Răspunderea patrimonială. Angajatul răspunde în baza contractului individual de muncă cu condiţia ca fapta cauzatoare de prejudicii să fie săvârşită în legătură cu atribuţiile prevăzute în fişa postului
-art. 270 alin. 1 pct. 1 Codul Muncii
Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, decizia nr. 991 13.05.2010.
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătorie, reclamanta SC Hale şi Pieţe SA Ploieşti a chemat în judecată pe pârâtele M.A.M, C.D.E, solicitând obligarea lor în solidar la plata sumei de 5337,46 lei contravaloare prejudiciu cauzat, precum şi a cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi Prahova la începutul anului 2007, s-a constatat că în perioada 2003-2004 s-au cheltuit nejustificat sume de bani în valoare totală de 5337,46 lei în scopul achiziţionării unor aranjamente florale în baza unor facturi fiscale false, achiziţionare efectuată fictiv de către pârâte.
La data de 30.06.2009 pârâta C.D.E. a formulat o întâmpinare invocând excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei atât timp cât litigiul viza raporturi de administrativ, solicitând şi respingerea acţiunii în condiţiile în care nu a avut ca atribuţii întocmirea unor documente contabile, iar deconturile efectuate au fost avizate de conducerea societăţii.
Prin sentinţa civilă nr.7605 din data de 30.06.2009, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea tribunalului, motivându-se că acţiunea dedusă judecăţii viza raporturi de muncă, fiind un conflict de muncă.Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.303 din data de 2 martie 2010 tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamanta SC Hale şi Pieţe SA, în contradictoriu cu pârâtele şi le-a obligat pe acestea în solidar la plata sumei de 5337,46 lei reprezentând prejudiciu creat societăţii; a fost respinsă cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru ca neîntemeiată.Prin decizia civilă 991 13.05.2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de pârâte, a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.A menţinut în rest sentinţa recurată.Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că pârâtele au fost salariatele reclamantei îndeplinind funcţiile de dactilograf şi respectiv inspector registratură iar în perioada 2003-2004, au achiziţionat aranjamente florale de la diferite societăţi în numele reclamantei şi pentru aceasta, ocazie cu care au fost întocmite ordine de deplasare, chitanţe, facturi, acte ce au fost semnate de către cele două pârâte şi avizate de conducerea reclamantei, fiind achitată suma totală de 5337,46 lei.În urma unui control efectuat s-a constatat caracterul fictiv al documentelor contabile sus menţionate întocmite de cele două pârâte şi inexistenţa societăţilor de la care ar fi achiziţionat produsele.Curtea a constatat că în atribuţiile posturilor pârâtelor nu intrau decât activităţi de curierat în sensul că se deplasau la diferite cu care angajatorul colabora. Printre atribuţiile recurentelor nu se numărau şi aceea de a verifica dacă societăţile comerciale de unde se cumpărau aranjamentele florale existau în realitate, ci doar preluau produsele urmând ca documentele justificative să fie luate în evidenţă şi verificate de către reprezentanţii intimatei care negociau de altfel şi sponsorizarea.Astfel, recurenta M.A.M. era delegată pentru cumpărarea produselor conform facturii contractului de sponsorizare. După ce efectuau această activitate de achiziţionare a aranjamentelor florale, ordinele de deplasare erau semnate de către un reprezentant din departamentele verificat decont”, control financiar preventiv”, conducătorul unităţii”. De asemenea, deconturile în baza cărora s-au achiziţionat aceste aranjamente florale erau semnate şi verificate de şef serviciu financiar-contabil, control financiar preventiv şi director economic.
Aşa fiind, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut eronat culpa pârâtelor în producerea prejudiciului reclamantei, motiv pentru care în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, a admis recursurile, a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a menţinut în rest sentinţa recurată.
