Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalităţii acestuia de către instanţa competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul C.E., cât şi în ordinea juridică a U.E.
Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalităţii acestuia de către instanţa competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul C.E., cât şi în ordinea juridică a U.E.
în sensul acestor instrumente juridice, instanţa, în calitatea sa de autoritate jurisdicţională chemată să decidă măsura de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri numai atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lui.
Prin urmare, cazul bine justificat şi iminenţa pagubei sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze,
» t 7
pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de parte; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
I.C.C.J., secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 474/02.02.2010,
Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.R. şi Ministerul Culturii, şi Patrimoniului Naţional,
suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 şi a actului administrativ prin care a fost eliberată din funcţie, respectiv a Ordinului nr. 217/2009 emis de cel de-al doilea pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4583/2/2009.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deţine calitatea de funcţionar public din 17 noiembrie 2000, din 1 septembrie 2001 fiind numită în funcţia publică de director al D.J.C.C.P.C.N. Ilfov, în urma unui concurs.
Prin Ordinul nr. 217 din 27 aprilie 2009, emis de pârâtul M.C.C.P.N., s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere dc director executiv la D.J.C.C.P.N.C.N. Ilfov, ocupată în mod legal prin concurs.
Au fost invocate prevederile Legii nr. 188/1999, referitoare la principiul stabilităţii în ceea ce priveşte exercitarea funcţiei publice.
A apreciat reclamanta ca îndeplinită condiţia privind existenţa unui caz bine justificat, în privinţa actului a cărui revocare a solicitat-o existând o serioasă îndoială în ce priveşte legalitatea acestuia.
Referitor la prevenirea unei pagube iminente s-a invocat disfunc-ţionalitatea activităţii autorităţii publice, deoarece sesiunea de verificare a cunoştinţelor trebuia să se desfăşoare în perioada 25-30 mai 2009 şi, în condiţiile în care noul director coordonator nu poate fi numit, curând se va produce un vid decizional.
Reclamanta a mai invocat şi respingerea ca neconstituţională a Legii privind modificarea Statutului din 6 mai 2009, care a avut acelaşi obiect ca actul normativ emis de pârâtul G.R. şi a precizat că a fost contestată şi O.U.G. nr. 37/2009, ce poate fi apreciată, de asemenea, drept neconstituţională.
A mai susţinut reclamanta că ordinul contestat îi încalcă şi dreptul la muncă, protecţic socială a muncii, dreptul la un nivel de trei decent, încctarea raporturilor de serviciu atrăgând pierderea tuturor drepturilor dc natură salarială aferente, eliberarea din funcţie afectându-i grav imaginea şi prestigiul profesional.
A fost invocată Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie a Comitetului de Miniştri din cadrul C.E.P.J.
La 10 iunie 2009, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că a arătat că renunţă la capătul de cerere privind suspendarea executării
O.U.G. nr. 37/2009 şi la judecată, în contradictoriu cu pârâtul G.R.
Prin sentinţa civilă nr. 2485 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a luat act dc renunţarea de către reclamantă la capătul de cerere privind suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, formulat în contradictoriu cu pârâtul
G.R., respingând excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Mi
nisterul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, precum şi cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a formulat cerere scrisă de renunţare la capătul de cerere vizând suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 246 C. proc. civ.
In ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a Ordinului nr. 217/2009 emis de M.C.C.P.N., invocată, pe de o parte, prin prisma interpretării date de pârât, în sensul că doar în cazul aplicării sancţiunilor disciplinare este posibilă suspendarea actelor administrative, iar, pe de altă parte, prin prisma faptului că actul administrativ a fost executat integral, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 188/1999 nu se referă la suspendarea actelor administrative, astfel încât interpretarea acestor prevederi nu poate conduce la concluzia că este inadmisibilă cererea de suspendare, iar aspectul executării actului reprezintă o problemă de fond a cererii, şi nu de admisibilitate a acesteia.
In ce priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat, s-a reţinut că invocarea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate privind o lege de modificare a Legii nr. 188/1999 nu este suficientă pentru a considera că este îndeplinită această condiţie.
Cum prin decizia pronunţată, Curtea Constituţională a constatat că legea în speţă este neconstituţională sub aspectul încălcării principiului constituţional al bicamerismului Parlamentului României, prima instanţă a apreciat că nu poate fi trasă concluzia că şi ordonanţa de urgenţă ar fi neconstituţională.
Totodată, în raport cu dispoziţiile referitoare la încetarea funcţiei publice şi cu prevederile art. 106 din Legea nr. 188/1999, nu se poate reţine că principiul stabilităţii ar fi un motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 217/2009.
A mai reţinut prima instanţă că reclamanta nu a invocat existenţa vreunei împrejurări de fapt sau de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului a cărei suspendare o solicită.
Judecătorul fondului a apreciat că nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât nu se poate reţine că activitatea unei instituţii poate fi considerată paralizată sau afectată dc faptul că nu arc o conducere numită în baza noilor dispoziţii legale, anumite atribuţii de conducere putând fi delegate altor funcţionari publici, astfel încât activitatea să nu fie perturbată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta N.A., solicitând casarea ei şi, în fond, admiterea cererii aşa cum a fost precizată, în sensul suspendării executării Ordinului nr. 217/2009 până
la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile asupra cererii în anularea acesteia.
Recurenta a înţeles să critice sentinţa instanţei de fond sub toate aspectele, în considerarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., apreciind că este vădit nelegală şi netemeinică întrucât, pe de o parte, din motivarea acesteia lipsesc o seric de argumente invocate în cererea introductivă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia şi, bineînţeles, contraargumentele instanţei de fond, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar pe de altă parte, s-a concluzionat în mod greşit că respectivele condiţii de admisibilitate a cererii sale nu sunt îndeplinite.
Făcând referire la considerentele deciziei civile nr. 3015 din 23
septembrie 2008, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform cărora existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitatc evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, fiind suficiente şi argumentele juridice aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială serioasă în ce priveşte nelegalitatea actelor contestate, recurenta a apreciat că suspiciunile de neconstituţionalitate şi de nelegalitate a O.U.G. nr. 37/2009 şi O.M.C.C.P.N. nr. 217 din 27 aprilie 2009 la care a făcut referire în cererea sa şi împrejurările în care a fost emis actul contestat pot fi circumscrise cazului bine justi-
ficat, în sensul Legii nr. 554/2004. In opinia acesteia, actul a fost emis cu încălcarea art. 90 alin. (6) şi art. 99 din Legea nr. 188/1999, întrucât pârâtul i-a pus la dispoziţie o funcţie de execuţie, şi nu una de conducere şi, mai mult, eliberarea din funcţii s-a produs în circumstanţe care nu se regăsesc în ipotezele reglementate de lege.
Privitor la condiţia pagubei iminente, s-a apreciat că a fost dovedit fară echivoc atât prejudiciul material viitor şi previzibil cauzat prin eliberarea din funcţie, cât şi perturbarea gravă a funcţionării
D.J.C.C.P.C.N. Ilfov, sub acest din urmă aspect motivarea hotărârii denotând o evidentă necunoaştere a activităţii unei instituţii publice.
S-a reiterat şi faptul că numeroase instanţe au adoptat soluţii de admitere a acestui tip de acţiuni, evocându-se, pentru identitate de raţiune, considerentele sentinţelor civile nr. 2403 din 4 iunie 2009, 96 din 17 iunie 2009, 113 din 11 iunie 2009, pronunţate de Curţile de apel Bucureşti, Piteşti, Ploieşti, toate în contradictoriu cu M.C.C.P.N.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ.,
înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, în considerarea argumentelor în continuare arătate.
In conformitate cu prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente, în condiţiile procedurale expres prevăzute, să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral.
Cele două condiţii de admisibilitate, existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa unei pagube, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. t) şi ş) din aceeaşi lege, se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ şi, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat.
In sensul acestor instrumente juridice, instanţa, în calitatea sa de autoritate jurisdicţională chemată să decidă măsura de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri numai atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lui.
Prin urmare, cazul bine justificat şi iminenţa pagubei sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de parte; acestea trebuie să ofere indicii suficiente dc răsturnare a prezumţiei de legalitate de carc sc bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil dc reparat, în cazul particular supus evaluării.
In speţă, în raport de toate circumstanţele concrete şi interesele prezente, în condiţiile în care, la data pronunţării hotărârii atacate, actul normativ în baza căruia s-a emis ordinul atacat era în vigoare, prima instanţă a concluzionat în mod corect că existenţa cazului bine justificat, în sensul Legii contenciosului administrativ, nu poate fi reţinută.
îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare poate fi reţinută doar prin prisma evenimentelor legislative ulterioare momentului respectiv şi a deciziilor nr. 1257 din 7 octom
brie 2009, nr. 1629 din 3 decembrie 2009 ale , prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a
O.U.G. nr. 37/2009 şi a prevederilor acesteia care au fost preluate integral prin O.U.G. nr. 105/2009 la art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV şi anexa 1.
Cu toate acestea, măsura de protecţie provizorie solicitată nu poate fi acordată, nefiind îndeplinită în cazul concret supus evaluării condiţia iminenţei pagubei astfel cum este definită prin art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Accsta întrucât, pc de o parte, reclamantei-recurente i-a fost asigurată o altă funcţie publică de execuţie, evident fiind că prejudiciul material nu este dificil dc reparat, în condiţiile în care în ipoteza anulării actului i se vor acorda indiscutabil despăgubirile aferente diferenţelor salariale dintre două funcţii, iar pe de altă parte, perturbarea gravă a funcţionării autorităţii publice în discuţie nu a fost dovedită.
Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă sentinţa civilă nr. 3298 din 14 octombrie 2009, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei având ca obiect anularea actului de eliberare din funcţie, soluţie care, deşi nu este irevocabilă, poate constitui un argument în plus pentru a se constata legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.
Pentru toate aceste considerente, incidenţa motivului de nele-galitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Procedând şi la examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că nu subzistă în speţă niciun alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate.
Notă: Constatându-se un interes tot mai mare al statelor europene pentru protecţia împotriva vătămărilor ce pot fi produse prin executarea actului administrativ, judecătorii români au început să aplice recomandările Consiliului Europei, însă, cu toate acestea, sistemul normativ românesc intră în categoria celor mai puţin permisive
