
Prin urmare, aşa cum a constatat organul de control această omisiune încalcă dreptul consumatorilor de a fi corect informaţi consacrat de art. 18 O.G. nr. 21/1992, astfel că se impunea menţinerea actului de control privind constatarea contravenţiei prevăzută de acest text de lege şi sancţionarea ei prevăzută de art. 46 lit. d) din aceeaşi ordonanţă.
Soluţia instanţei de fond este greşită şi sub aspectul anulării procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzută de art. 5 şi art. 17 lit. b) Legea nr. 289/2004 – în ce priveşte mărimea caracterelor cu care a fost scrisă dobânda anuală efectivă.
Dobânda anuală efectivă (DAE) face parte din oferta societăţii de credit chiar dacă este afişată pe o etichetă în care vânzătorul îşi expune oferta de preţ. Neindicarea DAE cu caractere la fel de mari ca şi pentru celelalte elemente ale ofertei (rata lunară, preţul produsului) atrage răspunderea contravenţională a societăţii de credit, iar nu a vânzătorului. în speţă, între reclamantă şi vânzătorul bunurilor s-a încheiat un acord care permite distribuirea produselor de credit ale reclamantei prin reţeaua de magazine a vânzătorului.
Cu privire la obiectul contravenţiei se constată că prin art. 5 Legea nr. 289/2004 a fost impusă obligaţia pentru orice persoană care declară că acordă un credit…să menţioneze DAE, în mod clar şi inteligibil.
Cum la art. 17 lit. b) din lege este sancţionată ca şi contravenţie încălcarea art. 5, norma cuprinsă în acest articol nu poate avea doar caracter de recomandare şi prin urmare reclamanta avea obligaţia de a menţiona clar şi inteligibil DAE. Această obligaţie este încălcată prin comportamentul reclamantei care a permis ca în eticheta din magazinele vânzătorului DAE să fie scrisă cu litere mai mici decât restul elementelor ofertei, ceea ce creează posibilitatea de a fi uşor ignorat acest element esenţial al contractului de credit oferit consumatorului.
S-a admis recursul pârâtei, conform art. 312 alin. (2), art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a modificat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a anulării actului de constatare şi sancţionare doar în ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 8 lit. b) şi sancţionată de art. 17 lit. a) Legea nr. 289/2004, menţinând în rest procesul-verbal atacat şi respingând în rest acţiunea reclamantei.
