– Legea nr..188/1999 republicată; art.13, 110, 112 din HG nr.611/2008
În mod obligatoriu trebuia adus la cunoştinţa funcţionarului public evaluat, la începutul perioadei evaluate, sub sancţiunea neluării în seamă, criteriile de performanţă, conform art.112 alin.2 din HG nr.611/2008, enunţate în anexa 5.
Rezultă fără echivoc că nu poate rămâne neevaluat din neglijenţa superiorilor săi, întrucât nu i s-au stabilit obiective profesionale individuale, ori că cele rezultate din revizuire nu sunt însuşite de acesta, de vreme ce în privinţa criteriilor de performanţă – a căror aducere la cunoştinţa funcţionarului public evaluat este obligatorie se sancţionează cu nulitatea absolută a raportului de evaluare.
Textul art.13 din HG nr.611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, prevede că evaluarea acestora se realizează prin raportare la atribuţiile curente din fişa postului, precum şi în vederea stabilirii gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă.
Decizia nr.147 din data de 25 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 1498/120/2010, reclamantul H. M. a chemat în judecată pe Primarul oraşului P. şi pe B. D., în calitate de persoană fizică, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale reclamantului pentru anul 2009, cu calificativul Nesatisfăcător, înregistrat sub nr. 1710/29.01.2010 şi obligarea pârâtului să întocmească un alt raport de evaluare; anularea Dispoziţiei Primarului oraşului P. nr. 247/08.02.2010 privind eliberarea sa din funcţia publică de şef biroul urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei oraşului P., judeţul Dâmboviţa, pe motiv de incompetenţă profesională, ca fiind nelegală; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr.1037 pronunţată în data de 1 octombrie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia invocată de persoana fizică B.D., privind lipsa calităţii procesuale pasive, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâţii Primarul oraşului P. şi B.D., a dispus anularea raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale înregistrat sub nr. 1710/29.01.2010 şi a dispoziţiei nr. 247/8.02.2010 emise de Primarul oraşului P. şi obligă la întocmirea unui alt raport de evaluare, a obligat Primarul oraşului P. la 5000 lei daune morale către reclamant, a respins acţiunea faţă de persoana fizică B.D. şi totodată, a obligat pârâtul Primarul oraşului P. la 1860 lei, cheltuieli de judecată, către reclamant.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut din examinarea dispoziţiilor art. 69 alin. 1, 2, 5, art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/1999, art. 106 alin. 1, art. 110 alin. 1 şi art.111 din HG nr. 611/2008, că stabilirea obiectivelor individuale reprezintă un obiectiv prioritar al procesului de evaluare, de existenţa acestora depinzând posibilitatea de notare realistă a prin compararea gradului de îndeplinire a lor cu rezultatul obţinut în mod efectiv.
Pentru stabilirea calificativului final, trebuiau evaluate obiectivele din perioada evaluată stabilite cu prilejul evaluării anterioare. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acestea au fost stabilite prin raportul de evaluare aferent anului 2008, însă la evaluarea aferentă anului 2009, aceste obiective nu au fost avute în vedere, nefiind respectată procedura impusă de art. 110-111 din HG nr. 611/2008.
Pentru stabilirea calificativului final, trebuiau evaluate obiectivele din perioada evaluată stabilite cu prilejul evaluării anterioare. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acestea au fost stabilite prin raportul de evaluare aferent anului 2008, însă la evaluarea aferentă anului 2009, aceste obiective nu au fost avute în vedere, nefiind respectată procedura impusă de art. 110-111 din HG nr. 611/2008.
În ceea ce priveşte calitatea de evaluator, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 107 din HG nr. 611/2008, potrivit cărora calitatea de evaluator o are funcţionarul public ce conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie sau care coordonează activitatea acestuia.
Aşa cum au constat şi inspectorii ANFP, prin raportul depus la dosar la filele 46-55, în perioada ianuarie – mai 2009, reclamantul s-a aflat într-o relaţie de subordonare ierarhică faţă de viceprimarul oraşului P., deci evaluarea performanţelor sale profesionale pentru această perioadă trebuia să se facă de către viceprimar, potrivit art. 108 alin. 3 lit. a) din HG nr. 611/2008, iar calificativul astfel obţinut să fie avut în vedere la calificativul anual.
Chiar dacă la momentul modificării raportului de serviciu al reclamantului, viceprimarul nu a întocmit raport de evaluare pentru perioada în care reclamantul s-a aflat în relaţie de subordonare faţă de acesta, evaluarea pentru acea perioadă se putea realiza de către viceprimar, concomitent cu evaluarea finală (art. 107 alin. 2 lit. a), raportul astfel întocmit, nefiind considerat un fine de neprimire pentru simplul fapt că nu a fost efectuat la termen, de vreme ce evaluatorul se afla încă în unitate.
Chiar dacă la momentul modificării raportului de serviciu al reclamantului, viceprimarul nu a întocmit raport de evaluare pentru perioada în care reclamantul s-a aflat în relaţie de subordonare faţă de acesta, evaluarea pentru acea perioadă se putea realiza de către viceprimar, concomitent cu evaluarea finală (art. 107 alin. 2 lit. a), raportul astfel întocmit, nefiind considerat un fine de neprimire pentru simplul fapt că nu a fost efectuat la termen, de vreme ce evaluatorul se afla încă în unitate.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că evaluarea performanţelor profesionale individuale ale reclamantului nu s-a realizat conform legii, motiv pentru care a dispus anularea sa şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la întocmirea unui nou raport de evaluare care să răspundă exigenţelor metodologiei impuse prin HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
În consecinţă, tribunalul a dispus anularea dispoziţiei nr. 247/08.02.2010 prin care s-a procedat la eliberarea reclamantului din funcţia publică de şef birou urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei oraşului P., apreciind că nu se mai impune a face o analiză a dreptului la preaviz invocat de reclamant ca motiv de nulitate a deciziei contestate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul H.M., cât şi pârâţii B.D. şi Primarul Oraşului P..
Prin decizia nr. Decizia nr.147 din 25 ianuarie 2011 – Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantul H.M. şi pârâţii B.D. şi Primarul Oraşului P., împotriva sentinţei nr.1037 pronunţată în data de 1 octombrie 2010 de Tribunalul Dâmboviţa.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că în ceea ce priveşte critica reclamantului-recurent privind modul în care instanţa de fond a rezolvat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.D., ca persoană fizică, se reţine că pârâtul a întocmit raportul de evaluare şi a emis dispoziţia atacată în calitatea sa de funcţionar public, primar, în această calitate fiind chemat în judecată ca pârât. Tot în această calitate a fost obligat la daune morale, reclamantul nefiind prejudiciat, critica sa fiind lipsită de interes.
Răspunderea persoanei fizice poate fi angajată numai dacă se dovedeşte că a acţionat cu vinovăţie sub forma relei credinţe sau gravei neglijenţe la emiterea actului anulat, aspect ce poate fi analizat după rămânerea irevocabilă a hotărârii de anulare a actului. În situaţia în care autoritatea publică apreciază că se impune recuperarea prejudiciului de la persoana fizică care se face vinovată de emiterea actului anulat poate formula acţiune în regres împotriva acesteia.
Aplicarea greşită a legii, invocată de recurentul-pârât nu a fost reţinută de instanţa de recurs, întrucât judecătorul fondului a aplicat şi interpretat corect legea raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză. Astfel, potrivit prevederilor Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale H.G. nr. 611/2008 cu modificările şi completările ulterioare, raportul de evaluare reprezintă un act juridic administrativ care poate fi contestat de către persoana nemulţumită, în faţa instanţei de contencios administrativ, care este competentă, în condiţiile Legii privind contenciosul administrativ, să se pronunţe cu privire la legalitatea acestuia.
Evaluarea funcţionarilor publici reprezintă o activitate cu un caracter deosebit de important pentru evoluţia şi cariera acestora, motiv pentru care legiuitorul i-a acordat o atenţie deosebită, reglementând prin HG nr. 611/2008, în mod exhaustiv desfăşurarea acesteia, prin stabilirea unor proceduri etapizate, a unor criterii cu un grad cât mai înalt de obiectivitate, şi care totodată sunt determinate şi cuantificate tocmai pentru a se asigura posibilitatea verificării respectării întregii proceduri de evaluare.
Art.69 din Legea nr.188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual, iar conform alin.2 al aceluiaşi articol, procedura de evaluare are ca scop, avansarea în gradele de salarizare, promovarea într-o funcţie publică superioară, eliberarea din funcţia publică, stabilirea cerinţelor de formare profesională a funcţionarului public.
În urma evaluării performanţelor profesionale individuale funcţionarului public i se poate acorda unul din următoarele calificative: “foarte bine”, “bine”, “satisfăcător”, “nesatisfăcător”.
Perioada de evaluare, potrivit art. 108 – (1) din HG 611/2008 este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea, în alin. 2 al aceluiaşi articol sunt cuprinse cazurile în care, în mod excepţional, evaluarea se poate face şi în alte perioade decât acea prevăzută mai sus.
Conform 107 pct. l, evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public se realizează de către un evaluator, alin 2 al aceluiaşi articol precizând persoanele care au calitatea de evaluator.
În art. 110-117 sunt cuprinse dispoziţii ce reglementează modul de întocmire a raportului de evaluare, obiective individuale pentru funcţionarii publici prin raportare la funcţia publică deţinută, gradul profesional al acesteia, cunoştinţele teoretice şi practice şi abilităţile funcţionarului public, performanţele profesionale individuale ale funcţionarilor publici sunt evaluate pe baza criteriilor de performanţă stabilite în funcţie de specificul activităţii compartimentului în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, de notare şi de stabilire a calificativului, precum şi etapele în care se realizează procedura de evaluare.
Procedura de evaluare, prevede art. 116 din acelaşi act normativ, se realizează în următoarele 3 etape: a) completarea raportului de evaluare de către evaluator, b) interviul, c) consemnarea raportului de evaluare.
Curtea a apreciat că tribunalul a constatat corect, având în vedere şi reţinerile Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din Raportul de control depus la dosar la filele 46-55, că în perioada ianuarie – mai 2009, reclamantul s-a aflat într-o relaţie de subordonare ierarhică faţă de viceprimarul oraşului P., astfel că evaluarea performanţelor sale profesionale pentru această perioadă trebuia să se facă de către viceprimar, potrivit art. 108 alin. 3 lit. a) din HG nr. 611/2008, iar calificativul astfel obţinut să fie avut în vedere la calificativul anual.
Tribunalul a reţinut corect că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art.107 din HG nr. 611/2008, potrivit cărora calitatea de evaluator o are funcţionarul public ce conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie sau care coordonează activitatea acestuia.
Raportul de evaluare nu a fost semnat de evaluat şi evaluator, în acest mod fiind încălcate dispoziţiile art. 114 şi 116 din hotărârea guvernului.
În lipsa evaluării de către viceprimar s-a produs o încălcare a legii privind întocmirea raportului de evaluare, evaluatorul putând aprecia activitatea contestatorului pentru o perioadă de şase luni.
Reţinând că evaluarea performanţelor profesionale individuale ale reclamantului nu s-a realizat conform legii, tribunalul a dispus corect anularea raportului de evaluare şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la întocmirea unui nou raport de evaluare care să răspundă exigenţelor metodologiei impuse prin HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
În preambulul deciziei nr. 247/08.02.2010, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică, s-a reţinut invocarea calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale din anul 2009.
Anulând raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale înregistrat şi obligând pârâtul la întocmirea altui raport de evaluare, tribunalul a dispus corect şi anularea dispoziţiei nr. 247/08.02.2010 prin care s-a procedat la eliberarea reclamantului din funcţia publică de şef birou urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei oraşului P..
In privinţa daunelor morale instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 Cod civil, respectiv existenţa unui prejudiciu moral, produs prin fapta ilicită a pârâtului care nu a respectat procedura impusă de HG nr. 611/2008 când a întocmit raportul de evaluare .
Daunele morale se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.
În situaţia daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
Aceasta este şi practica instanţei supreme care a reţinut că în absenţa unor criterii pe baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă a acestor despăgubiri, trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorilor fondului pe acest aspect.
Jurisprudenţa are, în această materie, putere creatoare, fiind chemată să se pronunţe în condiţiile în care dispoziţiile legale nu oferă criterii stricte de cuantificare a daunelor.
În lipsa unor criterii legale, instanţa de fond a apreciat corect că suma solicitată de reclamant este mare şi că prejudiciul moral suferit de acesta poate fi reparat cu suma de 5000 lei.
În raport de actele normative şi dispoziţiile legale ce guvernează materia, expuse în mod detaliat şi de către tribunal, Curtea a apreciat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, adoptând o soluţie temeinică şi legală, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prev. de art. 304 Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, au fost respinse ca nefondate ambele recursuri formulate.
