Este obligatorie reintegrarea pe veche funcţie a salariatului transferat o dată cu o parte din unitatea cedentă,în cazul declarării neconstituţionalităţii legii în temeiul căreia s-a făcut cesiunea către unitatea cesionară, chiar dacă pentru cerinţe de formă salariatul a depus o cerere de demisie, câtă vreme probele administrate demonstrează în afara oricăror dubii că intenţia acestuia a fost aceea de a-şi continua activitatea prestată anterior cesiunii şi nu încetarea raporturilor de muncă.(Curtea de Apel Ploieşti, decizia civilă nr. 626 din9.08.2006)Prin contestaţia înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.2692/2005, contestatorul PV a solicitat, în contradictoriu cu intimata DFFB Suceava, anularea deciziei nr.248 din 25.05.2005 emisă de aceasta, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, constatarea nulităţii angajamentului de plată nr.894 din 18 aprilie 2005, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale începând cu 25.05.2005 şi până la reintegrarea efectivă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.În motivarea contestaţiei s-a arătat că PV a fost salariatul intimatei începând cu 24.01.2005, când a fost preluat prin transfer de la RNP ROMSILVA – DS Suceava, în baza art.2 alin.2 din OG 100/2004, iar în urma controlului finalizat prin actul nr.896/2005 i s-a imputat suma de 154.722.610 lei ROL c/val unor arbori tăiaţi ilegal.Arată contestatorul că intimata l-a supus unor presiuni psihice, care i-a condiţionat locul de muncă de semnarea unui angajament de plată, care este nelegal, ca şi decizia de desfacere a contractului individual de muncă.Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, măsura de desfacere disciplinară a contractului de muncă fiind impusă de abateri grave săvârşite de contestator în funcţia îndeplinită, fapte recunoscute prin semnarea angajamentului de plată.S-a mai arătat că intimata a formulat şi plângere penală împotriva contestatorului, solicitând şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului penal.
Prin încheierea din 20 octombrie 2005 Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Suceava, la Tribunalul Prahova, dosarul fiind înregistrat sub nr.8035/2005.La termenul din 30.11.2005 contestatorul şi-a precizat acţiunea, în sensul că desfacerea contractului de muncă a avut loc cu încălcarea disp.art.52 alin.2 din OG 59/2000, astfel că decizia este nulă.Contestatorul a solicitat, la termenul de judecată din 18.01.2006, introducerea în cauză a RNP ROMSILVA – DS Suceava pentru că ordonanţa în baza căreia a fost transferat în interesul serviciului la DFB Suceava a fost declarată neconstituţională prin decizia nr.255/2005 a .Intimata Direcţia Silvică Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea capătului de cerere privind reintegrarea contestatorului, deoarece acesta nu a fost transferat în interesul serviciului în baza OG nr.100/2004, contractul său de muncă încetând prin demisie, conform deciziei nr.70/2005.La cererea părţilor, în cauză s-au administrat probe cu acte, interogatoriu şi martori.Prin sentinţa civilă nr.238 din 15 martie 2006 Tribunalul Prahova admis în parte contestaţia, a anulat decizia nr.248/25.05.2005 emisă de DFFB Suceava şi angajamentul de plată nr.894/18.04.2005 privind suma de 154.722.610 lei asumat de contestator, obligând această intimată la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului începând cu data de 25.05.2005 şi până la data pronunţării sentinţei,S-a respins cererea privind reintegrarea contestatorului la RNP – Direcţia Silvică Suceava.Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate în cauză că prin decizia nr.70/20.01.2005 contestatorul a fost preluat de DFFB Suceava în baza OUG nr.100/2004, în funcţia de pădurar, iar prin decizia nr.248/25.05.2005 i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 61 lit.a Codul muncii, reţinându-se că se face vinovat de tăierea ilegală de arbori în valoare de 154.722.610 lei, intimata formulând şi plângere penală împotriva contestatorului.În urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de contestator, deoarece acesta nu a fost implicat în tăieri ilegale de arbori şi nici nu a înlesnit astfel de fapte, împrejurare faţă de care susţinerea intimatei în sensul că PV şi-a recunoscut vinovăţia prin semnarea angajamentului de plată, nu poate fi reţinută, întrucât semnarea a avut loc sub ameninţare, situaţie confirmată de martorii JNP şi CO.
Astfel, faţă şi de prevederile art.270 Codul muncii privind răspunderea patrimonială a salariaţilor, angajamentul de plată nr.894/2005 este nul.Cu privire la decizia de desfacere a contractului de muncă, instanţa de fond reţine că a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor OG nr.59/2000, potrivit căreia măsura poate fi dispusă numai după analizarea faptelor de către consiliul de disciplină ce funcţionează în cadrul intimatei şi se comunică în scris persoanei sancţionate, care are dreptul să o conteste în termen de 30 de zile la organul de conducere al unităţii.În speţă, hotărârea Consiliului de disciplină nu a fost comunicată contestatorului, iar decizia a fost emisă şi cu încălcarea art.263 Codul muncii, acesta fiind sancţionat pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o, în perioada noiembrie-decembrie 2004 PV neavând calitatea de salariat al intimatei, astfel că măsura este nelegală şi va fi anulată.Potrivit art.78 Codul muncii, intimata va plăti drepturile salariale de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data pronunţării hotărârii, ca o consecinţă a anulării deciziei.Cererea de reintegrare a contestatorului la Direcţia Silvică Suceava se va respinge, deoarece DFFB Suceava s-a desfiinţat urmare deciziei nr.255/2005 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea OG nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului administrată de RNP – ROMSILVA, iar reîncadrarea la Direcţia Silvică Suceava nu este posibilă, contractul de muncă cu această unitate încetând prin demisie – decizia nr.70/2005, care nu a fost contestată de PV.Împotriva sentinţei au declarat recurs contestatorul şi intimata ASR, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.Contestatorul susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins capătul de cerere privind reintegrarea sa în funcţia avută, aflându-se într-o gravă eroare cu privire la regimul juridic şi efectele specifice transferului în cauză.Astfel, transferul contestatorului de la Direcţia Silvică Suceava la DFFB Suceava a avut loc în baza art.2 alin.2 din OUG 100/2004 şi ca urmare a declarării neconstituţionalităţii acesteia prin decizia Curţii Constituţionale, se impunea revenirea la situaţia anterioară şi restabilirea relaţiilor de muncă cu Direcţia Silvică Suceava.
Decizia nr.70/20.01.2005 emisă de Direcţia Silvică Suceava conţine o evidentă contradicţie între art.1 şi 2, dar nu poate fi interpretată ca o încetare a raporturilor de muncă prin decizia contestatorului, din moment ce temeiul de drept indicat îl reprezintă OUG 100/2004, aşa încât, la încetarea efectelor acesteia, se reluau raporturile juridice de muncă cu angajatorul iniţial, aspect nesesizat de prima instanţă.Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei în sensul admiterii şi a capătului de cerere privind reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior în cadrul Cantonului Silvic Runcu.Intimata ASR critică sentinţa în sensul că instanţa de fond greşit a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatorului şi a obligat-o la plata drepturilor salariale.Astfel, recurenta susţine că a respectat procedura prealabilă pentru desfacerea contractului de muncă, situaţie dovedită prin actele depuse la dosar, pe care instanţa de fond nu le-a analizat corespunzător.Apoi, recurenta susţine că abaterea reţinută în sarcina contestatorului a fost recunoscută de acesta, că aspectul grav al acesteia impunea o astfel de măsură, decizia fiind legală.Recurenta critică sentinţa şi cu privire la plata sumelor la care a fost obligată, menţionând că patrimoniul fostei DFFB, reprezentând pasiv şi activ, a fost preluat de Direcţia Silvică Suceava, astfel că nu dispune de fonduri pentru acoperirea acestor cheltuieli.Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.Intimata-recurentă ASR a formulat întâmpinare la recursul declarat de contestator, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.Curtea, analizând actele dosarului şi sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, precum şi ale art.3041 Cod pr.civilă, constată următoarele:Referitor recurs declarat de contestator:Criticile privesc numai respingerea capătului de cerere privind reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă, aceea de pădurar, la Direcţia Silvică Suceava.
Motivarea acestei soluţii a constat în aceea că DFFB Suceava s-a desfiinţat, urmare faptului că OG 100/2004 a fost declarată neconstituţională, iar reintegrarea contestatorului devine astfel imposibilă.Cât priveşte Direcţia Silvică Suceava, tribunalul a reţinut că nici aceasta nu-l poate reintegra pe contestator, întrucât raporturile de muncă au încetat prin demisie, emiţându-se în acest sens decizia nr.70/2005, care nu a fost contestată.Soluţia este greşită şi se întemeiază pe interpretarea eronată a deciziei nr.70/2005 emisă de Direcţia Silvică Suceava şi ale OG nr.100/2004.La data de 16.11.2004, Guvernul României a adoptat OG nr.100/2004 prin care a trecut suprafaţa de 90 mii ha fond forestier din proprietatea publică a statului şi din administrarea RNP – ROMSILVA, în domeniul privat al statului şi administrarea Ministerului Culturii şi , pentru ASR, care le preia în proprietate (art.1 alin.1 şi 2).Cu privire la personalul care deservea activitatea de gospodărie şi administrare a fondului forestier, art.2 alin.2 din OG 100/2004 prevede că va fi preluat în totalitate ” de ASR, fiind considerat transferat în interesul serviciului, cu păstrarea tuturor drepturilor avute.În aplicarea acestei ordonanţe, între RNP ROMSILVA – Direcţia Silvică Suceava şi ASR s-a încheiat protocolul de preluare a personalului nr.42.351/42/10.01.2005, la poziţia 10 figurând contestatorul-recurent PV, pădurar din cadrul ocolului Silvic Putna, iar ulterior, Direcţia Silvică Suceava a emis decizia nr.70/20.01.2005, interpretată greşit de instanţa de fond ca reprezentând încetarea raporturilor de muncă prin demisia contestatorului.Este adevărat că art.1 din această decizie prevede că începând cu data de 24.01.2005 încetează contractul de muncă ” al contestatorului în baza art.55 lit.c şi 79 din Codul muncii, însă la art.2 din decizie se prevede că pe aceeaşi dată de 24.01.2005, domnul PV va fi preluat de ASR – DFFB Suceava în conformitate cu prev.art.2 alin.2 din OG 100/2004″.Faţă de dispoziţiile contradictorii ale deciziei 70/20.01.2005, instanţa de fond trebuia să stabilească corect natura juridică a efectelor pe care acesta le-a produs asupra contractului individual de muncă încheiat cu PV, respectiv dacă a avut lor o transmitere a acestuia către noul angajator sau a încetat prin actul unilateral de voinţă al salariatului – demisie.
Aşa-zisa cerere de demisie înregistrată la Direcţia Silvică Suceava sub nr.29634/30.12.2004 (fila 26 dosar recurs) exprimă exact voinţa salariatului, în sensul că acesta înţelege să fie preluat de DFFB Suceava conform art.169 Codul muncii care reglementează transferul şi art.2 alin.2 din OG nr.100/2004, aşa încât nu poate fi vorba de încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul iniţial.Concluzionând, decizia nr.70/20.05.2005 emisă de Direcţia Silvică Suceava transferă în interesul serviciului pe contestator la ASR şi acesta nu avea interes să o conteste, cum greşit reţine prima instanţă.Încă înainte de emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.248/25.05.2005 de către ASR, Curtea Constituţională prin decizia nr.255/11.05.2005 a constatat că OG nr.100/2004 şi legea de aprobare sunt neconstituţionale, astfel că cele 90 mii ha fond forestier au revenit în domeniul public al statului şi administrarea RNP ROMSILV A – Direcţia Silvică Suceava, personalul reluând raporturile de muncă cu această unitate, dovadă în acest sens fiind procesul-verbal nr.27157/13.11.2005 printre care se regăseşte şi PV, pentru că la această dată litigiul privind pe contestator era în curs de soluţionare.Cum decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată ca nelegală, reintegrarea în muncă a contestatorului trebuia dispusă la Direcţia Silvică Suceava, care îl preluase deja la data de 13.11.2005, ca o consecinţă a încetării efectelor juridice ale OG nr.100/2004, conform art.147 din Constituţie, aşa încât critica este fondată.Recursul contestatorului se dovedeşte fondat şi Curtea îl admite, în baza art.312 (1) şi 304 pct.9 Cod pr.civilă, modifică în parte sentinţa în sensul că dispune reintegrarea contestatorului de către RNP ROMSILVA – Direcţia Silvică Suceava, pe postul deţinut anterior, în acelaşi canton din cadrul Ocolului Silvic Putna.Se menţin restul dispoziţiilor sentinţei pronunţate de Tribunalul Prahova.Referitor recurs declarat de intimata ASR.Raporturile de muncă cu ASR au început în baza contractului individual de muncă nr.185/24.01.2005 şi în urma controlului efectuat în cantonul gestionat de PV, s-au constatat tăieri ilegale de arbori, producându-se un prejudiciu în sumă de 154.722.610 lei ROL din culpa contestatorului.
Acesta este cauza care a declanşat procedura de desfacere a contractului individual de muncă, dar şi a sesizării organelor de cercetare penală prin plângerea nr.4441/10.06.2005, deşi intimata-recurentă avea posibilitatea legală să suspende contractul de muncă până la pronunţarea organelor abilitate conform art.52 (1) lit.c Codul muncii.Decizia nr.248/25.05.2005 se întemeiază pe disp.art.48 lit.g din OG nr.59/2000 privind statutul personalului silvic, art.27 lit.g din Regulamentul Intern al recurentei, dar şi ale art.264 lit.f Codul muncii.Având în vedere funcţia ocupată de contestator, aceea de pădurar, recurenta în mod corect a aplicat prevederile specifice, numai că procedura de desfacere a contractului de muncă n u a fost dusă până la capăt, respectiv hotărârea Consiliului de disciplină nu a fost comunicată contestatorului, care avea dreptul să o conteste la organul ierarhic superior conform art.52 alin.2 din OG nr.59/2000 şi apoi la instanţa de administrativ, aşa încât s-a trecut la procedura reglementată de Codul muncii, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, decizia fiind nulă.Martorii au evidenţiat la fondul cauzei că eronat s-a reţinut culpa contestatorului pentru tăierile ilegale, aceste fapte fiind imputate de recurentă şi altor salariaţi preluaţi de la Direcţia Silvică Suceava în baza OG 100/2004, iar rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi nr.1587/P/2005/24 octombrie 2005 concluzionează că PV nu a fost implicat în tăieri ilegale de arbori şi nici nu a înlesnit acest fel de fapte, astfel că abaterile nu există şi măsura desfacerii contractului de muncă este nelegală.Din aceeaşi rezoluţie a Parchetului Judecătoriei Rădăuţi rezultă că tăierile de arbori au format obiectul unei exploatări de masă lemnoasă în cursul anului 2004, fără a se constata nereguli, dată la care contestatorul era salariatul Direcţiei Silvice Suceava şi nu al ASR, astfel că aceasta din urmă nu-l putea sancţiona pentru eventualele abateri săvârşite în afara raporturilor de muncă, decizia fiind nelegală şi sub acest aspect.
Susţinerea recurentei că PV şi-a recunoscut vinovăţia prin semnarea angajamentului de plată pentru suma de 154.722.610 lei ROL nu poate fi reţinută, deoarece s-a făcut sub ameninţare, aşa cum arată martorii, astfel că semnătura nu a exprimat consimţământul liber al contestatorului şi nu este valabil, iar nevinovăţia a fost stabilită în urma cercetărilor penale, împrejurare care a impus anularea deciziei şi angajamentului, soluţie legală şi temeinică.Potrivit art.78 (1) Codul muncii, când concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata sumei de care ar fi beneficiat salariatul, or, în speţă, anulându-se decizia nr.248/25.05.2005 emisă de recurentă, corect aceasta a fost obligată la despăgubiri.Instanţa de fond a făcut şi aplicarea corectă a disp.art.274 (1) Cod pr.civilă, aşa încât obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este o măsură legală.Aşa fiind, recursul formulat de ASR este nefondat sub toate criticile şi Curtea îl respinge în baza art.312 (1) Cod pr.civilă, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civil
