În mod corect a reţinut instanţa de fond că raportul de în litigiu, în finalul căruia se prevede expres că auditorii „recomandă” o scrie de măsuri pentru remedierea situaţiei de la Spitalul T., – două din acestea privindu-1 pe reclamantul-recurent, nu se constituie ca un act administrativ în sensul art. 2 alin. (I) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, din moment ce nu „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, prin el însuşi, ci se constituie doar ca un act preparator al eventualelor măsuri – de natură materială ori contravenţională – ce pot fi aplicate, sau nu de organul administrativ competent a dispune. în condiţiile legii.
Or. potrivit art. 270 C. muncii, alin. (1) „Angajaţii răspund patrimonial, in temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi in legătură cu lor”, aşa încât, în măsura în care angajatorul cu care reclamantul se află în raporturi de muncă, îşi însuşeşte recomandarea privitoare la angajarea răspunderii materiale a acestuia, are obligaţia derulării procedurii de angajare a răspunderii în condiţiile legii, respectiv prin sesizarea instanţei competente în acest sens, reclamantul având posibilitatea să-şi dovedească nevinovăţia invocată în litigiul astfel declanşat.
Şi în ce priveşte recomandarea sancţionării sale disciplinare, prevăzută în acelaşi raport de audit, angajatorul, în măsura în care şi-o însuşeşte, are obligaţia parcurgerii procedurii de cercetare prealabilă, prevăzută de Codul muncii, procedură în cadrul căreia reclamantul îşi poate face apărările pe care le consideră pertinente, având calea sesizării instanţei doar în măsura în care este emisă o decizie de sancţionare a sa, în condiţiile legii. De altfel, art. 8 alin. (2) din legea contenciosului administrativ recunoaşte expres posibilitatea atacării la instanţa de administrativ, doar a actelor emise în „fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ”, ca prevedere cu caracter derogator de la principiul instituit prin art. 1 al aceleiaşi legi. ipoteză ce nu se regăseşte însă în speţă, „faza premergătoare” evocată de reclamant privind luarea unor măsuri de angajare a răspunderii sale într-un contract de muncă, astfel că procedura de cenzurare se circumscrie regulilor generale în materia contenciosului administrativ.
C.A. laşi, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 460 din 20 octombrie 2008, în Jurindex
