Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că nu-i poate fi imputat faptul că un agent economic, care i-a eliberat o factură pentru operaţiunea efectuată, nu-şi declară veniturile. În realitate, recurenta putea cu uşurinţă să verifice realitatea datelor din factura emisă, neputându-se susţine că era în imposibilitate să cunoască faptul că societatea nu figura înregistrată în şi la organele fiscale. Prin urmare, calitatea de document justificativ nu poate fi reţinută unei facturi fictive, emise de către un agent economic inexistent, care nu figurează nici în Registrul Comerţului şi nici la organele fiscale (Anexa 2 la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză).
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1599 din 18 iunie 2012
La data de 15 octombrie 2010 contestatoarea SC O. P. SRL a chemat în judecată intimata Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului Vâlcea, solicitând instanței anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 87362/8 iunie 2010, a Deciziei de impunere nr. 772/7 iunie 2010 și a Deciziei nr. 112/27 iulie 2010, emise de pârâtă cu nerespectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește suma de 83.878 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și accesorii aferente, pe care nu o datorează.
în motivarea acțiunii s-a arătat că petenta a făcut obiectul unei inspecții fiscale materializate prin Raportul de inspecție fiscală nr. 87362/8 iunie 2010 și Decizia de impunere nr. 772/7 iunie 2010 prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 83.878 lei, reprezentând impozit pe profit – 23.603; majorări de întârziere impozit pe profit 1.137 lei; T.V.A. – 43.429 lei și majorări de întârziere T.V.A. 12.709 lei.
S-a precizat că impozitul pe profit stabilit în sarcina petentei este nelegal, întrucât organul fiscal nu a ținut cont de documentele justificative prezentate care fac dovada efectuării de operațiuni sau intrări în gestiune și nicio prevedere legală nu o obligă să solicite furnizorilor a face dovada veridicității datelor de identificare, situație în care actele emise de furnizorii SC R. SRL și SC O. SRL îndeplinesc cerințele prevăzute de lege.
De asemenea, s-a arătat că nu îi este imputabil petentei faptul că furnizorii își declară sau nu veniturile realizare sau că operațiunile pe care aceștia le efectuează, sunt sau nu consemnate în cât timp documentele eliberate au fost înregistrate în evidența contabilă acesteia, respectându-se prevederile legale.
Cu privire la se arată că organul fiscal a calculat sume care contravin dispozițiilor legale, întrucât potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C.fisc. „pentru taxa datorată sau achitată aferentă bunurilor care ia-u fost ori urmează să-i fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să-i fie prestate în beneficiul său”, petenta avea obligația să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5).
Pentru considerentele arătate, petenta a considerat că produsele au fost achiziționate în folosul operațiunilor taxabile, operațiuni consemnate în facturi fiscale care îndeplinesc cerințele de documente justificative și, ca atare, actele administrativ-fiscale prin care a fost obligată la plata sumei de 83.878 lei sunt nelegale, impunându-se anularea acestora.
Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a civilă, prin sentința nr. 742/6.03.2012, a respins ca nefondată acțiunea formulată de contestatoare, reținând următoarele:
Referitor la impozitul pe profit suplimentar stabilit de organul fiscal rezultă că acesta a fost calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, privind C.fisc. cu modificările și completările ulterioare pentru perioada 1 iulie 2007-31 decembrie 2009.
Astfel, în anul 2009 petenta a evidențiat în prestări de servicii și achiziții de mărfuri, facturate de SC R. SRL în valoare totală de 121.472 lei, pentru care nu s-a acordat drept de deducere pentru cheltuielile efectuate întrucât cu ocazia verificărilor făcute s-a constatat că pe facturile respective apare înscris codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. RO 13119489, iar la rubrica „sediu” este înscris „Rm. Vâlcea, județul Vâlcea”, date care nu sunt reale, întrucât agentul economic cu acest cod de identificare este R. D., cu sediul în Sibiu și care a fost radiat din evidență la data de 10 noiembrie 2003, iar în baza de date O.R.C. Vâlcea nu este înmatriculată nicio societate care să poarte denumirea de SC R. SRL
De asemenea, petenta a înregistrat în evidența contabilă facturi reprezentând prestări servicii în sumă de 23.950 lei, emise de SC O. SRL, care la data de 11 iunie 2009 a fost declarată inactivă, iar data anulării codului de înregistrare în scopuri de T.V.A. este 1 iulie 2009, situație în care în mod justificat organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru serviciile respective.
în perioada iunie-decembrie 2009 petenta a evidențiat în contabilitate venituri din lucrări amenajări Hotel „O.” Călimănești în valoare fără T.V.A. de 57.143 lei, facturate de SC A. SRL, pentru ca în urma controlului încrucișat să se constate că a emis facturi în valoare de 140.249 lei, fără T.V.A. către beneficiar înregistrate în evidența contabilă a acestuia așa cum rezultă fon procesul verbal înregistrat la D.G.F.P. Vâlcea – Activitatea de Inspecție Fiscală sub nr. 87152/2.06.2010.
Totodată, petenta a prezentat organelor de inspecție fiscală contractul de execuție lucrări nr. 727.1 din 26 iunie 2009, în care sunt înscrise lucrări în valoare de 166.950 lei, precum și actul adițional din 24 iulie 2010, prin care se consemnează finalizarea lucrărilor la data de 25 octombrie 2009 existând o diferență în sumă de 83.151 lei între suma facturilor înregistrate de petentă și cele înregistrate de SC A. SRL.
Așadar, pentru anul 2009, Tribunalul a reținut că rezultă un debit suplimentar în sumă totală de 26.603 lei, rezultat din 382.231 lei-venituri minus 298.373 lei-cheltuieli, la care se adaugă 150.321 lei-cheltuieli nedeductibile, 100 lei-rezerva legală, 49.889 lei-pierdere de recuperat din anii precedenți x 16% minus 2.867 lei-impozit minim declarat.
Pentru neplata la termenele scadente a debitului suplimentar au fost calculate accesorii până la data de 4 iunie 2010, conform art. 115 și următoarele din C.proc.fisc., în sumă de 1.137 lei.
Cu privire la taxa pe valoarea adăugată s-a constatat pentru perioada 1 iulie 2007-31 martie 2010, un debit suplimentar în valoare de 43.429 lei.
Astfel, în anul 2009 petenta a evidențiat în contabilitate prestări de servicii în sumă totală de 117.647 lei și achiziții de mărfuri care ulterior au fost vândute și înregistrate ca și cheltuieli privind mărfurile în sumă de 3.825 lei, facturate de SC R. S.RL. pentru care s-a exercitat dreptul de deducere pentru T.V.A. aferentă acestora, în sumă totală de 23.080 lei.
Din verificările efectuate, furnizorul de servicii nu a putut fi identificat, motiv pentru care inspecția fiscală nu a acordat dreptul de deducere pentru T.V.A. aferentă acestor facturi în sumă totală de 23.080 lei, conform art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind C.fisc.
în lunile iunie și decembrie 2009, petenta a înregistrat în evidența contabilă facturi reprezentând prestări de servicii în sumă de 23.950 lei și T.V.A. în sumă de 4.550 lei, emise de SC O. SRL, societate care a fost declarată inactivă la data de 11 iunie 2009, iar data anulării codului de înregistrare în scopuri de T.V.A. este 1 iulie 2009.
Pentru perioada iunie-decembrie 2009 petenta a evidențiat în contabilitate lucrări amenajări Hotel „O.” Călimănești, în valoare fără TVA de 57.143 lei, facturate către SC A. SRL pentru care a colectat T.V.A. în sumă de 10.157 lei, însă din verificările efectuate a reieșit că între sumele facturilor înregistrate de aceasta și cele înregistrate de SC A. SRL există o diferență în minus de 83.151 lei ceea ce justifică T.V.A.-ul aferent datorat în sumă de 15.799 lei.
Prin urmare, pentru perioada 1 iulie 2007-31 martie 2010 în mod corect s-a calculat de către pârâtă un debit suplimentar reprezentând T.V.A. în valoare totală de 43.429 lei (23.080 lei + 4.550 lei + 15.799 lei), pentru care au fost calculate accesorii până la data de 04 iunie 2010 în sumă de 12.709 lei.
Expertiza contabilă întocmită în cauză (filele 102-113 dosar) stabilește că în urma verificării și centralizării documentelor justificative prezentate de petentă reiese un prejudiciu în sumă totală de 83.878 lei, așa cum a fost calculat de organul fiscal, întrucât a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, pe acestea fie sunt înscrise coduri de identificare fiscală, altele decât cele ale furnizorului, fie furnizorul nu există înregistrat pe raza județului unde apare înscrisă adresa, ori la data emiterii facturilor furnizorul era inactiv.
în aceste condiții, documentele prezentate de petentă nu au putut fi considerate documente justificative pentru a da dreptul de deducere a cheltuielilor, iar faptul că furnizorul societății își declară sau nu veniturile realizate sau că operațiunile pe care acesta le efectuează sunt sau nu consemnate în contabilitatea acestuia, nu este de natură a justifica admiterea contestației.
Baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit nu poate fi diminuată dacă documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul a reținut că actele administrativ-fiscale ce au fost contestat au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, iar criticile formulate de către petentă nu se justifică.
Așa fiind, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
împotriva sentinței nr. 742/6.03.2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea a formulat recurs contestatoarea SC O. P. SRL invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041 C.proc.civ., prin prisma următoarelor motive de recurs:
1. în ce privește obligația suplimentară la impozitul pe profit, recurenta arată că este nelegală în condițiile în care organul fiscal a reținut ca și temei de drept al măsurii luate dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, precum și dispozițiile art. 11 alin. (12) și 21 alin. (4) lit. f) și r) din Legea nr. 571/2003, privind C.fisc., potrivit cărora, fără ca ea să se încadreze în această situație, întrucât cheltuielile efectuate au la bază documente justificative-facturi fiscale completate potrivit legii și mai mult produsele și serviciile achiziționate au intrat în gestiunea societății, aspect necontestat atât de către organul de control, cât și de către expertiza contabilă.
în aceste condiții, consideră că măsura înlăturării de la deducere a sumelor înscrise în respectivele facturi și implicit a diminuării pierderii fiscale este nelegală.
Greșită este și susținerea intimatei, potrivit căreia nu pot beneficia de drept de deducere, întrucât în situația SC R. SRL lichidatorul judiciar nu și-a însușit operațiunile consemnate în facturile eliberate de societate atât timp cât aceasta este doar o supoziție.
Recurenta a susținut că, faptul că un furnizor al său își declară sau nu veniturile realizate sau că operațiunile pe care acesta le efectuează sunt sau nu consemnate în contabilitatea acestuia nu îi poate fi imputabil, atât timp cât operațiunea s-a realizat și acesta i-a eliberat un document de proveniență legală – factura fiscală.
De asemenea, s-a arătat că nu există o dispoziție legală care să instituie obligativitatea sa de a verifica legalitatea înregistrării unei societăți, situație în care nu poate verifica nici realitatea datelor menționate de furnizorul SC R. SRL și nici a SC . SRL
2. Reținerea instanței de fond potrivit căreia ar exista diferențe între înregistrările în contabilitate din lucrările de amenajare Hotel O., facturate de SC A. SRL, SC O. SRL și respectiv SCR. SRL nu poate fi primită în condițiile în care documentele puse la dispoziția organelor de control au calitatea de documente justificative în condițiile legii.
Or, atât prin actul de control, cât și prin expertiza contabilă, însușite în totalitate de instanța de fond se afirmă în mod tendențios că „contractele comerciale încheiate de SC O. P. SRL și SC R. SRL și SC O. SRL nu sunt documente justificative”, fără a argumenta de ce aceste contracte ar trebui să fie și documente financiar-contabile în înțelesul probabil al pct. 17 și nu art. 17 din Ordinul nr. 3512/2008, ordin care nu există.
Câtă vreme toate aceste contracte încheiate cu aceste societăți, prezentate atât inspectorilor, cât și expertizei și instanței de fond au număr de înregistrare, au dată, sunt înregistrate în contabilitate, în baza lor s-au derulat relații de afaceri materializate prin situații de lucrări acceptate la plată de către beneficiari, acestea au calitatea de documente justificative și astfel sunt deductibile aprovizionările cu materiale și prestările de servicii executate în baza lor.
3. Recurenta a mai arătat că din cuprinsul actelor pe care le-a contestat nu a rezultat modul în care acestea au fost calculate, modalitate în care acestea sunt transpuse în cuprinsul deciziei de impunere, conducând la ideea că acestea au fost aplicate pentru perioada verificată la întreaga obligație stabilită suplimentar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 199 și art. 120 Cod procedură fiscală, instanța nepronunțându-se în cuprinsul considerentelor hotărârii.
Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1599/R.C./18 iunie 2012, a respins ca nefondat recursul reținând următoarele:
1. în ceea ce privește susținerile recurentei din primul motiv de recurs, acestea sunt nefondate.
Astfel, prin Raportul de inspecție fiscală nr. 87362/8 iunie 2010 și Decizia de impunere nr. 772/7 iunie 2010 s-au stabilit în sarcina petentei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 83.878 lei, reprezentând 26.603 lei – impozit pe profit; 1137 lei – accesorii aferente impozitului pe profit; 43.428 lei – T.V.A.; 12.709 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.
Contestația formulată de petentă împotriva actelor administrativ-fiscale menționate a fost respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 112/27 iulie 2010, în totalitate, întrucât obligațiile fiscale stabilite se justifică în raport de dispozițiile legale aplicabile.
Cu privire la susținerea recurentei în sensul că toate cheltuielile efectuate au la bază documente justificative, respectiv facturi fiscale completate potrivi legii și că produsele și serviciile achiziționate au intrat în gestiunea societății, aceasta nu poate fi primită.
Astfel, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală depus în recurs, din verificarea efectuată asupra documentelor justificative de evidență contabilă, a modului de determinare, înregistrare, declarare a profitului impozabil și a impozitului pe profit, organele de inspecție fiscală au constatat că nu se poate acorda drept de deducere pentru cheltuielile înregistrate în contabilitate drept prestări de servicii și achiziții de mărfuri facturate de SC R. SRL în anul 2009, în valoare de 121.472 lei, întrucât pe facturile emise de acest agent economic apare înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA RO 13119489, iar la rubrica „sediu” este înscris Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, iar din verificarea bazelor de date ale Ministerului Finanțelor reiese că agentul economic cu acest cod de identificare este R. D., cu sediul în Sibiu și care a fost radiat din data de 10.11.2003.
De asemenea, potrivit bazei de date de O.R.C. Vâlcea, nu există înmatriculată o societate care să poarte denumirea SC R. SRL
Organul fiscal a reținut ca și temei de drept al măsurii luate dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, precum și dispozițiile art. 11 alin. (12) și 21 alin. (4) lit. f) și r) din Legea nr. 571/2003, privind C.fisc., potrivit cărora: „(4) Următoarele cheltuieli sunt deductibile: (…)
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz potrivit normelor; (…)
r) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 571/2003, „Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal”, în forma în vigoare la momentul întocmirii raportului de inspecție fiscală, respectiv data de 8.06.2010: „(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.
(11) Autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(12) De asemenea, nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ordinul și lista contribuabililor declarați inactivi se comunică contribuabililor cărora le sunt destinate și persoanelor interesate, prin afișarea pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că nu-i poate fi imputat faptul că un agent economic, care i-a eliberat o factură pentru operațiunea efectuată, nu-și declară veniturile.
în realitate, recurenta putea cu ușurință să verifice realitatea datelor din factura emisă, neputându-se susține că era în imposibilitate să cunoască faptul că societatea nu figura înregistrată în registrul comerțului și la organele fiscale.
Prin urmare, calitatea de document justificativ nu poate fi reținută unei facturi fictive, emise de către un agent economic inexistent, care nu figurează nici în Registrul Comerțului și nici la organele fiscale (Anexa 2 la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză).
Aceleași concluzii și dispoziții legale sunt incidente și în privința facturii emise de către SC O. SRL, dat fiind că din analiza „listei contribuabililor declarați inactivi/reactivați” rezultă că a fost declarată inactivă de la data de 11.06.2009, conform prevederilor O.P. A.N.A.F. nr. 1167/29.05.2009, iar data anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA este 1.07.2009 (Anexa 1 la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză).
în același sens sunt și concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză de expert B. I.
Susținerile din motivul de recurs referitoare la dreptul de deducere față de SC R. SRL sunt apreciate de Curte ca străine de prezenta cauză, dar fiind că în raportul de inspecție fiscală nu se regăsește vreo referire la această societate.
2. în ceea ce privește diferențele între înregistrările în contabilitate din lucrările de amenajare Hotel O., facturate de SC A. SRL, Curtea reține că, prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a reținut că documentele prezentate de recurentă nu reflectă realitatea operațiunilor financiar-contabile conform art. 17 din O.M.E.F. nr. 3512/2008, Anexa 1 privind întocmirea și utilizarea documentelor financiar-contabile și că situațiile de lucrări care stau la baza facturilor nu sunt însușite de către comisii tehnice, nu viza dirigintelui sau inginerului de șantier, ci sunt doar semnate indescifrabil și ștampilate, fără a se menționa realitatea și responsabilitate pentru operațiunile efectuate pe șantier.
în ceea ce privește contractul încheiat cu SC A. SRL, nr. 727.1/24.06.2009, același raport de expertiză contabilă a reținut că facturile recurentei nu se poate stabili dacă serviciile au putut contribui la realizarea de operațiuni taxabile, întrucât nu cuprind informații despre temeiul prestării serviciului și elementelor de individualizare ale fiecărei lucrări executate.
Prin urmare, concluziile organelor fiscale care au constatat, ca urmare a controlului încrucișat efectuat la SC O. P. SRL și SC A. SRL, o diferență în sumă de 83.151 lei, între suma facturilor înregistrate la cele două societăți, precum și faptul că facturile înregistrate la recurentă aveau înscrise alte numere decât cele înregistrate de SC A. SRL, iar cele din urmă, aferente perioadei 25.06.2009-13.10.2009 au înscrisă seria cu toate că cele evidențiate la SC O. P. SRL au seria ONP, se coroborează cu concluziile expertului contabil desemnat în cauză și conduc la o concluzie diametral opusă față de susținerile recurentei din prezenta cale de atac.
3. în ceea ce privește calculul sumelor în cuprinsul deciziei de impunere, contestat în cadrul motivului trei de recurs, Curtea constată că acest calcul a fost confirmat de către expertiza contabilă întocmită în cauză (obiectivul nr. 3, filele 102-113 dosar fond), iar recurenta în motivele sale de recurs se limitează să invoce încălcarea dispozițiilor 199 și art. 120 C.proc.civ., fără a arăta care sunt motivele pentru care expertul contabil ar fi procedat greșit în efectuarea acestui calcul.
Pentru aceste motive în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat, iar sentința instanței de fond menținută ca legală și temeinică.
